148 matches
-
transcendentă și valorile, care au constituit în mod tradițional obiectul predilect al discursului filozofic. În temeiurile ei, raportarea la metafizica tradițională a susținătorilor „cotiturii filozofiei“ a fost esențial diferită de cea a Tractatus-ului. Din punctul de vedere al acelei critici empiriste a metafizicii pe care o întâlnim în scrierile lui Rudolf Carnap sau ale lui Otto Neurath, enunțurile metafizicii sunt lipsite de obiect, în opoziție cu enunțurile care pot fi raportate la fapte. Acestea din urmă sunt enunțuri verificabile. Referindu-se
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
se poate vorbi și ar trebui să se vorbească. Este o observație care semnalează o neînțelegere elementară. Perceperea scrierii de tinerețe a lui Wittgenstein drept o operă reprezentativă pentru o critică a metafizicii, care se întemeiază pe principiile noii filozofii empiriste a cunoașterii 79, o percepere favorizată de reacțiile la Tractatus ale lui Russell și ale unor membri influenți ai Cercului de la Viena, se sprijină, de fapt, pe o legendă. Este o legendă care îl integrează pe autorul Tractatus-ului în curentul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
mai bun caz, lipsa de înțelegere față de sursele și motivațiile acelei orientări a minții omenești care susține îndeletnicirile metafizicii. Wittgenstein ar fi fost un „atotdistrugător“ mult mai radical decât a fost Kant. El s-ar fi sprijinit pe o analiză empiristă și verificaționistă a cunoașterii, care i-a fost inspirată de standarde de excelență ale științei exacte.3 A doua judecată preconcepută, cu efecte asemănătoare, este aceea că Wittgenstein și-ar fi pus, aidoma scepticilor, întreaga încredere în gândirea comună, în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
b) Conservatorismul ca model politico-epistemic În ceea ce privește cea de a doua mare ideologie a modernității, și anume conservatorismul (ca și epistema care îi este proprie), aici problema cunoașterii este discutată în mod explicit, dată fiind regăsirea resurselor sale intelectuale în filosofia empiristă britanică. Deloc întâmplător, și teoreticienii politici contemporani care se înscriu în această epistemă insistă asupra diferenței dintre cunoașterea practică (knowing-how) și cunoașterea tehnică (knowing-what)51. De pe poziții sceptice cu privire la extinderea posibilităților de cunoaștere până acolo încât aceasta din urmă să
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
sublinia Burke, "omniprezența faptului-surpriză este rezultatul firesc al caracterului schimbător al tuturor lucrurilor"; e) antiintelectualismul cunoașterea nu poate fi universală, așa cum consideră raționaliștii, deoarece a susține această idee înseamnă a avansa o pretenție nejustificată. Nu este vorba, în cazul gândirii empiriste și conservatoare, despre prezența unui pesimism gnoseologic. Dimpotrivă, empiriștii sunt optimiști, dar manifestă un optimism gnoseologic moderat, bazat pe așa cum am văzut mai sus ideea failibilității rațiunii umane. Ei preferă, de aceea, să se refere la lucrurile particulare, acelea care
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
a respinge întreprinderea însăși. DISCIPLINA RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE DEVINE ȘTIINȚIFICĂ Abordarea științifică se baza pe trei elemente. În primul rînd, limbajul și perspectiva teoriei sistemelor, mai ales în versiunea sa cibernetică, erau aplicate relațiilor internaționale. Apoi, înțelegerea actului științific a devenit empiristă. Morgenthau încă susținea că legile istorice universale sau natura umană explică lumea empirică. Acum, corelațiile empirice urmau să asigure punctul de plecare pentru formularea legilor fundamentale ale comportamentului uman (sau, în cazul de față, al statului). Și, în fine, știința
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
asupra relațiilor internaționale, atunci cînd disciplina a fost pusă în fața declinului paradigmei sale. Savanții au căutat sensul fragmentării din ce în ce mai accentuate și aparent ireversibile a disciplinei în incompatibilitatea valorilor. Aceasta justifică stabilirea programelor de cercetare și evită provocarea fundamentală la adresa asumpțiilor empiriste din relațiile internaționale și economia politică mondială, adică faptul că evaziva căutare a unei paradigme unice acceptate, în această disciplină, nu este atît produsul ideologiilor politice diferite, cît al dependenței de teorie a tuturor evenimentelor. Nu valorile incompatibile ale cercetătorilor
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
