310 matches
-
G. Călinescu” al Academiei Române, șef de sector sau de colectiv, coordonator al unor proiecte, redactor-șef, între 1991 și 1996, la „Revista de istorie și teorie literară”. În 1972 obține titlul de doctor în filologie cu o teză despre literatura epistolară. Tentat inițial de lingvistică, debutează la rubrica „Vocabular regional” a revistei „Cum vorbim” din 1949 și, în aceeași perioadă, scrie versuri, pe care însă nu le publică. Debutul editorial are loc în 1958, cu monografia G. Topîrceanu. Viața și opera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
D. R. Popescu. Un accent în plus este pus pe cercetarea prozei neficționale - înclinație personală, coincizând totodată cu „foamea de document” a cititorului contemporan. S. se numără printre promotorii interesului pentru memorial, jurnal și corespondență literară. De altfel, în Literatura epistolară (1972) consacră domeniului un studiu teoretic și istoric de referință, vizându-i pe principalii ei reprezentanți din literatura franceză clasică și din literatura română, de la poeții Văcărești la Duiliu Zamfirescu. E un demers recuperator (vizibil și în studiul corespondenței lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
de G. Călinescu atât în timpul directoratului acestuia, cât și - ca sub o luminoasă umbră - după moartea marelui critic. SCRIERI: G. Topîrceanu. Viața și opera, București, 1958; Delavrancea, București, 1964; Pagini de istorie literară, București, 1966; Duiliu Zamfirescu, București, 1969; Literatura epistolară, București, 1972; Citind, recitind..., București, 1973; Conceptul de realism în literatura română (în colaborare), București, 1974; Continuități, București, 1976; Dicționar de termeni literari (în colaborare), București, 1976; Introducere în opera lui Liviu Rebreanu, București, 1976; Portrete și analize literare, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
2; Ov. S. Crohmălniceanu, „Duiliu Zamfirescu”, RL, 1969, 43; Zaciu, Glose, 33-38; Ov. S. Crohmălniceanu, „Delavrancea”, RL, 1971, 2; Piru, Varia, I, 197-199, II, 180-183; Alexandru George, Un gen care se stinge, LCF, 1972, 52; Dumitru Micu, Povestirea și literatura epistolară, CNT, 1973, 8; Ion Vlad, Condiția literară a genului epistolar, T, 1973, 4; Liviu Petrescu, „Literatura epistolară”, RITL, 1973, 2; Mircea Iorgulescu, „Citind, recitind...”, LCF, 1973, 33; Nicolae Manolescu, Studii despre clasici, RL, 1973, 36; Adriana Iliescu, „Citind, recitind...”, LCF
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
1971, 2; Piru, Varia, I, 197-199, II, 180-183; Alexandru George, Un gen care se stinge, LCF, 1972, 52; Dumitru Micu, Povestirea și literatura epistolară, CNT, 1973, 8; Ion Vlad, Condiția literară a genului epistolar, T, 1973, 4; Liviu Petrescu, „Literatura epistolară”, RITL, 1973, 2; Mircea Iorgulescu, „Citind, recitind...”, LCF, 1973, 33; Nicolae Manolescu, Studii despre clasici, RL, 1973, 36; Adriana Iliescu, „Citind, recitind...”, LCF, 1973, 38; Zaciu, Bivuac, 196-200; George Muntean, Statornicie și competență, RL, 1976, 29; Emil Manu, „Continuități”, SPM
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
publică consecutiv trei romane și anume: Manoil de D.Bolintineanu, Serile de toamnă la țeară de Al.Cantacuzino precum și Logofătul Baptiste Velelî de V.A.Urechiă. Primul roman din literatura noastră națională mai bine realizat artistic, Manoil este o operă epistolară, sentimentală, care se înscrie în descendența Noii Eloise (Jean Jacques Rousseau), a Suferințelor tînăruiui Werther (Goethe) sau a romanelor Doamnei de Staël.Manoil pătimește sub aspectul compozițional și al creării personajelor, dispunând de o intrigă erotică naivă și convențională, personaje
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
