940 matches
-
s-a generalizat până în secolul al IV-lea, neștiindu-se cu siguranță care ar trebui să fie data corectă. Uneori, Crăciunul era sărbătorit în septembrie, alteori, în martie. În secolul al III-lea se serba în Orient, la 6 ianuarie, Epifania sau Teofania (descoperirea lui Dumnezeu), o sărbătoare comună pentru Nașterea Domnului, Botezul Său de către Sfântul Ioan și participarea la nunta din Cana Galileii, moment liturgic adoptat ulterior și de Biserica Romei. În anul 274 d.Hr., solstițiul de iarnă a
Cum am ajuns să sărbătorim Crăciunul () [Corola-journal/Journalistic/70887_a_72212]
-
pe care îl presupune continuarea luptei: (...) îngerii cad nu din păcat, ci din oboseală (La cules de îngeri, 42) Dar, în ciuda momentelor descurajatoare, obligația de a spune adevărul este prezentă în fiecare nuvelă, fiecare dintre acestea încheindu-se cu emoționante epifanii prin intermediul cărora ni se înfățișează o realitate pe cât de sordidă în prezent, pe atât de frumoasă în trecut. De aici putem intui o a doua interpretare a titlului oximoronic în care timpul viitor și cel prezent se îmbină pentru a
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
respirația cărnii sufocate sub propriile-i poveri pot fi găsite în reveriile artistice ale lui Mattis-Teutsch, în imaginarul său inepuizabil, ci abstracțiuni desăvîrșite, concepte imaculate al căror destin tainic este actul întrupării. Ideologia artei devine, astfel, un vast tratat despre epifanie. Noțiuni precum: verticală, orizontală, acțiune, repaos, înălțime, stabilitate, excentric, concentric, rotație, punct, centru, mișcare, linie etc., etc. ies abrupt din virtualitatea lingvistică, din convenția lor lexicală, și se preschimbă în imagini, în arhitecturi, în repere senzoriale. Într-un mod paradoxal
Hans Mattis Teutsch, de la Ideologia artei la Constructivismul social by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7483_a_8808]
-
simbolul e un semn special concret, ce evocă, printr-un raport ceva absent sau imposibil de perceput. În limbaj blagian, „el ține parcă totdeauna loc de altceva”. Ceea ce evocă simbolul e ceva indefinibil, ce cunoaște, în diferite receptări ale sale, epifanii repetate. Chiar actul constituirii simbolului și simbolul însuși nu sînt decît aproximări ale unui indeterminat ce cunoaște, astfel, multiple întrupări. Lucrul absent la care trimite simbolul definit de Durand poate fi un sinonim al substanței „creațiilor (ce) nu posedă o
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
astfel o transfigurare a unei reprezentări concrete, în funcție de un sens tot timpul abstract. Așadar - cum afirma Blaga despre metaforă revelatoare - un simbol, scrie Durand, e o „reprezentare ce face să apară, deci să se manifeste un semnificat ascuns, el e epifania unui mister”. Condiția complementară a spiritului metaforic - menit să corecteze un deficit ontologic - e, de asemenea, un echivalent al statutului eufemizant al imaginației simbolice, descrise de Durand. În capitolul al cincilea al Imaginației simbolice, Durand definește simbolul ca putere a
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
a capta chimio-fascinația împrăștiată cu dezinvoltură de tânăra care tocmai pășea din zona minoratului artistic în spațiul succesului planetar: „ Totul părea atât de magic și, într-un anumit sens chiar era, dar ca în orice act de stabilire a distribuției, epifania lui Colette se născuse din ceva mai mult decât din intuiție viscerală - se născuse din fapte. Cu toate că senzualitatea autentică a lui Audrey, Gigi-itatea ei, erau evidente, nimeni, înaintea lui Colette, nu le văzuse. Poate că și din cauza ciudățeniei lui Audrey
Mic-dejun cu Audrey (I) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5898_a_7223]
-
