726 matches
-
putem afirma că discursul blecherian se definește reflectându-și în funcționarea sa, ,,constituirea". În acest sens, incipitul romanului Vizuina luminată este concludent: ,, Tot ce scriu a fost cândva viață adevărată"161. Același text continuă cu identificarea celui care stabilește ,,contractul enunțiativ"162, care validează în același timp narațiunea și pe naratorul ei: ,,...impresia care renaște este, înainte de toate, aceea a lipsei totale de importanță cu care se integrează aceste clipe în ceea ce numim, cu un singur cuvânt, existența unui om"163
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Corpul însuși luase pe căruț o atitudine corectă și nemișcată de infirm...209. Această situație o va conștientiza, mai târziu, și personajul lui Mann. Blecher are nevoie, ca orice scriitor, de personaje care să-l ajute să construiască o ,,identitate enunțiativă" care se instituie înainte de toate printr-un loc, fie că acest loc este vizuina luminată, irealitatea imediată sau locul unde se află sanatoriul din Berck care ,,nu-i însemnat pe hartă"210. Unul dintre personajele în jurul căruia se organizează locul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
bolnavi ghipsul e adjuvantul ideal, iar cei vindecați sunt însemnați pentru totdeauna de boala pe care au avut-o cândva. Semnele ,,realității topice" pe care o reprezintă primii sunt evidente și în cazul celor din urmă care construiesc practic ,,identitatea enunțiativă". CAPITOLUL IV DISCURSURI LITERARE ȘI FILOSOFICE ÎN TEXTUL NARATIV BLECHERIAN 4.1. Întâmplări în irealitatea imediată discurs despre suferința primară 4.1.1. Nevoia unei alte identități Suferința în romanele lui Max Blecher apare în cel puțin două ipostaze: prevestitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
îl joacă în creația unui scriitor. Și, totuși, în abordarea noastră teoretică este necesar un argument suplimentar. Este obligatorie acea "iluminare" (Liechtung) heideggeriană oferind criticului șansa de a suprapune romanul operei populare. Considerăm că termenul cel mai adecvat este emergență enunțiativă, întrucât, odată desprinsă din contextul narativ, deschide perspectiva mitică. Pentru câmpul mitic al Meșterului Manole, "decupăm" emergența enunțiativă din jurnalul lui Fred Vasilescu: "Era atât de potrivită acestui interior aranjat de ea, încât mi se părea că, dacă o să plece
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
obligatorie acea "iluminare" (Liechtung) heideggeriană oferind criticului șansa de a suprapune romanul operei populare. Considerăm că termenul cel mai adecvat este emergență enunțiativă, întrucât, odată desprinsă din contextul narativ, deschide perspectiva mitică. Pentru câmpul mitic al Meșterului Manole, "decupăm" emergența enunțiativă din jurnalul lui Fred Vasilescu: "Era atât de potrivită acestui interior aranjat de ea, încât mi se părea că, dacă o să plece, are să plece sufletul casei".159 Suntem în fața unei comparații abisale din care conchidem că naratorul personaj își transfigurează
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
decapitat e păzit de jandarmi. S-a deschis o anchetă pentru cercetarea cauzelor."404 Acest "pliu" intertextual provoacă toate divergențele de receptare și toate supradeterminările semantice posibile. Camil Petrescu se servește de instrumentul narativ respectiv pentru a crea o "duplicitate enunțiativă", o difracție a enunțării în tot atâtea locuri câte personaje au fost implicate în actul narării. Din punctul de vedere al crezului estetic, acesta este mai mult decât respectat: maximă sinceritate/ autenticitate și o pluralitate enunțiativă într-o formă expresivă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
a crea o "duplicitate enunțiativă", o difracție a enunțării în tot atâtea locuri câte personaje au fost implicate în actul narării. Din punctul de vedere al crezului estetic, acesta este mai mult decât respectat: maximă sinceritate/ autenticitate și o pluralitate enunțiativă într-o formă expresivă atât de pronunțată, încât se poate constata nu numai o multiplicare prin adaus, dar chiar o pluralitate de subiectivități. Sintaxa figurală traversează opera, creând relații transversale și neierarhizate. Constantul derapaj expresiv al subiectivității are ca principal
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
vei vedea, stimate Cititor, de vei avea paciența de a merge până la capăt ("Patience, patience, patience dans l'azur", clama creatorul lui Monsieur Teste); * Cea pragmatică: efortul depășirii de sine la înot urmărea un scop precis, nu numai în plan enunțiativ ca derivă narcisistă (situație favorizând ceea ce francezii numesc "la drague") ci și într-un posibil plan de evadare din Patria-Mumă Mașteră. Oricât ar părea de neverosimil, dezvoltarea capacităților fizice în vederea traversării Dunării intra în proiectele de viață ale cajvanenilor. Versatili
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
se poate afla în spate, fie pentru că nu-i acordăm accesul la expresia noastră facială, fie pentru că vrea să ne înjunghie, fie din rațiuni ieșind din sfera noastră de preocupări. k AS: Cuvânt valiză impertinent, încorporând ființarea, reflecția și puterea enunțiativă a unei comunități. l Cf. DEX.ro: NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno). m Nota AS: Este vorba de o eroare, formularea corectă este
