176 matches
-
1990, 6; Nicolae Mecu, Marele singuratic, VR, 1990, 6; Mircea Braga, Pe pragul criticii, Cluj-Napoca, 1992, 151-155; Alex. Ștefănescu, A doua viață a lui C. Stere, RL, 1992, 24; Al. Săndulescu, Actualitatea lui C. Stere, RL, 1992, 34; George Munteanu, Eminescianism și politicianism, RL, 1993, 46; Grigurcu, Peisaj, I, 177-202; Negoițescu, Scriitori contemporani, 328-333; Elena Beram, „Înțelesuri”, JL, 1994, 29-32; Ioan Buduca, Contradicțiile naționalismului românesc, LCF, 1995, 19; Mircea Popa, Fenomenul legionar, TR, 1995, 26-27; Traian Vedinaș, Anii ’30 în contextul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288593_a_289922]
-
pentru așezarea teatrului pe principii sănătoase (În epoca gazetei, Impresiuni din teatru), pentru instaurarea unei noi atitudini față de literatura satului (Ce este literatura „țărănistă”?) și cultivarea gustului pentru citit (Înmulțirea cititorilor), se ridică împotriva falselor etichetări (aplicarea greșită a termenului „eminescianism” de către Gh. Adamescu), împotriva invaziei în literatură a „bătrânilor” (Literatura de moși, În jurul căprarului Gheorghiță). În articolul Faza glumeață el atacă exagerările în lupta împotriva „franțuzomaniei”, pledând pentru libertatea deplină a creației (Libertatea artistului) și pentru necesitatea ca poeții să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290525_a_291854]
-
pe care l-ar fi putut trăi și Eminescu dacă existența lumească nu i-ar fi fost atât de potrivnică. De astă dată, geniul istoric național venea chiar de la un fiu al Basarabiei. Stere a fost o dovadă vie că eminescianismul a pătruns, în cele din urmă, și liberalismul, până la cel mai orientat spre "stânga", însă nu cea "roșie", cum o catalogase poetul, liderul poporanist având o mare și statornică admirație pentru Mihail Kogălniceanu și Ion C. Brătianu, fapt care l-
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
1915, cu aceste cuvinte: "Eu până în ultima clipă nădăjduiesc că voi vedea eu, că vor vedea copiii noștri România mare, întreagă, neștirbită și liberă, pornind după cuvântul poetului: "De la Nistru și până la Tisa"..."163. Ne aflăm însă în fața unui paradox: eminescianismul basarabean al lui Stere nu s-a cristalizat prin frecventarea expresă a publicisticii de la Timpul, ci din însăși plasma biopsihică basarabeană a celui născut la Horodiștea Sorocăi, de unde va pleca în lume și Ion Druță. Faptul se explică, probabil, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
p. (Eminesciana. Serie nouă; 11) * SPIRIDON, Cassian Maria. Eminescu, azi. Iași: Junimea, 2005, 278 p. (Eminesciana. Serie nouă; 11) * SCRIPCARU, Gheorghe; CIUCĂ, Valerius M. Mihai Eminescu: încercare de patografie. Iași: Junimea, 2005, 174 p. (Eminesciana. Serie nouă; 12) * LATEȘ, George. Eminescianismul (o monografie a conceptului). Iași: Junimea, 2005, 294 p. (Eminesciana. Serie nouă; 13) * CHIȚANU, Sorin. Eminescu în critica germană. Selecție, traducere, introducere, note și bibliografie de Sorin Chițac [i.e. Sorin Chițanu]. Iași: Junimea, 304 p. (Eminesciana. Serie nouă; 14) * IACOBAN
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
acele lucruri superficiale și juste ce se observă din capul locului: că exprimă conflictul între real și ideal, că e baudelairian și eminescian, că e un creator de limbă. Toate aceste aspecte s-ar putea afla la orice alt poet." Eminescianismul lui Arghezi va fi probat și de Pompiliu Constantinescu, în interpretarea căruia transpar fără dificultate marele poet, liricul de propensiune cosmică, neliniștit și interogativ, creatorul de limbă, demiurgul modern al cuvântului, romanticul sfâșiat lăuntric de mari întrebări, poetul microcosmosului și
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
