176 matches
-
noastră" și cum, în mod miraculos, "Caragiale este cea dintâi creație majoră a eminescianismului", "dar geniul acestuia (al lui Caragiale, n.m.) este atât de puternic încât devine antiteza complementară a eminescianismului". Dacă această carte, conclude autorul, a început sub semnul eminescianismului trecut în caragialism, încheierea obligatorie îl conduce spre bacovianism, unde încă mai stăruie umbra tutelară a lui Eminescu. În "cinismul" lui (de fapt, kynismos à la Diogene), Caragiale a râs și de cei care au râs la comediile lui, deși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se va vedea, într-o relație directă, în viziune călinesciană. Surprinde demersul dialectic în abordarea fenomenului pus în discuție, ipotezele avansate și nu în ultimul rând, argumentele care susțin construcția în sine. Cartea începe cu stabilirea unei relații directe dintre eminescianism și caragialism, din perspectiva unei antiteze pozitive, iar demonstrația potrivit căreia Caragiale este o creație a eminescianismului este credibilă, știindu-se influența poetului asupra câtorva scriitori din epocă. Eminescu și Caragiale sunt asemenea polilor magnetici care se opun, dar nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în discuție, ipotezele avansate și nu în ultimul rând, argumentele care susțin construcția în sine. Cartea începe cu stabilirea unei relații directe dintre eminescianism și caragialism, din perspectiva unei antiteze pozitive, iar demonstrația potrivit căreia Caragiale este o creație a eminescianismului este credibilă, știindu-se influența poetului asupra câtorva scriitori din epocă. Eminescu și Caragiale sunt asemenea polilor magnetici care se opun, dar nu pot exista decât împreună. Bun cunoscător al vieții și operei celor doi scriitori și ai altora din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu legitimitate ontologică". Nu e vorba despre antitezele pozitive, ci despre ceea ce autorul numește "antiteze eșuate". Lăsăm la o parte bogata referire la lucrările filosofice despre tema propriu-zisă și ne oprim asupra felului cum este tratată apropierea dintre caragialism și eminescianism. "Meritul excepțional al lui Caragiale este de a-l fi urmat pe Eminescu în abordarea simetriei de contrast. În epocă era trează tendința de sincronizare cu Occidentul (vechea noastră obsesie de la Dinicu Golescu încoace) iar graba duce la "exacerbarea antitezelor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mai plângătoare de pe lume și toți nu vor binele, ci numai posturile patriei" (p. 140). D-l Th. Codreanu demonstrează astfel că Eminescu e "un semănător de arhei". "Miracolul e că I.L Caragiale este cea dintâi creație majoră a eminescianismului". Numai că lumea îl percepe pe autorul momentelor drept fondator al moftologiei nu numai prin prezența moftului în creația sa ci și prin revista rămasă celebră "Moftul român". Afirmația că înțelegerea lui Caragiale trece prin Miorița poate stârni mirare. Problema
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vorba de un atac antimaiorescian, ci de putința de a primi un adevăr inconfortabil. Probabil, în timp, ne vom împăca cu ideea. E limpede că avem de-a face și cu un caz Maiorescu. Profeticul său studiu (1889) ridică soclul eminescianismului; la sacrificarea asumată liber de poet se adaugă sacralizarea pe care vocea maioresciană o anunță. Dar relațiile celor doi, deseori tensionate, merită un examen amănunțit și, negreșit, tot dl. Codreanu, în primul rând, ar fi cel îndreptățit sa scotocească toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
s-a transferat operei, incoerentă, întruchipând prin "înnodare de strofe" "o lume bolnavă și haotică", locuită de "confuziune". S-ar cuveni să observăm că polemicile din jurnalele epocii, iscate în jurul lui Eminescu, vizau mai puțin insatisfacțiile estetice cât, îndeosebi, epidemia eminescianismului și infiltrațiile junimismului. Războiul se purta cu tabăra Junimii și Eminescu era țintă predilectă și din această pricină. Putem acceptă explicația unui deficit de gust (cazul lui Gellianu care, în "schițele (sale) literare" blama producțiunile eminesciene ca fiind incorecte și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
