KorAP: Find »[drukola/base=ester & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...205 >

5,111 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

Esterei despre ziua aceea cu Matvei. Fusese coleg de grupă cu ea. Îl trimiseseră înapoi la Moscova chiar în vacanța de iarnă a acelui an. Făcuse ceva urât la ambasadă, dar nimeni nu știa sau nu voia să spună ce. Ester râdea. „Se dădea la mine. Spunea să mă mărit cu el și să cerem azil politic apoi în Israel. Că dacă e cu mine îl primește și pe el în Kibuț.“ I-am spus și eu de sfatul lui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aleea și care, pentru o clipă, oprită, s-a ridicat sprijinită în coadă să privească stăruitor spre orbul cu muzicuța lui. Părea a asculta nedumerită cântecul acela mai mult șoptit. În târziul înserărilor de toamnă, mai ales, o însoțeam pe Ester spre casa ei din Piața Kogălniceanu, unde spunea că se mutase nu de mult. Locuise și după terminarea facultății, mulți ani, pe Calea Victoriei, într-un bloc nou de la capătul dinspre Splai. Apoi se mutase în Piața Kogălniceanu. Traversam Cișmigiul, ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
întârziau să apară veverițele. Aveau probabil cotloanele lor undeva prin scorburile bătrânilor arbori dinspre lac și țâșneau, jucăușe, când zornăiam punga cu alune. Le aruncam câteva și țopăiau agitate să le găsească, zorind apoi să le ducă în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la cinci-șase ani, se împrietenise cu o veveriță care își avea scorbura în stejarul din grădina unor bătrâni din Vorona, unde mergea în vacanțe. Un fel de prieteni ai familiei lor, bunicii unei prietene, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
rămână cea mai pregnantă, însoțindu-mă acum în mersul meu pe drumul Luminării: umbra lui așteptând pe banca aceea ca eu, într-adevăr, să-mi sfârșesc coborârea, cu un orb cântând la muzicuță și o veveriță ascultându-l uimită. Dacă Ester ar fi stat lângă mine, dacă i-ar fi plăcut banca mea, poate, la rându-i, tatăl meu, de pe cealaltă bancă, ne-ar fi urmărit și el siluetele de fum, într-un târziu deplin contopite... Voi muri ocrotit de așteptarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
alte foi. Rătăcisem textele, luasem altceva în locul lor. Am zorit și le-am adus pe cele pentru lectură. Îmi blestemam aiureala, speriat că, la întoarcere, va ieși rău. Voi fi sfâșiat, credeam. Atunci, traversând zorit parcul, m-am încrucișat cu Ester. N-o văzusem de ani buni. M-am oprit năuc în fața ei. Și ea a rămas să caște gura. N-am mai apucat să-i văd reacția. Am ridicat doar neputincios din umeri, cu brațele spre cer, și am zbughit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să caște gura. N-am mai apucat să-i văd reacția. Am ridicat doar neputincios din umeri, cu brațele spre cer, și am zbughit-o spre ieșirea de la Conservator. Locuiam, pe atunci, pe Spiru Haret, la avocatul M. Credeam că Ester plecase din oraș. Nu mai știam nimic despre ea. Nici nu căutasem, de fapt, să aflu. Am încercat cândva să o uit într-o povestire, dar n-am putut să o scriu. Un text, spun azi, care, deși știu că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Am încercat cândva să o uit într-o povestire, dar n-am putut să o scriu. Un text, spun azi, care, deși știu că-l pot începe de oriunde, nu poate sfârși decât abia acum, în această pagină. Textul despre Ester. Atunci, în anii cât am fost cu ea, nu știam cum ne vom depărta, după cum nu ne-am dat seama când ne-am apropiat. Povestea ar începe prin anul doi sau trei al studenției noastre, la „Colombo“, unde venea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
nimic. Dar nici nu știu de ce vorbeam aiurea. Nu aveam nici un temei. Nimic rezonabil nu mă îndreptățea la astfel de extremisme. Decât să impresionez cercul meu din acele zile de cafenea și, târziu mi-am dat seama, să lovesc în Ester. S-o fac să iasă din ea, s-o întărât și, apoi, să-mi fie mai ușor s-o am. O doream. Era cu totul altfel decât mine. Era dreaptă și tocmai asta mă înfuria. Într-o seară, nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