kormușkă” (pe românește - aici, pardon, „ieslea”, „treuca” puterii), cu care înfierează burghezia căpătuită, supărată acum - o dată cu instaurarea „justiției și onestității comuniste” - că i s-a tăiat din porție, îi poartă semnătura inconfundabilă. Voronin a căzut în ultimul timp în patima epistolară (vezi scrisoarea deschisă către mereu disponibilul de a servi Ion Druță, și de asemenea, analiza hermeneutică a operei lui Andrei Pavlovici Lupan, cu ocazia zilei de naștere a poetului-țăran-comunist, care a avut mari merite în instaurarea puterii sovietice în Basarabia
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
prezentată ca o succesiune nesemnificativă de detalii fără legătură. Romanul prezintă zece zile din Crăciunul anului 1946. Nu se întîmplă nimic. Ulterior, autorul devine scriitorul ce include în operă sentimente ironic-romantice, iar lucrările din această perioadă iau deseori o formă epistolară. Poziția ostentativă în favoarea homosexualității, a catolicismului (iconoclast) și a viziunilor politice reacționare, inclusiv rasismul, l-au adus mereu în centrul atenției publice și l-au făcut ținta multor controverse. Ironia sa face imposibilă stabilirea unei poziții. Fără îndoială, Gerard Reve
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
a publicat în presa franceză sau s-a trimis prin poștă unui anumit număr de alegători "Scrisoarea adresată tuturor francezilor". Sensul acestui enunț politic nu se reduce doar la "conținut", căci el nu poate fi separat de punerea în scenă epistolară, subliniată prin faptul că formula de adresare ("Dragii mei compatrioți") precum și semnătura ("François Mitterand") sînt scrise de mînă. Punerea în pagină întărește efectul de corespondență privată: la stînga textului este lăsată o margine materializată cu ajutorul unei linii trase ca într-
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
singur enunțiator). Tensiunile respective nu pot fi rezolvate în totalitate, dar textul poate încerca să le atenueze, să le facă uitate. Este ceea ce observăm în ultima frază, care introduce scena validată pentru a justifica conversația din scena politică în scena epistolară: Am ales acest mijloc, de a vă scrie, pentru a mă exprima asupra tuturor subiectelor importante care merită să fie tratate și discutate între francezi, ca un fel de gîndire în comun, așa cum se întîmplă seara, în jurul mesei, în familie
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
a secolului trecut: de Eugenio Montale, genovez ajuns în sfera florentina, dar și de Salvatore Quasimodo, sicilian călător prin peninsula. Tonul utilizat de Quasimodo și de prietenii și susținătorii săi în referirile la Ungaretti din paginile revistelor sau din corespondență epistolara avea să degenereze în accente polemice numai după publicarea volumului Oboi scufundat, atacat de poetul Bucuriei, ce consideră că versurile din acestă erau prea asemănătoare cu cele din volumul sau Portul înmormântat. Deoarece Quasimodo publicase volumul cu ajutorul celor de la 'Circoli
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și cu fetița lui, pe care încearcă să o salveze din mâinile unui cuplu pe care îl consideră periculos, o serie întreagă de întâmplări comice sau patetice, pentru a mai tempera șuvoiul filosofic al reflecțiilor intelectualului Herzog, ce străbate suita epistolară imaginară. Philip Roth, una dintre remarcabilele personalități ale unei epoci de aur pe care a împărțit-o în bună măsură cu Bellow, elogiază creația personajului principal, comparabil, după el, cu cea a unui alt evreu celebru, Leopold Bloom din Ulise
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
unei anumite discursivități combinatorice, pare mai percutantă decât poezia în sine. Scrierea principală a lui S. e ciclul de poeme Către Sing, răsfirat, începând din 1995, de-a lungul mai multor volume. Aici autorul apare ca un elegiac cu manifestare epistolară. Textele întocmesc un jurnal al unor dispoziții și situații diverse, trecând de la cotidianul trivial la corespondența dintr-un aerostat sentențios. Epistolele sunt, în fond, cărți poștale ilustrate cu figura expeditorului. SCRIERI: Dezvăluiri, București, 1989; Către Sing, Oradea, 1995; Strigătul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289656_a_290985]
