7,152 matches
-
poeme legate, nu prin aceeași temă, ci, și aici intervine prima surpriză, prin tremă, fir epic. Volumul este, pe ansamblu, o încercare în poetica postmodernă: o deplasare spre epic, alegoric, figurile rococoului, formele intertextualității, îndeosebi rescriere și pastișă. Drumul spre epic trece, pentru Gheorghe Pituț, prin suprarealism, baladescul folcloric sau mai vechile obsesii moderniste, miturile genezei. Cele trei poeme sînt foarte diferite ca tehnică și valoare. Primul poem, cel care dă și titlul cărții, Primul alfabet sau călătorie în Uriaș, este
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
esențiale și asigurarea lui pe tot parcursul poemului se face, în mare parte, prin ritmul clasic (metri iambici, cu rimă încrucișată). Dar pe alocuri, poetul inserează zglobii interludii în ritm popular, probabil cu rol de sentință sau reflecție asupra momentului epic respectiv - care funcționează însă ca refrenul cîntat în filmele muzicale. Un exemplu ar putea fi versurile următoare, la care se poate ușor adăuga o melodie, la alegere: "fericirea n-are/ nici un fel de lege/ peste orice stare/ fericirea-i rege
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
Stăniloae înaintea morții sale. De cea mai mare importantță ni se pare indicele de nume proprii, dar mai ales indicele tematic care ne oferă cheile acestei cărți, în conținut și spirit, o frescă votive și totodată polemică, sapiențială și totodată epică, umană, plină de detalii biografice, de figuranți și de celebrități (Blaga, Cioran, Onisifor Ghibu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Petre Pandrea, Olivier Clément, Victor Papilian) de episoade nostime sau sfâșietoare, atinse de aripa bucuriei, a tristeții, dar și a credinței nestrămutate
Sub pecetea harului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10390_a_11715]
-
unor fapte mărunte, a unor întîmplări în care au fost implicate deopotrivă mari personalități ale artei românești ca Tonitza, Pallady, Eustațiu Stoenescu, Ressu, Dărăscu, Steriadi, Catul Bogdan, Ciucurencu etc., și mărunți politruci ai deceniilor cinci-șase, conferă pasajelor o autentică forță epică, după cum considerațiile despre artă, despre actul creației, despre limbaj și despre tehnici, ridică discursul la cota înaltă a unor adevărate cursuri academice. Puterea de admirație și limpezimea judecăților, rigoarea travaliului și trăirea utopică, modestia reală și profundă, alături de inflamarea ingenuă
Ucenicul neascultător by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10398_a_11723]
-
basarabeană. (Am scris despre el în România literară, nr. 20 din 25-31 mai 2005.) Nu ar putea fi acceptată această simplificare, profund nedreaptă. La o maximă exigență, raportată, desigur, la context, ar fi de luat în seamă și alte scrieri epice ale aceluiași autor: romanele Ignat și Ana (1979), Sânge pe zăpadă (1985) și Cumplite vremi (1990), ultimele două fiind părți ale unei trilogii dintr-o narațiune istorică despre Miron Costin. Într-o selecție riguroasă, din 1992, destinată să-l reprezinte
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
am dumirit în unele privințe abia la a doua lectură. Poate că în primul rând datorită acestor neclarități, care conduc la deruta cititorului, romanul nu a fost acceptat de cenzură în anii '70. Nu-i mai puțin adevărat că fondul epic evocă aspre convulsii pasionale și etalează cruzimi ale unui destin social atipic, cruzimi totuși estompate într-o narațiune tulbure, cețoasă. O narațiune fluctuantă, cu numeroase discontinuități și incertitudini, cere cititorului să reconstruiască motivațiile faptelor, logica episoadelor, coerența conflictului și a
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
singură parte) și pentru a da astfel câștig de cauză scrutării interioare plutind printre cele mai neliniștitoare incertitudini. Într-o literatură de poeți, cum e cel mai adesea percepută literatura basarabeană, Vladimir Beșleagă consolidează de unul singur un reper al epicii reflexive, conectate la sensurile modernității. De cealaltă parte, Ion Druță a perseverat în direcția prozei de inspirație rurală și de viziune tradiționalistă, îmbinând o pronunțată apetență lirică și sentimentală cu o evocare epopeică a colectivității. Individualitățile lui Vladimir Beșleagă, excepții
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
în acest stil al psihologiei autoscopice. Vladimir Beșleagă (născut la 25 iulie 1931 în localitatea Mălăiești din Transnistria), unul dintre cei mai importanți scriitori ai Basarabiei și ai întregii literaturi române, împlinește în această vară 75 de ani. Opera sa epică merită să fie mai bine cunoscută în România, unde nu a beneficiat până acum de nici o editare. Nu e nedrept că facem atât de mici eforturi pentru o recunoaștere "oficială" a literaturii române din Basarabia, față de cât de generoase (și
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
