174 matches
-
de universal omenească. 23. Creangă este un reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare; al sufletului moldovenesc între romîni: al sufletului țărănesc între moldoveni; al sufletului omului de munte între țăranii moldoveni. 24. Cu sentimente idealiste se poate face poezie eterată, nici-odată tragedie profundă. 25. Critica literară nu poate trăi, nu poate înfrunta vremea decât numai când este psihologică, când conține adevăruri asupra sufletului omenesc, ca și romanul sau poezia; sau când aduce teorii originale estetice, care rămân în discuția urmașilor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
formă de ceață alburie spre tavan. Așa îl văd clarvăzătorii, oameni așaziși ”lucizi”. După ce tot perispiritul, -masa fluidică sub formă de corp omenesc-, a ieșit din corp, apoi, cordonul de legătură se rupe de dublul-vital și spiritul pleacă spre regiunile eterate ale spațiului cosmic... Cei dragi, nevăzuți, au venit în întâmpinare, să ajute la distrupare și apoi să-l petreacă în noua călătorie... Cei de față plâng cuprinși de frică și jale, uneori rechemând spiritul înapoi producându-i mare suferință. Se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de apariția unui alt personaj feminin, Milly, care prin contrast, îi oferă afecțiune și îl detensionează fără să-i pretindă dragostea. Deși păstreză bănuială că iubirea lui pentru Dania nu se va împlini, personajul-narator rămâne în postura de etern și eterat amant, preocupat de ce joc ar mai putea fi posibil de născocit pentru resuscitearea sentimentului. În mod paradoxal, finalul romanului și al relației, după o perioadă de tatonări, reveniri și sincope în comunicare, deși consfințește despărțirea, este o declarație de dragoste
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
sensibilă în care oamenii vorbesc, se agită, suferă și mor. Cel care citește așa ceva își va spune imediat că filozoful antic gândește foarte bizar, dinspre nimeni și pentru nimeni, despre ceva cu neputință de înțeles. Pare pierdut definitiv în vagul eterat al unei simple idei. Vorbește singur, cu privirea aruncată nu se știe unde. Nul poate urma nimeni, căci vorbește despre ceea ce nu a fost, nu este și nu va fi niciodată. Și nu poate fi întors din drumul său, căci
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pot verifica precis, propozițiile metafizice sunt inutile. Cum nu se determină clar din punct de vedere logic, sunt lipsite de sens. Întrucât nu urmează o cale concretă, proprie obiectului în atenție, sunt speculative. Iar dacă se ocupă de chestiuni insesizabile, eterate, cum ar fi limitele gândirii omenești sau un posibil sens al vieții, atunci apar perfect gratuite. Cum mai poți așadar să crezi că au totuși o semnificație? Faptul că ar putea să trezească un alt gen de reflecție, mai liber
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
haosul ca atare. Însă față de alte încercări, cu intenție savantă, o face întro manieră desăvârșită, liberă. În consecință, nu aș crede că te poți opri la aspectul alogic al enumerării sale. Nu poți lăsa deoparte seninătatea lui Borges, umorul său eterat, jocul simplu în care își atrage cititorul. În fond, ce poți aștepta atunci când ți se spune cum se împart animalele pentru o privire complet străină? Nicidecum un criteriu logic, după care întregul să se distribuie până la ultima sa parte. Viziunea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în loc să mă pregătesc de Judecata de Apoi. La Judecata de Apoi trebuie să spui ce ai făcut, dar nu arătând câte cărți ai scris, ci ce ai scris în ele. Numai că la Judecata de Apoi trebuie să te exprimi eterat. De-asta am nevoie să-mi scriu Logica. În orice Logică îți povestești cărțile pentru Judecata de Apoi. Aici, gândul din metafizică, din ontologie, trebuie scris cu grație, exprimat în structuri, fără balast. Știu că nu îți place logica, nici
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu vor să le recunoască, dar care se descoperă, implacabile,acelor ce înțeleg lupta exasperată pentru hegemonie. Orice idee mesianică exprimă direct sau camuflat o pornire spre putere, așa încît nu există mesianism fără implicații politice. Elanurile mesianice sânt expresii eterate sub care se ascund realități ce sfâșie națiunile. Diversitatea structurii ideologice a națiunilor justifică divergențele și conflictele dintre ele. Este aproape imposibil ca un stat să nu aibă o concepție ideologică în politica sa externă. Numai Anglia - căreia utilitarismul i-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