salvat niște țărani din Vorona care le aduceau lapte și mere. Avea pe atunci 13-14 ani tatăl ei. O poveste pe care, mult mai târziu, am întâlnit-o în fel și fel de alte relatări, dar care atunci, spusă de Ester, mi se părea încă în afara mea. Nu realizam adevărul suferinței. Habar n-aveam în ce lume trăisem, cât de puțin îi știam din frumuseți și dureri. Știu doar că Ester mi-a spus în acea seară că nu poate înțelege

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și fel de alte relatări, dar care atunci, spusă de Ester, mi se părea încă în afara mea. Nu realizam adevărul suferinței. Habar n-aveam în ce lume trăisem, cât de puțin îi știam din frumuseți și dureri. Știu doar că Ester mi-a spus în acea seară că nu poate înțelege cum, în același cap, al meu, pot sta împreună, fără să-l facă să explodeze, inteligența și prostia. Culmea e, spunea ea, că tocmai amestecul acesta de prostie și inteligență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
inteligență îi plăcea la mine. Ne-am sărutat, ne-am mângâiat pătimaș, atunci și mai apoi, dar am înțeles că, oricât de mult m-ar încuraja ea, nu voi putea trece de ciuda aceea că-i prea frumoasă pentru mine. Ester, mai mult decât oricare altă fată, mă făcea să mă simt țăran, neîndemânatic, incomod în el însuși. Am ocolit-o, cu o teamă pe care încercam să mi-o birui prin fel și fel de giumbușlucuri. Când eram cu ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
timp împreună, mă pierdeam. Deveneam un cu totul altul, stingher, nespus de fals. Mă uram și mă disprețuiam cu intensitatea înmiită a dorinței de ea, de mângâierile și de hârjoana noastră. Era un prag peste care nu puteam trece. Și Ester a simțit-o. Și mi-a și spus-o: „Ești prea crud. Stupid de fragil. Mai bine să ne oprim aici. Oricum, curând terminăm facultatea și ne risipim“. M-am luat cu sfârșitul de studenție și m-am împăcat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aniversarea unei mătuși. Rămăseseră fără fursecuri și m-au trimis să cumpăr altele de la cofetăria „Scala“. Mi-era ciudă că plecam din toiul petrecerii, dar m-am supus. În troleibuzul care mergea spre centru am dat nas în nas cu Ester. Nu m-am mai întors cu fursecurile. Am mers în aceeași seară la ea. Și am rămas aproape trei ani. Nu cred că eram un altul, dar lumea falsă în care mă mișcam mă făcuse să-mi depășesc multe din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mișcam mă făcuse să-mi depășesc multe din naivitățile și complexele de odinioară. Mi se părea că știu ce vreau. Credeam că aveam de-acum sistemul meu de valori, care mă ținea în putere, mă ducea dincolo de minciuna zilnică. Prin Ester, am descoperit libertatea dragostei din fiecare clipă. Ne întâlniserăm acum de parcă n-am fi avut nici trecut, nici viitor. Despărțirea de Lia mă lecuise de patimi, de idealisme, credeam eu, și, mai ales, mă lăsase într-adevăr să aleg doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
idealisme, credeam eu, și, mai ales, mă lăsase într-adevăr să aleg doar ceea ce simțeam că-i al clipei. Mă învățase să fiu risipitor, să nu adun, să nu mai cred și să încerc să nu mai dăruiesc. Înțelegerea cu Ester era doar a clipei. Am încercat să-i spun că într-o zi am să fiu și cu o alta. Aș fi vrut, atunci când va fi să se întâmple una ca asta, să am curajul să i-o mărturisesc, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
În cele din urmă am făcut-o. Mă întorceam de la Sinaia cu B. De obicei, aveam grijă să ne despărțim înainte de a ajunge trenul în Gara de Nord. Cum să-mi treacă prin cap că, în gară la Ploiești, avea să urce Ester? Că avea să-și caute loc chiar în vagonul și în compartimentul acela în care B. dormea pe genunchii mei? Trenul era arhiplin și, ca o pedeapsă, Ester a stat mai tot timpul, până în București, în ușa compartimentului. Cojocul vișiniu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-mi treacă prin cap că, în gară la Ploiești, avea să urce Ester? Că avea să-și caute loc chiar în vagonul și în compartimentul acela în care B. dormea pe genunchii mei? Trenul era arhiplin și, ca o pedeapsă, Ester a stat mai tot timpul, până în București, în ușa compartimentului. Cojocul vișiniu, cu fulgi de zăpadă topiți, lipit de geamul compartimentului lățise picurii aceia de apă, dându-le contururi de petale sângerii. Ne-am privit doar în străfulgerarea clipei cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