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
consemnează faptul că LP l-a informat pe un consilier cultural hexagonic de la București că "în marile hoteluri din România sunt femei ușoare care lucrează cu organele de stat, fiind dirijate pe lângă străini" (DAGI, 179). Este, evident, o eroare/oroare enunțiativă fie a Obiectivului, fie a releului rostitor: persoanele respective lucrau cu organele din dotare, putând doar fi echipate (când era cazul) de specialiștii din aparatul de stat (numit impropriu "organ", precum ziarele "organ de presă"). 55 Pentru o mai fidelă
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
discursiv-câmpul discursiv-spațiul discursiv. În universul discursiv, înțeles ca ansamblu de discursuri ce interacționează într-o conjunctură dată (Charaudeau et Maingueneau: 2002, 97), trebuie decupate câmpuri discursive în care formațiuni discursive concurează și se delimitează reciproc pentru a-și adjudeca legitimitatea enunțiativă. Semnatarul articolului de dicționar referitor la câmpul discursiv, Dominique Maingueneau, atenționează asupra jocului de echilibru instabil determinat de dinamica dominant-dominat ce modifică pagina. De cele mai multe ori, nu este studiat întreg ansamblul de formațiuni discursive, ci este extras un subansamblu un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fonematic (particularități fonetice, rima, organizarea strofei), nivelul lexico-semantic ( particularități lexicale arhaisme, regionalisem și termeni populari, neologisme, derivarea cu prefixe și sufixe), particularități semantice (omonime, sinonime, antonime), nivelul morfosintactic (particularități morfologice substantivul, adjectivul și pronumele, verbul), particularități sintactice apoziția, elipsa, propozițiile enunțiative simple sau dezvoltate, propozițiile exclamative și interogative), nivelul stilistic (epitetul, comparația, personificarea, metafora), particularități și similitudini. Autoarea oferă, astfel, o analiză pe volume de poezie, urmată, de una pe niveluri de expresivitate și de originalitate ale limbajului, realizând în cadrul a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
adoptivă, franceza, cum e vorba de o alegere conștientă, lanțurile cad și cuvîntul multicultural se eliberează către o unitate unduitoare, nelimitată. Limbă majoră, destin minor? Spațiul libertății francofone. Cazul lui Marius Daniel Popescu Omul este o ființă semiotică, o instanță enunțiativă care produce semnificație și care, la rîndul ei, interpretează sensul cuvintelor și gesturilor altuia. În ciuda aparenței de materie care ne înconjoară, omul trăiește într-un univers simbolic, în care un rol esențial îl joacă limbajul. De multă vreme deja ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
prin urmare, nicio nevoie de alterare vindicativă a vocabularului, ci doar plăcerea variațiilor, a reformulărilor și a jocurilor 1, iar în practica textuală, au o facilitate în a multiplica și întrepătrunde mai multe genuri de discurs și mai multe instanțe enunțiative. Marius Daniel Popescu mi-a povestit că, în Elveția, a fost deseori întrebat de ce inserează poeme sau jocuri sonore în romanele sale. Jurnaliștii strîmbau chiar din nas inițial, ca și cum ar fi fost vorba de o lipsă de gust sau de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
această "sacralizare a banalului"2, nu acumularea lucrurilor îl interpelează pe autor, ci aceea a cuvintelor care aleargă după concret, care la rîndul său ne scapă. Iar această experiență este cu totul personală, omul se confruntă cu lucrurile ca "instanță enunțiativă", individuală, orice persoană verbală fiind un spectru de valori virtuale care se actualizează într-un anumit context, dar această oscilație referențială nu e cîtuși de puțin colectivă. În cronicile polifonice narative pe care ni le oferă, nu există urmă de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu A treia minciună, regăsim un simulacru de reunificare monovalentă, care succede modului de eterogenitate discursivă vizînd reprezentarea denunțului fracturii identității personale visate ca un ideal de continuitate. Dar acest dublu subiectiv spre care ne îndreptam, acest eu al instanței enunțiative își contrazice "misiunea" sacră, de unitate identificatoare, dat fiind că sfîrșitul ne aruncă într-un echivoc absolut și ne lasă plini de întrebări despre rațiunile și mecanismele jocului ficțional. Această fractalitate proiectată în exterior este, în fond, materializarea rupturii ființei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
eu-rilor multiple, de absorbție în și prin discurs. Navigînd de la unul la altul, își amenajează un teritoriu imaginar al unei libertăți pe care niciunul din cele două spații luate separat nu i-ar fi conferit-o, pe care nicio instanță enunțiativă solidă și coerentă nu i-ar fi permis-o. Și astfel, modulațiile auctoriale configurează un loc polifonic în care se topesc identități, țări, limbi și tradiții, într-un vesel și cutremurător imn adresat diversității vieții. Și rătăcirii. În sensul pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