-
be regarded a nowadays writer in order that the facts already happened must not happen again. Keywords: totalitarianism, aesthetism, the human being condition, correspondence, diary. Așa cum există o artă a conversației, în care excelează extrem de puțini, există și o artă epistolară, reușitele în acest domeniu fiind infinit mai rare decât în alte genuri de proză. Puțini scriitori români au cultivat epistola ca literatură, ca artă literară, deși, în secolul al XIX-lea, un Ion Ghica, spre a da un exemplu de
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
fascinant, mereu nou și surprinzător, în care epistolierul, direct sau aluziv, vorbind deschis sau afișând false veselii, schimbă numeroase măști, fie sub presiunea cenzurii (cenzorul e mereu interpelat ironic), fie spre a-și amuza, gratuit, partenerii de dialog. Așadar, literatura epistolară a lui Ion D. Sîrbu nu poate fi apreciată just fără a avea în vedere contextul care a generat-o, istoria personală a autorului. Aceste scrisori au o excepțională relevanță existențială, ilustrând, paradigmatic, condiția intelectualului marginalizat, cu o biografie inevitabil
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
și bun- simț, pentru înțelegere între oameni, indiferent de religie, naționalitate, rasă, clasă socială. Sîrbu se simte neînțeles de prietenii din străinătate și de cei din țară, căci nici unii, nici ceilalți nu-i prea apreciază literatura. Este exasperat de tăcerea epistolară a lui Ion Negoițescu, amicul neastâmpărat din studenție, cu care legase corespondență după călătoria în Occident. Cauze nedeslușite conduc și la întreruperea dialogului epistolar cu Virgil Nemoianu. În ultimii ani ai vieții, rămânând tot mai singur, le scrie Marianei Șora
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
sobrietatea cu care Sîrbu vorbea despre propria moarte, pe un ton ușor, glumeț-autoironic, evitând cu obstinație penibilul exprimării unei compasiuni convenționale. Ca să-l cităm pe Virgil Nemoianu, Gary "moare cu demnitate de senator roman"36. Revenind la considerațiile despre arta epistolară a scriitorului, se cuvine să mai menționăm că Ion D. Sîrbu nu scrie neglijent, ci compune atent, dozează cu spirit și măiestrie efectele, fără să literaturizeze facil, urmând preceptul antic potrivit căruia marea artă trebuie să ascundă "arta", meșteșugul. Literatura
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
scriitorului, se cuvine să mai menționăm că Ion D. Sîrbu nu scrie neglijent, ci compune atent, dozează cu spirit și măiestrie efectele, fără să literaturizeze facil, urmând preceptul antic potrivit căruia marea artă trebuie să ascundă "arta", meșteșugul. Literatura sa epistolară realizează astfel ceea ce vechii greci numeau afeleia, naturalețea, oferind cititorului o imagine a vieții mai vie decât viața, mai autentică și mai proaspătă parcă. În acest scop, epistolierul utilizează diverse formule introductive de mare haz37, în funcție de mesajul pe care vrea
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
gusturi dintre cele mai variate. Căci el trece cu ușurință de la formula aforistică (vădind o profundă cunoaștere a naturii umane) la ironia cârcotașă de tipul celei ilustrate de Voltaire, autor care a manifestat, de asemenea, o propensiune aparte pentru arta epistolară, una nu lipsită de maliție, prodigioasa-i corespondență citindu-se și astăzi cu viu interes. Condamnat la singurătate, autoexilându-se, Ion D. Sîrbu găsește în acest supliciu privilegiul evaziunii în ficțiune, oferindu-și luxul libertății interioare, al lucidității, scriind pentru sertar
