236 matches
-
atât par de oximoronice politica și epicurismul încă de la început. Tradiția îi opune pe stoicii angajați în cetate epicurienilor aflați în total dezacord cu lumea reală. Se înșală, pentru că numeroase figuri angajate în politica politicianistă a Romei se reclamă de la epicurism sau suferă influența lui. Cicero, căruia îi datorăm acest gen de simplificare, avea numeroase motive să întrețină acest maniheism simplist, reducționist și eronat. Printre altele, pentru că Piso, protectorul lui Philodemos, nu l-a susținut într-o afacere de promovare politică
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
multe despre incapacitatea unui om de a trăi la înălțimea idealurilor sale decât despre adevărul tezei lui. Pentru că există epicurieni implicați în viața cetățenească și politică romană de fiecare zi - să ne amintim de Cezar și de Cassius. Trecerea de la epicurismul grec la versiunea sa romană presupune și o translație de la asceza austeră a Grădinii la jubilarea voluptuoasă a Vilei, de la ordinea metafizică elenă la registrul pragmatic latin. De o parte, un rest de ideal ontologic, de gândire pură, de meditație
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pragmatic latin. De o parte, un rest de ideal ontologic, de gândire pură, de meditație aridă; de cealaltă, o preocupare utilitaristă, o tensiune realistă, un țel imanent. Trecând de la o lume la cealaltă, efectuând așadar traseul de la est la vest, epicurismul părăsește meleagurile aspre ale filosofiei care disprețuiește chestiunea cetății, pentru a ajunge în niște ținuturi unde pasiunea politică este trăită la modul incandescent și fundamental. -11- O ataraxie politică. înainte de a interveni pe terenul politic prescriptiv, Philodemos efectuează o critică
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Epicur a întreținut relații - uneori tensionate. Un rege bun, în spiritul epicurian, este un ideal care poate fi conceput... Philodemos îi vorbește lui Piso despre acest subiect într-o lucrare pe care o scrie în versuri. în mod clasic, în epicurism, textul recuză atât democrația, cât și tirania: nici puterea majorității inculte, nici cea a autocratului. înțelepciunea întoarce spatele atât maselor, cât și despoților. Soluția, măsura intermediară, se află în monarhie - puterea unui singur om, care pare mai ușor de făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
presupune, logica ei: toată această cazuistică își găsește soluțiile în dezbaterile cele mai elevate ale gândirii greco-romane. Dar Aristotel se adresează și prietenului, dezvăluindu-i faptul că nu există prieten... Lucrețiu avea să simtă pe pielea lui acest adevăr dureros. Epicurismul acordă un loc major prieteniei. Ea are o utilitate, în sensul bun al cuvântului, întrucât vizează excelența, pacea cu sine și cu semenii, făurirea unui suflet și a unui trup voios; chiar și în absența practicării acestei virtuți, cunoștințele existente
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nici maeștri, doar Venus... La Lucrețiu, poetul, filosoful și omul de știință se suprapun: a scrie mii de versuri în latină, a elabora noțiuni, a efectua trecerea de la greacă la această limbă atât de puțin făcută pentru gândire, a transplanta epicurismul pe meleagurile campaniene sau romane, a rafina doctrina Grădinii și a o reformula pentru spațiul italic și pentru epoca imperială, a inaugura poate o serie de noutăți tehnice pentru a urma și a dezvolta atomismul abderitan, dar și a emite
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Ea generează în istoria artei scenele de furtună, marinele și alte pânze ce reprezintă ambarcațiuni și oameni în pericol în mijlocul unei naturi dezlănțuite. Lucrețiu mizează pe sublim, cum se întâmplă deseori în opera sa, pentru a demonstra mizeria omului fără epicurism... Acestei imagini el i-o adaugă pe aceea a războiului și a câmpurilor lui de luptă. Nu pentru a se bucura de morții în bătălie sau de brutalitatea sălbatică a înfruntărilor, ci pentru a valoriza metafora: să fii cruțat de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
