527 matches
-
simțit cu totul altceva decât atunci, la fața locului, în goana aceea nebună a deplasării. Și invers, au fost personaje care mi s-au părut interesante și pe care le-am abandonat după vizionare, pentru că își pierdeau din forță, din elocvență. Vreți să explicați ce înțelegeți prin faptul că unele persoane trec de sticlă, iar altele nu? Este o chestie care ține de mesianismul secolului XX. Primii care l-au experimentat au fost prezidențiabilii americani, Kennedy și Nixon, la dezbaterea televizată
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
putut anticipa în cazul personajului nostru făuritorii epocii înfloritoare, a fost tocmai această zi a „judecății”când adevărul este consemnat pentru eternitate. Multe din trăirile personajului principal al cărții în raport cu semenii sunt definitorii perioadei prezentate cu o precizie și o elocvență dezarmantă. Este absolut impresionant modul în care scriitoarea Dorina Stoica a reușit să surprindă secvențele care să definească în profunzime transformarea societății, impunerea femeii în viața publică și politică conform modelului Elena Ceaușescu. Sistemul de relații, micile afaceri la negru
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
și scaune cu un singur braț aliniate lângă ei, în care nu intra lumina din cauza ferestrelor astupate. Într-o după amiază de sâmbătă eram în cârciuma lui Marie. Dăduse drumul la radio și era o operă, pe canalul New York, iar elocvența aceea căreia i se dăduse frâu liber nu reușea să mă atingă, dar îmi intra în urechi. Iată un tip de servicii pentru care plăteai dinainte, ca în cazul unui duce burgund aflat în închisoare în Bruges și care trimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
-o și apoi i-a pasat-o bătrânelului pipernicit. Acesta a citit-o zâmbind, apoi și-a mișcat de câteva ori capul în sus și-n jos, cu vehemență. Am crezut o clipă că asta a fost întreaga și deplina elocvență a răspunsului său, dar iată că nu; bătrânul a făcut o mișcare cu mâna către mine și am înțeles că dorește să-i dau carnetul și creionul, ceea ce am și făcut - fără să mă mai uit la doamna de onoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
o strungăreață de parcă acum i s- ar schimba dinții. Ochii asimetrici lasă senzația unui eșec genetic - produsul unei iubiri amorale și ilegale, ceva Între rude. Rămînem și noi cu gura căscată la prostiile pe care le spune. Pentru mai multă elocvență, se ridică În picioare și, din una În alta, ajunge În față, lîngă caporalul care tace, bucuros de spectacol. CÎnd vorbește, musculosul se agită, gesticulează necontrolat, ai senzația că o să cadă iar În cur. — A fost o operațiune comună, undeva
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
textului ce l-a zămislit pe el, asemeni adică muntelui de romane de epocă ce zac prăfuite în bibliotecă. Conținutul metafizic al artei nu este, totuși, reductibil la un plus fabricat de către oameni. Transcendența râvnită de orice artist rezidă în elocvența și semnificațiile, adânci, multiple, ale Operei. Criticii spun frecvent despre scriitori ca "pot muri mulțumiți" pentru că, prin operă, realizează ceva ce dăinuie mai mult decât oamenii în general. Pentru creator, a muri nu mai înseamnă a dispărea, ci a transforma
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
1981; 113. Sonneson, G., That There Are Many Kinds of Icon Signs în International Journal for Visual Semiotics, nr. 3/ 1998; 114. Spridon, M., Despre "aparența" și "realitatea" literaturii, Editura Univers, București, 1984; 115. Spridon, M., Eminescu. O anatomie a elocvenței, Editura Minerva, București, 1994; 116. Stanzel, F. R., Die typischen Erzählsituationen im Roman, Vienne Stuttgart, 1955 ; 117. Starobinski, J., Relația critică, Editura Univers, București, 1974; 118. Stăniloaie, D., Iisus Hristos sau restaurarea Omului, Editura Omniscop, București, 1993; 119. Steiner, G., Maeștri
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Banuș ș.a.). În perioadele următoare ele proslăvesc Partidul Comunist, ideologia sa și valorile instrumenta lizate de aceasta în așa măsură încât le-a pervertit în pseudovalori. Spicuirea unor exemple din această puzderie de articole este ilustrativă, criteriul fiind mai degrabă elocvența clișeelor folosite ca titlu. Spre pildă, grupajul intitulat Scriitorii întâmpină semicentenarul Partidului (noiembrie 1970) sau articolele Patriotismul socialist - izvor nesecat al literaturii noastre de Aurel Mihale, Scriitorul - mesager al spiritualității poporului de Laurențiu Fulga, Idealurile Partidului - idealurile scrisului nostru de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289534_a_290863]
-
poate fi segmentat, ci trebuie recitat ca atare, pe întreaga lui durată, operantă astfel ca o liturghie. Poezia lui Dan Verona contrazice principiile poeticii moderne, adică ceea ce Poe preconiza în formula de „poezie minoră” și ceea ce Verlaine propunea prin sugrumarea elocvenței și prin întâietatea muzicii. Poezia lui Dan Verona e o poezie spațioasă, vastă, de lungă respirație, care nu fuge de discurs și nici de elocvență, aș zice chiar de retorică. Este o poezie care afirmă virtutea nu numai a „cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