interpretări profund diferite. Această cerință ne face de asemenea opaci la înțelegerea mai hermeneutică a disputelor teoretice. Dezbaterea metateoretică a fost redusă de la construcția cunoașterii din perspectiva imaginii asupra lumii (Weltanschauung) la vechea distincție între valoare și fapt, proprie cercetării empiriste (George 1993: 202 și urm.). Una din consecințe a fost că pluralismul teoretic predefinit a făcut ca acestea să devină chestiuni uzuale academice. Dacă la început disputa paradigmelor făcea ca adversarii realismului să nu fie dați la o parte, cu
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
descrie empiricul. Keohane arată că reflectiviștilor le lipsește un program de cercetare empiric și că, pînă vor dezvolta unul, ei nu contează de fapt ca veritabili concurenți ai raționaliștilor (Keohane 1989 [1988]: 173). Acest raționament se bazează pe o epistemologie empiristă pentru a înțelege empiricul. Din moment ce există multe neînțelegeri asupra acestui lucru, ar fi bine să reamintim că nu cercetarea empirică ca atare a fost cea care a făcut diferența, ci ceea ce se înțelege prin aceasta. Perspectiva empirică ia lumea reală
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
sau un singur mod de a exprima dilema securității. Și atunci mai rămîne vreo determinare? În cele din urmă, în reacția sa la critica din contextul dezbaterilor metateoretice din anii '80, realismul nu se mai poate baza pe o metodologie empiristă, așa cum arată Jones (în Buzan, Jones și Little 1993): balanța puterii nu este pur și simplu "acolo, undeva", ci este o construcție teoretică și, uneori, o instituție a comunității științifice și a comunității oamenilor politici. Ea nu este nici naturală
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Într-adevăr, ideea era de a supune realismul la o discuție și îndemnarea practicienilor la mai multă autocritică, pentru a evita îndeplinirea numeroaselor profeții ale realismului. Acest capitol a arătat că nu există nici o cale de întoarcere spre un realism empirist. De asemenea, nu ne putem pune prea multe speranțe în realism ca teorie explicativă cauzală. Existența sa duce la teza care animă această carte, anume că trebuie să înțelegem realismul ca pe o practică istorică, academică și politică, mai degrabă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
funcție determinată în actul cunoașterii; și nu se poate decide cu toată certitudinea, dacă nu cumva Kant a acceptat ca fiind necesară această ipostază a noumen-ului tocmai pentru a scăpa de sensurile posibile ale unui soi de solipsism (de nuanță empiristă), observat de unii exegeți chiar și după publicarea celei de-a doua ediții a Criticii rațiunii pure (1787); și e drept că sensibilitatea, așa cum o înțelege Kant, poate fi luată ca sursă a unui "văl al aparenței", care separă subiectul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândire, care începe cu empiriștii englezi, în special Locke și Hume, și care prinde o semnificație fenomenologică în "psihologia descriptivă" a lui Franz Brentano și în psihologia fenomenologică a lui Husserl și Merleau-Ponty. Neurmând îndeaproape, în acest discurs, linia modelului empirist sau logica "tare" a tehnicii fenomenologice, trebuie regândită această problemă în funcție de rezultatele reducției judicative a dictaturii judicativului formulate în lucrarea de față. Primul răspuns este acela că judecata oferă o imagine. Prin urmare, nu un concept, deși este alcătuită din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
1969, 1972). Viitorul nu poate fi descris decât prin mijloacele teoriei, ale predicției. Predicția este simetrică retrodicției. Descrierea viitorului nu poate fi decât teoretică, pe când știința trecutului poate fi, cel puțin într-o oarecare măsură, strict empirică. Dacă o istorie empiristă este lesne de imaginat - acesta a fost în fapt tipul cel mai răspândit de practică istorică -, o disciplină empiristă a viitorului este inimaginabilă. Științele evoluției - științele temporale având ca obiect o clasă generală de fenomenetc "Științele evoluției - științele temporale având
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nu poate fi decât teoretică, pe când știința trecutului poate fi, cel puțin într-o oarecare măsură, strict empirică. Dacă o istorie empiristă este lesne de imaginat - acesta a fost în fapt tipul cel mai răspândit de practică istorică -, o disciplină empiristă a viitorului este inimaginabilă. Științele evoluției - științele temporale având ca obiect o clasă generală de fenomenetc "Științele evoluției - științele temporale având ca obiect o clasă generală de fenomene" Există o serie de discipline care se ocupă de dinamica în timp
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