perspectivă. Inventarea scrisului, narațiunile poetice, rafinamentele vieții în anasamblul lor, scrie poetul îIV, 1446), pictura, sculptura, inteligența activată și perfecțiunea atinsă în progresul uman. Oare Rousseau scrie altceva atunci când schițează tabloul stării naturale înainte de a-și formula rechizitoriul împotriva civilizației? Epicurismul încearcă să regăsească această stare idilică, când oamenii se mulțumesc cu ce au și își reduc plăcerile la satisfacerea unor dorințe ușor de împlinit. Acumularea de bunuri corupe o civilizație în care oamenii doresc luxul, ceea ce e superfluu, dincolo de necesar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
desigur, dar nu intră în categoria inițială. Primele trei nu par nici naturale, nici necesare, iar ultimele trei decurg din niște impulsuri naturale, evident, dar nu și necesare în satisfacerea lor... Cercul campanian îndulcește rigoarea și auteritatea Magistrului. Devenind roman, epicurismul nu trădează spiritul filosofiei, ceea ce este important. Ce putem spune despre acest spirit? O plăcere nu este nici bună, nici rea în sine, ci numai relativ la o finalitate: edificarea autonomiei individuale și producerea ataraxiei. Dacă satisfacerea unei dorințe, oricare ar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de a profesa o doctrină nepracticabilă, față de care credincioșii să-și ia zilnic anumite libertăți! Asociind sexualitatea, iubirea și procreația, supunând de altfel regimul sexual unui a priori sentimental și afectiv, Părinții Bisericii elaborează gândirea dominantă pentru întreaga noastră civilizație. Epicurismul propune o alternativă la acest îndemn inuman: o gândire pragmatică preocupată de ceea ce sunt bărbații și femeile, nu de ceea ce ar trebui ei să fie. Disocierea lucrețiană între iubire și sexualitate - descoperirea imensului său poem filosofic - oferă o soluție la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în doi, unul prin celălalt, unul pentru celălalt, Lucrețiu propune cuplul ataraxic ca pe o operă de artă filosofică. Lucrețiu misogin, falocrat, pesimist, disperat, sinucigaș, nebun? Haida-de!... XIV DIOGENE DIN OENANDA și „bucuria naturii noastre” -1Pe această piatră... La Atena, epicurismul inventează Grădina și viața filosofică a prietenilor; între comunitățile din bazinul mediteranean - Antiohia, Alexandria, Rhodos, Herculanum -, el se manifestă prin practica scrisorilor și a corespondenței utile pentru a sintetiza și clarifica niște poziții teoretice; în Campania, el concepe arhitectura ca
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pentru a sintetiza și clarifica niște poziții teoretice; în Campania, el concepe arhitectura ca pe o posibilitate de a incarna gândirea și de a-i facilita exercițiul; în Asia Mică, prin intermediul lui Diogene din Oenanda - de la numele orașului său natal -, epicurismul adaugă o tehnică nouă pentru transmiterea doctrinei: construirea unui zid pe care niște citate gravate solicită privirea trecătorului... La 1 400 de metri altitudine, în această cetate de provincie din Lycia antică, Diogene din Oenanda investește o avere cu unicul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Un budism grecesc! Extremitatea zidului povestește sfârșitul filosofiei și constituie în același timp o concluzie a existenței. Diogene din Oenanda, bătrân, obosit, bogat, bolnav, dar înțelept grație doctrinei lui Epicur, suferă de dureri de stomac și verifică temeiul practicii filosofice: epicurismul ca terapie a sufletului și a trupului, înțelepciunea soteriologică, mântuirea prin gândirea dublată de o practică filosofică a vieții. La ora trecerii de cealaltă parte, Diogene își celebrează starea, bătrânețea, precizând că aceasta oferă și avantaje. Nu foarte îndepărtată de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