istorice, aspirând la complementaritate exemplară și la construcția unei "fenomenologii epice naționale" cu o analiză a stilisticii acesteia. Partea a doua, Analize fenomenologice, reprezintă o abordare nu cronologică, în mod standardizat aproape în cazul multor monografii, ci din perspectivă tematică (Eminescianismul în ipostaza epică, În căutarea adevărului istoric, O parabolă epică despre justiție Adevărul retorului Lucaci, Fenomenologia epică a puterii, Mitul Meșterului Manole sau relația sacrificiu-creație, Memoria arheică a Unirii, Epopeea Marii Uniri, O parabolă epică despre "mirabilis spiritus loci"). Fiecare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adevărul, la Theodor Codreanu, este o componentă a ontologiei și are acel sens originar heideggerian al scoaterii din ascundere. De aici și înțelesul profund arheic al sporului; "provocarea valorilor", trecerea lor prin grila criticii ontologice țintește reconfirmarea, sprijinul și augmentarea eminescianismului de fond al culturii și spiritualității române, dar și identificarea și condamnarea fenomenelor de substituție, de ocultare a identicului în favoarea simulacrelor și erzațurilor parazitare. Neabătut în convingerile unui naționalism "în marginile adevărului" de sorginte eminesciană, fără însă patetismele și vehemențele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Editura Junimea, 2005], în raport cu care Ion Barbu este un precursor, alături de contemporanul său Lucian Blaga, ambii întemeietori ai eonului dogmatic. Altminteri, unul dintre capitole, "Întocma dogma", arată profundele afinități ale celor doi. Ambii, în același timp, sunt ramuri viguroase ale eminescianismului abisal. Poate nu e lipsit de interes să evoc faptul că Basarab Nicolescu găsea în ternarul Eminescu-Blaga-Barbu axa [...] spiritualității românești moderne" (p. 7 sq.). Ermetismul canonic în accepțiunea codriană operează cu exhaustia, atât în orizontul cunoașterii științifice, cât și în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vierene În limba ta și a eseului Car frumos cu patru boi, de Victor Teleucă, tustrele operele acestea atingând "zona profundă a ontologicului", p. 79), Victor Teleucă și Eminescu (în care am descoperit cu o imensă bucurie spirituală demonstrația "temeiniciei eminescianismului structural, neepigonic, al lui Victor Teleucă", p. 104), Testamentul carpatic (aureolat de opinia că "acest aspect tragic al destinului basarabean constituie, de fapt, testamentul întregii vieți și opere ale lui Victor Teleucă", p. 252) și studiul despre transmodernismul teleucian, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
respingerea la care el supune postularea, din considerente de oportunism politic, a unei opoziții între "corectul politic" Caragiale și "incorectul" Eminescu, arătând că cei doi sunt uniți în stigmatizarea demagogiei și că opera dramaturgului este "cea dintâi creație majoră a eminescianismului" (p. 23). Mai plastic spus, "atât Caragiale, cât și Eminescu au văzut, unul dezastrul și celălalt comicul grotesc, din optimismul lui Cațavencu" (p. 58). Este memorabilă respingerea tezei organicismului concepției lui Eminescu asupra societății, cu argumentul, sprijinit pe texte, că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
rămasă necorectată. 3 Sub titlul-generic Autori și cărți (noi) despre Eminescu, acad. M. Cimpoi prezintă, individualizat, noi apariții editoriale semnate de Ioana Em. Petrescu (Eminescu, modele cosmologice și viziune poetică, 1978), Constantin Ciopraga (Poezia lui Eminescu), George Munteanu (Eminescu și eminescianismul, 1987), Theodor Codreanu (Eminescu Dialectica stilului, 1984), Marin Tarangul (Intrarea în infinit sau Dimensiunea Eminescu, 1992). 4 Pseudonim folosit de eminescologul Nicolae Georgescu 5 Titlu denaturat de editură, restabilit în ediția de la Chișinău: Complexul Bacovia. 6 Afirmație care nu se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