un program și care făgăduiesc, pentru a cîta oară, răsturnarea tuturor valorilor. Din păcate, revolta noilor cruciați e de paradă, răzmerița lor petrecîndu-se în matca curentului dominant, un curent în virtutea căruia tot ce e de stînga e aplaudat ca o epifanie a geniului omenesc. De aceea, a fi rebel de stînga, singura formă de curaj îngăduită astăzi în Franța, a devenit supremul conformism al intelectualilor locului: un conformism de pe urma căreia cultura franceză e la un pas de pierderea etosului care a
Hapaxul existențial by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6259_a_7584]
-
ai romanelor vilamatiene, fibra și febra unui Don Quijote, inclusiv atitudinea reverențioasă pentru modelul livresc. Avînd în vedere că recviemul este destinat unei epoci „în care Joyce a fost cel care a domnit”, „unul din marile sale momente stelare”, „o culme”, „epifania erei tiparului”, înainte de „afonia” lui Beckett, atunci locul ales pentru ceremonia omagierii nu poate fi decît Dublinul, iar modelul literar, celebrul roman Ulise. În consecință, întreprinde o călătorie în Irlanda, unde, împreună cu cîțiva prieteni scriitori, își pune în practică intențiile
Literatura după era Gutenberg by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4829_a_6154]
-
Crișan Andreescu, crisan andreescu Pe 6 ianuarie, creștinii sărbătoresc Boboteaza sau Botezul Domnului, cunoscută și sub denumirile "Arătarea Domnului" sau "Epifania", iar ziua Sfântului Ioan, din 7 ianuarie, marchează sfârșitul ciclului de sărbători dedicate Nașterii Mântuitorului. În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Nașterea Domnului era cinstită în aceeași zi cu Botezul, la 6 ianuarie, lucru care
Bobotează- tradiții și obiceiuri. Certurile în casă sunt interzise și nu se dă nimic de împrumut by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/52376_a_53701]
-
Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creștine importante și este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să pășească în viața publică, de aceea Biserica mai numește Boboteaza și "Arătarea Domnului", " Dumnezeiasca Arătare" sau "Epifania", această din urmă denumire provenind din limba greacă și înseamnând "arătare", "descoperire", "revelare". Ziua este tratată cu aceeași evlavie de creștinii ortodocși, cât și de cei catolici. Credincioșii și preoții consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că
Bobotează- tradiții și obiceiuri. Certurile în casă sunt interzise și nu se dă nimic de împrumut by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/52376_a_53701]
-
a poveștii de-aici începe. De la prezumție, de la intuiție, de la suspiciune, de la bănuială. Care aparțin în primă instanță lectorului. El decide de fapt schimbarea macazului. Dacă el n-ar presimți la timp, scenariul inițial ar rămâne, poate, neschimbat. Astfel de epifanii îi sunt la îndemână lui Andrei Cornea, cititor la rândul lui (dar ce cititor!) al lui Platon și al Bibliei. Frumoasă e și punerea în abis a parabolei fiului mereu rătăcitor. Și aici, înțelegerea depinde tot de o presupunere, doar
Pensula lui Ingres by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6494_a_7819]
-
limba lui Joyce” că a doua limba, trebuie să descopere că aceasta e alcătuită din câteva mii, nu din mai puțin de 400 de cuvinte. Să afle - pentru deloc improbabilul caz că ar ajunge să o trăiască - ce înseamnă o epifanie, definită de Stephen Eroul că „o manifestare spirituală bruscă, fie în trivialitatea vorbirii sau a unui gest, fie într-o fază memorabilă a minții înseși”, revelație care poate să schimbe viața, moment „delicat și evanescent” care trebuie transformat în rezultat
Cu Joyce, despre epifanie by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4698_a_6023]
-
