261 matches
-
de la Suda (sau Suida), ori într-o compilație tîrzie cu caracter biografic, intitulată Viața lui Constantin. în afară de această Istorie bisericească, Filostorgios a scris și alte opere: o apărare a creștinismului contra faimoasei scrieri polemice a lui Pofiriu și o scriere encomiastică dedicată lui Eunomius scrisă cu multă căldură și plină de laude. Bibliografie. Ediții: GCS 21, 19722 (J. Bidez, F. Winckelmann). 2. Socrate Avem foarte puține informații despre acest istoric. Așa cum spune el însuși, s-a născut și a crescut la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de stil. în acest sens, Socrate îi reproșează lui Eusebiu faptul că s-a mulțumit să relateze doar în parte întîmplările în care a fost implicat Arie, deoarece opera sa, fiindu-i dedicată lui Constantin, era în esență o scriere encomiastică și autorul era prea puțin preocupat de prezentarea exactă a faptelor. E limpede că, prezentîndu-și concepția teoretică, istoricul încearcă să se distanțeze de predecesorul său și să-și declare propria independență. Iar întrucît - caz unic, poate, în istoria literaturii - Socrate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ar mai fi scris „rapoarte, scrisori, dialoguri, discursuri”, pe care le amintește în opera sa principală, însă toate s-au pierdut. „Rapoartele” ar fi fost scrise de el în numele lui Grigorie, patriarhul de Antiohia; unele discursuri aveau caracter oficial și encomiastic, fiind scrise în cinstea împăratului. Bibliografie. Ediții: PG 86, 2, 2415-2886; The Ecclesiastical History of Evagrie with the Scholia, edited with Introduction Critical Notes and Indices by J. Bidez and L. Parmentier, London, 1898 (retip. Hakkert, Amsterdam, 1964). Studii: O.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru atragerea maselor, pentru mișcarea a ceea ce era, în fond, o crudă realitate prezentă. "Mesajul" lui NC a fost publicat în ziare (cele puține, ale "Partidului" sau oficiale, de stat, singurele care puteau exista) și a fost comentat prin aprecieri encomiastice ca fiind "un text foarte important", iar întregul eveniment a avut parte de o înaltă evaluare, datorită contribuției personale a lui NC. S-au trimis și "telegrame" lui NC, cum era obiceiul, și au fost publicate în ziare, ca și când ar
Un text din "epoca de aur" by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17126_a_18451]
-
conținutul publicației se deduce o întărire a controlului exercitat de organele de partid, date fiind renunțarea treptată la obiectivele novatoare și creșterea ponderii materialelor docil aliniate exigențelor propagandistice oficiale. Nicolae Ceaușescu e glorificat tot mai stăruitor, se înmulțesc articolele „înflăcărate”, encomiastice, versurile de slăvire, sunt ilustrate oportunist campaniile momentului (pentru pace, împotriva înarmării, împotriva bombei cu neutroni, împotriva implantării rachetelor cu rază medie de acțiune în Europa etc.). În general, sporește intensitatea discursului propagandistic-mobilizator. Cât despre preocupările literar-artistice și, în general
SCANTEIA TINERETULUI. SUPLIMENT LITERAR-ARTISTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289530_a_290859]
-
noapte-n cap, din zorii lumii / el n-a ajuns la stână nici acum. Încremenit sub gluga lui așteaptă / un semn divin cu magii austeri /, iar pe la spartul plaiului, pe toamnă, / pornește după steaua lui din cer”. Tonul jubilant și encomiastic, atitudinile euforice sunt contrapunctate intermitent de tonalități elegiace, cu vagi tente simboliste, pe alocuri date de terminologia neologistică: „Trec ființe morgane și tremură-n zare / schelete de berze muiate în clor, / mileniul a stat, nici un om nu mai moare”. Cuprinzând
TUDOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
