KorAP: Find »[drukola/base=ergativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...44 >

1,078 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

și de cea determinată de semantica și de statutul grupurilor nominale și este motivată semantic. Nu se poate vorbi de acest fenomen în afara analizei funcției semantice a propozițiilor subordonate. Dacă există acest tip de partiție, atunci propozițiile principale aleg sistemul ergativ, iar cele subordonate, sistemul acuzativ, cu excepția propozițiilor relative, care preferă, ca principalele, sistemul ergativ. (e) Combinarea mai multor factori Deși în multe limbi funcționează numai unul dintre tipurile de partiție, sunt înregistrate (Dixon 1994: 104−107) și combinații de câte

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
semantic. Nu se poate vorbi de acest fenomen în afara analizei funcției semantice a propozițiilor subordonate. Dacă există acest tip de partiție, atunci propozițiile principale aleg sistemul ergativ, iar cele subordonate, sistemul acuzativ, cu excepția propozițiilor relative, care preferă, ca principalele, sistemul ergativ. (e) Combinarea mai multor factori Deși în multe limbi funcționează numai unul dintre tipurile de partiție, sunt înregistrate (Dixon 1994: 104−107) și combinații de câte doi factori și chiar de trei factori: * semantica nominalelor și timp/aspect/mod31; * semantica

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și timp/mod/aspect 34; * semantica nominalelor, timp/aspect/mod și propoziție principală vs subordonată 35; * semantica verbului, semantica nominalelor și propoziție principală vs subordonată 36. 3.2. Ergativitatea sintactică (interpropozițională) Reluând definiția ergativității, o limbă are sintaxă de tip ergativ dacă acelorași reguli sintactice li se supun S și O (care pot funcționa ca pivoți sintactici), dar nu și A. O limbă are sintaxă de tip acuzativ dacă acelorași reguli de coordonare și de subordonare se supun S și A

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
etc. După cum am arătat mai sus, din punctul de vedere al acestor relații, limbile pot funcționa cu pivot S/ A, ceea ce înseamnă că au sintaxă de tip acuzativ, sau cu pivot S/O, ceea ce înseamnă că au sintaxă de tip ergativ. Subiectul este o categorie universală, definită la nivel semantic, în timp ce pivotul este o categorie specifică fiecărei limbi, categorie definită sintactic. 3.2.1. Limbi cu pivot S/A Limba engleză, limbă cu sintaxă de tip acuzativ, folosește nominalele din pozițiile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
interogat. 3.2.3. Limbi cu pivot mixt Dixon (1994: 175−177) înregistrează și limbi cu pivot mixt: S/A sau S/ O. De exemplu, limba yidiny, deși se aseamănă sub multe aspecte cu dyirbal, inclusiv sub aspectul partiției morfologice ergativ/acuzativ 43, folosește pivotul S/A pentru coordonare, dacă nominalele implicate sunt pronume de persoana 1 sau 2 și pivotul S/O, pentru restul situațiilor de coordonare și pentru relativizare. Explicația acestei diferențe între cele două limbi constă, potrivit lui Dixon

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3.3. Ergativitatea la nivel discursiv/informațional Fenomenul ergativității a fost puțin studiat la nivelul organizării discursului, însă acest tip de studiu poate oferi date importante despre justificările pragmatice și rațiunea de a (co)exista a sistemelor gramaticale acuzative și ergative. Există cel puțin două accepții diferite ale ergativității discursive: în accepția cea mai frecventă, ergativitatea discursivă este un fenomen esențial pragmatic-informațional, care are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și semantic Dixon (1987: 5) menționează, între tipurile de ergativitate, și pe cea manifestată la nivelul unităților lexicale. Acest tip de ergativitate nu poate fi pus pe aceeași treaptă cu ergativitatea morfologică sau cu cea sintactică. Accepția lexicală a termenului ergativ, prezentă la Halliday (1967)44, la Lyons (1995 [1968]), la Anderson (1968)45, la Keyser și Roeper (1984)46, apoi la Burzio (198147, 198648) și la Pesetsky (1982)49, este combătută de Dixon (vezi infra, 4.2.). La acești autori

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la Halliday (1967)44, la Lyons (1995 [1968]), la Anderson (1968)45, la Keyser și Roeper (1984)46, apoi la Burzio (198147, 198648) și la Pesetsky (1982)49, este combătută de Dixon (vezi infra, 4.2.). La acești autori, verbe ergative sunt considerate cele numite ambi-tranzitive (Dixon 1987: 5), adică acelea care pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv. Pentru această accepție a termenului, fiecare limbă dispune de ergativitate, în măsura în care dispune de verbe tranzitive cu pereche intranzitivă și de verbe