E un procedeu frecvent întîlnit în multe poeme ale lui Ion Mureșan. Aș numi acest procedeu drept un delir controlat, supravegheat, în maniera delirurilor controlate ale lui Henri Michaux, dar nu numai. Poemele din cartea Alcool pot reprezenta verbalizări fragmentare, epifanii ale „poemul(ui) care nu poate fi înțeles”. Acesta, am văzut mai sus are un statut non verbal, oarecum în maniera necuvintelor nichitastănesciene. Subiectul liric de-acum e un satyr care, spre finalul ritualului, spre seară rostește komoi. Puține poeme
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
a lungul lui 2010. N-a fost o carte spontană. Dimpotrivă. A fost una în care decantarea resurselor interioare s-a desfășurat lent. Deci fără scurtcircuite. Fără cacealmale. În sensul acesta o citește și Simona Sora, în prefața bine intitulată Epifanii. Ca pe un document existențial, prozastic, romanesc chiar, dar strălucind de poeticitate și încordându-se vizionar. Ar mai fi totuși o cale de lectură. Una în care accentul cade asupra unor semnale mai degrabă exterioare. Context, situare în istorie, în
Imagini puternice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5633_a_6958]
-
spiritual celestă cu direcție surprinzătoare, de sus în jos, ca și când scopul ultim nu este spiritualizarea supremă, ci renașterea în formă umană (cu acel infailibil instinct meditereanean al formei, despre care Mircea Eliade vorbește atât de convingător), în materie deci! - conform epifaniei finale. O materie mântuită însă, purificată în matricea marmurei, printr-o metanoia datorată soarelui care transmută mentalul tulbure în lumină. Cu acest prilej, iubita moartă, Salomea, renaște, grație devoțiunii Lale și a lui Stratis, într- o vedenie copleșitoare, suficientă spre
Yorgos Seferis și romanul unei resurecții în spirit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4514_a_5839]
-
la un mister divin. De aceea, viața pe care o surprinde muzica are o inerentă trăsătură ominoasă, oficiul la care se pretează muzicianul neînsemnînd virtuozitate tehnică, care nu e decît forma de degradare a unui talent, ci înlesnire a unei epifanii de ordin sacru. Dirijorul e preot, un medium încărcîndu-se cu o stare și revărsînd- o apoi asupra colegilor. De exemplu, Furtwängler era un dirijor cu o tehnică neașteptat de precară, și cu toate acestea emoțiile pe care le transmitea orchestrei
A nu putea altfel by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3293_a_4618]
-
acestea emoțiile pe care le transmitea orchestrei erau copleșitoare, dirijorul german deformînd peste limită o partitură pentru a scoate din ea o bogăție de nuanțe. Muzica e acel ceva care nu poate fi controlat de conștiință, ci doar înlesnit în epifania lui, acesta era crezul lui Celibidache. În efortul de a fi părtaș la epifania melodică, ultimul lucru care i se cere unui dirijor e să aibă apucături de intelectual. Intelectul, ca facultate a distincțiilor și noțiunilor, e marea pacoste care
A nu putea altfel by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3293_a_4618]
-
o partitură pentru a scoate din ea o bogăție de nuanțe. Muzica e acel ceva care nu poate fi controlat de conștiință, ci doar înlesnit în epifania lui, acesta era crezul lui Celibidache. În efortul de a fi părtaș la epifania melodică, ultimul lucru care i se cere unui dirijor e să aibă apucături de intelectual. Intelectul, ca facultate a distincțiilor și noțiunilor, e marea pacoste care amenință muzica, intimitatea ei neputînd fi lămurită de sensurile limbii. Logos-ul e neputincios
A nu putea altfel by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3293_a_4618]
-
voce clamând în sălbăticia urbană. Astăzi, e amintit pentru scurtimea mărturiei lui și i se reproșează refuzul de a continua, ca și cum ar fi datorat lumii mai mult decât ceea ce deja îi oferise. Într-o manieră oarecum la fel de mistică precum gingașele epifanii din povestirile sale, trecerea timpului s-ar putea să arate că J. D. Salinger și-a îndeplinit demult misiunea ca autor și poate chiar și menirea de profet. Celelalte obligații ne revin nouă. În felul acesta, povestea lui merge mai