adică ceea ce Poe preconiza în formula de „poezie minoră” și ceea ce Verlaine propunea prin sugrumarea elocvenței și prin întâietatea muzicii. Poezia lui Dan Verona e o poezie spațioasă, vastă, de lungă respirație, care nu fuge de discurs și nici de elocvență, aș zice chiar de retorică. Este o poezie care afirmă virtutea nu numai a „cuvântului” și nici doar a „cuvintelor” ci a cuvântării, adică a sensului, a înțelesului, propriu-zis: a exhortației. Cât despre muzicalitate, ea nu are la Dan Verona
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
al unor supărări induse prin polemici asupra amănuntelor. Un personaj care apare astfel în Despre plăcere îFra Antonio da Rho, interlocutorul său creștin, un fost prieten din Milano), devine ținta zeflemelii sale când, într-una din lucrările sale consacrate imitării elocvenței latine, da Rho își manifestă dezacordul cu Valla privind folosirea pronumelui quisque... Nu mai e nevoie de nici un alt argument pentru a ne da seama că filosoful exagerează! El se supără și pe teologi și pe predicatori - Antonio Bitanto - pe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
2003, vol. 82, nr. 4, pp. 367-401 passim. 212 Târgoveața din Bath își apăra haotic și aproape ilogic cauza, amestecând și interpretând în manieră proprie diferite citate. Prudenția este un fin diplomat, foarte coerentă și mereu combătând cu rigoare și elocvență acuzele ce se aduc femeilor. Asistăm așadar la o trecere de la iraționalitate la rațiunea ce conduce spre bine. Plină de tact, adoptând totdeauna un ton conciliant, această donna angelicata devine un simbol al rațiunii înseși, înzestrată cu înțelepciune și bunătate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
afirmat, o ridicare a creației dramatice în sferele superioare ale literaturii. Sub formulări diferite, ideea scopului moralizator revine obsesiv: "...să ne îndrepteze obiceiurile prin luarea-n râs a haracterilor și în sfârșit, să ne fie model de purtare și de elocvență."235 După cum se observă, din cele trei exemple date anterior, există o anumită redundanță a ideilor, care, însă, este justificată de o epocă în care arta, în general, trebuie să devină o modelatoare a spiritului colectiv al publicului. Aceste impulsuri
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
esențialiste", prin includerea în câmpul literar doar a "texte(lor) a priori marcate de pecetea generică, sau mai degrabă arhigenetică, a ficționalității și/sau a poeticității", în detrimentul celor foarte multe și variate care alcătuiesc "literatura neficțională în proză", adică "istoria, elocvența, eseul, autobiografia" etc. Această concluzie îl îndreptățește să recurgă la "poetica condiționalistă", adică la o abordare intuitivă și instinctuală a literarității întemeiată conform unei deschise, dinamice și subiective "judecăți de gust". Principiul genettian al acestei perspective este exprimat astfel: "Consider
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ironică, din partea unui destinatar imponderabil, în care se poate regăsi chiar un alter ego al polemistului. Considerată, la modul general, de Marc Angenot drept cea mai uzitată dintre figurile dialogice, prolepsa argheziană, deși frecvent întrebuințată în polemica antiiorghistă, depășeste limitele elocvenței, complinindu-se într-o poză artistică. Prin ea, polemistul construiește imaginea virtuală a unei posibile reacții din partea adversarului sau a publicului susceptibil de desolidarizare (cum am văzut mai sus), tocmai pentru a-i amenda reaua intenție sau invaliditatea. Atașată procedeului
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nici creator, un geambaș de sensuri, un misit al înțelesurilor, un individ todeauna de a doua mână cel puțin, un dragoman, un portar cu lexicon". Prin procedeul acumulării, tensiunea intradiscursivă crește, iar tonalitatea capătă accente oratorice, amintind, din nou, de elocvența sobră a predecesorilor: "O sută de ani de școală ne-au dus la culturalism, forma politică a cărturăriei, a sentimentului și a experienței, și culturalitatea ne-a dus la presă, stăpânită în mare parte de hibrizi, nici cărturari, nici creatori
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Românească, București, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, Editura Minerva, București, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, Editura Minerva, București, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu. O anatomie a elocvenței, Editura Minerva, București, 1994. Spiridon, Monica, Eminescu. Proza jurnalistică, Editura Curtea Veche, București, 2003. Tomuș Mircea, "Prefață" la Ce-ai cu mine vântule?, Editura Minerva, București, 1970. Țugui, Pavel, Arghezi necunoscut, Editura Vestala, București, 1998. Paler, Octavian, Polemici cordiale, Editura