argumente Liviu Antonesei. Mircea Scarlat a avut, în urmă cu douăzeci de ani, ideea de a explica istoria poeziei românești prin reluarea, în diverse epoci și în diferite forme, a modelului eminescian; bacovianismul era, pentru el, o formă, prima, de eminescianism, cum, la fel, Blaga, Arghezi, Nichita Stănescu. E timpul să ne întrebăm, odată cu Liviu Antonesei, dacă nu cumva întreaga cultură se supune acestui ciclu "fatal" și dacă nu cumva "grila" lovinesciană a generațiilor maioresciene în critica literară se repetă într-
Ultimul criterionist by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17301_a_18626]
-
niciodată în literatura română. Miracolul a continuat și pe altă latură: imediat ce ajunge poet antologic, adică după anul 1890, Macedonski devine singurul scriitor român al momentului care propune un tip de inspirație și de vers opuse celor lui Eminescu. Refuzînd eminescianismul, Macedonski imaginează atunci o lume poetică, fără legături cu romantismul și întoarsă în mod decis spre viitor. Configurația generală a literaturii române din ultimele decenii ale secolului ne obligă să îi examinăm pe Macedonski și pe Eminescu sub aspectul a
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
la rîndul lor, scorii epocale. "Aventurierul" Nae Ionescu, interesant în definitiv și pe această cale, apt a sfida tiparele cumințeniei, uzanțele platitudinii, nici nu e un caz cu totul izolat, un excentric fără nici o legătură cu contextul marilor valori autohtone. Eminescianismul unora din tezele sale e bătător la ochi. Dacă nu ne revoltăm împotriva ziaristicii Luceafărului, de ce ne-am revolta împotriva celei a profesorului de metafizică? Aruncînd peste bord publicistica lui Nae Ionescu, n-ar trebui, din consecvență, să procedăm la
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15219_a_16544]
-
și esoterico-metafizice, aspirînd evident spre lumea glacială și pură a nordului, spre acea lumină incoruporibilă a Walhalei. Solitudinea brâncușiană însăși, cu decorul ei arhaizant, cu mișcările ceremoniale și cu gesturile cotidiene resorbite în stereotipii rituale, corespunde și ea unui anumit eminescianism generic și unei utopii romantice împinse pînă la limita hipostazierii. Aparent, aceste similitudini, asociate și cu enorma capacitate civilizatoare, prometeică, aceea de a redimensiona lumea prin reconstrucția limbajului, sunt fatalități ale geniului pe care nimeni nu le poate contesta. Și
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
istoria conceptului de poezie o anume evoluție, de la semnificant, la semnificat și la semn, de la versificație la lirism, de la începuturile poetice în slavonă, latină sau greacă până la cele dintâi forme ale lirismului în limba română. Curentele și orientările literare (clasicismul, eminescianismul, macedonskianismul, simbolismul) nu sunt considerate ca ipostaze dihotomice, cât, mai ales, ca avataruri plurale și multiple ale poeticității. Nu se poate discuta despre un singur simbolism, de pildă, tocmai datorită modalităților cu totul diverse și eterogene în care s-a
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
cu aceea a lui Eminescu. Aserțiunile critice sunt pertinente, argumentate și pregnante, nu lipsite de o anume plasticitate. „Bacovianismul este una din expresiile individualizate ale neoromantismului din prima jumătate a secolului nostru, apă-rându-ne drept un simbol «ruinat», ros de nostalgia eminescianismului"; Sentimentul bacovian definitoriu este nesiguranța"; „George Bacovia este cel mai tragic poet român" -sunt doar trei dintre formulările memorabile din această carte. Ipostaza spațială dominantă la Bacovia este pustiul, ipostază a nedeterminării și disoluției reperelor, a abolirii oricărei modalități de
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
poate avea efect de bumerang". Definiția bacovianismului, pe care ne-o oferă Mircea Scarlat este deplin creditabilă: „Bacovianismul este una din expresiile individualizate ale neoromantismului din prima jumătate a secolului nostru, apărându-ne drept un simbolism «ruinat», ros de nostalgia eminescianismului". De altfel, și originalitatea poetului e subliniată în raport direct proporțional cu experiența receptării operei sale: „Autorul Plumbului a devenit cu adevărat el însuși abia atunci când publicul și criticii i-au considerat încheiată opera poetică. Ipostazele bacoviene ale tradiționalismului romantic
