901 matches
-
pe acesta în creator al lumii proprii, al existenței în care se manifestă. Filosoful francez modifică modalitatea de a face metafizică prin introducerea elementelor epistemice, aceasta devenind specifică modernității. Lipsa unei granițe clare între subiectiv și obiectiv, între ontologic și epistemic, reprezintă modul în care se reconstruiește universul, în care omul este integrat în existență ca un cunoscător și ca un creator al cunoașterii. 2.5.1. Meditationes de prima philosophia și reforma metafizică a imaginarului modern 107 Meditationes de prima
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
nouă perspectivă: cea a omului. Omul devine centrul universului, iar geneza lumii se realizează în jurul capacităților sale de a cogita. Este adevărat că în acest caz nu avem de-a face cu o construcție ontică a lumii, ci cu una epistemică. Omul devine creatorul lumii prin propriul său Cogito, Meditațiile devin astfel "Geneza" pentru epistemologie. Consecințele operei sale au fost bine conștientizate în epocă fiind considerată deschizătoare de noi drumuri. Totuși nu au fost observate toate consecințele realizărilor carteziene. Meditațiile schimbă
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
este o lume a cogito-ului, dar cu toate acestea ea nu este o lume imaginară, ci dimpotrivă, una reală. Lumea născută prin ego este o lume a adevărului și a certitudinii. În Meditații se împletesc perfect cele două universuri: cel epistemic și cel ontologic fiind de multe ori imposibilă separarea lor. Tot ce se află în cogito există, spune Descartes pe parcursul meditațiilor. Realitatea este lumea ego-ului, o lume a certitudinii. 2.5.2. Meditația întâi și pregătirea pentru cenzură Meditațiile, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
asigură unitatea acesteia. Este definiția veșniciei mișcării. În concluzie forma este o lege a naturii, legea mișcării interioare a atomilor. Prin cunoașterea acestei legi se poate interveni în interiorul naturii, putându-se transforma substanțele. Prin formă Bacon a introdus în discursul epistemic, ceea ce va purta numele de lege a naturii, lege a cărei cunoaștere va reprezenta scopul științei pentru întreaga perioadă modernă. 3.3. Clasificarea științelor - începutul științei moderne 46 3.3.1. Importanța definiției și clasificării științei În construcția imaginarului științific
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
imaginile generale ale științei), imaginea sunt cel mai ușor de preluat, iar construcția ce se realizează pe baza acesteia duce la împlinirea ei chiar prin modificări teoretice. Putem identifica două modalități fundamentale ale acțiunii "predicției care se autorealizează" la nivel epistemic: ca modificări structurale ale conținutului cu scopul confirmării teoretice și ca o împlinire a formei (organizare, instituții, imagini generale ale științei). Prin ce se diferențiază acestea două? Predicția care se autorealizează la nivelul conținutului, deci a teoriei, poate fi urmărită
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
dihotomia adevăr-fals. Deschiderea realizată primei meditații subliniază incertitudinea cunoașterii și nevoii de cenzură 141. Starea inițială este haotică (o formă a haosului primordial), iar adevărul și falsul sunt prezentate doar ca idei. Separarea dintre acestea se realizează prin intermediul unui instrument epistemic dubito-ul. Acesta realizează o separare între adevăr și fals ordonând lumea, eliminând elementele îndoielnice. Primele sunt cunoștințele transmise prin simțuri, ulterior lumea viselor și imaginarul. După aceasta sunt eliminate științele indiferent de tipul acestora. Cenzura acestora privește atât științele lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
cultura europeană și în domeniul cunoașterii. Cu toate că am identificat noile roluri ale epistemologiei este acest termen adecvat pentru noile scopuri sau ar trebui folosiți alți termeni cum ar fi cel de post epistemologie (ca adaptare a conceptului de "valoare post epistemică"11)? Într-adevăr, schimbările din interiorul epistemologiei au restructurat rolul pe care îl juca știința, dar asta nu însemnă că ar trebui să introducem o nouă formulă care să cuprindă prefixul post-: post-epistemologie, post-epistemic. Această introducere ne-ar aduce în
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
realiza ar rămâne incompletă (nu există reformă dacă în locul celor negate nu s-ar introduce principii teoretice noi). De aceea vom rămâne la conceptul de epistemologie, urmărind doar trăsăturile specifice manifestărilor contemporane care încearcă să aducă o reformă la nivelul epistemic. În dorința de a găsi anumite caracteristici specifice ideii de postmodernism în epistemologie, am căutat identificarea unor caracteristici specifice noii perioade din gândirea umană și le-am urmărit în universul epistemic. Pentru aceasta am folosit trăsăturile identificate de G. Vattimo
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
