568 matches
-
ajutat de Aureliu, Augustin a intervenit pe lîngă împărat, iar la 30 aprilie 419, printr-un rescript al prefectului pretoriului, Pelagius și Celestius erau condamnați pentru subversiune din cauza doctrinei lor periculoase și erau obligați să părăsească Italia: împăratul dădea ascultare episcopatului african fără să ceară părerea papei. în mare grabă, Zosimus a trebuit să revină asupra propriilor hotărîri și să confirme printr-o epistolă (așa-numita Tractoria) condamnarea celor doi. Bibliografie. CSEL 42, 1902 (De perfectione iustitiae hominis; De gestis Pelagii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cf. și BA 21). 14. Polemica antipelagiană: conflictul cu Iulian de Eclanun în Italia, totuși, condamnarea lui Pelagius a făcut senzație, și nu atît din cauza intervenției autorității imperiale, considerată, în sine, nejustificată, cît mai ales pentru că s-a înțeles că episcopatul african își impusese propria teologie întregii creștinătăți occidentale. Mulți fuseseră seduși de predicele lui Pelagius - atît nobili din Roma, cît și oameni ai Bisericii; printre aceștia, poate și Paulinus de Nola: prietenul acestuia, cel care îi scrisese și epitalamul pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
înainte de 462, Faustus a fost numit episcop de Riez, în Provence, și a luat parte în mod activ la toate controversele care au tulburat Biserica din Gallia, devenind faimos atît pentru doctrina sa, cît și pentru viața ascetică; în perioada episcopatului său s-a întors deseori la Lerin, unde a avut grijă să mențină rigoarea vieții monastice. Datorită renumelui său, a fost însărcinat de împărat să trateze cu vizigoții care, conduși de regele Euric, invadaseră Gallia Narbonensis. însă în 477 cînd
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru scrierile sale cu tematică profană decît pentru activitatea de literat creștin, așa cum vom vedea. La sfatul lui Faustus, soția lui Ruricius, după zece ani de căsătorie, a decis să treacă la o viață castă, iar Ruricius s-a dedicat episcopatului de Limoges, unde a rămas din 485 pînă prin 507, anul morții sale. Bibliografie. Texte: CSEL 21, 1891 (A. Engelbrecht); CChr.Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). 9. Claudian Mamertus în chestiunea materialității sufletului, așa cum am văzut mai sus, Claudian Mamertus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și a reușit să obțină de la succesorul lui Theodosius, Marcian, un al doilea conciliu, convocat în 451 la Calcedon. în ciuda colaborării cu împăratul, Leon a respins canonul 28 stabilit de acest conciliu, ținut sub patronajul curții bizantine; prin acest canon, episcopatul de Constantinopol era considerat mai presus decît celelalte episcopate orientale. E cunoscută acțiunea organizată de Leon în 452, cînd, în fruntea unei misiuni diplomatice, a încercat să oprească invazia hunilor lui Attila în Italia, și, dacă n-a putut să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un mic oraș din provincia Bizacena, unde a ținut să-și păstreze haina și stilul de viață monahale. Alegerea sa ca episcop fusese însă clandestină, întrucît regele Trasamundus interzisese orice alegere de acest fel: într-adevăr, regele intenționa să lase episcopatul catolic să se stingă, cu consecințele de rigoare. Din acest motiv, la puțină vreme după aceea, Fulgențiu a fost constrîns, împreună cu alți șaizeci de episcopi catolici, să plece în exil din ordinul lui Trasamundus și a fost alungat în Sardinia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
spre Occident, fiind primul papă care a corespondat continuu cu conducătorii barbarilor, mai ales cu cei ai francilor. în mediul ecleziastic, Grigorie a întărit controlul papalității asupra diferitelor Biserici. A reușit să rezolve conflictele în urma cărora se desprinseseră de Roma episcopatele ce depindeau de Aquileia după schisma celor Trei Capitole. în 596 l-a trimis pe Augustin din Canterbury să organizeze sediile episcopale din Britannia, locuită încă de anglii păgîni. Cu siguranță, evanghelizarea promovată de Grigorie poate fi criticată astăzi, deoarece
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a avut o atitudine ostilă, fie din cauza formației sale culturale, fie pentru că era condiționat de cercurile aristocratice de la Roma, din care provenea și el, fie pentru că vedea de aproape amenințarea barbarilor, adică a longobarzilor. Tot atîta grijă a arătat față de episcopatele din Gallia și din Spania (vom vorbi despre prietenia sa cu Leandru, episcopul de Sevilia). La începutul pontificatului său, către 591, a scris Regula pastorală (Regula pastoralis), ca o normă pentru sine și pentru oricine și-ar asuma această sarcină
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
