266 matches
-
de față. Eminescu Dialectica stilului presupune inițiere în eminescologie, presupune lecturi de specialitate și o viziune critică fără prejudecăți. Eminescu este un geniu total și cel mai periculos și riscant lucru este să te apropii de el cu mijloacele diletantului. Eminescologia tinde să devină astăzi tărâmul inițiaților. Un inițiat este și Theodor Codreanu. El ne-a anunțat cartea mai demult prin studiile solide și docte publicate în reviste. Siguranța tonului, informația bogată, referințele critice substanțiale, conexiunile neașteptate, originalitatea unor ipoteze ademenitoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
stilului de Theodor Codreanu este incitantă prin îndrăznelile sale asociative, adeverind un moment de repliere și reexaminare a trecutelor contribuții în exegeza eminesciană. "Ateneu", nr. 9, septembrie 1984 Ioana Em. PETRESCU Studii eminesciene Anul 1984 nu a adus în domeniul eminescologiei nicio apariție cu valoare de eveniment, chiar dacă publicarea postumă a lucrării lui P. Caraman, Pământ și apă, însemnează o contribuție reală la studiul simbolisticii eminesciene din perspectivă etnologică, chiar dacă N. Ciobanu încearcă o redefinire a fantasticului eminescian, chiar dacă unii tineri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
etnologică, chiar dacă N. Ciobanu încearcă o redefinire a fantasticului eminescian, chiar dacă unii tineri cercetători (P.M. Gorcea, Th. Codreanu) aspiră spre o modernizare a metodologiei critice. Mă voi opri în cele ce urmează asupra a trei lucrări ilustrând tendințele divergente ale eminescologiei actuale. Primele două (N. Ciobanu, Eminescu. Structurile fantasticului narativ și D. Tiutiuca, Creativitate și ideal) au apărut în colecția "Eminesciana" a editurii Junimea; cea de-a treia (Th. Codreanu, Eminescu Dialectica stilului) e publicată de Cartea Românească. Mai incitant este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și extinse (noi am fi renunțat la o parte din ele), pentru a nu mai aminti orientarea de bază, fac totuși din critic un autor stimabil, de la care se pot aștepta reale progrese și nu numai în "autobuzul supraaglomerat al eminescologiei" actuale în care circulă, spre iritarea unor "controlori", cu bilet în regulă. "Tribuna", nr. 7, 13 februarie 1986 Artur SILVESTRI Cultură și stil Exegeza subtilă și amănunțită însă riguroasă a lui Theodor Codreanu (Eminescu Dialectica stilului, 1984) îngăduie a se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o neîncredere în forțele proprii și exprimă un fel de a face istorie literară considerat, cu îndreptățire, de Th. Codreanu drept "nedialectic". Cercetătorul nu întreprinde (decât atât cât îi trebuie spre a fundamenta o altă perspectivă) desfășurări de istorie a eminescologiei, deși astfel de examinări superioare ar fi utile și se recomandă nu doar pentru Eminescu ci și pentru Creangă, Caragiale, Sadoveanu, G. Călinescu ș.a. spre a se vedea stăruința unor prejudecăți de clasificare. Însă ce se întrevede aci e corecția
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu ci și pentru Creangă, Caragiale, Sadoveanu, G. Călinescu ș.a. spre a se vedea stăruința unor prejudecăți de clasificare. Însă ce se întrevede aci e corecția treptată a unei optici care deformează și, pentru epoci recente, configurarea unei altfel de eminescologii. Observația trebuie reținută și putem zice și noi odată cu George Munteanu, Edgar Papu, alții câțiva, de asemenea, se valorifică nu doar formulările maioresciene, ci și ideile lui Iorga de a face din poet "expresia integrală a sufletului românesc". Nu-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se supune criteriului stilistic (nouă "cercuri dialectice", orânduite logic în determinări reciproce) ceea ce indică o întărire metodologică obținută prin studierea sintezelor lui Edgar Papu; alte susțineri ("reîntoarcerea operei în personalitate", altă formulare pentru biografia interioară) arată o adeziune la eminenta eminescologie a lui George Munteanu. Dar, în fond, încheierile sunt originale și năzuiesc a comunica o structură de personalitate și nu doar "poetul", "prozatorul", "gânditorul". Când se invocă, într-o astfel de cercetare, logica lui Șt. Lupașcu, stilistica lui Matyla Ghyca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Europa, spre care tindem, și de alte state comunitare cu care suntem obligați cu sila să fim egali. Theodor Codreanu ne-a dat o carte incitantă și substanțială care ne prezintă un Eminescu poet al ființei în liniile directoare ale eminescologiei noi, un Eminescu poet al ființei naționale călăuz al mersului nostru de azi în istorie. "Moldova suverană", nr. 90, 15 iunie 1993 Sandra CRISTEA Theodor Codreanu: "Modelul ontologic eminescian" Cartea Dlui Theodor Codreanu Modelul ontologic eminescian, apărută la începutul acestui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
