142 matches
-
restrânsă, moda se întâmplă să producă o mulțime de victime. Unele se pot dezmetici, altele nu. O altă capcană ce-l pândește pe tânărul confrate, în legătură cu cea mai sus indicată: afilierea la generație. Insist: formula generaționistă induce nu doar un epigonism lipsit de șanse, ci și un comportament de asistat, năravul de a-ți închipui că dispozitivul cu pricina îți poate asigura izbânda prin simplul fapt că te-ai înscris în rândul membrilor săi. Or, generația e autofagă. Numai câțiva aleși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
un volum la concursul național de poezie "Aurel Dumitrașcu" din toamna anului trecut ieșind câștigător ex aequo cu un tânăr poet din Cluj Napoca. În manuscrisul depus la concurs se afla și un ciclu de poeme clasice care ți-a probat epigonismul. Mie mi-ai povestit despre aceste poeme "infamante" la Botoșani și, cu primul prilej, chiar în casă la Lucian Vasiliu l-am pus să ne recite câteva ... După ce ne-a recitat două-trei poeme, verdictul a sunat ca o ghilotină: "Încetezi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
axă structurantă a mentalului românesc, formată din Eminescu și I. L. Caragiale, primul fiind elocvent pentru regimul nocturn al imaginarului românesc, iar celălalt pentru regimul diurn, lucid și ironic al imaginarului nostru"), actul lecturii / actul creației, autorul cititorul, mască și sosie, epigonism, identitatea editorială etc., etc. O primă escală în acțiunea de "recuperare" a receptării, este aceea asupra polemicilor dintre Hasdeu și Maiorescu (articolul Direcția nouă...), recte Convorbiri literare și Columna lui Traian, apoi intervențiile din Revista contimporană, Literatorul ș.a. pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
modelului eminescian se află, zice Florin Oprescu, ca un "reper esențial în nașterea și devenirea valorilor poetice moderne", până la Nichita Stănescu, căruia îi este acordată o atenție aparte, de ample dimensiuni analitice ale studiului (desigur, nu este luat în considerație epigonismul debordant în unele perioade, posteminescian) clarificând în aceste condiții tocmai conceptul de model literar. În actualitatea postbelică, Nicolae Labiș și Nichita Stănescu se impun ca două cote de altitudine, esențiale. Prin creația "spectaculoasă", îmbibată de "prezența eseniană" a lui Nicolae
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Eminescu Nichita Stănescu, funcționează "obiectiv", ca "necesitate de ființare poetică". Cum lesne se poate observa, demersul lui Florin Oprescu este unul de transgresare a poeziei noastre moderne, de la Eminescu până azi, pe coordonata modelator-catalitică a eminescianismului. "Depășind orice formă de epigonism și înscriindu-se într-o mișcare literară de o originalitate aparte, poeticile lui George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stănescu etc., prezențe de o importanță determinantă în planul literaturii române, se integrează într-o amplă mișcare de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cauzele? Una e aglomerația de pe „ogorul criticii”: cam mulți inși fără patos și fără etos, în textele cărora nu găsești o singură frază cu timbru critic. Lucru știut: metodele, procedeele, gesticulația pot fi împrumutate, mimate. De aci impresia nedreaptă de epigonism, de uniformitate. O altă cauză e că, în nouă din zece cazuri, „critica nu e critică”, adică nu neagă, „e prea pozitivă”. Adesea - reproș real - în locul unei judecăți sau atitudini dai peste o „teoreolă” pedantă, obositoare, chiar și pentru cei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
spiritul antiliterar al epocii (Ion Vinea: „Literatura mă persecută. Îmi e iremediabil antipatică”), dar exterior dezvoltării conștiinței estetice românești. Se pot invoca doar două circumstanțe atenuante: pe de o parte, perioada de compresiune și dogmatism intelectual pe care sămănătorismul și epigonismul o lansaseră în literatura română, iar pe de altă parte, dezideratul autenticității, pe care tot mai mulți scriitori tineri (de amintit aici cercul trăiriștilor din jurul lui Mircea Eliade) îl opun formulelor clasicizante ale vremii. Rezultatul a fost adoptarea unor astfel
DADAISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286653_a_287982]
-
el o dă poeziei - „emoție intelectualizată”, cu singurul rost de a fi frumoasă. Intrat în arenă după ce luptele dintre grupările literare atinseseră punctul culminant, tânărul poet exprimă o viziune personală. Combătând etichetarea simbolismului drept decadentism, el aplică această noțiune oricărui epigonism. Esențială e considerată ecuația „artă = libertate = originalitate”, dar, în practică, atitudinea sa e moderată, căci recuză excesele futurismului. Idealul l-ar reprezenta mai degrabă clasicismul, prin care înțelege însă „consacrarea prin timp a deosebitelor formule succesive de artă”. Cu subtilitate
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