p. (Eminesciana. Serie nouă; 10) * SPIRIDON, Cassian Maria. Eminescu, azi. Iași: Junimea, 2005, 278 p. (Eminesciana. Serie nouă; 11) * SCRIPCARU, Gheorghe; CIUCĂ, Valerius M. Mihai Eminescu: încercare de patografie. Iași: Junimea, 2005, 174 p. (Eminesciana. Serie nouă; 12) * LATEȘ, George. Eminescianismul (o monografie a conceptului). Iași: Junimea, 2005, 294 p. (Eminesciana. Serie nouă; 13) * Eminescu în critica germană. Selecție, traducere, introducere, note și bibliografie de Sorin Chițanu. Iași: Junimea, 2005, 304 p. (Eminesciana. Serie nouă; 14) * IACOBAN, Mircea Radu. Căminarul. Iași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ideal, că e baudelairian și 1 Eminescu-Arghezi, p. 191 2 E. Lovinescu - Critice, II, București, Editura Minerva, 1982, p. 205 46 eminescian, că e un creator de limbă. Toate aceste aspecte s-ar putea afla la orice alt poet.”1 Eminescianismul lui Arghezi va fi probat și de Pompiliu Constantinescu, în interpretarea căruia transpar fără dificultate marele poet, liricul de propensiune cosmică, neliniștit și interogativ, creatorul de limbă, demiurgul modern al cuvântului, romanticul sfâșiat lăuntric de mari întrebări, poetul microcosmosului și
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
îmi curgeau pe tâmplă). Este ființa care pune stăpânire pe eul poetic, care atrage și mistuie totodată. E ca întotdeauna și o teamă de pierdere a individualității în această vâltoare a iubirii. Negrele văpăi, imagine care se înscrie în sfera eminescianismului, sugerează focul ascuns, dorința neconștientizată, latentă. Iubirea este reflexul unei izbucniri primare, ilustrativă, în acest sens, fiind plasarea ei într-un mediu al regnurilor inferioare ("ferigile ochilor"). Atracția erotică presupune căutarea idealului și pierderea în instinctual, dualitatea ei e subliniată
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Studii Europene, Cluj-Napoca. Munteanu, Cornel, (1992), "Pamfletul eminescian", în Familia, nr. 1, p. 11. Munteanu, Eugen, (2005), Introducere în lingvistică, Editura Polirom, Iași. Munteanu, George, (1973), Hyperion, I. Viața lui Mihai Eminescu, Editura Minerva, București. Munteanu, George, (1987), Eminescu și eminescianismul, Editura Minerva, București. Murărașu, D., (1999), Naționalismul lui Eminescu, Editura Atos, București. Nedelcea, Tudor, (1995), Eminescu, apărătorul românilor de pretutindeni, Editura AIUS, Craiova. Noica, Constantin, (1975), Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești, Editura Eminescu, București. Noica, Constantin
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
acele lucruri superficiale și juste ce se observă din capul locului: că exprimă conflictul între real și ideal, că e baudelairian și eminescian, că e un creator de limbă. Toate aceste aspecte s-ar putea afla la orice alt poet." Eminescianismul lui Arghezi va fi probat și de Pompiliu Constantinescu, în interpretarea căruia transpar fără dificultate marele poet, liricul de propensiune cosmică, neliniștit și interogativ, creatorul de limbă, demiurgul modern al cuvântului, romanticul sfâșiat lăuntric de mari întrebări, poetul microcosmosului și
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
eminescian "Argint e pe ape și aur în aer", unde se valorifică efectul "luminos" al vocalei a145. În acest sens, autoarea vorbește despre "cratilismul" eminescian, idee pe care o dezvoltă într-un întreg capitol intitulat Poezie și receptare, cuprinzând subcapitolele Eminescianismul în perspectivă pragmatică, "Armonia" poetică eminesciană, Apelurile textului poetic, "Mai am un singur dor" sau intrarea în câmpul creației. Observând că stilistica românească "s-a edificat printr-o continuă întoarcere la Eminescu" (vezi Ibrăileanu, Călinescu, Caracostea, Dragomirescu, Vianu), că poezia