gospodar, îi place curtea curată. "Observator" (Tecuci), nr. 244, 31 iulie-6 august 1997 Sergiu ARJOCA 4 Un "de ce" dureros Cu Dubla sacrificare a lui Eminescu (Editura Macarie, Târgoviște, 1999, dl. Theodor Codreanu își înscrie pentru a treia oară numele în eminescologie (după Eminescu. Dialectica stilului, "Cartea Românească", 1984, și Modelul ontologic eminescian, Porto-Franco, 1992 cărora li se poate adaugă Provocarea valorilor, Porto-Franco, 1997, o carte unde Eminescu ocupă un loc important), dânsul devenind un portdrapel al generației medii în eminescologie (este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în eminescologie (după Eminescu. Dialectica stilului, "Cartea Românească", 1984, și Modelul ontologic eminescian, Porto-Franco, 1992 cărora li se poate adaugă Provocarea valorilor, Porto-Franco, 1997, o carte unde Eminescu ocupă un loc important), dânsul devenind un portdrapel al generației medii în eminescologie (este născut în 1945). S-a vorbit deja despre Huși ca nod cultural prin prezența d-lui Th. Codreanu aici și mai ales prin "pelerinajul" pe care-l provoacă; o discuție cu dânsul, ori în jurul dânsului, este un adevărat banchet
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
exegeză bine articulată despre modernitatea poetului, o "lectura sincronică, simultană, totalizantă" (Adrian Marino). Modelul ontologic eminescian vine să susțină perspectiva ontologică în interpretarea modernă a operei lui Eminescu, într-adevăr un mare poet al Ființei. E o noua etapă în eminescologie după dispariția generației lui G. Călinescu și Perpessicius (încheierea ediției definitive, reconsiderarea anilor de boala a lui Eminescu și revalorificare a gândirii sale polimorfe). Dubla sacrificare a lui Eminescu (Editura Macarie, Târgoviște 1997) este o carte polemică despre destinul tragic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
operei complete început de Perpessicius (care și-a pierdut vederea descifrând manuscrisele cu nobila sa pietate) s-a încheiat recent de o echipă condusă de D. Vatamaniuc și Petru Creția, cu același devotament față de creația eminesciană, datele problemei se schimbă. "Eminescologia" s-a constituit treptat pe măsura descoperirii operei și a pătrunderii ei tot mai în profunzime de către specialiști din toate generațiile. Pe de altă parte, evoluția metodologiei critice însăși a oferit instrumente din ce în ce mai potrivite pentru exegeză. Așa încât de la sporadicele, dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
odată prin anii '80 într-o revistă: "Mărite Mihai, țara întreagă se pleacă în fața ta". O făceam (ca și atunci când am publicat, în 1963, o biografie a lui Eminescu pentru tineret, pe când nu aveam încă mare lucru în comun cu eminescologia), cu un sentiment acut de revanșă și pentru momentul acela, dar mai cu seamă față de ceea ce se întâmplase în primii 20 de ani după război. Se încercase atunci echivalarea creației lui, sălbatic mutilată (rămăsese doar Împărat și proletar în fragmente
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu mândrie "poetul nepereche" al literaturii române. "Convorbiri literare", nr. 2, februarie 2000 Ștefan MUNTEANU Cazul Eminescu Încet, încet, Anul Eminescu, deși se află încă la început, promite rod bogat. În ciuda dificultăților economice și ale unor porniri fățiș-denigratoare la adresa poetului-gânditor, eminescologii pasionați, înconjurați de un public deschis și onest, fac eforturi impresionante pentru a rămâne în perimetrul culturii autentice. Astfel, fertilitatea unei start de normalitate dezavuează atât febra festivismului cât și viclenia demitizărilor brutale. Au apărut deja, ori sunt doar anunțate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
rămâne fără nici un model. Pentru demascarea, combaterea și condamnarea diabolicelor atacuri antieminesciene, fie cele produse în timpul vieții poetului, fie cele postume, a apărut lucrarea Dubla sacrificare a lui Eminescu, un fel de evanghelie a românismului. O carte care va îmbogăți eminescologia, atât prin ceea ce susține, cât și prin reacțiile pe care le va provoca. O carte care va impune și mai mult numele eminescologului Theodor Codreanu, cel cunoscut din Eminescu Dialectica stilului (Editura Cartea Românească, București 1984) și din Modelul ontologic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
parametrii rigorii și ai argumentelor, coroborează evenimente și personaje aparent disjuncte, într-o construcție perfect unitară. Prezentarea și problematizarea faptelor au caracter filmic și se dezvoltă contrapunctic, captivând și printr-un agreabil stil colocvial. Preluând aserțiunea lui N. Georgescu, că eminescologia suferă de lipsa interpretării critice a izvoarelor arhivistice, Theodor Codreanu constată cu tristețe că încă nu există o instituție națională, fie o catedră universitară, fie o altă formulă, destinată exclusiv lui Eminescu, așa cum alte țări procedează cu personalitățile lor reprezentative
