716 matches
-
o rutină impusă scriitorilor (tragedia în secolul al XVII-lea, de exemplu), altele le lasă acestora o importantă marjă de libertate: calificând un text narativ drept o "povestire", și nu un "roman" sau o "poveste", autorul contribuie la definirea scenei enunțiative a textului său. Întâlnim aici problematica "claselor genealogice" de la Jean-Marie Schaeffer 48, care insistă asupra faptului că, în literatură, etichetele generice sunt adesea menite să introducă textul într-o genealogie bazată pe un text "prototip", în virtutea unei asemănări stabilite doar
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
elemente numite ambreiori de către R. Jakobson (traducere din engleză pentru shifter) sau, cu un termen tot mai întâlnit astăzi, deictice, a căror funcție constă tocmai în articularea unui enunț pe situația lui de enunțare, proces cunoscut sub denumirea de ambreiere enunțiativă. Pentru a înțelege mai bine ce este un deictic, trebuie să explicăm mai întâi deosebirea dintre enunțultip și enunțul-ocurență. Noțiunea de "enunț" doar pare a fi clarificată. De altfel, există două definiții diferite, în funcție de cum considerăm enunțul: "tip" sau "ocurență
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un vicleșug tăcut, Că dragoste-mi purtați, v-ați prefăcut. BAJAZET: Cine? eu, Doamnă? ROXANE: Da, chiar tu. Și ai voință Să negi disprețul de n-aș avea știință ? Simpla trecere de la dumneavoastră la tu realizează o schimbare de spațiu enunțiativ, însă fără a afirma explicit acest lucru; Roxane nu-i declară lui Bajazet că a ajuns la capătul puterilor, i-o arată însă, abandonându-l pe dumneavoastră pentru tu. Ea îl lasă să înțeleagă astfel că s-a schimbat cadrul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
povestește aventurile altora și nu pe ale lui). Lecturi recomandate BENVENISTE É., 1966 Problèmes de linguistique générale, Gallimard, Paris, cap. XVIII și XX (Probleme de lingvistică generală, trad. de Lucia Magdalena Dumitru, Teora, București, 2000). (Texte de referință pentru reflectarea enunțiativă asupra persoanelor. Textele se opresc asupra diferențierii între "persoană" și "non-persoană".) GOUVARD J.-M., 1998 La pragmatique. Outils pour l'analyse littéraire, A. Colin, Paris, 1998, I parte. (O analiză detaliată a referinței deictice în textele literare.) KERBRAT-ORECCHIONI C., 1980
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
RIVARA R., 2000 La langue du récit. Introduction à la narratologie énonciative, l'Harmattan, Paris. (O încercare de sinteză personală a diferitor problematici de analiză narativă bazate pe teoriile enunțării.) Exerciții 1.1. Analizați din punctul de vedere al ambreierii enunțiative elementele subliniate în următoarele două texte. Țineți seama de constrângerile impuse de genul teatral și de narațiune (fragmentul din Maupassant constituie începutul unei nuvele): (Soții Potard, proaspăt îmbogățiți, țin un magazin și cer să li se vorbească cu "Baronul" și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prezentului, perfectul compus ar fi devenit între timp o formă perfectivă a trecutului, fiind în concurență cu perfectul simplu, pe care l-ar fi redus la rolul de arhaism. Acestei analize Benveniste îi opune o alta, întemeiată pe conștientizarea dimensiunii enunțiative: în limba franceză contemporană, nu există concurență între două "timpuri", ci complementaritate între două sisteme de enunțare, discursul (le discours) și istoria (l'histoire). Perfectul simplu este segmentul de bază al "povestirii", iar perfectul compus trecutul perfectiv al "discursului"91
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un caz special al unui fenomen mult mai general: posibilitatea pe care o are locutorul de a produce enunțuri care nu conțin mărci menite să trimită la situația lor de enunțare. Există într-adevăr numeroase genuri de enunțuri fără ambreiere enunțiativă care nu sunt narațiuni: este cazul proverbelor, al cuvintelor din dicționar, al teoremelor matematice etc. În aceste condiții, unii lingviști au fost obligați să folosească termenul de "povestire" într-un sens foarte larg, definindu-l ca orice enunț narativ sau
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
referință deictică; un text care ține de planul ambreiat este interpretat în raport cu situația sa de enunțare. Planul enunțării non-ambreiat ambreiat ("discurs") "povestire" proverb etc. (narațiune) Acest lucru nu înseamnă că toate textele care țin de planul non-ambreiat au aceeași funcționare enunțiativă. În timp ce în narațiunea non-ambreiată, de exemplu, enunțurile se sprijină într-un fel unele pe altele, într-un proverb avem de-a face mai degrabă cu un autoreperaj al enunțului față de el însuși, consecință a valorii sale generice: "Mai binele e