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
impuneau modificări care aveau efecte în lanț: înlocuiri, ajustări, amînări, renunțări. Uneori colaboratorii ne cereau explicații, alteori simțeam noi nevoia să li le dăm. Cum? Prin corespondență, căci pînă în anii ’70 nu toți aveam telefoane. Deși îmi lipsește vocația epistolară și nu-s iute la scris, am acordat atenție acestui aspect. încercam să nu mă dezic de angajamentele asumate, să-mi reafirm consecvența în aprecieri față de cei afectați, eventual să le propun alternative ori să le ofer compensații. Ca să nu
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Marin Bucur, Poezia conceptelor la I. Heliade-Rădulescu, RITL, 1972, 3; Al. Bistrițeanu, Preocupare și inspirație folclorică la I. Heliade Rădulescu, LL, 1972, 2; Șerban Cioculescu, „Poeta vates” vizionarul, RL, 1972, 17; Cornea, Originile, 442-443, 547-550, 556-558, 561-563, 576-579; Săndulescu, Lit. epistolară, 77-85, 211-216; Titus Moraru, Fiziologia literară, Cluj, 1972, 113-118, 159-161; Mircea Anghelescu, I. Heliade Rădulescu: un clasic în haine romantice?, în I. Heliade-Rădulescu, Versuri și proză, îngr. Vladimir Drimba, București, 1972; Mircea Zaciu, Viaticum, VTRA, 1972, 5-6; Țepelea-Bulgăr, Momente, 152-158
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
de data aceasta într-un dozaj eficient, derivă și romanul din 1988, Moartea baroanei, în care naratorul „transcrie” în cheie modernă ultimele clipe din viața baroanei Vera Kemény. Volumele memorialistice Sokrateion sau Mărturie despre om (1991), un omagiu în formă epistolară adus personalității lui Mircea Vulcănescu, și Caietele unui fiu risipitor (1994) încearcă să limpezească unele aspecte din destinul tragic al reprezentanților unor vechi familii nobile. SCRIERI: Noul oraș, București, 1952; Spre șantier, București, 1953; Împreună, București, 1953; Oameni și fapte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286973_a_288302]
-
al articolelor din dicționar, la structura în acte a teatrului clasic (5 acte pentru drame și tragedii, trei pentru comedii), la structura sonetului italian (după exemplul din T18), etc.110 Scrisoarea: Corneille către Colbert În ciuda unei incontestabile diversități generice, forma epistolară prezintă un anumit număr de constante compoziționale. Putem ezita între 5 sau 3 mari unități: intrarea în contact cu destinatarul scrisorii, prezentarea și dezvoltarea obiectului discursului, în fine, întreruperea finală a contactului sau concluzia. Împreună cu cele două limite inițială și
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
La acestea se adăugă recapitularea și încheierea convingerii, introducînd eventual, odată cu <4>, mai mult patetism și pregătind viitoarele interacțiuni cu destinatarul (în special răspunsul acestuia). Această cerere adresată de către Corneille lui Colbert în 1678 este un frumos exemplu de artă epistolară (și de dependență a oamenilor de litere): T79 <1-DESCHIDERE> Către Colbert. Monseniore, <2-EXORDIU> În nenorocirea care mă apasă de patru ani încoace, de a nu mai avea parte de răsplata cu care Maiestatea Sa îi cinstește pe oamenii de litere
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
romanesc, București, 1969, 7-42; Al. Săndulescu, Duiliu Zamfirescu, București, 1969; Zaciu, Glose, 33-38; Barbu, Sine ira, 251-253; Păcurariu, Clas. rom., 175-184; Rotaru, O ist., I, 609-621; Gabriela Oniscu, Duiliu Zamfirescu (1858-1922). Biobibliografie, Iași, 1972; Piru, Varia, I, 8-9; Săndulescu, Lit. epistolară, 150-198, 304-334; Stănescu, Poeți și critici, 227-231; Ist. lit., III, 663-698; Cioculescu, Itinerar, I, 182-189, II, 274-277, V, 277-284; George, Sfârșitul, I, 11-13, II, 149-157; Săndulescu, Citind, 5-10, 56-63; Ștefănescu, Momente, 96-97; Ungheanu, Pădurea, 59-69; Gafița, Fața lunii, 433-456; Popa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]