unor zei pe care artistul i-ar reprezenta cruzi, amenințători, vindicativi sau războinici. De la kouros-ul grecesc la teracotele etrusce, trecând prin straniul surâs al lui Buddha - contemporan cu Pitagora... -, surâsul - această blândă modalitate a râsului materialist - îndeamnă la gândirea epicurismului ca o gândire aproape orientală... -4- Grădina universală. Critica universitară a punctat momentele în care Diogene din Oenanda manifestă câte o particularitate față de maestrul său. Ocaziile de subiectivitate rămân rare în acea epocă, pentru că pe atunci nu se alerga, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
se pare - și un model politic. De la secesiunea epicuriană ateniană îEpicur și Grădina sa) la practica comunitară campaniană îPhilodemos și vila lui) sau chiar la posibila întovărășire romană cu puterea îLucrețiu și dorința lui de a-l converti pe Memmius), epicurismul a cunoscut metamorfoze, evoluții. Dar această revoluție pare inaugurală: a gândi Grădina ca un model comunitar pentru întreaga societate, iată o magistrală sinteză a tendințelor contradictorii ce-i animă pe epicurieni timp de patru secole... De fapt, spre sfârșitul acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a X-a a lui Diogene Laerțiu, op. cit.; tot aici putem citi și considerații asupra vieții lui Epicur, precum și unele fragmente de doxografie etică. Viețile și doctrinele filosofilor iluștri se încheie cu Epicur nu, așa cum s-a spus adesea, pentru că epicurismul ar fi încoronarea filosofiei, ci pentru că restul lucrării, deci adevărata încheiere, s-a pierdut... Maximele capitale și Sentințele vaticane sunt incluse în Lettres et maximes d’Epicure, ediție stabilită, texte traduse și comentate de Marcel Conche, PUF, 1987. Jean Salem
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o mulțime de compilatori, o mână de cercetători care au găsit ceva... Lucrare evident învechită, dar utilă pentru indicațiile și pistele pe care le oferă. * ** Alături de Magistru, împotriva și în ciuda lui. Pentru o prezentare generală a lui Epicur și a epicurismului: Geneviève Rodis-Lewis, Epicure et son Ăcole, Idăes Gallimard, 1975 îprima mea întâlnire cu Epicur...), și Jean-François Duvernoy, L'Epicurisme et sa tradition antique, Bordas, 1990. Despre poeții elegiaci - Catul, Tibul, Properțiu -, dar și despre Vergiliu, Ovidiu și formulele lor epicuriene
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
balenă, broască, câine, cocoș, maimuță, măgar, muscă, pește masturbator, pisică, porc, purcel, rândunică, scrumbie, șarpe, șoarece, tăun, țap, Contraistorie Erori în privința lui Epicur, în privința termenului de epicurian, în privința gnosticilor, în cel privește pe Montaigne, în ce-l privește pe Valla Epicurism ataraxie, bucurie, creștin, goliarzi, Grădină și asceză, apă, Edenului, lui Epicur, și inițiere, paradisului, și picătură, personaj conceptual, transcedentală, opus creștinismului persistență, plăcere în acord cu natura călăuză a virtuților, ca bine suveran, Erezii. bibliografie, docetism, și credință, hedoniste, texte
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și Constantin, și Copernic, creștin, și cuplul ataraxic, și cuvântul, și deismul, și Democrit, care dictează, și Diogene din Sinope, și dolorismul, și dorința, și durerea, edificarea sinelui, ediții ale Eseurilor, educația sa, emotiv, și Epictet, și Epicur, epicurian, și epicurismul campanian, și epicurismul creștin, și ereditatea, erori privitoare la Montaigne, și eumetria, și familia sa, și femeile, și femeile din familia sa, și fericirea, și fideismul, furat, și hapaxul existențial, și Heraclit, și idealul eului, și imanența, și importanța sa