de autor, deși coincident în bună măsură cu canonul sensibil și comportamental al acestuia, spre deosebire de Plume al lui Henri Michaux), prin care încearcă a se dedubla, deci a-și abandona sinele. E o extrovertire relevantă. O alienare delectant-amară, în cadrul căreia epicul (mod general, expiator) alină liricul (mod individualizant, culpabil). Biografismul explodează astfel împrăștiind țăndării unor mici narațiuni romanești. Aceeași fantasmă lirică în esență e trecută în codul unui imaginar care-i acordă un sens de obiectivitate, de abstragere din dureroasa îndoială
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
insulelor semantice. Iată motivul pentru care poeții se mișcă bine pe întinderi mici, asemenea unor alergători de curse scurte a căror principală însușire e viteza mare atinsă într-un interval scurt de timp. Poeții scriu proză prin scurtcircuitări și prescurtări epice, de unde impresia de alură eliptică a scrisului lor. Impresii, senzații și asociații surprinzătoare de cuvinte, acesta e tărîmul lor de predilecție. Dar în nici un caz coerența unor expuneri purtate pas cu pas în jurul unei intuiții inițiale. Nimic din toate aceste
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
proză. Scriu proză pentru că în poezie nu încap atîtea detalii, în proză pot să pun în ordine niște idei care au nevoie de toată pagina- îți dă de înțeles că te afli în fața unei excepții: un poet al cărui suflu epic nu a fost amputat de talentul său prozodic. Un poet a cărui inteligență face casă bună cu o ironie usturătoare și cu o acuitate a observației demnă de flerul unui foarte fin psiholog. În plus, cu Andrei Codrescu trăiești un
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
patrulea, dinainte de Cristos. Despre marșul, despre retragerea ordonată a celor zece mii de greci, din Asia mică, plus bătălia dintre autohtoni, Cirus contra Artaxerxes. Faimoasa expediție în interior. Ar fi fost un bun început pentru o carte... Bineînțeles, eu, nefiind un epic (cum era Tudoran), aș fi optat pentru o expediție, orișicât, subiectivă. Stimulat de telefonul primit din partea unui asemenea prozator, m-am pus imediat pe treabă. Numai că, se știe, imitația nu are valoare. A fost primul meu asalt epic, deși
Expediție în interior by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10495_a_11820]
-
un epic (cum era Tudoran), aș fi optat pentru o expediție, orișicât, subiectivă. Stimulat de telefonul primit din partea unui asemenea prozator, m-am pus imediat pe treabă. Numai că, se știe, imitația nu are valoare. A fost primul meu asalt epic, deși oarecum lipsit de forță. O poveste pe care n-am terminat-o niciodată. Din care n-a ieșit nimic. Iat-o, - ideea, totuși. (Eram, va să zică, un fel de grec, și eu, modern, în maniera lui, strecurat printre anabasiștii epocii
Expediție în interior by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10495_a_11820]
-
a artistului în istoria brută și în istoria artei. Străbătînd vremuri opace și agresive, pe care le-a cunoscut nemijlocit și profund, el a reușit să imprime artei sale suplețe muzicală și puritate lirică; sedus de narativism, de acel fundament epic pe care orice imagine se sprijină legitim în preistoria ei vagă, el a reușit să transfere totul în spațiul imponderabil al unui brâncușianism luminos și decorativ. Ușor de recunoscut printr-o stilistică inconfundabilă, în care grația și transparența sunt dominantele
Sculptori români contemporani by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10525_a_11850]
-
posibilă identificarea noastră cu personajul lui Cervantes? Îl percepem, dimpotrivă, ca pe un străin, un exponent al excentricității ficționale tip Kafka, sau îl reamplasăm în spectrul experiențelor umane specifice, ca pe eroii shakespearieni? Există la un moment dat, în curgerea epică a capodoperei lui Cervantes, un moment de ruptură. Don Quijote se trezește din iluzie și vorbește, cu amărăciune, despre "rătăcirile" sale. Cum interpretați acest punct de cotitură: ca pe o dezmeticire din iluzie sau ca pe o trădare a acesteia? Este
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
a d-lui Pavel Șușară, nici moto-ul autorului, dar nici alte „scuze” invocate în „Cuvântul autorului” nu intră în lipsa de încredere în critica română. E un manifest din care nu lipsește vigoarea, dimpotrivă, pentru că nu-i lipsită de unitate epică, e o interminabilă țesătură de întâmplări și ziceri, care ne desfată spiritual; meditația sa epicuriană se impune ca o reversiune la puritatea miturilor străvechi - motiv fundamental sau implacabil al trecerii timpului... în prezent continuu: „Femeia,, nu are nici început, nici
Miron Manega – „poeta faber” inepuizabil [Corola-blog/BlogPost/94340_a_95632]
-
zmeii mult prea dornici Să le înmoaie sînii mari și curul, Dînșii știind c-acolo li-e cusurul... Nota E.B. Ultimul distih în variantă soft: Să le înmoaie sînii mari și șoldul, Dînșii știind c-acolo li-e imboldul... Poem epic Îngerul meu ocrotitor s-au enervatul Și m-au făcut de tot rahatul! Îmi zice, - Păi bine, amice, Tu crezi că femeile-au șele Și buci, Ca ele mereu să le spele Și tu mereu să le-apuci? Îngere dragă