contemporane care încearcă să aducă o reformă la nivelul epistemic. În dorința de a găsi anumite caracteristici specifice ideii de postmodernism în epistemologie, am căutat identificarea unor caracteristici specifice noii perioade din gândirea umană și le-am urmărit în universul epistemic. Pentru aceasta am folosit trăsăturile identificate de G. Vattimo, trăsături pe care le considerăm ca fiind cele mai explicite. Pornind de la textul volumului Sfârșitul modernității 12, putem identifica următoarele trăsături fundamentale ale postmodernismului: 1. Critica noțiunii de "depășire", "progres". Prin
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
două tipuri de discurs ce păreau incompatibile: filosofia orientală, la nivel de bază, și discursul științific. Asemănările dintre acestea subliniază ideea că știința este doar o formă prin care se proiectează imaginea asupra lumii. Știința devine un joc, iar universul epistemic ar deveni unul al ludicului. "Să facem știință de plăcere, din joacă" ar fi un moto inacceptabil chiar pentru sfârșitul modernității. Sfârșitul "realității" va fi însoțit de încă o formă a sfârșitului: sfârșitul "noutății" descoperirii științifice. De fapt, ne aflăm
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
poate reprezenta atât o perioadă de cenzură, dar și una de complementaritate la nivelul imaginarului descris anterior. Structurile aparent de opoziție pot fi doar forme de completare a unei imagini/paradigme. Valorile identificate ale celor două perioade corespunzătoare, cea modernă (epistemică) și cea postmodernă (post epistemică), arată o complementaritate a celor două perioade. Nu putem considera că există o ruptură între ele, ci mai degrabă un transfer de la real spre imaginar, transfer specific unei plinătăți de imagine. Momentul de dezvoltare aduce
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de cenzură, dar și una de complementaritate la nivelul imaginarului descris anterior. Structurile aparent de opoziție pot fi doar forme de completare a unei imagini/paradigme. Valorile identificate ale celor două perioade corespunzătoare, cea modernă (epistemică) și cea postmodernă (post epistemică), arată o complementaritate a celor două perioade. Nu putem considera că există o ruptură între ele, ci mai degrabă un transfer de la real spre imaginar, transfer specific unei plinătăți de imagine. Momentul de dezvoltare aduce la un moment dat după
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Toate noutățile sunt datorate unor descoperiri științifice. Negarea științei moderne pornește chiar din sânul acesteia. Noile descoperiri au provocat un nou mod de a percepe lumea. Toate aceste trăsături ne duc cu gândul la aceeași concluzie. Chiar dacă în cazul universului epistemic postmodernismul și-a făcut loc mai târziu, prin schimbarea ce s-a realizat, datorită trecerii de la realitate la imagine a universului, ne aflăm în plină mentalitate postmodernă. Totuși, limbajul și atitudinea oamenilor de știință arată că știința încă nu și-
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
prin schimbarea ce s-a realizat, datorită trecerii de la realitate la imagine a universului, ne aflăm în plină mentalitate postmodernă. Totuși, limbajul și atitudinea oamenilor de știință arată că știința încă nu și-a pierdut încă influența sa asupra universului epistemic. Încă se mai fac "descoperiri științifice", acestea reprezentând realitatea și adevărul. Teoriile din paradigmele trecute sunt considerate în majoritatea lor false. Este mai ușor a considera universul ca fiind subiectiv decât să schimbi mentalitatea subiectului. Pentru a sublinia cele susținute
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
the current theories on the imagination, I considered that the development of the cognitive nature must be re-evaluated through the way image of the world is built. Knowledge relativity regarding the picture of the world introduces contextual elements within the epistemic structure belonging to cultural, scientific and psychosocial contexts, in a "freeze frame" that is both the scientific status quo reflected by an epistemic item (books, idea, mathematical formula, etc.) and the evolution during "history". Within this formula, the knowledge relativity
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
the world is built. Knowledge relativity regarding the picture of the world introduces contextual elements within the epistemic structure belonging to cultural, scientific and psychosocial contexts, in a "freeze frame" that is both the scientific status quo reflected by an epistemic item (books, idea, mathematical formula, etc.) and the evolution during "history". Within this formula, the knowledge relativity overcomes the limitations of first-level specific to perceptual knowledge ("common sense") and includes the most profound scientific structure found inside the whole scientific
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a whole, where two authors are mainly analyzed, Francis Bacon (idols) and René Descartes (skepticism), followed by methodical censorship analysis. The metaphysical censorship is also important that reorders the universe re-postulating the man at the center of the ontic and epistemic structure by Meditationes de Prima Philosophia. Rethinking the cosmos and the struggle between geocentrism and heliocentrism plays an important role in structured elements of censorship, being one of the most important elements thereof, both by the change in the imagination