inspirat. În studiul monografic Enescu, redus ca dimensiuni, T. comentează convingător viața și opera compozitorului, utilizând o variată gamă de mijloace analitice și de contextualizare. Deși accentele proletcultiste ale vremii nu lipsesc, cercetarea e riguroasă, echilibrată și nu alunecă în encomiastic. O bine aleasă iconografie însoțește textul, prefigurând cealaltă lucrare despre Enescu, editată postum, care vine să rotunjească o tentativă sub anumite aspecte temerară în raport cu linia generală din epocă. SCRIERI: Amor 1926, București, 1937; Moscova (Reportaj despre metropola lumii noui), București
TUDOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290288_a_291617]
-
o dată/ Semn crud și în sâmbure demn/ În arbori curați se arată/ În frunze smulse din lemn”. Tot de această etapă țin și versurile de conjunctură, intens marcate ideologic, din Partidul și Poetul (1977), unde autorul se lansează în tirade encomiastice: „În lume-au fost și sunt bărbați/[...] Dar unu-i Omul din Carpați”. Proza lui T. vădește aceeași oscilație între arhaicitate și actualitatea ideologizată. Astfel, romanul Dor Mărunt (1979), primul volum al unui proiect nefinalizat, intitulat Drumul Hoților, juxtapune o
TUTUNGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290318_a_291647]
-
alte perspective tematice se înregistrează în Pecetea elină (1985) și în Zei în lacrimi (1987), ambele puse sub semnul reîntoarcerii la principiile organizatoare ale universului începuturilor. Nici de această dată autorul nu își poate struni condeiul de la devieri înspre poeme encomiastice de un ridicol sporit de contextul hibrid. După 1989 activitatea literară a lui P. încetează, el dedicându-se în exclusivitate alcătuirii de lucrări precum Dreptul comunicării (1999), Deontologia profesiunii de ziarist (2000), Conceperea și elaborarea ziarului (2001), în aria de
POPA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
rațiunii, îmbinate însă cu cerințe conjuncturale. Aceasta ar implica scrutarea lucidă a realității, disocierea autenticului de fals, intoleranța față de impostură, fie ea și „socialistă”, orizontul rămânând același: societatea pe care activistul o visează. Orice sofistică dispare însă în prezența versului encomiastic din volumul cu titlul Pentru cel ales. De cu totul alt gen sunt poemele din ciclul Versurile liedurilor dedicate Magdalenei și ale proiectelor de arii pentru „Văpăi vesperale”, anexat romanului Cenușa din ornic (1988): reverii, fantezii, divagații grațios meditative, cu
POPESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
lăuntric în curgerea implacabilă a timpului. Imaginea ultimă nu se compune la P. dintr-o poezie interiorizată a senectuții, ci dintr-o accentuare a adecvării la conjunctural. Discobolul (1972), Poema română (1980), Maieutica luminii (1985), Drumul luminilor (1987) conțin texte encomiastice folosind o anume îndemânare a punerii în scenă și deturnând unele concepte estetice pentru a da oarece lustru versului obedient, suprasaturat de clișee, proslăvind partidul și conducătorul lui. Sonetul este specia pe care autorul o exersează abuziv, titlul unei poezii
POTOPIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]
-
Maiorescu (preocupările lor pedagogice), Panait Cerna (pe care însă îl supralicitează ca poet). O atenție specială îi acordă R-P. lui Maiorescu în calitate de profesor și mentor (Profesorul Maiorescu, Un adevărat „învățător” al neamului - ambele articole din 1910 - ș.a.), într-un ton encomiastic care îl va face pe E. Lovinescu să îl înscrie, alături de Simion Mehedinți, în „ortodoxia cultului” întreținut magistrului. Cea mai importantă contribuție a istoricului literar rămâne însă editarea Jurnalului lui Titu Maiorescu (perioada 1855-1891), sub titlul Însemnări zilnice (I-III
RADULESCU-POGONEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289112_a_290441]
-