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de Einstein pe care Eminescu i-ar fi precedat în cultura umanistă și-n știința lumii. În materie de religie, Cezar Ivănescu, spre deosebire de Eminescu, s-a vrut un inițiat și, în acest sens, e mai aproape de Ion Barbu. Iar spre deosebire de eminescologii așa-ziși consacrați, Cezar Ivănescu este singurul care l-a citit integral pe inegalabilul predecesor ce se considera, conform unei însemnări dintr-un manuscris al său, "buddist, deci creștin la puterea a zecea". Ștefan Lupașcu afirmă că Dumnezeu e afectivitate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cultură la gurile Dunării", întemeiat, evident, pe adevăr. După cunoștințele noastre, chiar dacă în atâtea rânduri s-a aflat în contra curentului, sau poate tocmai de aceea, Theodor Codreanu după 1989 a fructificat cel mai bine libertatea de exprimare, în materie de eminescologie, devenind o autoritate în domeniu (vezi și Modelul ontologic eminescian, 1992 și Dubla sacrificare a lui Eminescu, carte apărută în trei ediții, toate epuizate în intervalul de timp 1997-1999). Nu este la îndemâna prea multora să-l poată urmări pe Eminescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
personalitatea poetului între marginile secolului al XIX-lea, când azi vedem bine că statura sa culturală se sincronizează mai degrabă cu spiritul secolului al XXI-lea decât cu cel de care ne-am despărțit recent și fără prea mari regrete? Eminescologia, în datele ei, de azi, pare să-și fi propus, în sfârșit, să pună capăt "odihnei spiritului românesc întru Călinescu" (formularea îi aparține lui C. Noica), demers slujit de profesorul Theodor Codreanu cu o fermitate singulară, căci cum s-ar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în intenție. Prima jumătate, cea care dă și titlul cărții, adună aproximativ 20 de scurte eseuri scrise de Theodor Codreanu, începând din primii ani ai studenției și până în a doua parte a anului 2000. Partea a doua a lucrării, intitulată Eminescologie, ordonează recenziile a peste 20 de lucrări din critică eminescologică a ultimelor decenii. Unele texte sunt inedite, iar cele mai multe eseuri și recenziile au fost publicate în reviste de cultură precum "Cronica", "Ateneu", "Convorbiri literare", "Astra", "Luceafărul", "Steaua", "Revista de istorie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Luceafărul", "Steaua", "Revista de istorie și teorie literară", "Porto-Franco", "Literatura și arta" (Chișinău), "Sinteze", "Bucovina literară", "Viața românească", "Limba română" (Chișinău) ș.a. Însemnările următoare fac referire doar la câteva eseuri, care dau nota întregii cărți și, de fapt, a întregii eminescologii a autorului. Pentru că, să nu uităm, ideea modernității gândului eminescian este demonstrată de Theodor Codreanu și în lucrările Eminescu Dialectica stilului (Ed. Cartea Românească, București, 1984) și Modelul ontologic eminescian (Ed. Porto-Franco, Galați, 1992). Revenind la Controversele eminesciene descoperim un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
astăzi mai încorsetează spiritul critic. Se pare că geniul eminescian i-a derutat, mai întâi de toate, pe criticii români, ispitiți ei înșiși de modelul cultural europocentric, înclinați fiind să-și judece propriile valori prin referențiale "exogene"" (p. 59). Astfel, eminescologia tradițională punând accent pe comparatismul sursologic I-a etichetat pe Eminescu drept "romantic întârziat", ori "ultimul mare romantic". Consecința se subînțelege: "majoritatea istoriilor literare consideră că poezia românească modernă nu începe de la Eminescu, ci de la Bacovia, cel mult de la Macedonski
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Vaslui, dar bine că le-avem pe celelalte. În Controverse eminesciene găsim o suită de articole și comentarii la temă, eșalonate pe două capitole: unul format din analizele publicate anterior de autor în presa literară, sau inedite și altul de "eminescologie", în fond o crestomație de texte scrise de câțiva iluștri comentatori ai fenomenului eminescian. Încă de la primele rânduri (vezi preambulul intitulat Lămurire) autorul se plasează, el însuși, "de-a curmezișul" unor onorabile perspective impuse în decursul vremii de către Tudor Vianu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
plimba confuziile mentale în spațiul universitar, în calitate de demn epigon al unui distins candidat la președinția țării al cărui nume nu-l dăm (e persoana importantă), precizând că nu e vorba nici de Mudava, nici de Nuțu Anghelina. În capitolul rezervat eminescologiei se adună spusele unor personalități de prim rang între care: G. Călinescu, M. Eliade, Edgar Papu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, M. Cimpoi, G. Munteanu, D. Vatamaniuc și alții. Reținem textul foarte erudit și de o mare probitate științifică al maestrului Mihai Cimpoi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Controverse eminesciene (Editura Viitorul Românesc, București, 2000) nu reprezintă decât un titlu nou la bibliografia și așa destul de bogată a scriitorului Theodor Codreanu. Apărut la sfârșitul anului jubiliar 2000, acesta ambiționează să fie, în același timp, sinteză și oglindă a eminescologiei, de la începuturile sale (corespunzând exegezei călinesciene din 1934-1936) și până astăzi. Pe de altă parte, urmărind cu atenție amplificarea în timp a problemelor eminescologiei, Theodor Codreanu încearcă să le cuprindă și să le găsească un răspuns avizat în prima secțiune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]