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
independent studies. Also, the censorship and metaphysical reconstruction were published in De imitatione Dei (2004). But all these previews do not prejudice the novelty of the book because it is primarily determined by its whole and how it outlines the epistemic changes in early modernity. Equally, the individual ideas take on other meanings in a new context. Despite the fact that certain texts have published, several items were reviewed, restructured, reinterpreted, a fact which changes the purpose. Even under these circumstances
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
proprii încorporate și nume proprii decorporate (Gardiner, 1954), nume comune proprii (Hadj Hamou, 1999), cvasinume proprii (Jespersen, 1961), nume proprii primare și secundare (Algeo, 1973), nume proprii ideale, cvasiideale și multi-designatori (Grodzinski, 1980), nume proprii uzate (Shwayder, 1961), nume proprii epistemice (Pariente, 1973), supranume (Pottier, 1954), proprionime (Boulanger, 2001), idionime directe și idionime indirecte (Forest, 1996) sunt pentru Vaxelaire o dovadă a dificultății de a distinge "în mod definitiv, numele propriu de cel comun. Este totuși inutil să recurgem la astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fiind un constituent posibil al acestor lanțuri. Problema urmărită este menținerea referinței la un individ în dezvoltarea discursului, expresiile folosite de textele de ficțiune pentru a menține referința la personajele lor. Cel de al doilea concept este cel de comunitate epistemică înțeleasă ca un ansamblu de agenți care împărtășesc un anumit număr de referințe, cunoștințe și credințe, numele fiind tratat ca indice de apartenență la o comunitate epistemică. Oprindu-se asupra unor texte de ficțiune, în care numele proprii figurează în
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
referința la personajele lor. Cel de al doilea concept este cel de comunitate epistemică înțeleasă ca un ansamblu de agenți care împărtășesc un anumit număr de referințe, cunoștințe și credințe, numele fiind tratat ca indice de apartenență la o comunitate epistemică. Oprindu-se asupra unor texte de ficțiune, în care numele proprii figurează în lanțuri de referință, Corblin analizează problema absenței numelui propriu, citându-l pe Charles Grivel, "un personaj fără nume nu se concepe" - absența numelui fiind excepțională, și, în
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
afacerile sale "parcă (s.m.) nimeni nu l-ar fi ascultat"233, când se laudă cu ceasul împărătesc cumpărat de la Odessa, "bătrânul, care parcă (s.m.) nici nu-l auzise, se adresă doamnei"234. Verbul a părea, ale cărui valori de judecată epistemică pot merge de la ireal la probabil redă incertitudinea impresiei, fie ea ireală, analogică sau improbabilă 235: "femeia părea (s. m.) de vreo 50 de ani"236, "bătrânul părea (s.m.) că se mânie din nou"237. Verbul a părea a fost
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
perspectivă anti-esențialistă (care refuză să explice asimetriile și inegalitățile de gen prin diferențe de ordin biologic) și materialistă (categoriile de femeie-bărbat, masculinitate-feminitate sunt categorii sociale construite în cadrul unor raporturi de putere) aduce un plus de clarificare conceptuală și o poziționare epistemică echidistantă. 3. Modele culturale și "alegeri" personale cu privire la raportul muncă-familie-maternitate în România postcomunistă În societatea românească actuală, femeile se confruntă cu multiple constrângeri și presiuni sociale generate de dificultatea de a echilibra cele două sfere ale muncii (munca profesională/remunerată
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
la verbe cu care nu este compatibil semantic (a ajuta, a crede, a întreba, a obține, a urmări, a vrea etc.); în astfel de cazuri, sensul cuvântului se deplasează contextual spre "cert", "cu siguranță", "cu fermitate", el funcționând ca modalizator epistemic de certitudine, utilizat de locutor ca intensificator 14): Intrăm imediat în ședință. Ceea ce am să obțin în final foarte clar este ca copiii să plece din această tabără. (C. Adomniței, ministrul Educației și cercetării - Realitatea TV, 11.VII.2007) "Noi
[Corola-publishinghouse/Science/85023_a_85809]
-
subliniază factorul cognitiv care participă la organizarea internă, afirmând că personalitatea este schemă unificată a experienței, o organizare de valori care sunt compatibile între ele. P.P. Neveanu definea personalitatea ca “subiectul uman considerat ca unitate biopsihosocială, ca purtător al funcțiilor epistemice pragmatice și axiologice”. G. Allport vedea personalitatea ca “unitate al sistemelor dinamice prin care se efectuează o adaptare originală” <footnote Allport, Structura și dezvoltarea personalității.EDP, 1981 footnote> . Din punct de vedere psihosocial personalitatea și mediul sunt interdependente, unul costituindu-se
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]