1,135 matches
-
procesualitate. Ea reconstituie „istoria bolii” iar prin aceasta ne dezvăluie dimensiunea ontologică a bolii psihice care, în felul acesta, se înscrie în „psihobiografia” bolnavului. Semiologia psihiatrică are ca scop să reconstituie sau, mai exact, să construiască domeniul „cunoașterii clinice” sau „epistemologia psihopatologică”. Este absolut clar faptul că sfera „cunoașterii psihiatrice” își trage substanța din „semiologia clinică”. În sensul acesta, G. Lanteri-Laura, parafrazându-l pe J. Locke, spune: Nihil in clinica, quod primus in semiotica non fuerit. Funcțiile discursului clinic și narativ
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
centrul problematicii sale omul considerat ca „ființă personală”, separându-l definitiv de „lucrurile materiale” cu caracter impersonal cuprinse în seria phyché-ului și reevaluând în felul acesta, seria phyché-ului. Acest punct de vedere schimbă complet atitudinea metodologică și construiește o nouă epistemologie a umanului având în centrul ei, așa cum spuneam mai sus, persoana umană. Separarea lui phyché de physis, în sfera Științelor umane face ca „obiectul” să devină „subiect”, iar modul de „a fi” al subiectului să fie reprezentat prin viața sufletească
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de fi” al ființei umane. Boală, în sens medical, ea este totuși „un alt fel de suferință” comparativ cu bolile trupului. Este o suferință sufletească și morală. Din aceste considerente înțelegerea nebuniei ne conduce către două surse: miturile nebuniei și epistemologia psihiatrică, ambele având pretenții explicative. Miturile nebuniei, dincolo de aspectul lor formal, raportează nebunia la o răsturnare a sistemului de valori moral-spirituale și cultural-religioase. Nebunia ca „posesiune demoniacă” este abaterea de la normă, de la lege. Ea este impurificare și păcat. Nebunul este
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Ea este impurificare și păcat. Nebunul este „un alt fel de om”. Un damnat. În cazul acesta „nebunia” apare ca o pedeapsă pentru păcatele comise de individ, pentru abaterea acestuia de la legea morală și divină, iar terapeutica sa este exorcismul. Epistemologia psihiatrică privește nebunia ca pe o tulburare a vieții psihice, ca expresie a „fenomenelor psihice morbide” care înlocuiesc „fenomenele psihice normale”. Ea este înțeleasă ca o dezorganizare a sistemului personalității, ca o dereglare funcțională datorată unor cauze externe (exogene) sau
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fenomenele psihice morbide, persoana bolnavului mintal, se schimbă. Natural că în cazul acesta și rezultatul va fi diferit de cel din cele mai apropiate discipline: psihologia, psihiatria etc. Cum poate fi rezolvat acest aspect? Ne aflăm în fața unei probleme privind epistemologia științelor umane. Imaginea completă, globală a obiectului, surprinderea totală a semnificației acestuia, nu o putem afla în disciplinele de ramură, ci numai în re-sinteza interdisciplinară. Din aceste considerente, pentru a plasa domeniul psihopatologiei în sfera științelor umane, dar mai ales
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
importantă, în sfera disciplinelor umane, contribuind la adâncirea cunoașterii ființei umane. Aceste cunoștințe nu sunt izolate, ci ele se articulează, așa cum s-a arătat mai sus, cu celelalte discipline umane, prin raporturile care există între ele, contribuind la edificarea unei epistemologii a umanului, în care sunt reunite toate cunoștințele despre om ca ființă. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Abély, A.M.P., L'anxiété, Masson, Paris, 1947. Abraham, G., Psychodynamique essentielle normale et pathologique, Doin, Paris, 1964. Abramson, J., L'enfant et l'adolescent instables