construi o enciclopedie creștină constă în combinarea tradiției antice cu gîndirea creștină. în fond, așa era formația sa, în care interveniseră cu autoritate fratele său Leandru, ca și regula monahală, însă un rol important a avut și bogata bibliotecă a episcopatului Seviliei unde, așa cum ne spune chiar Isidor în Versurile despre bibliotecă, se găseau opere sacre și opere profane. Din ele trebuie culese rozele, cum spune el reluînd un vechi motiv al pedagogiei creștine, iar spinii trebuie aruncați și, din moment ce în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sanctuare, între care faimosul Serapeum, în locul cărora a pus să fie construite noi biserici. A murit în 412, iar succesor i-a fost nepotul său, Chiril, pe care el însuși îl crescuse și îl educase în acest scop. b) Opere Episcopatul Alexandriei emitea în fiecare an o epistolă prin care se comunicau data cînd începea postul de patruzeci de zile și data Paștilui (pentru alte detalii privitoare la aceste scrisori, cf. pp. 000 și 000). Avem informații despre existența a 24
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
of the Old Testament (Analecta Biblica 2), Pont. Universitas Gregoriana, Roma, 1952; M. Simonetti, Lettera e/o allegoria, cit., pp. 216-226. c) Opere dogmatice înainte de controversa nestoriană Deși Alexandria fusese leagănul arianismului, Atanasie redusese mult influența acestuia și, la începutul episcopatului lui Chiril, importanța arienilor la Alexandria trebuie să fi fost foarte scăzută (spre deosebire de Constantinopol, unde ei au reacționat energic la provocările lui Nestorie din 429). Diversele scrieri contra arienilor ale lui Chiril nu par așadar să se înscrie într-un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Constantinopol, unde ei au reacționat energic la provocările lui Nestorie din 429). Diversele scrieri contra arienilor ale lui Chiril nu par așadar să se înscrie într-un context creat de conflicte curente, ci într-o tradiție a polemicii teologice a episcopatului alexandrin. Epistola sărbătorească nr. 12 din 424 conține argumentări cristologice privitoare la consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl. Comentariul la Ioan, bogat, așa cum am spus, în dezvoltări doctrinale în bună parte polemice, atacă, pe lîngă dualismul cristologic, și arianismul, reproducînd chiar citate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru care cf. infra, p. 000). Există în Comentariul la Ioan (I, 1, PG 73, 93) o trimitere la Tezaurul sfintei și consubstanțialei Treimii fapt ce îl plasează înainte de 429. Unii cercetători (de exemplu, J. Liébaert) îl situează la începutul episcopatului său, iar G.M. de Durand sugerează că ar putea să dateze chiar dinainte de 412; G. Jouassard vorbește în schimb de anii 423-425. în prolog, unde se adresează unui frate întru credință pe nume Nemesinos, autorul declară că vrea să pună
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
-l condamne pe Nestorie) și pe Iba, menținînd condamnarea lui Nestorie. A aprobat treizeci de canoane, dintre care al douăzeci și optulea (adoptat într-o ședință la care legații romani nu erau prezenți) consfințea primatul patriarhatului de Constantinopol imediat după episcopatul roman. Acest fapt a întîrziat ratificarea de către papă a hotărîrilor conciliului, inclusiv a formulei dogmatice; ratificarea a avut loc la 21 martie 453 și excludea în mod expres tot ceea ce contrazicea canoanele de la Niceea (adică, potrivit Romei, în special canonul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
renunțe la anatematisme și la condamnarea lui Nestorie. La o dată necunoscută, a fost declarat demis din funcția de episcop împreună cu alți trei nestorieni cu același rang, însă succesorul său, hirotonit de chirilianul Firmus de Cezareea, n-a putut să preia episcopatul. După încheierea păcii, Eutherius l-a comparat pe Ioan de Antiohia cu Iuda; a fost exilat la Scitopolis, în Palestina, de unde a plecat ulterior la Tyr; aici a și murit la o dată necunoscută. în Synodicon contra Tragediei lui Irineu s-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
le avem de la Socrate (Istoria Bisericii VII, 41). Lector la Constantinopol, pasionat de studii de retorică, a devenit secretar al episcopului Atticus, care l-a hirotonit diacon și apoi preot. La moartea lui Atticus, în 425, Proclus a candidat pentru episcopat, dar cel ales a fost Sysinnius; acesta, în semn de reconciliere, l-a uns în 426 pe Proclus ca mitropolit de Cyzic, în Propontida. însă, cum locuitorii din Cyzic nu recunoșteau autoritatea lui Sysinnius, își aleseseră deja un alt arhiepiscop