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
inepte, chiar dacă a făcut-o cu dezgust. Dar... Poemul lasă să se străvadă, undeva, foarte departe, ceva din frumusețea parcă ireală a creației eminesciene. Constituit ca un puzzle al prostiei omenesti, textul lui Mihail Gălățanu evocă totusi, indirect, fulgurant, si eminescianismul. La sfârsitul lecturii, ne simțim asfixiați de stupiditatea lumii si ne gândim cu groază cum ar fi dacă poezia lui Eminescu n-ar exista. Eminescu? A rămas nerecuperat Cu onoarea nereperată, frate. Bietul eminescu, fîrtate! Că degeaba i se mai
Eminescu by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6804_a_8129]
-
rotunjesc alți 155 de la naștere. Despre Eminescu se cuvine dar a vorbi, oricît de temerar pare demersul (T. Vianu observă o "timiditate" în abordarea scrisului eminescian, o "încordare înspăimîntată de sine"). Ideea ar fi să determinăm măcar un semn de "eminescianism" la ceilalți nouă, mai ales că și cronologia o permite. S-ar dovedi astfel valabilă intuiția lui Maiorescu din Critice: "Pe cît se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui". Pentru
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12068_a_13393]
-
departe de "uniformă"). Nu este de înțeles, teoretic vorbind, de ce era nevoie să fie netezit scrisul lui Eminescu - pentru ca nea "cutare" să știe să facă cerere de intrare în colectivă? A fost, ca să rezonăm în cheia unui comentator actual al eminescianismului, o sacrificare a poetului - și nu numai a lui: a întregii poezii românești. Pauzele în scris, aceste blancuri din jurul apostrofurilor, dau relief textului, sunt ca diezii și bemolii poeziei, arată intenția. Desființarea lor duce la un text șters, la un
Forme cu aprostrof în poezia eminesciană by N. Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/15398_a_16723]
-
viață. Se pot identifica, în cuprinsul lor, irizații ale folclorului, ale basmelor lui Ion Creangă, ale poveștilor din O mie și una de nopți. Mitologia greacă se amestecă, în aceste versuri, cu mitologiile orientale. Se poate identifica, de asemenea, un eminescianism filtrat, o trăire a eminescianismului ca amintire. Conside-rân-du-se o succesoare a Cătălinei sau Cătălina însăși, care este eternă și supraviețuiește în fiecare femeie, poeta se gândește cu nostalgie la momentul de iluminare dintr-un trecut îndepărtat și îl reinterpretează: "A
A fost o data o poeta by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/10153_a_11478]
-
cuprinsul lor, irizații ale folclorului, ale basmelor lui Ion Creangă, ale poveștilor din O mie și una de nopți. Mitologia greacă se amestecă, în aceste versuri, cu mitologiile orientale. Se poate identifica, de asemenea, un eminescianism filtrat, o trăire a eminescianismului ca amintire. Conside-rân-du-se o succesoare a Cătălinei sau Cătălina însăși, care este eternă și supraviețuiește în fiecare femeie, poeta se gândește cu nostalgie la momentul de iluminare dintr-un trecut îndepărtat și îl reinterpretează: "A fost odată cum niciodată nu
A fost o data o poeta by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/10153_a_11478]
-
rădăcinilor", întorcîndu-se către modernism, recuperînd o paradigmă literară și de sensibilitate foarte actuală, "urmele" cum spune inspirat în poemul Un ceas de hîrtie. În volumele O sălbatică floare, dar, mai ales, în Strada care urcă la cer e un fin eminescianism distilat prin filtre bacoviene; iată, de pildă, Exordiu, unde aceste conexiuni se deslușesc limpede, unde Dominic Stanca e poet cu adevărat, inventînd, dacă se poate spune așa, un alt Bacovia lîngă vechiul, cunoscutul Bacovia, recuperînd astfel esențele eminesciene ale liricii