narativ. Dacă știința postmodernă este o specie a discursului, atunci aceasta va fi mai bine înțeleasă prin prisma celor două principii adăugate de către Lyotard concepției lui Wittgenstein, principii care transformă vorbirea într-o agonistică și care lasă loc suficient mutărilor enunțiative pentru a deveni invenții în cadrul regulilor admise. Deschiderea spațiului discursiv ce decurge din înțelegerea rolului jocurilor de limbaj în viața privată, socială, științifică este de o reală importanță pentru redimensionarea conceptului de raționalitate, pentru extensia noțiunii de logos. 3.3
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de exercitare a acestora. O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutoarelor de stat12 reglementează regimul juridic al acestuia în vederea creării si menținerii unui mediu concurențial normal. Enumerarea de mai sus nu este una limitativă ci enunțiativă, în afara acestora existând numeroase alte acte normative care conțin reglementări în materia concurenței comerciale. Aceste legi sunt puse în aplicare prin numeroase regulamente, instrucțiuni și alte acte emise de Consiliul Concurenței 13. Lor li se alătură izvoare internaționale constituite din
Dreptul concurenţei by Maria Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/1417_a_2659]
-
ale dreptului concurenței, analiză la care facem trimitere. Art. 5 alin. 1 cuprinde la literele a-g o listă de acorduri care sunt special interzise, desigur sub rezerva derogărilor prevăzute de art. 8 din același act normativ, exemplificare fiind numai enunțiativă. Înainte de a examina exemplele descrise la legiuitor este necesar să se rețină că acestea nu cad ipso facto sub interdicție, ci urmează în fiecare caz să se verifice dacă restricția de concurență în cauză îndeplinește toate condițiile de aplicare ale
Dreptul concurenţei by Maria Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/1417_a_2659]
-
virtual (1987, p. 316). Astfel, epitextul editorial va acoperi trei genuri discursive ale paratextului editorial: publicitatea, catalogul, nota asupra ediției. Analiza corpusului constituit din textele publicitare va scoate în evidență diferite trăsături ale strategiilor comerciale editoriale; există legături între strategiile enunțiative și strategiile de "marketing" ale serviciilor de la edituri? Catalogul ne va permite să formulăm ipoteze despre discursul editorului, formă de paratextualitate care dezvăluie imaginea unei politici editoriale: din acest punct de vedere, analiza cuvîntului înainte se dovedește foarte instructivă. Cît
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
în același timp, act de referință (a) (adică o construcție a unei reprezentări discursive, o descriere în sens larg) și act de predicație. Mi se pare că acesta din urmă trebuie observat, pe de o parte, din perspectiva unei asumări enunțiative (b) și, pe de altă parte, din perspectiva unei articulări (textuale) a propozițiilor între ele; reluăm definiția textuală a propoziției ca unitate legată secvențial (c) și configurațional (d): Să analizăm cele patru puncte: Referința și construirea unei reprezentări discursive A
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
poate prezenta ca validă sau nu (sau validă în ordinea lucrurilor) în spațiul său de realitate. Scopul referențial al enunțării unei propoziții este (co)construirea finalizată a unui spațiu semantic. Pe baza marcatorilor referențiali (care fac trimitere la proprietățile indivizilor), enunțiativi și argumentativi, destinatarul-interpretant (re)construiește unul din spațiile semantice. Pentru o abordare concretă a primelor două puncte (a) și (b), luăm un exemplu la îndemînă: textul deja invocat, aflat pe ultima copertă a romanului Destinul unei cîntărețe de blues, apărut
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
ea capătă sens doar în contextul în care ar putea constitui premisele unei argumentări publicitare sau în care apare morala unei povestiri de familie, dar și evaluarea comentată a unor fapte explicative. Totul depinde de locul ei într-o secvență enunțiativă dată, în care are sens, cu prilejul unei enunțări particulare. Această propoziție are sens într-un context enunțiativ. Dacă aserțiunea constatativă ar apărea izolat, analiza lingvistică a semnificației sale ar putea dovedi că ea formează totuși un enunț complet. Alături de
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
apare morala unei povestiri de familie, dar și evaluarea comentată a unor fapte explicative. Totul depinde de locul ei într-o secvență enunțiativă dată, în care are sens, cu prilejul unei enunțări particulare. Această propoziție are sens într-un context enunțiativ. Dacă aserțiunea constatativă ar apărea izolat, analiza lingvistică a semnificației sale ar putea dovedi că ea formează totuși un enunț complet. Alături de Bahtin vom preciza că: "În realitatea înconjurătoare, o informație de acest gen se adresează cuiva, este provocată de
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]