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că Proclus ar fi participat activ la controversa nestoriană. După destituirea lui Nestorie (11 iulie 431), alegerea lui Proclus a fost blocată în temeiul unui canon al conciliului de la Antiohia (341) prin care se interzicea transferul unui episcop de la un episcopat la altul, și cel ales a fost ascetul Maximian. La moartea acestuia, în 434, Proclus a fost în sfîrșit ales, cu siguranță cu ajutorul Pulcheriei, sora împăratului Theodosius al II-lea care, de altfel, făcea încercări de reînscăunare a lui Nestorie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Bostra, în Arabia, după 451 (la Calcedon, funcția era deținută de altcineva), Antipater apare în 457 printre episcopii pe care împăratul Leon I îi chestionează în privința valabilității definițiilor de la Calcedon și a legitimității pretențiilor emise de Timotei Eluros asupra episcopatului Alexandriei (cf. Mansi VII, 785-792). Deși al doilea conciliu de la Niceea, din 787, îl menționa pe Antipater printre învățații de seamă, aproape toate scrierile sale s-au pierdut. Au rămas de la el două omilii, una despre nașterea lui Ioan Botezătorul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ibidem); fără îndoială, aici scrie Istoria Lausiacă. Din introducere reiese că istoria a fost compusă cînd autorul era în al cincizeci și șaselea an de viață, în al treizeci și treilea an de viață călugărească și în al douăzecilea de episcopat - așadar în 419, în timp ce nașterea sa trebuie plasată în 363-364. La conciliul de la Efes din 431 apare un alt episcop de Aspuna; evident, Palladius murise. în ampla introducere dedicată lui Lausus, Palladius declară că a scris Istoria Lausiacă pentru ca destinatarul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care aveau să-l lovească se datorează faptului că Dumnezeu a vrut să-l pedepsească pentru că i-a prigonit pe novațieni; și atitudinea sa ostilă, însă preocupată, față de Chiril al Alexandriei, ar putea fi determinată de faptul că, la începutul episcopatului său, Chiril îi tratase pe novațieni cu excesivă duritate. a) Istoria bisericească Așadar, opera sa este o Istorie bisericească ce continuă scrierea lui Eusebiu, așa cum declară într-o scurtă introducere. Istoria cuprinde șapte cărți și se întinde din vremea abdicării
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
probabil, să ocupe scaunul episcopal, nu se supune unui episcop (Cornelius) care alesese să se ascundă în timpul persecuțiilor, în loc să se opună în mod deschis. De fapt, cele două mișcări dizidente, din Roma și din Cartagina, deși opuse în criticile aduse episcopatului, au același scop: să creeze concurență episcopatului pe cale de constituire. Iată, foarte pe scurt, cadrul istoric și teologic în care trebuie plasate cele câteva trimiteri la anticriști (foarte puternice, este adevărat), făcute de Ciprian. Anticristologia sa, esențial ecleziologică, o anticipează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
supune unui episcop (Cornelius) care alesese să se ascundă în timpul persecuțiilor, în loc să se opună în mod deschis. De fapt, cele două mișcări dizidente, din Roma și din Cartagina, deși opuse în criticile aduse episcopatului, au același scop: să creeze concurență episcopatului pe cale de constituire. Iată, foarte pe scurt, cadrul istoric și teologic în care trebuie plasate cele câteva trimiteri la anticriști (foarte puternice, este adevărat), făcute de Ciprian. Anticristologia sa, esențial ecleziologică, o anticipează pe cea a lui Augustin, așa cum apare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tratat, adresată de Augustin unui călugăr pe nume Hesychius. Acesta din urmă întreabă despre semnele premergătoare și data exactă a sfârșitului lumii, provocând două răspunsuri extrem de interesante pentru tema prezentei lucrări. Epistolele datează din 418 și 419, adică din perioada episcopatului la Hippona. Augustin se află la primele tatonări în domeniul eshatologiei, dar o bună parte a rezultatelor expuse în reflexiile epistolare vor fi reluate și dezvoltate ulterior, în De ciuitate Dei. Epistolele 197 și 199 au numai o legătură indirectă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
chestiunii Hipolit”, cu un deosebit accent asupra contribuției „școlii italiene” în acest domeniu. Merită amintit numele lui A. Brent, autorul unei lucrări voluminoase Hippolytus and the Roman Church in the Third Century, Leyde, 1995, în care fixează data apariției mono‑episcopatului la Roma, către jumătatea secolului al III‑lea, adică la câteva decenii după data unanim admisă de istorici. Interpretarea lui Brent, care distinge mai mulți autori ai corpusului hipolitan, pornește chiar de la ipoteza pe care Simonetti o consideră inacceptabilă (vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de domnitor. Decretat episcop de Argeș în mai 1865, el refuză titlul prin demisie, declanșând o violentă campanie împotriva procedurii „necanonice”, în scrieri ca Răspuns gubernului și sinodului românesc din 1865 (1866), Apărare a adevărului și a dreptului față cu episcopatul necanonic (1866) ș.a. Mai păstorește, totuși, ca locotenent de episcop în Argeș, între 1869 și 1872. Își editează cea mai mare parte a discursurilor sale în Cuvinte bisericești compuse și rostite la deosebite ocazii (1868), va da a treia ediție
SCRIBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]