există nimic și suntem cu toții parte din visul cuiva? Sau, încă și mai rău, dacă nu există decât grăsanul acela din rândul al treilea? Woody Allen În Japonia, ori de câte ori mă uit în jurul meu, văd oameni extrem de subțiri, materializări ale duhurilor eterate din fanteziile shakespeareane. Fotoliile duble din autobuze și din trenuri sunt proiectate pentru ceea ce, în Europa sau în America, ar constitui lăcașul unui singur corp hrănit de cornul abundenței. Silueta niponă comună dezvoltă, instinctiv, o relație absolut specială cu spațiul
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Se credea, pesemne, singur și citea numai pentru el. ...Azi e mort. Sufletul său a rămas însă într-un capitol din cartea despre vin, ca o chiparoasă neagră, păstrată proaspătă și parfumată. Imaginea nefericitului dispărut se înalță uriașă în spirale eterate, spre undele sufletești ale urmașilor înțelegători. Îmi place să-l știu la Paris, atins mereu și pretutindeni de romantica melancolie a unui prinț bolnav și singuratic: „Ce mai aștept? nimic! pe căile-mi apuse, E o femeie ce sărută oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
perioadă a actualizării rețetelor creatoare. Rezultă utilizarea, în producția lirică, a unor forme ce ar fi putut părea divergente, alăturate într-un multicolor evantai al conviețuirii. Feeria imaginarului întipărit în cuvântul mustos, arghezian (Leonid Dimov) se întâlnește cu partitura dezabuzat eterată (Dan Laurențiu), fantazarea abstractizantă (Nichita Stănescu) face casă bună cu expresionismul grefat pe un trunchi rural (Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Gheorghe Pituț), tradiționalismul (Ion Horea) se învecinează cu ermetismul barbian (Mircea Ciobanu), neoavangardismul unor douămiiști (Marius Ianuș) se află în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
nu am citit cartea, doar am răsfoit-o, dar îi știu competențele autorului) pare a fi cartea despre avangardă semnată de criticul Paul Cernat. În rest, categoria eseu, carte de teorie sau de ideologie suferă încă îngrozitor. Nu în zona eterata Patapievici-Liiceanu, ci mă refer mai ales la idei noi aduse de oameni noi. E lipsa mare de avânt ideatic, hehe. M-a cam intrigat readucerea în prim plan și umflarea unor nume ok din punct de vedere literar, dar nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
unui caju, la bordul unui vas olandez, acum... să fie cincisprezece ani? O să avem întotdeauna și hering, se gândește mai departe Ivan. Hering gătit în optzeci de feluri. Hering cu fructe, cu mirodenii orientale, cu sosuri dulci, sosuri acrișoare, piperate, eterate, vârtoase, sosuri în care se ghicesc scoici și corali, în care se deslușesc Marocul, Italia, Corfu, portul Barcelonei, Istanbulul. Un Sud fărâmițat în valuri, valuri de spumă ușoară, mereu în escorta peștelui sărat, cu oase subțiri și friabile, ca de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
sensibilă în care oamenii vorbesc, se agită, suferă și mor. Cel care citește așa ceva își va spune imediat că filozoful antic gândește foarte bizar, dinspre nimeni și pentru nimeni, despre ceva cu neputință de înțeles. Pare pierdut definitiv în vagul eterat al unei simple idei. Vorbește singur, cu privirea aruncată nu se știe unde. Nul poate urma nimeni, căci vorbește despre ceea ce nu a fost, nu este și nu va fi niciodată. Și nu poate fi întors din drumul său, căci
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pot verifica precis, propozițiile metafizice sunt inutile. Cum nu se determină clar din punct de vedere logic, sunt lipsite de sens. Întrucât nu urmează o cale concretă, proprie obiectului în atenție, sunt speculative. Iar dacă se ocupă de chestiuni insesizabile, eterate, cum ar fi limitele gândirii omenești sau un posibil sens al vieții, atunci apar perfect gratuite. Cum mai poți așadar să crezi că au totuși o semnificație? Faptul că ar putea să trezească un alt gen de reflecție, mai liber
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ca atare. Însă față de alte încercări, cu intenție savantă, o face într-o manieră desăvârșită, liberă. În consecință, nu aș crede că te poți opri la aspectul alogic al enumerării sale. Nu poți lăsa deoparte seninătatea lui Borges, umorul său eterat, jocul simplu în care își atrage cititorul. În fond, ce poți aștepta atunci când ți se spune cum se împart animalele pentru o privire complet străină? Nicidecum un criteriu logic, după care întregul să se distribuie până la ultima sa parte. Viziunea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
rasei. " O neistovit spectacol, calmă participare! Ești majorarea până la gând, a dulcilor esențe familiare? Vale irizată, hore fericite ale ecourilor, arce protectoare cerești: străvăzuta frigiditate a acelor cămări e blând împletită de o alternată mărturisire... Ascultă, șoaptele defunctei Surori explică eteratele goluri! Căi ale științei comunicate, nupțială cunoaștere, antene ale Dragostei, măsurând rostogolirea de gemene astre: durata lui Monos și Una, vie, agrigentina Dragoste!" Dar Monos, axă unipolară în singur cer intelectual, sculptă o pauză așa de pustiită dezordonatei improvizații a
