566 matches
-
E un claustru de spirit în pielea acestui om, o carantină la care sufletul se supune din nevoia de a-și digera amărăciunile, numai că în afară nu răzbate decît o cavalcadă de expresii fastuoase, care irită prin redundanța lor emfatică. Deși n-are accente patetice sau exaltate, Petru Pătulescu este un incurabil adept al enumerărilor interminabile, eroarea autorului fiind de a crede că, înșirînd adjective mustoase, scrisul său devine mai expresiv, cînd de fapt provoacă sațietate prin exces de sinonime
Acromegalia verbală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5018_a_6343]
-
stă pe loc, rotindu-se în jurul unor expresii sinonimice. Spune același lucru de cîteva ori, dar ce spune nu sunt idei, ci dispoziții sufletești, ca și cum natura lui lirică îl împiedică să facă pasul spre exprimarea precisă. O efuziune de generalități emfatice, un fel de incantație care probabil are un efect de liniștire asupra scriitorului, în timp ce lectorul e iritat. În fine, condiția echivocului e abstragerea de la detalii concrete: Pătulescu nu dă amănunte, ci plutește în aerul vag al tropilor generali, urmarea fiind
Acromegalia verbală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5018_a_6343]
-
de teoretizări și de dezbateri aprinse. Dimpotrivă. Dacă nu poate fi vorba de critică sau de analiză literară, în schimb, discursul noului regim literar ia aspectul unei imense logomahii fără obiect, cu teoretizări care de care mai zgomotoase și mai emfatice, adversități născute dintr-un cuvânt sau o sintagmă, toate înscenate pentru a masca unul și același lucru: faptul că literatura și libertatea de gândire sunt strict interzise. Ba mai mult, aș spune că literatura critică a realismului socialist este în
Despre teme și modele by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4801_a_6126]
-
jargonului țeapăn, scrie în tropi de limbă firească: „Supremația gestului“, „Nevoia de sustragere“ sau „Poezie și adevăr“. În ele eseistul scrie fluent și clar, dar fără virtuți literare, intenția de fi expresiv sfîrșind de obicei în pusee retorice cu alură emfatică: încarcă textul cu adjective frapante, a căror tușă groasă, obosind, devin inexpresive prin supralicitare. Și totuși autorul e viu în intuițiile sale, chiar dacă nu e personal în expresie, căci are proprietatea logică a termenilor, dar nu și posesia mistică a
Personal, consider că… by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5574_a_6899]
-
morgă vetustă. Cine e personal nu poate recurge la barbarismul cazon al lui „personal, cred că...”. Un vademecum în marile teme ale filosofiei, scris de un spirit inteligent, cu vădite înclinații didactice, dar a cărui fluență expresivă e impersonală și emfatică - acesta e volumul Gînduri relative.