Din nou despre Salinger by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3441_a_4766]
-
ferestre, trunchiuri de pomi. Premisa lui Paștina e că în orice colț de lume substratul spiritual iese la iveală, grija artistului fiind să pună pe pînză ce vede în fața ochilor, căci oricît de banală e realitatea pictată, din ea răzbate epifania. Sacrul dospește sub aparențe banale. O pictură redă realitatea în măsura în care îi oglindește fundamentul de duh. Dacă însă duhul lipsește, pictura e în carență de orizont spiritual, și atunci observația lui Hegel intră în vigoare: tabloul devine accesoriu de umplut pereții
Armonie inversă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3624_a_4949]
-
a unor ritualuri populare, o replică modernă a misterelor eleusine, iar un asemenea ritual cere ca libretul, partitura, actul regizoral și element mitic să se strîngă toate într-o liturghie laică pe care spectatorii s-o guste ca pe o epifanie. Cînd însă drama se preschimbă în cultură fără rădăcini cultice, ea devine scălîmbăială cabotină sau spectacol de cabaret. O astfel de dramă nu e „muzicală“ decît în latura partiturii, caz în care ignori voit libretul, viziunea mitică și intenția dramaturgică
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
aceștia, îi așeză undeva, dar nu intră în comuniune cu ei și nu le primi o plângere contra lui Teofil. Aceștia se adresară împăratului, care dispuse convocarea lui Teofil în fața episcopului capitalei. Teofil își luă măsuri, trimițând înainte pe Sfântul Epifanie de Salamina, spre a descalifica pe Sfântul Ioan ca origenist. Bătrânul episcop Epifanie își dădu seama până la urmă, de cursa în care fusese atras și fugi în țara lui. Într-un pseudo-sinod ținut la Stejar, aproape de Calcedon și condus de
Sfântul Ioan Hrisostom - păstor de suflete. In: Anul XVII (LXXXIII), Nr. 7-12/Iulie- Decembrie by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/172_a_492]
-
le primi o plângere contra lui Teofil. Aceștia se adresară împăratului, care dispuse convocarea lui Teofil în fața episcopului capitalei. Teofil își luă măsuri, trimițând înainte pe Sfântul Epifanie de Salamina, spre a descalifica pe Sfântul Ioan ca origenist. Bătrânul episcop Epifanie își dădu seama până la urmă, de cursa în care fusese atras și fugi în țara lui. Într-un pseudo-sinod ținut la Stejar, aproape de Calcedon și condus de Teofil, Ioan este condamnat și depus. Împăratul Arcadie, un om slab, influențat de
Sfântul Ioan Hrisostom - păstor de suflete. In: Anul XVII (LXXXIII), Nr. 7-12/Iulie- Decembrie by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/172_a_492]
-
copii orfani, înfige o foarfecă în obrazul mamei, are un schelet de cîine și „o voce de pietre”. Sunt tot atâtea etape inițiatice. Totodată, răspunsurile atestă trecerile dinspre realitate în lumile interioare, tot mai bizare. Între frică-mâncare-joacă, naratoarea ajunge la epifanii și strategii identice cu cele ale încarceraților. Totul culminează, în ciuda vârstei, cu revelația unui destin înfrânt: „Suntem mult mai multă vreme morți decât vii, de aceea, ca morți, avem nevoie de mult mai mult noroc”. Nu întâmplător, Aglaja Veteranyi va
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
conferi un rang metafizic. Potrivit primei poziții, absurdul apare atunci cînd un plan superior răbufnește în planul vieții umane, urmarea fiind o trăire atît de stranie încît toate motivele raționale te îndeamnă s-o categorisești drept absurdă. E cazul oricărei epifanii în cursul căreia rațiunea abdică: neputința de a pricepe te silește să depui armele, abandonînd intelectul și îmbrățișînd credința. Omul se înfioară și tace, căci simte că rațiunea nu-l poate ajuta, de aceea senzația curentă este de mysterium tremendum
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]