său. Ilustrând orientarea spre formele literaturii tradiționaliste, alte articole sunt consacrate dramaturgiei lui Octavian Goga și a lui Lucian Blaga, acestea fiind în epocă printre puținele studii despre opera teatrală a scriitorilor avuți în vedere. Admirația (nu o dată, cu accente encomiastice) față de Iorga pune în lumină o contradicție dramatică a biografiei lui P. Cel care a aderat la politica Legiunii „Arhanghelul Mihail” (a fost delegat de Corneliu Zelea Codreanu să conducă tratativele cu Iuliu Maniu pentru stabilirea unui pact electoral și
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
miazănoapte. Așa va proceda M. în Chresmologhion, pe care îl compilează sau îl traduce după o carte a profețiilor (chresmoi) întocmită de Paisie Ligaridis, sau în Vasiliologhion, unde drepturile divine ale monarhului sunt afirmate fără echivoc. Cărturarii vremii nu făceau encomiastică gratuită. Dimpotrivă, colectând „semne”, sistematizându-le și interpretându-le, ei exersau o operă de stimulare politică și de justificare. În Chresmologhion M. ajunge să formuleze direct sfaturi și recomandări adresate țarului Petru. Se supuneau însă presiunii sistemului și ceremonialului baroc
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
Segmente ale acestei mediatizări pot funcționa ca topoi ai instabilei, agitatei, chiar istericei vieți de tranziție culturală, politică etc. Sunt de amintit scandalul „căpitanului Soare”, care, bine speculat mediatic, l-a extras pe P. din audiența de nișă, sau textele encomiastice care i-au gardat primele cărți, semnate de proeminenți lideri de opinie precum Virgil Ierunca („L-am cunoscut, până la urmă, pe Patapievici. La Paris. L-am privit îndelung. Așadar el era cel pe care-l așteptam. Mi-e greu să
PATAPIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
le-au acceptat, a lipsei de eroism și de spirit de sacrificiu. La extrema opusă se plasează Carte cu eroi și Spre zăpezi. Autorul e și aici sincer, pe alocuri surprinde tragismul războiului, însă multe pasaje sunt copleșite de versificări encomiastice și declamații bombastice. Experiența dublă, de poet și dascăl, se relevă în versurile din placheta Din Țara lui April. În schimb, culegerea Scrisori de primăvară e mai curând un eșec, deoarece autorul nu își poate selecta multe dintre poeziile mai
PIETRARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288811_a_290140]
-
cunoscutei dispute antice cu privire la natura cuvintelor. Se face apel la autoritatea filosofiei lui Platon, potrivit căreia fixarea numelui se face în funcție de natura lucrului. Pe baza tezei din Kratylos, autorul încearcă să derive, fantezist, desigur, dar în acord cu țelul discursului encomiastic, numele doamnei Elina din cuvântul grecesc eleos - „milă, milostivire”. Spune: „vezi cât de potrivit se numește Elena cu Eleos”, după ce nu mult înainte explicase cu precizie sensul lexemului elin. Versurile mai conțin cel puțin încă o trimitere interesantă la înțelepciunea
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
Predania - o mostră de conștiință catolică într-o Biserică ce s-ar vrea, pe deasupra, și națională - pentru semnătura mirenilor și a călugărilor, pentru pagini de filozofie și teologie, pentru poezii liturgice și documentare istorice, pentru dezbateri polemice sau discrete note encomiastice. Un limbaj adecvat, o gazetărie decentă, neafectată și atractivă, în care nimic nu era menajat de dragul „liniștii noastre” și al „consensului” salvator. Temele fiind alese în acord cu problemele zilei - în care ne regăsim și astăzi -, nu e de mirare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
refuzând cu un aer sapiențial existența, hic et nunc, a excepționalului. Ca români, am știut întotdeauna să proslăvim posteritatea. În perimetrul nostru, moartea convertește atâtea figuri triste ale istoriei în efigii perene. Doar pentru că nu ne angajează, discursul funebru devine encomiastic. Poarta admirației noastre este deschisă, aproape grotesc, spre cimitir. La noi, orice demers etic pare a fi compensator, orice cuvânt laudativ, o specie a necrologului. Dar „vremea s-a scurtat acum” (I Corinteni 7, 29). Să privim spre câteva modele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