Un ceas de hârtie by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16930_a_18255]
-
un copil/ care vine revine să rupă cu gura decorul/ zeul sevei miroase la fel" (zeul sevei). La mijlocul drumului dintre eu și non-eu, se plasează stările de subconștiență: somnul, moartea, beatitudine. Ele aduc o aluviune romantică, mai exact spus un eminescianism corectiv al prezentului greu de îndurat, ca o magică plonjare într-o regiune ideală. În anii regimului opresiv, astfel de stihuri purtau o impenitentă încărcătură opoziționistă: "colb alb de penet/ gușă plină de vînt/ copil al cuvintelor mele/ în taină
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
și esoterico-metafizice, aspirînd evident spre lumea glacială și pură a nordului, spre acea lumină incoruporibilă a Walhalei. Solitudinea brâncușiană însăși, cu decorul ei arhaizant, cu mișcările ceremoniale și cu gesturile cotidiene resorbite în stereotipii rituale, corespunde și ea unui anumit eminescianism generic și unei utopii romantice împinse pînă la limita hipostazierii. Aparent, aceste similitudini, asociate și cu enorma capacitate civilizatoare, prometeică, aceea de a redimensiona lumea prin reconstrucția limbajului, sunt fatalități ale geniului pe care nimeni nu le poate contesta. Și
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10208_a_11533]
-
poet național". Tot atunci, în publicația vieneză "Romänische Revue", Corneliu Diaconovici anunță moartea celui pe care îl numește "der rumänische Nationaldichter"7. Ultimul deceniu al secolului al XIX-lea marchează un fenomen sesizat de Nicolae Iorga în "Lupta" din 1892: "eminescianismul a trecut prin perioada școlii pentru a deveni religie"8. Într-adevăr, la mormîntul poetului au loc pelerinaje necontenite, atestate de presa vremii, care însă înregistrează din ce în ce mai rar formula de "poet național". Nu-i mai este atribuită nici lui Alecsandri
Ce (mai) înseamnă "poet național"? by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/8818_a_10143]
-
paradigme critice de lectură: "Versurile lui Dan Laurențiu constituie, probabil, întâiul efect notabil în lirica românească de după al Doilea Război al acelui Eminescu plutonic pe care I. Negoițescu l-a dezgropat din postume. Se poate vorbi, în acest sens, de eminescianism în legătură cu toate culegerile poetului, de la aceea de debut din 1967 (Poziția aștrilor) și până la cele din urmă, dar îndeosebi în legătură cu Imnuri către amurg din 1970, pline de imaginile somnului și morții Plutoniei eminesciene. Întrebându-se ce este poezia, Dan Laurențiu
Câteva afinități (VI) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7380_a_8705]
-
și esoterico-metafizice, aspirînd evident spre lumea glacială și pură a nordului, spre acea lumină incoruptibilă a Walhalei. Solitudinea brâncușiană însăși, cu decorul ei arhaizant, cu mișcările ceremoniale și cu gesturile cotidiene resorbite în stereotipii rituale, corespunde și ea unui anumit eminescianism generic și unei utopii romantice împinse pînă la limita hipostazierii. Aparent, aceste similitudini, asociate și cu enorma capacitate civilizatoare, prometeică, aceea de a redimensiona lumea prin reconstrucția limbajului, sunt fatalități ale geniului pe care nimeni nu le poate contesta. Și
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15576_a_16901]
-
Arghezi s-au clasicizat îndeajuns, însă nu strică amintirea lor de la sursă. La firul ierbii - să ne gîndim cît de proaspăt era, la vremea acestei cărți, debutul lui Arghezi - e primul să-i constate unitatea, și deopotrivă jocul de contrarii. Eminescianismul dizolvat în originalitate tare. Volumașul ăsta cu portrete îl consacră pe Bacovia de monocord, vorbind despre "dezagregarea individualității umane" - într-adevăr, despre ce altceva? Și portretele continuă, trăgînd o fîșie peste toată prima linie - cronologică - a interbelicului românesc. În galantarul
Tristeți și bucurii de breaslă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9066_a_10391]