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Copernic, creștin, și cuplul ataraxic, și cuvântul, și deismul, și Democrit, care dictează, și Diogene din Sinope, și dolorismul, și dorința, și durerea, edificarea sinelui, ediții ale Eseurilor, educația sa, emotiv, și Epictet, și Epicur, epicurian, și epicurismul campanian, și epicurismul creștin, și ereditatea, erori privitoare la Montaigne, și eumetria, și familia sa, și femeile, și femeile din familia sa, și fericirea, și fideismul, furat, și hapaxul existențial, și Heraclit, și idealul eului, și imanența, și importanța sa, și inconștientul, pus
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Viața și obiceiurile lui Epicur, Gassendi, Viețile și doctrinele filosofilor iluștri, Diogene Laerțiu, Viața solitară, Petrarca, Despre virtute, Aristip din Cirene Filosofie detestată, greacă, o inițiere, laicizare, și lumea din umbră, păgână, reapariția ei, sfârșitul în sine, tragică, și vezi epicurism, gnosticism, platonism, psihanaliză, spiritul liber, stoicism GNOSTICISM arhipelag, aritmetică, ascetic îvezi encratic), și atomism, bibliografie, comunități, contract, corpus, date, descoperiri de manuscrise, doxografie, encratic, ermetism, estompare, ezoterism, o filosofie, și grația, hilic, influențe, inițiere, Lampețiu, legea grupului, lexic, și liber
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
moartea, și prietenia, purificat, și răul, religie a Imperiului, și suferința, triumfător, unificare, violente, deism, divinitatea omului, Dumnezeu, accesul la el prin plăcere, ca bine suveran, și Biserica, egal cu oamenii, existent, inexistent, și păcatul, și răul, voința lui. și epicurism, exegeză, fideism, și hedonism, islam, cuceriri, emergență, Isus, epicurian, epocă, filosof, hedonist, inventat, împărăția terestră, Mesia, mort și înviat, scrieri, înviere, Lumea de dincolo, infern, paradis, ceresc, terestru, magie, mântuire, creștină, pentru gnostici, prin sărăcie, Spiritul Liber, terestră, minuni, panteism
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
un mediu preponderent teologic, saturat de canoane și precepte constrângătoare (care are ca emblemă angelicul, ce în povestirile lor va cunoaște o demitizare), spre o lume dezordonată, dar firească și pitorească 1048 (aceea a demonicului, ilustrând mai mult dionisiacul sau epicurismul), doi termeni ce constituie, în cadrul abordării noastre, concepte de bază, asupra cărora am insistat în capitolul al doilea. 1047 Caleb Cushing, art. cit., p. 84. 1048 Walter Raleigh, Boccaccio, în „The English Review”, vol. 14, May, 1913, p. 212. 281
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
întregi de autori, și cu atât mai puțin microlectura - devenită sport național în Universitatea europeană - a unuia sau altuia dintre ei, și nici versiunea definitivă a unei analize a curentelor arhipelagice pe care le scot la iveală - gnosticii licențioși sau epicurismul creștin, libertinii baroci chiar, extremiștii iluminiști, socialismul dionisian sau nietzscheanismul de stânga, printre alte arhipelaguri, în haosul filosofiei ca material brut, viu, evoluând nu atât după principiul descendenței (hegeliene), cât după cel al rizomului (deleuzian). Evident, aș vrea ca această
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pentru a vorbi din nou, aceste fragmente apar câteodată din casa vreunui patrician care avea și bibliotecă. Și se descoperă atunci, în cazul unui proprietar savant sau al unui loc reprezentativ pentru o școală, un ansamblu coerent de volume tematice: epicurismul campanian în vila familiei Piso din Herculanum, cele opt sute de suluri de papirus constituind biblioteca lui Philodem din Gadara, gnosticii egipteni într-un urcior de la Nag Hammadi, plin cu cincizeci de tratate păstrând încă legăturile din piele... Adesea arheologii scot
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]