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de verbe tranzitive cu pereche intranzitivă și de verbe cauzative. Acest fenomen a fost descris ca alternanță cauzativă − vezi Capitolul 3, 5. Kibrik (1987: 137) arată că limbile a căror gramatică este dominată de noțiunea de Factitiv sunt considerate semantic ergative, iar cele în care gramatica este dominată de Actor sunt semantic acuzative. În concepția autorului, Factitivul și Actorul sunt cele două hiperroluri specifice subiectului intranzitiv. Din această perspectivă, autorul analizează situația limbilor daghestaneze, ajungând la concluzia că, din punct de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
autorul analizează situația limbilor daghestaneze, ajungând la concluzia că, din punct de vedere sintactic, unele limbi sunt neutre la trăsăturile actanților (cel mai frecvent), iar altele se bazează pe o clasificare a proceselor semantice. 4. DEFINIȚII, ACCEPȚII, EXTINDERI ALE TERMENULUI ERGATIV(ITATE) Inițial, termenul ergativ (< gr. ergon 'muncă, datorie', apud Van de Visser 2006: 6) a fost folosit pentru a denumi cazul care marchează subiectul verbelor tranzitive, prin contrast cu alt caz, absolutivul, care marchează subiectul verbelor intranzitive și obiectul verbelor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
daghestaneze, ajungând la concluzia că, din punct de vedere sintactic, unele limbi sunt neutre la trăsăturile actanților (cel mai frecvent), iar altele se bazează pe o clasificare a proceselor semantice. 4. DEFINIȚII, ACCEPȚII, EXTINDERI ALE TERMENULUI ERGATIV(ITATE) Inițial, termenul ergativ (< gr. ergon 'muncă, datorie', apud Van de Visser 2006: 6) a fost folosit pentru a denumi cazul care marchează subiectul verbelor tranzitive, prin contrast cu alt caz, absolutivul, care marchează subiectul verbelor intranzitive și obiectul verbelor tranzitive (Dixon 1994: 1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergon 'muncă, datorie', apud Van de Visser 2006: 6) a fost folosit pentru a denumi cazul care marchează subiectul verbelor tranzitive, prin contrast cu alt caz, absolutivul, care marchează subiectul verbelor intranzitive și obiectul verbelor tranzitive (Dixon 1994: 1). Termenii ergativ și absolutiv s-au extins la marcarea funcțiilor sintactice prin particule și adpoziții, prin mărci pronominale de acord atașate verbului principal sau verbului auxiliar, prin ordinea constituenților (Dixon 1994: 1). Definițiile date acestui fenomen sunt diferite, în funcție de modelul teoretic la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
absența unei analize foarte atente, variațiile de marcare cazuală au fost atribuite tiparului cunoscut, nominativ−acuzativ. Comrie (1973: 240) nu are rezerve în a susține că ergativitatea este un fenomen esențial sintactic și că, deși există mici diferențe între construcțiile ergative din diferite limbi, baza construcției este aceeași (Comrie 1973: 250). Pentru Comrie, criteriile semantice sunt deci secundare și insuficiente pentru a distinge nominativul 50 (adică absolutivul) de ergativ. Importante sunt relațiile semantice, care pot fi diferite de la un nivel la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un fenomen esențial sintactic și că, deși există mici diferențe între construcțiile ergative din diferite limbi, baza construcției este aceeași (Comrie 1973: 250). Pentru Comrie, criteriile semantice sunt deci secundare și insuficiente pentru a distinge nominativul 50 (adică absolutivul) de ergativ. Importante sunt relațiile semantice, care pot fi diferite de la un nivel la altul, deci o construcție ergativă (în care apare obligatoriu cazul ergativ) poate fi transformată într-una nonergativă. Prin urmare, ergativitatea nu este relevantă la nivel tipologic, ci este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Pentru Comrie, criteriile semantice sunt deci secundare și insuficiente pentru a distinge nominativul 50 (adică absolutivul) de ergativ. Importante sunt relațiile semantice, care pot fi diferite de la un nivel la altul, deci o construcție ergativă (în care apare obligatoriu cazul ergativ) poate fi transformată într-una nonergativă. Prin urmare, ergativitatea nu este relevantă la nivel tipologic, ci este "variație pe aceeași temă" (Comrie 1973: 244). 4.1.2. Ergativitatea ca variație actanțială Definiția lui Dixon este criticată de Lazard (1994: 37

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
noțiunea controversată de subiect, care nu poate fi identificat și definit decât pentru o limbă dată, și pe noțiunile S, A și O, considerate primitive semantico-sintactice51. Soluția pe care o propune Lazard, o soluție pro domo, este interpretarea sistemelor acuzative/ergative prin raportare la anumite structuri actanțiale. În locul primitivelor sintactico-semantice S, A și O, Lazard propune 52 actanții X, Y și Z, notații care nu sunt deloc transparente. Lazard (1994: 34) propune o clasificare a structurilor de actanță − care nu caracterizează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Dixon că există numeroase limbi care au ergativitate morfologică fără a avea și ergativitate sintactică este "tradusă" de Lazard (1994: 59) prin faptul că există limbi neutre din punctul de vedere al criteriilor secundare de ergativitate. Noțiunea de partiție morfologică ergativ−acuzativ (engl. split ergativity) folosită de Dixon este înlocuită de Lazard (1994: 60) prin fractură de actanță (fr. fracture d'actance), însă, ca factor care determină această "fractură", Lazard menționează numai timpul/aspectul (al treilea factor din lista lui Dixon