Personal, consider că… by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5574_a_6899]
-
dorința de a împinge arta picturii spre valori relative - între planuri, între culori - și nevoia sa de stabilitate, de a simți că pictura sa nu este un moment de ruptură ci de continuitate. În 1927, pictorul catalan Juan Miró declara emfatic „Vreau să asasinez pictura”. Un an mai târziu vizitează pentru prima oară muzeele Olandei. Reîntors la ferma familiei de lângă Barcelona, pictează trei „interioare olandeze”, pornind de la cărțile poștale pe care le-a cumpărat în timpul periplului său. „Asasinul” virtual se îndrăgostește
Cézanne, Miró și pictura de gen neerlandeză by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/5582_a_6907]
-
controversă, textul fiind un exemplu de aceea ce înseamnă scrupulul prea zelos față de ideile comentate: dorința de a fi exact îi taie exegetului apetitul asociațiilor proprii, tomul avînd langoare discursivă, adică ritm placid și sunet apatic. Și chiar dacă nu e emfatic în accentele retorice (de fapt cartea nu are retorică, fiind concepută ca o colecție de referate seci, menite parcă unor seminarii universitare), volumul e fad prin fidelitatea lemnoasă față de original. Din acest motiv, Maxim Danciu face figura unui scrib care
Ultima suflare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5597_a_6922]
-
fost și mai perceptibil: la Pungescu apar nu doar pronunții caracteristice (pă, dă), ci și o preferință netă pentru interjecții: hait!, dar mai ales aoleo! Câteva replici au o valoare emblematică, de un inconfundabil muntenism al uimirii și al văietăturii emfatice: „sânt și eu p-acilea!” (I, 3), „o tăiași groasă, nene” (ibid.), „aoleo! ce dă mai fluturi!” (II, 6), „Aoleo! mi-a scăpatără pă dinainte!” (II, 7), „aoleo! ne-a pocnitără-n pălărie” (ibid.). Cele mai multe replici sunt colocviale, cu o prezență
Limbajul coțcarilor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5059_a_6384]
-
publicist, Eugen Negrici s-a păstrat pe cât posibil departe de genurile fragmentare. O motivație asupra căreia criticul intervine constant e apropierea publicisticii literare din timpul comunismului de jocurile de putere. Lui Negrici îi repugnă aproape instinctiv ierarhizările, intențiile canonizatoare, valorizările emfatice. De altfel, el se și desparte de conduita critică a cronicarilor literari postbelici, refugiindu-se în „tehnicismul analitic”: „Și nu puțini au fost aceia care au crezut că trebuie să întoarcă spatele acestei îndeletniciri trădătoare care te face să fii
Un critic în vacanță by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4505_a_5830]
-
Gheorghe Grigurcu Poezia șaizecistă înfățișa fie un pitoresc lățit pe un ecran cosmic, fie o abstractizare emfatică din ce în ce mai absconsă, fie o înclinație șugubeață cu îmbelșugate și nu totdeauna suficient de exigente prestații. Optzeciștii au impus o dispoziție stradală, o familiaritate de „oraș mare” ce întrerupea tăios ruralismul încă prezent la predecesorii lor (îi avem în vedere pe
Un absolut al ființei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4508_a_5833]
-
sabotîndu-l pe cel de-al doilea. Așa se face că, după ridicarea cotidianului (post)comunist degradat la puterea unei fabulații istorice fastuoase despre avatarurile răsăritene, via Moscova și București, ale Cavalerilor de Malta, ne sunt servite tot felul de comentarii emfatice despre personajele lui Mateiu sau despre romanul în desfășurare: „Povestitorul se apleacă cu deosebită grijă asupra rîndurilor pe care urmează să le pună pe hîrtie. El știe tot ce s-a întîmplat și de aceea, înspăimîntat de cunoașterea sa, se
Un nou asfințit al Crailor by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3115_a_4440]
-
sub braț în căutare de bandiți corsicani sau de țigani, Hogaș e un costumbrist întârziat, plecând urechea la folclorul muntenilor din Neamț și cercetându-le moravurile. Stilul prozei lui e la mijloc între clasicismul erudit al lui Odobescu și barocul emfatic al lui Bogza. Relatarea nu e lipsită de un umor cărturăresc, naratorul dându-și aere quijotești în fața unui Sancho Pânză care îl însoțește pe drumurile lui de munte. Ici-colo, câte un personaj pitoresc că părintele Ghermănuță scoate capul dintre rândurile