la codurile poetice, la raportul convenție-invenție în literatură. Volumul Metafora în poezia simbolistă românească (2002) examinează poezia simbolistă sub unghiul stilisticii conjugate cu poetica diacronică. Studiul e atent deopotrivă la inerția formelor poetice, care plasează simbolismul românesc în trena unui epigonism postromantic, dar și la elementele care anunță poezia modernistă din primele decenii ale secolului al XX-lea. Cercetând ansamblul formelor analogice definitorii pentru poetica simbolistă (comparația, metafora, personificarea, alegoria, simbolul, sinestezia), autoarea demonstrează că simbolismul a reprezentat în evoluția poeziei
DUDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286890_a_288219]
-
crede că el este stăpînul literaturii din umbră. Polemica lui cu lumea pare aceea a unui anahoret, dar nu e. Pentru că autorul nu se sfiește să devină adesea explicit. Nu se ferește, uneori, de grandilocvență. E drept, nici nu adoptă epigonismul proustian al unor confrați - dintre care cel al lui Makine a fost bine remarcat la un moment dat de Grete Tartler. La răstimpuri, Quignard strecoară solemne definiții ale artei, ale literaturii, ale mîinii care scrie. Nimic nou, aici. Ultimul lucru
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Critica sa este autoritaristă, agresivă și „judecătorească”, dar fără rigoare și metodă, punct exploatat de adversari. În viziunea lui, criticul trebuie să fie „un veghetor, călău dacă vreți, al literaturii”, spre a veșteji fără milă scrierile slabe ale autorilor importanți, epigonismul, tendințele subversive (adică atentatele la bunul gust, la frumos și adevăr), senzaționalismul, mercantilismul literar și diletantismul. O notă bună este că, în optica lui, atitudinea critică trebuie să vizeze invariabil opera, iar nu viața privată a autorului ei. În prima
CHENDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286191_a_287520]
-
se înființează în realitate e o constantă care însoțește consacrarea mitului eminescian sub diverse forme și prin diferite teme: influența muzicalității versului eminescian asupra publicului românesc, "boala" care amenință societatea, fascinația pe care o exercită pesimismul asupra tinerilor, chiar și epigonismul, văzut ca subjugare a unei întregi generații de scriitori 141 - sunt teme ale impactului social al unei creații poetice. Nu e vorba aici de recunoașterea socială a valorii unei opere, ci de sublinierea acțiunii ei performative, prin care proprietățile formale
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
și idenegabile note diferențiale, douămiiștii se profilează pe un background (deja) tradițional care este avangarda. Ei intră în literatură pe poarta larg deschisă a avangardei fără de care n-ar fi de conceput. Nu e vorba neapărat de mimetism sau de epigonism, ci de o formulă creatoare ,deschisă", precum haosul sau expresionismul, care e departe de a-și fi sleit posibilitățile. Nu e nici o rușine să fii avangardist, așa cum nu e rușine să ai ochii sau părul de-o anumită culoare. Adoptarea
Douămiiștii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11385_a_12710]
-
de eficiență și putere de expresivitate. La Aurelian talentul nu este celibatar. Îi țin companie inteligența, instinctul și vocația. În absența talentului, restituirile sale ar virtualiza impostura, în lipsa inteligenței, interpretarea sa ar fi sub semnul facilului; atrofierea instinctului ar încuraja epigonismul, iar a vocației snobismul. Nimic din toate acestea: Aurelian rambursează muzica într-o manieră cât se poate de curată și cinstită, complexă și deplină, veritabilă și, nu în ultimul rând, încărcată cu discernământ, mai presus de toane ori mode. Există
Spațiul care cîntă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13096_a_14421]
-
Eminescu. În prima parte a amplului poem-manifest, poetul elogiază «zilele de-aur a(le) scripturelor române», din epocile anterioare, cu «poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere», spre a releva, prin antiteză, în partea a doua, epigonismul contemporanilor săi, «simțiri reci, harfe zdrobite, / mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, / măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic», fără credință în ceva, pentru care Dumnezeu este o «umbră», pentru care Patria este «o frază» etc.
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
artiști ai vremii, Apcar Baltazar și-a dat sema de timpuriu că arta românească se afla pe atunci într-un mare impas. Observând imitarea excesivă a lui Grigorescu de către alți confrați, a declarat într-un articol: Cu asemenea păreri despre epigonismul grigorescian și despre necesitatea schimbării tematicii tărănești privind spre o altă muză, adică spre oraș, se poate înțelege de ce pictorul Baltazar a urmat calea pe care a purces. Acest lucru s-a întâmplat cu ușurință, mai ales datorită faptului că
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
picturii românești, au existat pictori cu "gusturi" mai puțin sigure, așa cum au fost Kimon Loghi, Arthur Verona, Ipolit Strâmbu, Nicolae Vermont, Octav Băncilă etc., unii dintre ei fiind și epigoni ai celor dintâi sau ai altor maeștri din Apusul Europei, epigonismul fiind și el o manifestare specifică kitsch-ului. Om al epocii sale, Apcar Baltazar, prin forța lucrurilor, a reacționat la manifestările kitsch-ului, prezent pe cele mai felurite paliere ale creației artistice și ale vieții de zi cu zi din
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]