a stat mai tot timpul, până în București, în ușa compartimentului. Cojocul vișiniu, cu fulgi de zăpadă topiți, lipit de geamul compartimentului lățise picurii aceia de apă, dându-le contururi de petale sângerii. Ne-am privit doar în străfulgerarea clipei cât Ester a vârât capul pe ușă, căutând un loc liber. A spus doar „pardon“, cu o voce neutră, indiferentă, ca și cum se așteptase să nu găsească locul căutat. Iar pe mine să mă vadă cu B. Parcă pe puștoaica aceea, dormind pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pe mine holbându-mă la ea, de parcă dintr-odată trenul cu vagonul nostru, cu tot cu compartimentul acela plin, intrase în spațiul virtual al unei povestiri pe care tocmai mă pregăteam să o sfârșesc. Scriam ultimele șiruri, poate chiar cuvântul ultim. Iar Ester venise doar să spună „pardon“. Parcă verificase doar dacă eu eram eu. Și eu chiar eram eu, cu B. dormind toropită pe genunchii mei, nevinovata copilă nici măcar visând ce poem spadasin se consuma odată cu somnul ei. N-am avut curaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
copilă nici măcar visând ce poem spadasin se consuma odată cu somnul ei. N-am avut curaj să mă ridic de pe banchetă. Parcă uitasem că sunt înzestrat cu darul de a merge, de a deschide ușa compartimentului, de a mă strecura lângă Ester și de a mormăi, ca și cum tocmai citeam și adnotam o pagină din cartea propriului meu destin, „Ți-am spus, așa a fost scris să se-ntâmple. Nu poți spune că nu te-am avertizat. Mai ticălos de atât nu pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
o acopere cu cuvinte pe care eu acum le caut. Aproape știam ce avea să urmeze. Mă îngrozea doar întâlnirea care urma. Momentul când aveam să intru în garsoniera ei de lângă piața Kogălniceanu și să-i spun ce? Pe la Chitila, Ester a plecat din ușa compartimentului. M-am despărțit posac de B. N-am vrut să o mai conduc. Aproape că am repezit-o, deși, știam, puștoaica nu avea absolut nici o vină. Decât că era nepăsătoare, îi plăcea muntele, mai ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ocolit-o de trei ori cu alaiul după el, fâșii lungi de pânză albă. Părea că ninsese în plină vară, mă minunam eu copilărește de atâta alb răspândit în curtea bisericii noastre. Acum, în curtea bisericii aceleia, întârziind întoarcerea la Ester, îmi împlântam pașii în zăpada reavănă, mergând împleticit, ocolind zidirea, de parcă eu însumi eram un fel de episcop care oficiam, sub fulgi și în părăsirea acelei curți, printre vrejuri de flori uscate, printre tufe de trandafiri înghețați, o slujbă tainică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
celălalt va pleca, iar tu, rămas singur, ai să uiți care, de fapt, dintre voi a plecat, unde s-a pierdut, ce hău izbăvitor l-a mistuit. Ocoleam biserica aceea, gândindu-mă cum numai cu un an înainte fusesem cu Ester la Văcărești. Un an doar și parcă îmi trecusem de-acum întreaga viață și venisem la acea biserică spre a cere iertarea ultimă cui? Lunii, ninsorii, liniștii, urmelor mele împleticite, cui să-i fi cerut iertare? Cine să te ierte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
chioșc. Un gând năuc, zburătăcit ca fulgii care continuau să cadă. Am zâmbit, înduioșat de vedenia mea spânzurând de limba clopotului. O imagine ca oricare alta. Nu mă impresiona. Știam doar că, și spânzurat, tot trebuia să mă întorc la Ester. Ea era, în acele clipe, tot adevărul meu. Mai adevărată chiar și decât zăpada aceea, chiar decât urmele împleticite din ograda bisericii, chiar decât funia cu care mă jucam. Trebuia să mă duc la Ester și apoi să mă întorc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
trebuia să mă întorc la Ester. Ea era, în acele clipe, tot adevărul meu. Mai adevărată chiar și decât zăpada aceea, chiar decât urmele împleticite din ograda bisericii, chiar decât funia cu care mă jucam. Trebuia să mă duc la Ester și apoi să mă întorc în toate ale mele. Știam, o simțeam, fără să o pot numi, că o forță mai grozavă decât tot ceea ce credeam eu că însemn mă biruise iarăși. Și aceeași forță nu-mi poruncea nimic altceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]