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Tchekhoff 1979: 33). În acest model teoretic, construcția ergativă, în care este marcat numai participantul care face acțiunea, se opune construcției obiective, în care este marcat numai participantul care suportă acțiunea, adică obiectul. În ceea ce privește relația dintre construcția ergativă și cazul ergativ, Tchekhoff (1979: 28) arată că nu în toate limbile care au construcție ergativă există un caz specializat pentru marcarea agentului, important fiind faptul că agentul este întotdeauna marcat într-un anumit fel. Exemplul pe care îl dă autoarea privește limba

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
marcat într-un anumit fel. Exemplul pe care îl dă autoarea privește limba avar, în care agentul ar sta în cazul instrumental, ceea ce nu este foarte exact: Dixon (1994: 58 − vezi supra, 3.1.2(c)) arată că forma de ergativ poate avea și alte valori cazuale, printre care instrumentalul (vezi infra, 4.3.1., pentru relația ergativ−instrumental în teoria localistă). Această situație este exemplificată de Dixon chiar cu limba avar, dar există și alte limbi care prezintă omonimia ergativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ar sta în cazul instrumental, ceea ce nu este foarte exact: Dixon (1994: 58 − vezi supra, 3.1.2(c)) arată că forma de ergativ poate avea și alte valori cazuale, printre care instrumentalul (vezi infra, 4.3.1., pentru relația ergativ−instrumental în teoria localistă). Această situație este exemplificată de Dixon chiar cu limba avar, dar există și alte limbi care prezintă omonimia ergativ−instrumental: ngandi, warlpiri. În discuția despre relația dintre construcția ergativă și diateză, Tchekhoff (1979: 38) subliniază incompatibilitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativ poate avea și alte valori cazuale, printre care instrumentalul (vezi infra, 4.3.1., pentru relația ergativ−instrumental în teoria localistă). Această situație este exemplificată de Dixon chiar cu limba avar, dar există și alte limbi care prezintă omonimia ergativ−instrumental: ngandi, warlpiri. În discuția despre relația dintre construcția ergativă și diateză, Tchekhoff (1979: 38) subliniază incompatibilitatea dintre cele două concepte. Autoarea condamnă interpretarea construcției ergative ca un tip de pasiv, argumentul cel mai important fiind lipsa opoziției activ/pasiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de Dixon chiar cu limba avar, dar există și alte limbi care prezintă omonimia ergativ−instrumental: ngandi, warlpiri. În discuția despre relația dintre construcția ergativă și diateză, Tchekhoff (1979: 38) subliniază incompatibilitatea dintre cele două concepte. Autoarea condamnă interpretarea construcției ergative ca un tip de pasiv, argumentul cel mai important fiind lipsa opoziției activ/pasiv. Exemplele autoarei sunt limbile avar și tongană, în care construcția ergativă cu două argumente nu se opune celei cu un argument, prezența Agentului fiind singura care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
intră în opoziție cu activul numai pentru clasa verbelor tranzitive și numai în cazul construcției obiective: CONSTRUCȚIE ERGATIVĂ versus CONSTRUCȚIE OBIECTIVĂ 3 3 VB. INTRANZ. VB. TRANZ. 3 3 ACTIV PASIV Tchekhoff (1979: 74). 4.2. Alte utilizări ale termenului ergativ După ce propune o definiție foarte clară a ergativității (cu cele două forme de manifestare, la nivel morfologic și la nivel sintactic), Dixon (1994: 18−22) înregistrează și alte accepții, mai mult sau mai puțin potrivite, ale termenului ergativ. Termenul ergativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ale termenului ergativ După ce propune o definiție foarte clară a ergativității (cu cele două forme de manifestare, la nivel morfologic și la nivel sintactic), Dixon (1994: 18−22) înregistrează și alte accepții, mai mult sau mai puțin potrivite, ale termenului ergativ. Termenul ergativ a fost folosit, în mod nefericit, de Halliday (1967) pentru a denumi subiectul unei construcții ca The officer marched the soldiers ' Ofițerul i-a pus pe soldați să mărșăluiască'. La Lyons (1995 [1968]), termenul ergativ este folosit în legătură cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativ După ce propune o definiție foarte clară a ergativității (cu cele două forme de manifestare, la nivel morfologic și la nivel sintactic), Dixon (1994: 18−22) înregistrează și alte accepții, mai mult sau mai puțin potrivite, ale termenului ergativ. Termenul ergativ a fost folosit, în mod nefericit, de Halliday (1967) pentru a denumi subiectul unei construcții ca The officer marched the soldiers ' Ofițerul i-a pus pe soldați să mărșăluiască'. La Lyons (1995 [1968]), termenul ergativ este folosit în legătură cu relația dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]