aproape În Întregime articolul lui George Dan În capitolul despre poezia anului 1949 (nota 41 și contextul), subliniind că observațiile aceluia și cele ale lui Eugen Jebeleanu (nota 94 și contextul, același capitol) au fost singurele note discordante În corul encomiastic la adresa poeziei. Să ne amintim: G. Dan vorbea de „sărăcia de idei și sărăcia formei”, de „prozaism, platitudine și toate limitările care reduc poezia la afiș sau lozincă”, de „lipsa de personalitate - numeroși poeți se copiază cu ușurință unii pe
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
era așezată pe picior de egalitate cu originalul ebraic, iar tălmăcitorii considerați nici mai mult, nici mai puțin decât urmașii spirituali ai profeților. Philon, cu un secol după Pseudo-Aristeas, redă ceva din această atmosferă, elogiind acuratețea transpunerii și felicitându-i encomiastic pe făptuitori: „Așa cum, cred eu, În geometrie și dialectică, noțiunile nu suportă un vălmășag de interpretări, ci aceea stabilită de la Început rămâne neschimbată, tot astfel, pare-se, și acești traducători au găsit cuvintele care să coincidă cu realitățile exprimate, singurele
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
ori în împăratul Theodor II Laskaris, toți stihuitori într-o limbă ce disprețuiește, încă, idiomul vorbit, reprezentanți de marcă. În poezia laică, convenționalismul domină elogiile compuse de un Mihail Holobolos sau de Manuil Philes (condeier „profesionist” care solicită intens formulările encomiastice), sfaturile plictisitoare pe care le împrăștie neobosit Theodor Lapites sau enormele compoziții ale lui Theodor Melitheniotes, a cărui alcătuire Despre prudență, cu cele 3 062 de versuri ale ei, redactate, se pare, sub înrâurirea scrierii L’Amorosa visione a lui
BIZANTINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
și ca o reacție la un moment ostil culturii: scrisă în anii ’60, cartea practică un demers de identificare aproape totală cu autorul cercetat. Și în amplul studiu Nebănuitul Eminescu, publicat în 1984, dar scris cu zece ani înainte, tonalitatea encomiastică își atinge limitele. După ce analizează critic istoria exegezei eminesciene - B. este supărat mai ales pe G. Călinescu (pe care îl socotește profanator, monografia sa fiind calificată drept o „monumentală eroare de gândire”) -, autorul încearcă să capteze esența poetului identificându-l
BALAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285569_a_286898]
-
monografiile pe care B. le-a consacrat unor glorii ale teatrului ieșean - Matei Millo (1963), unde interpretul preferat al lui V. Alecsandri e văzut ca un „reformator pe linia realismului”, Aglae Pruteanu (1965), care, evitând romanțarea, ia totuși o turnură encomiastică, în fine, Biografie și creație (1983), o reconstituire a carierei de „actor total” a lui C. Ramadan. Apelând, ca un cercetător scrupulos ce era, la date culese din publicațiile vremii și de prin arhive, precum și la alte mărturii, folosite cu
BARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
valoarea scrisului, reiterând, în cronică, elogiul minții și lauda „alcătuirilor retoricești”) recurge la modele bizantine; e preferat Manasses, cu Istoria sinoptică (extrem de receptat și „productiv” în școala cronografică a locului), al cărui stil manierist convine vehemenței de comandă ori exercițiului encomiastic, disimulării sau eschivelor candide ale cronicarului. Descoperit la Petersburg, într-un miscelaneu transcris, se pare, în Moldova pe la sfârșitul veacului al XVI-lea sau începutul celui următor, letopisețul datorat lui A. e publicat de A. I. Iațimirski, în 1908, și peste
AZARIE (mijlocul sec. XVI). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285513_a_286842]