Poezie by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/4051_a_5376]
-
scenelor de vînătoare". Ceea ce mi-aș îngădui să adaog, cu privire la descrierile literare, este că actul cinegetic în sine, la practicanții lui autentici, se îmbrățișează strîns cu literatura, că este concomitent faptă și poem, că emoțiile vînătorului sînt, în esență, emoții epice... Am spus "practicanții autentici" pentru a-i exclude din capul locului pe oaspeții de la Balc și pe toți semenii lor, oricare dintre ei putînd fi, fără pagubă, substituit printr-un robot: o cameră de luat vederi, o pușcă automată și
Epistolă către Odobescu (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8031_a_9356]
-
propriile reprezentări și aspirații. De multe ori, scriitorul care privește consecvent în lumea imaginii plastice este el însuși un pictor nemărturisit sau, în tot atîtea cazuri, el transferă artistului plastic idei specifice imaginarului său și îmbogățește imaginea cu un substrat epic imprevizibil și fascinant. Dacă scriitorii pe care i-am amintit deja, alături de încă mulți alții mai puțin spectaculoși, acoperă intervalul dintre sfîrșitul sec. XIX și primele decenii de după cel de-al doilea război, în stricta noastră contemporaneitate Marin Sorescu a
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
poem, ambele din 1973) și participarea semnificativă la volumul amintiri, alături de Leonid Dimov și Florin Pucă. Principala diferență, ținând de calitatea discursului poetic, ar fi între insertul oniric și „jocularitățile” mai pregnante în prima perioadă ivănesciană (până în 1973, inclusiv) și epicul cotidian mai amplu, adică romanesc, mai nostalgic, dar predispus la o „descriere uscată”, după cum își declară intențiile un poem din volumul care, după părerea mea, deschide cea de-a doua etapă (alte poesii, 1976). Mica ruptură de ritm și subtila
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
de mult să o cunoaștem prin intermediul frumoasei versiuni a romanului ,,Întoarcerea caravelelor” semnată de Micaela Ghițescu) posedă aceeași irezistibilă forță de convingere, indiferent de dimensiunea scrierilor, fie ele miniaturi poetice, cum este evocarea de față, fie opere de amplu suflu epic, cum este romanul amintit, pe care le-o conferă stilul inconfundabil al unui mare scriitor. Portretul de familie din fotografie se transformă treptat într-o poveste, pentru că este nucleul ei iradiant, este partea cea mai luminoasă a unui trecut mereu
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
în culegeri mai vechi de texte dialectale, de povestiri populare (în citatele care vor urma am simplificat și „normalizat” transcrierea fonetică și punctuația, pentru a le face mai ușor de urmărit). Găsim mai multe exemple în Antologia de proză populară epică a lui Ovidiu Bîrlea: „pe unde ști el c-a afla orice boieri mari, cu bani șî nu știu ce...!” (înregistrare din 1963, Oaș, vol. III, p. 83); „faci trebur’le p-acia ce trebuie, nu știu ce, și mergem” (București, 1956, vol. III, p.
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
nr. 10/2003). Alte ecouri, după știința mea, Țarcul nu a înregistrat. Și este totuși o carte „de ținută”, „scrisă bine, frumos, limpede”, cum constata Nicolae Bârna în amintita cronică. O carte cu o structură complexă, aș adăuga, antrenând desfășurări epice și personaje care se rețin. Este nedrept să fie ignorată. Să spun însă că nu de o carte nouă este vorba, și nici de o reeditare, ci de o carte restaurată. La origine s-a aflat romanul Diminețile lungi, scris
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
aceea de a evoca atmosfera unor medii. M-am referit mai înainte la structura complexă a romanului Țarcul. Avem de-a face, într-adevăr, cu o astfel de structură, prin aceasta înțelegând construcție pe paliere multiple, intervertiri cronologice, dirijarea fluxului epic pe mai multe canale de înaintare. Două sunt vocile naratoare ale romanului, aparținând unor personaje care pe rând se confesează, coborând fiecare, pe firul trecutului propriu, până la cele mai vechi amintiri. Evocă evenimente, experiențe pe care le-au trăit în
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
între lumile celor doi, între evenimentele pe care ei mental le reconstituie, între experiențele lor omenești, legături purtătoare de sens. Dar să vedem mai de aproape ce e cu aceste personaje din ale căror retrospecții alternante germinează și crește substanța epică a romanului. Una din vocile naratoare este aceea a liceeanului Tin, violonist în formare, venit din provincie la București să-și petreacă vacanța de vară în locuința unchiului Alexandru și a verilor săi, urmând tot atunci să ia lecții de
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]