În „Școala franceză” durkheimistă stă la baza situaționalismului actual În diversele sale variante. Reacția față de dezvoltare, preponderent teoretică, la limita riscului de a se distanța semnificativ de ritmurile și proporțiile reale ale evoluției sistemului social, s-a concretizat În orientarea empiristă care, prin proliferarea tehnicilor de culegere a datelor, a antrenat același risc pe care l-a generat și sociologismul: dezvoltarea individului În social. Dacă În orientările sociologiste subiectivitatea a fost În mod programatic exclusă din orizontul generalizărilor teoretice, rezervându-i
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
sociologii au Încercat să salveze disciplina de imixtiunea ideologiei prin conservarea ei ca știință empirică, după 1990 investigațiile de teren sunt susținute, tot mai frecvent, de modele teoretice adaptate la realități românești. Cu toate că există Încă multe studii aflate la nivel empirist, se impun tot mai pregnant nuclee puternice de cercetare ce utilizează teorii sociologice sprijinite pe baze de date construite În chip riguros. Ștefan Buzărnescu: După 1989, datorită Îndelungatului său concubinaj epistemic cu toate segmentele spațiului social românesc și subordonării experimentului
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
asimilarea rezultatelor revoluției științifice și tehnice etc. În al treilea rând, ea a oferit o sursă foarte importantă În sfera metodologiei, rapid asimilată. Probabil că metodologia a fost elementul central al relansării sociologiei românești, conferindu-i și o caracteristică pronunțat empiristă. Empirismul a fost un mijloc de protecție, evitându-se generalizări și explicații expuse reacțiilor ideologice și politice negative ale regimului, dar a reprezentat și un instrument important al reformei sociale. Sociologia românească s-a fundat, În consecință, pe paradigma universală
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
de către autor sunt puternic marcate de linii de continuitate, dar și de discontinuitate, dacă facem raportarea lucrării la literatura sociologică și antropologică din România. O bună parte din literatura românească asupra satului și asupra relațiilor de vecinătate este de factură empiristă. Linia gustiană a monografiilor de sat (cu Nerej, un village d’une région archaïque, 1939, semnat de H.H. Stahl, ca lucrare exemplară pentru gen) a operat În principal În acest registru al empirismului. O a doua caracteristică a studiilor comunitare
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
a fost privilegierea analizelor de tip „morfologie socială”, cu accent pe populație, mediu construit, viață economică, fapte sociale cu grad mare de vizibilitate socială. Literatura de factură antropologică a fost mai aproape de lumea experiențelor, dar se menține În aceeași notă empiristă. Vecinătățile În Munții Apuseni este prima monografie tematică, la nivelul unei unități sociale, În care, În literatura română de specialitate, se desfășoară o amplă fundamentare teoretico-metodologică Înaintea analizei empirice. Este ceea ce se cheamă o lucrare de analiză teoretico-empirică. În seria
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
apărea o culegere de studii: Practica doctorului Sydenham. Cartea aceasta apare în limba engleză, spre deosebire de celelalte care sunt scrise în latină. Sydenham recomandă cunoașterea naturii în care se află și cauzele și leacurile bolilor. Prietenul său John Loke, filosof, medic empirist și practician, l-a apreciat mult, operele lor interinfluențându-se. Ca șef de școală și formator al atâtor clinicieni Sydenham a știut să-i fructifice selectiv pe înaintași și tot selectiv să asimileze curentele științifice și filosofice ale timpului său. Acest
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
meseriașilor), tratatul italianului Bernardino da Carpi Ramazzini și, după câțiva ani doar, apare Teoria medica vera (Adevărata teorie medicală) a lui Georg Ernest Stahl; apare, în traducere latină Căutarea adevărului a raționalistului René Descartes, Eseu asupra intelectului omenesc al filosofului empirist John Locke. în 1704, fizicianul matematician și astronom, Isaac Newton, publică Traité d’optique iar Denis Papin ia mările în stăpânire cu invenția sa, vaporul. Folosit pentru a furniza energie defibratorului (ca și în alte scopuri) acest generator electrostatic de
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
pe această bază metodologică nu condamnă ineluctabil la un empirism trivial capabil să ofere doar un descriptivism steril teoretic. Cercetătorul social ce mânuiește metoda analizei documentelor poate evita, cu puțin efort și simț teoretic, ceea ce ar putea fi numită eroarea empiristă, constând în "confundarea științei cu acea vană erudiție care acumulează mașinal fapte" (Comte, 1999, p. 26). Dimpotrivă, metoda analizei discursive, mobilizată de un cercetător imaginativ, pune la dispoziția acestuia o platformă metodologică robustă de analiză a datelor empirice. Mânuită cu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]