Calistrat Hogaș, 165 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2930_a_4255]
-
la spectacolul descompunerii spețelor, al mixturii elementelor rezultate dintr-o astfel de descompunere, precum un soi de bulion al unei decreații-creații în lanț. Totul devine posibil într-un spațiu unde reperele devin ele însele stimuli ai relativizării. O feerie a emfaticei noastre incapacități de-a menține exactitățile cînd e vorba de literatură. „Situațiile devin cu atît mai elastice cu cît, între «tehnica reportajului» și autenticitate, aproximăm drept realistă ficțiunea înseși, mai ales cînd regimul autenticității își supune în bună parte proza
Reportajul ca spectacol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3227_a_4552]
-
Ca puțini alții, Marcel Iureș știe să frazeze, știe să plaseze accentele, să-și calculeze respirația (chiar și în pagină, nu numai pe scenă), dar mai ales știe să folosească formulele memorabile în așa fel încât acestea să nu sune emfatic și gol. Un singur exemplu, în felul său pilduitor: „De-asta fac ochii mari când mă întreabă lumea ce e cu nenorocirea asta în teatru, se mai nasc actori de talia lui George Constantin? «Dar dumneavoastră știați - asta e întrebarea
Expresivitate by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3249_a_4574]
-
acum, și acum, și acum”. Angela Marinescu (Jurnal scris în a treia parte a zilei), o excelentă „definiție” a jurnalului: „Am să încep prin a continua”. Și, tot pe prima pagină: „Un jurnal este un text obosit...”. Aș spune, oarecum emfatic: jurnalul este vocația unora veniți pe lume gata obosiți. „...îmi place să fiu (...) în groapa (neagră) de gunoi a lumii.” Cui nu-i place să bântuie groapa asta nu poate să fie mare scriitor. Scrie despre bărbații care, gândind, „se
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3274_a_4599]
-
îngeri pervertiți și seduși de fecioare ori contaminați de uman". Deși nu e neglijabilă, paradigma lor apare într-o altă variantă: ,Simbolul îngerului căzut vine la el din mai îndepărtata omologie romantică. El apare aici ca o ultimă ipostază a emfaticei candori a poetului, ca o ultimă degenerescență a inocenței". Oarecum excentrică - ce zic: excentrică de-a binelea! - e ascendența altui poet: ,Nicolae Coande e un homerid nu atît pentru că profită de vederea stihialelor prin disprețul aparențelor, cît pentru că mînă o
Un postimpresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11071_a_12396]
-
decesul gîndirii prin atrofie sufletească. Ca morb căpătat în urma unei patogenii discrete, sindromul gîndirii abstracte are un tablou clinic alcătuit din următoarele simptome: 1. folosirea unui jargon în care termenii nu au nici un conținut intuitiv; 2. vraja exercitată de alura emfatică a acestor cuvinte; 3. credința de neclintit în adevărul proferat de ele; 4. orgoliul netulburat al celui care le folosește; și 5. uscăciunea sufletească ascunsă în spatele acestui orgoliu. Să le luăm pe rînd. Cel dintîi simptom este jargonul non-intuitiv: e
Sindromul gîndirii abstracte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11099_a_12424]
-
de revoltă și mai ales de rușine, căci mi-e rușine să recunosc că numai naivitatea mea putea să creadă că, în spatele sonorității de orgă a unor asemenea bazaconii conceptuale, stă pitit spectrul vreunui adevăr. Promisiunea incantatorie a acestor expresii emfatice mi-a mîncat ani de răbdare și de strădanie masochistă, întregul meu chin fiind pus în slujba unei cauze dinainte pierdute: gîndirea abstractă. Al treilea simptom este strîns legat de cel de-al doilea. Dintre toatre lucrurile care ne înconjoară
Sindromul gîndirii abstracte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11099_a_12424]
-