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
poetul concentrează toate forțele obscure ale sufletului straniei d-re Hus într-o chemare a iubirii colorată de sugestivă halucinație. Unde expresia națională nu se poate înălța la esența ideii, intervine incantația, muzica întunecată și confuză a silabelor, urmărind vraja eterată a unei încordări absolute. Dar aceste apeluri onomatopeice, amestec de sunete surde și clare, nu sunt simple elemente folclorice, utilizate cu scopul de pitoresc; ele exprimă mijloace poetice, alternanțe de național și ezoteric, spre a deschide o perspectivă interioară a
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
bine făcute. M-apuc-așa, câteodată, o mânie proletară pe toți intelectualii de mucava, care privesc de sus la popor și cred că zgârieturile lor pe hârtie, bune să facă să juiseze vreo babă frigidă sau vreun tânăr imberb, sunt opere hieratice, eterate, pentru care națiunea trebuie să le poarte recunoștință veșnică. Țara asta e atât de săracă și năpăstuită nu numai pentru că a avut politicieni cretini și muncitori leneși, ci mai ales pentru că a avut intelectuali impotenți. Câți sunt raționaliști? Câți au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
care-i ajungea până la jumătatea coatelor, pe sub care se vedea un pulover răscusut, cu căciula lui mare, albastră. Dar, crede-mă, Mihaela, era de o candoare nesfârșită, iar când zâmbea avea o inocență biblică. Nu mai era om, ci ființă eterată. Eu sunt sigur că atunci când Iisus a strigat „Lăsați copiii să vină la mine”, la el s-a gândit. Mă uitam la el zâmbind și mă întrebam dacă sub hainele lui jerpelite nu-i crescuseră între timp aripi. „Da’ de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în materie de pictură să fie "o plimbare filozofică printre tablouri". Extrapolând această idee, o plimbare filozofică deschisă emoțional către sensurile cosmice ale existenței umane trebuie să fie și hermeneutica apropierea de creațiile literaturii sau ale muzicii aflate în zonele eterate ale spiritului. Opera de artă ideală trebuie să inducă atât sentimentul finitului cât și al infinitului. Pe de o parte, sentimentul certitudinii existențiale prin certitudinea formei perfecte, a tiparului care captează onticitatea în modelul de ființarea a lumii umane; pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
inițiatică a inefabilului "Sufletu-mi nemângâiet/ Îndulcind cu dor de moarte". În poezia lui Baudelaire Elévation, are loc de asemenea o largă deschidere spațială dezvoltată de zborul avântat al unor ciocârlii, înălțându-se din spațiul miasmelor morbide telurice, în văzduhul eterat cu dublă natură exterior și lăuntric, care îi îngăduie celui ce poate efectua un asemenea zbor sufletesc să asculte vocea misterului: graiul florilor și al lucrurilor mute. Goethe, după ce în lumea de jos, materială, s-a bucurat deplin de viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
la transposibilul metafizic. Citind Luceafărul, încercăm o plutire, o încântare înalt eliberatoare una din cele mai înalte și mai pure disponibilizări spirituale. Așa încât, numai pronunțând numele poemului, cel ce l-a parcurs simte cum îl cuprinde elanul zborului către zonele eterate ale simțirii și ale minții. Subtilă și cu deosebită rezonanță asupra receptării cititorului este mișcarea eliberatoare constituită de fenomenologia trifazică: viață-moarte inițiatică-renaștere pe un plan superior, pe care o întâlnim în mitul lui Zamolxe, precum și la Orfeu și Dionysos, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Regională (AGIR) cu ocazia salonului cărții de la Paris din martie 1994. Conform acestei autobiografii fictive, Volodine ar fi un nativ al stepei mongole, născut Într-o iurtă În orașul Xiao-Long, pe malul fluviului Orbise. Tonul este blînd, nostalgic, stilul limpede, eterat, toate aceste trăsături amintindu-l pe Cinghiz Aitmatov. Condiția scriitorului s-ar reduce de fapt, sugerează autorul, la aceea a individului exilat dintr-o patrie a originii aflată dincolo de puterea istoriei, un tărîm al “tinereții fără bătrînețe”, singurul În care
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
el nu le refuza; indiferent de cele cerute și chiar de cele autopropuse, poezia este la el izbucnire și curgere, o emoție fundamentală, care de la sine se face vers. Tot ce spune, superficial sau adânc, naiv sau rafinat, prozaic sau eterat sau toate aceste laolaltă, cum e mai curând drept să spunem, inspiră încredere, un ‹‹om›› vorbește și tot interesul stă în această mobilizare a umanului în vorbire, în voce, în timbru, în ritm. Uneori, cu o seriozitate copilărească, descoperă marile
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]