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fie justificată printr-o legătură semantică între acest individ și predicatul care îi este atribuit: în monologul lui Figaro, Contele nu este perfid decât asociat unui enunț în care "râdea citind". Astfel, substantivul de calitate este strâns legat de subiectivitatea enunțiativă și de actele de enunțare individuale. Este de ajuns să apară acest tip de substantive pentru a se impune restituirea respectivei subiectivități, ca sursă de apreciere. Este cazul următoarei fraze din Zola: După părerea soților Boche, dimpotrivă, spălătoreasa se dusese
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ieșiră la vedere; pe fața-i, până atunci buhăită de mulțumirea unei fericiri burgheze, se iviră cute multe și adânci 100. Am subliniat câteva notații subiective care ar trebui să fie atribuite naratorului, nu lui moș Goriot. 2.6. Eterogenitatea enunțiativă "Povestirea" și "discursul" sunt concepte lingvistice care permit analizarea enunțurilor; ele nu sunt ansambluri de texte. Nimic nu interzice unui text să amestece cele două planuri enunțiative. De altfel, este cea mai obișnuită situație. Să analizăm următorul fragment din Roșu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ar trebui să fie atribuite naratorului, nu lui moș Goriot. 2.6. Eterogenitatea enunțiativă "Povestirea" și "discursul" sunt concepte lingvistice care permit analizarea enunțurilor; ele nu sunt ansambluri de texte. Nimic nu interzice unui text să amestece cele două planuri enunțiative. De altfel, este cea mai obișnuită situație. Să analizăm următorul fragment din Roșu și negru: Toate mișcările lui, foarte încete la urmă, ținură un minut nesfârșit; domnișoara de La Mole îl privea mirată. "Va să zică, era cât pe-aci să fiu ucisă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
între o ținere la distanță ironică și identificare. Dacă relativa realizare constantă a "discursului" în "povestire" este ceva comun, nu la fel se întâmplă și cu fenomenul invers, intruziunea "povestirii" în "discurs", cu excepția, bineînțeles, a citatului. Trecerea de la un sistem enunțiativ ancorat în situația de enunțare la un sistem care se bazează pe o ruptură nu se face fără dificultate. 2.7. Dubla temporalitate narativă Mai sus am amintit de interferența dintre "povestire" și "discurs". Ne vom opri acum la un
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mâna pentru că pumnul i s-a oprit în marmura tejghelei 108. Evocarea unei bătăi între săteni și un cântăreț mediocru, Tony, se bazează pe alternanța dintre perfectul compus și perfectul simplu, care nu corespunde întru totul unei schimbări de plan enunțiativ. Caracterul "vorbit" al textului se menține de la un capăt la altul. De fapt, prin acest mod de narațiune, Giono definește figura unui povestitor care ar cumula prerogativele scriitorului (care folosește "povestirea" la perfect simplu) cu cele ale povestitorului popular, care
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de pucioasă stărui peste noi ca pentru a omorî ploșnițele și puricii de pe întregul pământ 109. La Céline, alternanța între perfectul simplu și perfectul compus nu este aleatorie, însă, în cazul de față, ea nu marchează o schimbare de plan enunțiativ. Textul este omogen, deși este imposibil să fie caracterizat ca "discurs direct" sau "povestire". Și aici ne revine sarcina de a impune figura unui narator ce nu poate fi atribuită nimănui, care ar dezvolta simultan o enunțare atât "populară", cât
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
-i spusei nimic lui tata. Începui să visez la străin, noaptea, ziua. Iar în visele mele imoralitatea și morala se amestecară astfel încât în curând deveniră inseparabile. Împlinii douăzeci de ani117. ▪ 2.3. Studiați folosirea prezentului, raportându-l la ansamblul sistemului enunțiativ din acest text (romanul lui Daudet este scris la persoana întâi singular + perfectul simplu, însă în nenumărate rânduri "eu" este înlocuit cu porecla depreciativă dată personajului, "Piciul". Deși este o non-persoană, "Piciul" de-semnează aceeași persoană ca și "eu"). (În
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
conceptul de "locutor", responsabil al actului de vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează pe locutorul considerat doar din punctul de vedere al activității sale enunțiative, ca persoană ce reiese din discurs. Locutorul λ, în schimb, îl desemnează pe locutor și din punctul de vedere al altor proprietăți, fiind o persoană din lume. Această diferențiere de o subtilitate aparent exagerată permite explicarea unor fenomene cum ar
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