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
câmpul creației. Observând că stilistica românească "s-a edificat printr-o continuă întoarcere la Eminescu" (vezi Ibrăileanu, Călinescu, Caracostea, Dragomirescu, Vianu), că poezia eminesciană a făcut posibilă în cultura românească "abordarea literarității ca problemă interpretativă fundamentală pentru disciplinele literare", că eminescianismul reprezintă la noi conștientizarea ideii că poezia este "o formă a sensului", că există două tipuri de exegeză eminesciană: a semnificantului și a semnificatului, cercetătoarea urmărește o analiză a semnificantului eminescian, a "armoniei" poetice eminesciene 146. Versurile eminesciene analizate, "argint
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ține îndrăgostit tot timpul. Bună impresie într-o exprimare simplă, îmi zic. Ceea ce dă un plus de farmec și substanță e, înainte de toate, poezia. Parcă ea plutește ca o aură iubitoare de imagini cu Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos. Câte ceva din eminescianismul remanent spune altcineva răzbate și-n poezia ieșeană contemporană. Cu mici excepții, aș completa, care excepții se nasc din mediocritate, șoc și perfidie, din neprețuirea și bagatelizarea poeziei românești de la începuturi. Dar sub ochii orbi și sub mintea înceată lumina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Dacia”, printrun festival la Teatrul Național, C. Loghin scria în Tribuna din 21 decembrie 1929: „Vlahuță a fost un cântăreț al vieții, un semănător al ideilor generoase, un artist al stilului, un eliberator al poeziei românești din cătușele pesimiste ale eminescianismului, un deschizător de orizonturi noi. El a fost cel mai autentic afirmator al sufletului românesc, încântat și generos.” Viața artistică la Cernăuți - o pagină (nr.46 din Tribuna) cu Ailim de Victor Eftimiu, pe scena Naționalului de C. Loghin; Teatrul
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
are un sens meliorativ și califică la modul absolut orice creație românească. Eu însumi, cu ani în urmă, într-un articol publicat în revista România literară, spuneam că orice creație spirituală românească încadrabilă în registrul grav, sublim, poartă fatal pecetea eminescianismului, de la Memorialele lui Pârvan, până la proza fantastică a lui Mircea Eliade, de la vehemența lui Iorga și patriarhalismul lui Sadoveanu, până la poezia lui Lucian Blaga și Mihai Ursachi. Sintagma așadar e profund onorantă și, pentru mine, în mod special, are o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sa din această fază încă nedesprinsă cu totul de influențe, și poate că așa și este, dar viziunea proprie a poetului era deja configurată, deja el absorbise și retopise „influențele“, pe care nimeni, la urma urmei, nu le poate evita. Eminescianismul lui Baltag, de exemplu, din acea perioadă, este real, fără a fi însă numai de contaminație literară, ci și, aș spune, un fapt de trăire. Splendidele poeme ale lui Cezar Baltag din acea epocă sună într-adevăr eminescian, dar nu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
trebuie disociate lucrurile până la capăt. Căci, dacă unora de pe la noi, naționalismul lui Eminescu le pare condamnabil, prin fermitatea exprimării, pentru românii din afara fruntariilor țării, acest naționalism eminescian a fost însuși argumentul și arma de luptă împotriva deznaționalizării: "Pentru spațiul basarabean eminescianismul a însemnat chiar românismul salvator [...] pentru a rezista antiromânismului, nu exista atunci altă cale". Meritul aparte al studiilor consacrate receptării critice a lui Eminescu, reunite sub genericul Eminescu după Eminescu, este acela al contextualizării temeinice a fiecărui cap de acuzare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]