Hrana se adresează numai elitelor?" Știm că hrana are un vast înțeles social și politic pentru întreaga omenire. Și, totuși, știm că în scurt timp vom mînca împreună. Și nu vom fi cu nimic de folos omenirii dacă vom declara emfatic: "A mînca e un lucru demodat!" Cîndva, am montat o piesă despre foametea din Africa. La prima repetiție, una dintre actrițe a propus: "N-ar fi o idee bună ca timp de două zile să nu mîncăm nimic pentru a
Peter Brook - Discurs de recepție by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11168_a_12493]
-
-se în vreme ce privea de departe o lume pierdută. Chiar mai mult, modul de viață decadent al lui Dalí și al Galei din anii '60 nu seamănă nici în formă și nici în conținut cu acele nobile începuturi rememorate atât de emfatic. Tocmai aici se află diferența dintre mediocritatea atotștiutoare cunoscută sub numele de biograf și cronicarul adevărat al propriei vieți, autobiograful sau memorialistul. Autobiograful poate face orice dorește, inclusiv autohagiografie, deoarece e chiar viața sa cea despre care vorbește și asupra
Andrei Codrescu - Scandalul de a fi geniu by Rodica Grigore () [Corola-journal/Journalistic/11148_a_12473]
-
ca o explozie, ca o eliberare. Nu știu câți cititori ori scriitori ajung la ele și mi-e greu să presupun câți critici vor dori să scrie despre ele. Unii au luat aceste apariții ca o sfidare a vremurilor, ca un refuz emfatic de a semăna cu trupa paupera a poeților. Activ de destulă vreme în viața literară, cu o prezență discretă, Theodor Răpan a țâșnit intempestiv în plenitudinea condiției de poet implicat în toate metamorfozele existenței, atent la ciclurile cosmosului și la
RIGOAREA LIBERTĂŢII ÎN ARTA SONETULUI. In: Editura Destine Literare by AURELIU GOCI () [Corola-journal/Journalistic/101_a_271]
-
28 noiembrie, o filă desprinsă parcă din proza vieții, în care tatăl face un suc de morcovi și mere pentru fetița lui, fără vreun scurtcircuit liric provocat de nărăvașul autor, se simte inteligența artistică a acestuia din urmă. În contrast cu versurile emfatice ale unor epigoni stănescieni, expresie a râvnei poeticești, dar și a lipsei de înzestrare, asemenea propoziții și gesturi banale ascund (ascund bine, ca să fiu puțin malițios) fracturile pe care tânărul autor le provoacă, deopotrivă, retoricii și tipicului social. Deplasarea către
Fratele păduche by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10783_a_12108]
-
își mai pot folosi protezele/ nici pîntecul femeilor nu mai poate fi plin/ suntem scîncetul unui bebeluș/ mîncat de șobolani în tomberon” (All the pretty little horsies). Poetica ei de denunț (”și nu iert/ nu trec nimic cu vederea”) devine emfatică tocmai prin acest tip de fundamentalim imaginativ fioros, prin această imagistică spăimoasă de atîta repugnanță. E un expresionism atît de îngroșat încît devine caricat. Cu rucsacul plin de premii și sertarele pline de poezii, nu-i de mirare că Diana
Tot despre fete stresate by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/3070_a_4395]
-
nu înseamnă nimic/decît întro lume din care tu ești absentă//Am o copită în loc de inimă/și-un ghem de păr în loc de ficat.// Ce crezi, am căutat-o cu lumînarea?/Tu la ce te zgîiești, József Attila?” sau în vacuitate emfatică: „Nu mai știu ce leagă omul de om/(Un pretext în plus ca să sufăr?)”. În definitiv, cîți douămiiști ar improviza eficient un poem de dragoste pornind de la un vers al lui Ilhan Berk („Aceste poeme neterminate sunt gleznele tale”), cîți
Damnarea glossy by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3074_a_4399]
-
împreună cu intelectualii și reformiștii, pregătește o nouă etapă. După ce face o trecere în revistă a carierei sale diplomatice, Baconschi amintește că a lucrat cu toți președinții României post-decembriste. S-a atașat numai de unul însă: Traian Băsescu. Într-un discurs emfatic, aproape emoționant - dacă nu s-ar ști că rândurile sunt ieșite de sub pana lui Baconschi, care împarte populația în intelectuali și inepți, diplomatul laudă suportul esențial al lui Pleșu & Co. "El a câștigat atâtea victorii cu sprijinul PD și mai
Baconschi: Intelectualii, esențiali pentru Băsescu. M-am atașat de el by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/38470_a_39795]