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Cartea Românească, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, București, Editura Minerva, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, București, Editura Minerva, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu. O anatomie a elocvenței, București, Editura Minerva, 1994. Eminescu. Proza jurnalistică, București, Editura Curtea veche, 2003. Tomuș Mircea, Prefață la Ce-ai cu mine vântule?, București, Editura Minerva, 1970. Țugui, Pavel, Arghezi necunoscut, București, Editura Vestala, 1998. Paler, Octavian, Polemici cordiale, București, Editura Cartea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ceea ce-l privește pe Eminescu-gazetarul, după "scandalul", provocat, în 1998, de revista Dilema, el a avut parte, așa cum am arătat într-un capitol anterior, de o interpretare de excepție din partea Monicăi Spiridon, în două intervenții, prima Eminescu o anatomie a elocvenței, și a doua Eminescu. Proza jurnalistică (vezi bibliografie), intervenții oportune, "într-o vreme în care actualitatea lui Eminescu a devenit o obsesie colectivă", care repun în discuție și, mai mult, reafirmă statutul unui scriitor romantic, "universalie" a structurii generative profunde
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
subtile comentarii de Jurnal intim e absolut personală, deci indescriptibilă și indefinisabilă. Cine nu cunoaște și nu simte direct ce e poezia, nu va putea niciodată să priceapă noțiunea. Poezia e poezie, foarte departe de arta de a vorbi, de elocvență". Într-un mod ori altul, se proclamă ideea de emanatism; aflat într-o complexă stare de grație, de auscultare, poetul (căutător in aeternum) aude voci; îl vedem selectând și luând în posesie (fragmentar) lumi impalpabile. În fapt, la construcția unui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
barochist fastuos, de vocație pictorică, în vreme ce la Giambattista Marino prevala muzica. Identică la Marino și Dimov este exhibarea verbală până la saturație. Despre marinism în genere, despre Marino în special, Attlio Momigliano scria tranșant: " Sentimentul e sufocat de virtuozitate, poezia de elocvență" (Letteratura italiana, 1936). La rându-i, Dimov amplifică (prin reluări în exces) un cuvânt, o imagine, un nucleu mental, risipindu-se în eforturi variaționale. Prețiozitățile, tiradele lui lirice, mostre de oratorie savantă, cresc pe un fond unduitor, pe cât de pasional
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
registrului de avansare. Pagodes reflectă această concepție structurală originară, în pofida unei simplificări considerabile a tratării contrapunctice, la care recurge Debussy prin opțiunea desfășurării constante a trei sau patru planuri evolutive. De asemenea, există o unitate de concepție care transpare cu elocvență din modalitatea de structurare a discursului sonor, în care densitatea sunetelor crește proporțional de la registrul grav spre cel acut. Astfel, imaginea sonoră rarefiată a țesăturii sonore receptată în registrul grav, reprezentată de cele mai multe ori de rezonanța statică a unei simple
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
60 - ff cresc; final, măsura 95 - ppp). O atmosferă contemplativă se instalează odată cu revenirea tempo-ului inițial într-o ipostază mai lentă (au Mouvt plus lent), ordonarea într-o manieră minuțios elaborată a intențiilor agogice din secțiunile finale, indicând cu elocvență prezența unui scenariu conceput în scopul detensionării gradate a turbulenței sonore anterioare. Calmul revine prin „chemările” reiterate ale temei introductive, conservând atributele calitative ale acesteia, definite prin puritate și luminozitate. Ecoul temei secunde (finalul măsurii 79 - 81) corespunde cu sunetul
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
la un deznodământ ce rămâne sub semnul enigmei, al cărei echivoc predispune la o continuare a istorisirii prin puterea de imaginație a auditorului. Imaginea sonoră a măsurilor finale necesită o atentă utilizare a pedalei de rezonanță. Astfel, scriitura indică cu elocvență intenția de a rezona în exclusivitate un singur sunet (), ca ultim efect acustic ce se dorește risipit apoi în tăcere (laissez vibrer - lăsați să vibreze). În acest sens, se impune reactivarea pedalei de rezonanță după finalul măsurii 58, în scopul
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
De asemenea, un detaliu de scriitură care vine să reconfirme sursa folclorică a acestor pagini se distinge în modalitatea de structurare a discursului pe două linii evolutive și proiectarea unei „derulări statice” - tremolo - în planul inferior, fapt ce relevă cu elocvență investirea acestuia din urmă cu o funcție de acompaniament. La nivel conceptual, același tremolo reprezintă o adevărată metaforă a dansului încărcat de bucurie, a acelei frenezii interioare ce animă până la exaltare spiritul latin. În plan interpretativ, este indicată evitarea aglomerării discursului
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]