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Descartes. A reduce însă fenomenistica și problematica, eminamente transcendentală, a educației și a curriculumului la fenomene similare celor naturale presupune un reducționism păgubos din mai multe puncte de vedere: • în primul rând, știința curriculumului nu poate fi inclusă în ceea ce epistemologii au numit Naturwissenschaften, întrucât fenomenele și procesele educative și curriculare nu sunt strict deterministe. Nu pot fi studiate prin relația „cauză-efect” și deci nu permit formularea de legi universale, imuabile și infatigabile. Neputându-se formula „legi curriculare universale”, nu sunt
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
al vestitei sale Taxonomii de obiective pedagogice 21. Taxonomia lui Bloom permitea designul unor curricula centrate pe obiective comportamentale consistente, promițând chiar o știință riguroasă a curriculumului și o știință obiectivă a instruirii; ambele păreau similare celor botezate generic de către epistemologii germani Naturwissenschaften. 11.6. Deceniul marii literaturi curricularetc " 11.6. Deceniul marii literaturi curriculare" Istoricii educației consideră anii ’50 nu doar vremea contestațiilor, ci și „epoca de înflorire a scrierilor pedagogice dedicate problematicii curriculumului” (heyday of the synopticum curriculum text
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
menținere și cooperare prin „științele de reglementare”: jurisprudența, științele politice, economia și managementul. Științele diseminării sunt considerate: științele educației, psihologia educației, biblioteconomia și jurnalistica. Zona IV cuprinde (11) științele zetetice: disciplinele care studiază modul de dezvoltare a cunoașterii: metodologia cercetării, epistemologia etc. Zona V cuprinde (12) științele integrative: cele care integrează informațiile în sisteme explicative generale, precum ideologiile și teologiile. Zetetica pare totuși o prelungire tardivă și artificială a ideilor esențialiste și perenialiste din pedagogia americană a începutului de secol XX
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pentru inserția acesteia în structura curriculumului formal personalități de mare prestigiu ale culturii americane și unii dintre cei mai originali și mai radicali teoreticieni ai curriculumului postmodernist. S-au explorat și s-au analizat probleme precum: semnificația artelor; cunoașterea artistică; epistemologia cunoașterii estetice; „momentul calitativ” versus „momentul cantitativ”; avantajele explorării estetice în formarea personalității; critica legendelor, basmelor și povestirilor (critical storytelling); arta secolului XX și raporturile ei cu curriculumul oficial; cubismul, expresionismul, suprarealismul, dadaismul etc. și curriculumul; arta și societatea; arta
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
explorează „lumea dinlăuntrul” fiecărui individ, și nu „lumea din afara” oricărui individ uman113. Care din aceste două lumi este cea „reală”, dacă sunt posibile ambele simultan, dacă numai „lumea trăită” e cu adevărat obiectivă ș.a.m.d. constituie interogații asupra cărora epistemologii nu s-au aplecat încă decisiv. Max van Manen (1984)114 a schițat cinci caracteristici majore ale cercetării fenomenologice: a) focalizarea pe experiența trăită: cercetarea fenomenologică investighează experiența trăită (lived experience). Fenomenologul investigator studiază „lumea trăită” (In-der-Welt-Sein, lifeworld) ca experiență
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cazurile, (și) farmecul inegalabil al faptelor vieții de odinioară. Dacă, după cum am văzut deja, istoria vieții cotidiene nu a fost, de-a lungul timpului, ocolită de prefacerile prin care a trecut disciplina istorică, abia de un secol încoace schimbările în epistemologia ei au devenit mai numeroase și mai semnificative. Nu stă în intenția rândurilor de față de a reface, cu minuțiozitate, acest traseu sinuos. Câteva repere sunt totuși necesare, pentru a se înțelege nu doar care sunt particularitățile actuale ale acestei istorii