λ, în schimb, îl desemnează pe locutor și din punctul de vedere al altor proprietăți, fiind o persoană din lume. Această diferențiere de o subtilitate aparent exagerată permite explicarea unor fenomene cum ar fi interjecția sau ethosul. A analiza specificitatea enunțiativă a interjecției înseamnă a aduce în discuție o diferență precum cea dintre "uf!" și un enunț cu un conținut identic, cum ar fi: "Mă simt ușurat". Pentru Ducrot, enunțarea "Mă simt ușurat" trimite la locutorul λ, la persoană, atribuindu-i
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
optimiștilor se distrug pe ele însele chiar în momentul în care sunt enunțate. Ceea ce nu face decât să mărească credibilitatea naratorului, care își exprimă distanțarea. Pentru ca ironia să fie percepută întocmai, trebuie să existe indici care să permită perceperea disocierii enunțiative. În cazul fragmentului nostru din Candid, principalul semnal este prezența sintagmei "cea mai bună lume" într-un context care o face complet deplasată. Însă, în măsura în care ironia constituie o strategie de descifrare indirectă impusă destinatarului, ea nu se poate folosi de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sclavi. Cei despre care este vorba sunt negri din cap până în picioare, iar nasul le este atât de turtit, încât îți este aproape imposibil să-i compătimești [...]160. În scrisorile de la 4 la 10 din Provincialele lui Pascal, întregul dispozitiv enunțiativ se bazează pe această ambiguitate totală creată de ironie. Ele povestesc o serie de întâlniri fictive (prezentate însă drept reale) între narator, aparent persoană ignorantă în materie de teologie, și un iezuit, adversarul janseniștilor, care are rolul de a rezuma
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
se poate spune așa, dacă vreți, înțelegeți ce vreau să spun, după cum bine spuneți...; non-coincidența discursului cu el însuși: enunțătorul reprezintă un alt discurs în propriul său discurs. Regăsim aici multiple mărci de citare, de trimitere la o altă sursă enunțiativă: după cum spune X, pentru a relua cuvintele lui X, pentru a vorbi ca snobii, așa-zisul..., ceea ce este numit...; non-coincidența dintre cuvinte și lucruri, când trebuie să arătăm că acele cuvinte folosite nu corespund exact realității pe care sunt menite
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă sursă enunțiativă, pe care o prezintă ca fiind ridicolă, arătându-și astfel superioritatea. Enunțarea este însoțită, în mod obligatoriu, de indici de distanțare care îi permit co-enunțătorului să perceapă disonanța, să
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă sursă enunțiativă, pe care o prezintă ca fiind ridicolă, arătându-și astfel superioritatea. Enunțarea este însoțită, în mod obligatoriu, de indici de distanțare care îi permit co-enunțătorului să perceapă disonanța, să vadă că subiectul vorbitor nu se prezintă drept "locutor" responsabil pentru
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
al puterilor poeziei. Lecturi recomandate AUTHIER REVUZ J., 1995 Ces mots qui ne vont pas de soi. Boucles réflexives et non-coïncidences du dire, Larousse Paris, (2 volume) (Lucrare care explorează numeroasele forme de modalizare autonimică, punând accentul pe complexitatea subiectivității enunțiative) BERRENDONNER A., 1981 Éléments de pragmatique linguistique, Minuit Paris. (Cap. al V-lea, în cadrul unei teorii a fenomenelor de "mențiune", subliniază caracterul paradoxal al ironiei.) DUCROT O., 1984 Le Dire et le Dit, Minuit Paris. (Capitolul al VIII-lea, "Esquisse
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
îndepărtează totuși de original. Provincialii lui Pascal sunt ilustrarea perfectă a acestui fapt. În discursul direct, citatul presupune ca raportorul să disocieze cele două situații de enunțare, cea din care citează și cea citată. Citatul face să coexiste două domenii enunțiative autonome: fiecare își păstrează EUL, TU-ul, reperele deictice, propriile mărci de subiectivitate. În scris, ghilimelele sau liniuța de unire delimitează două domenii enunțiative. Cu toate acestea, deicticele nu sunt neapărat distincte de la un domeniu la altul, însă poate fi
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
situații de enunțare, cea din care citează și cea citată. Citatul face să coexiste două domenii enunțiative autonome: fiecare își păstrează EUL, TU-ul, reperele deictice, propriile mărci de subiectivitate. În scris, ghilimelele sau liniuța de unire delimitează două domenii enunțiative. Cu toate acestea, deicticele nu sunt neapărat distincte de la un domeniu la altul, însă poate fi vorba de o coincidență între referenți. Astfel, în: "Eu plec", i-am strigat eu, cei doi eu desemnează același individ și au același "locutor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]