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Dobrescu), astfel de rampe simbolice lansează fără să admită, prin datul sistemului lor de referință, replică. Comentatori mai ponderați (ori neutri) nu văd totuși în prima lui carte, Cerul văzut prin lentilă, compusă din eseuri alegre pe teme de filosofie, epistemologie, etică, politologie, istorie a științelor, simptomatologie românească, mai mult decât „o bună cameră de rezonanță pentru idei puse în circulație de către alții”, aparținând unui autor caracterizabil drept „un rezonator cu personalitate, informat superlativ (dar nu în profunzime), cu un scris
PATAPIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
esențialist, folosit în scrisorile către Alexandru Paleologu, și critica adusă esențialismului în partea a doua a Politicelor. Talentul de a polariza până la umoral taberele este reșapat în eseul Omul recent (2001) - critică structurată modular, prin antamarea de referințe din economie, epistemologie, politologie, sociologie etc. la adresa modernității și a exceselor manifeste în apendicele ei postmodern (relativism, multiculturalism, corectitudine politică etc.). „Azi, nimeni nu mai poate renunța la modernitate fără a produce o catastrofă de civilizație. În același timp, nimeni nu mai poate
PATAPIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
sociologice a demonstrat însă că în spatele simplității aparente a relațiilor cauzale, formularea acestora ridică probleme deosebit de complexe. Capitolul de față și cel următor sunt dedicate nu atât discutării aspectelor generale ale cauzalității, care poate fi găsită în multe lucrări de epistemologie, sociologică (de exemplu, Costner și Leik, 1964; Blalock, 1964; Gibbs, 1972; Achim, 1973), ci modului în care această schemă explicativă este utilizată efectiv în practica sociologică actuală, problemelor și dificultăților pe care utilizarea ei le are de înfruntat. Structura explicației
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fiind mai dificilă respingerea ei ca nespecifică științelor social-umane. Există însă specialiști care pun sub semnul întrebării justificarea explicației funcționale. Raymond Boudon (1971) face o asemenea opțiune netă în favoarea cauzalității. Pentru el, termenul de funcție este echivoc, produs al unei epistemologii spontane, recomandând în consecință sociologiei să-l evite. • Sunt explicații complementare. O asemenea poziție o găsim formulată cu claritate de către Émile Durkheim (1974). El separă net explicația cauzală de cea funcțională. Explicația cauzală este esențială. Ea ne ajută să înțelegem
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
etnometodologia, dincolo de pozițiile lor extremiste, antiobiective, atrag atenția asupra unui aspect important: realitatea socială se constituie prin intermediul unor mecanisme cognitive, atât individuale, cât și colective. A devenit din ce în ce mai clar că aceste mecanisme nu mai pot fi considerate, pe baza unei epistemologii realist-naive, drept promotoare automate ale unui determinism obiectiv, ci ca aducând ele însele o contribuție independentă la determinarea proceselor sociale. Limita fundamentală a interacționismului simbolic și, mai ales, a etnometodologiei îmi pare a fi aceea că ele pornesc în mod
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
înainte de aceasta este necesar să fie analizat un aspect mai practic. Este metoda comprehensivă un proiect elaborat de filosofi și propus istoricilor sau, totodată, este și o practică curentă a istoricului? Este nevoie să distingem modelul său formulat la nivelul epistemologiei de utilizarea sa în practica curentă a istoricului. Modelul epistemologic este influențat într-o mare măsură de cadrul filosofic în care este elaborat. Am văzut în prima parte a acestei analize cămetoda comprehensivă, așa cum a fost ea propusă în contextul
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
numită „științe sociale”. Sper că mă veți scuza că nu sunt filozof de meserie. Dar, după părerea mea, se pot pune două întrebări critice: ce și cum putem cunoaște prin știință? Prima întrebare reprezintă „ontologia”, iar cea de-a doua „epistemologia”. Răspunsurile la fiecare întrebare sunt diverse, dar putem să le aproximăm prin categorii dihotomice. Lumea, așa cum o distingem prin știință, este fie accesibilă percepțiilor noastre, fie construită de către mintea umană. Putem cunoaște lumea fie pornind de la probe externe, fie prin
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
importanți ai sociologiei. În această arie Începe, de fapt, preistoria sociologiei ca știință. De aceea, nu tot ceea ce s-a publicat În numele sociologiei sau În zonele adiacente acesteia mai rezistă, peste timp, la severul examen al calității științifice, impus de epistemologia contemporană; unii autori obscuri, afirmați mimetic În raza de satisfacție a unor curente, nu-și mai pot găsi locul Într-o istorie a sociologiei redactată din rațiuni și cu finalități didactice. În prezent, este legitim să reținem numai ideile cu
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
nu pot fi niciodată eliminate În Întregime. Albia prin care circulă aceste angajamente ideologice și teoretice nonempirice anterioare este conferită de tradițiile tacite ale disciplinei ce se transmit la generațiile succesive de specialiști. Cele mai generale supoziții nonempirice, ignorate de epistemologia și metodologia sociologică actuale, sunt Încorporate În teoriile sociale și lucrările empirice asupra ordinii și acțiunii sociale, În sensul că acestea adoptă o poziție a priori asupra problematicii ordinii și acțiunii sociale (J. Alexander). De exemplu, tipologiile asupra acțiunilor raționale
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Eseu critic), foarte influentă În acea perioadă prin deschiderea spre valorificare a sociologiei occidentale. Au apărut multe cărți și studii axate pe „valorificarea” diferitelor contribuții, atât teoretice, cât și metodologice: sociologia comunităților urbane și rurale, geopolitică, psihologie socială, sociologia organizațiilor, epistemologia sociologiei, calitatea vieții și, În mod special, metodologia cercetării empirice și construcția teoriilor. Voi cita doar lucrările erudite ale lui Traian Herseni Începând cu 1969 sau lucrările despre paradigma stuctural-funcționalistă (Cernea, 1970; Zamfir, 1975). În acest proces de „valorificare”, care
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
precum cele care se subsumează spațiului de vecinătate nu pot fi Înțelese În manieră obiectivistă, ci prin reducerea pe cât posibil a distanței dintre cercetător și intervievat prin recursul la concretitudine, experiență, intercunoaștere, empatie. Lucrarea are șase capitole. Primul este consacrat epistemologiei sociale. Capitolul al doilea este eterogen, demarează cu o epistemologie a localului („localul ca lume”), continuă cu o analiză teoretică a tradiției, pornind de la eseul tematic din 1945 semnat de George Marica, și se Încheie cu o introducere morfologică În
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
fi Înțelese În manieră obiectivistă, ci prin reducerea pe cât posibil a distanței dintre cercetător și intervievat prin recursul la concretitudine, experiență, intercunoaștere, empatie. Lucrarea are șase capitole. Primul este consacrat epistemologiei sociale. Capitolul al doilea este eterogen, demarează cu o epistemologie a localului („localul ca lume”), continuă cu o analiză teoretică a tradiției, pornind de la eseul tematic din 1945 semnat de George Marica, și se Încheie cu o introducere morfologică În regiunea Apusenilor. Primele două conțin formulări teoretico-metodologice, iar ultimul reprezintă
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
în sutele de articole apărute în „Țara noastră”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Azi”, „Credința”, „Adevărul literar și artistic”, „Semnalul” (1939-1940, unde a fost și redactor), „Evenimentul zilei”, „Fapta” ș.a. Activitatea de popularizare a unor aspecte din domeniul științelor exacte și al epistemologiei evoluează de la prezentările comentate prin periodice sau conferințe la încercările de sistematizare, din perspectiva teoriei cunoașterii, propuse în volumele Spiritul științific (1938), Certitudine și adevăr (1945), Limitele cunoașterii științifice (1945). M. crede în necesitatea unei viziuni de ansamblu asupra lumii
MIRONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288176_a_289505]