1,259 matches
-
pleda prezenta radicalului "ard" (cu sensul de „înălțime”) în toponimia europeană ("Ardă, Ardal, Ardistan, Ardiche, Ardennes, Ardelt, Ardilla" etc.). În această ipoteză, "Ardeal" ar însemna „loc înalt și păduros”. Trebuie amintit aici și forma latină "Arduus" care aparține aceleiași rădăcini etimologice și forma indiană veche "ardhuka" "a prospera" și forma albaneză "ardh-" care cu extensia "na" a dat "ardhuna" însemnând "profit" "câștig" Cuvintele "aridica" și formele "rădica", "ridică", "ar(i)dică" aparțin acestei rădăcini și se poate aminti semantic și epitetul
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
transformă în "é", iar „a” inițial tinde să fie transcris „e”, potrivit sistemului fonetic maghiar. Limba maghiară nu aparține grupului limbilor indo-europene iar cuvântul “Ardeal” este de origine Indo-Europeană. Până în prezent, nici un lingvist nu a reușit să dea o lămurire etimologica plauzibilă numelui "Erdély" decât prin "erdő" "pădure" cu adaosul sufixal "-ély", acesta din urmă interpretat că distorsionare a cuvântului "elve". Totuși, etimoanele nu sunt atestate altundeva în limba maghiară. Problema etimologiei cuvântului "Ardeal" a fost tratată și de Paul Lazăr
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
germani era privită cu ironie. Adesea , termenul era identificat cu „amant” care recită versuri sub fereastra iubitei. Astfel, în germană poetul serios este denumit „dichter”, fiind apreciat ca orice autor de operă literară de altă natură. Din punct de vedere etimologic „poet” provine din limba greacă („poietes” sau latină „poeta” = „cel care compune opere literare”). Până în secolul XVIII erau numiți poeți cei care compuneau versuri pentru opere muzicale, dar treptat aceștia vor fi numiți „libretiști”.
Poet () [Corola-website/Science/307764_a_309093]
-
pot fi scurte sau lungi. Cele lungi se transcriu prin dublarea literei. Lungimea consoanelor are valoare funcțională: Scrierea limbii maghiare este fonemică, aproximativ în aceeași măsură în care este și cea a limbii române. Singurul element de ortografie pe principiul etimologic este redarea consoanei /j/ prin două grafeme: "j" și "ly", cel din urmă fiind cândva transcrierea consoanei . Întâlnirea a două consoane poate provoca schimbări în pronunțarea uneia dintre ele sau a ambelor. Una dintre schimbările fonetice este asimilarea, parțială sau
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
anume dicționarul rus-român, alcătuit de Mihail Strilbițki (Iași, 1789). O lucrare lexicografică remarcabilă este "Lexiconul românesc-nemțesc" al lui Budai-Deleanu (1818), rămas în manuscris. Lucrarea se bazează pe un material extras din texte și cuprinde indicații de ordin gramatical, stilistic și etimologic. După "Dicționarul românesc, latinesc și unguresc", în două volume, elaborat „din orânduiala” episcopului Ioan Bob de un autor încă neidentificat și tipărit la Cluj (1822-1823), urmează lucrarea considerată drept început al lexicografiei române moderne, "Lexiconul de la Buda" (1825), dicționar român-latin-maghiar-german
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
Laurian și I.C. Massim (3 vol., 1871-1877), lucrare care se caracterizează prin latinism exagerat. După eșecul acestei încercări, Academia a încredințat sarcina de a elabora dicționarul limbii române lui B.P. Hașdeu. Acesta concepe un dicționar de proporții vaste, cu caracter etimologic, istoric, folcloric, dialectal și onomastic, intitulat "Etymologicum Magnum Romaniae", din care au apărut numai trei volume (1886-1893), cuprinzând litera A și parte din B; conducerea lucrării a fost apoi încredințată lui Al. Philippide și, în sfârșit, lui S. Pușcariu. Acesta
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
și parte din B; conducerea lucrării a fost apoi încredințată lui Al. Philippide și, în sfârșit, lui S. Pușcariu. Acesta a publicat, între 1906 și 1944, literele A-C și F-L din "Dicționarul limbii române", lucrare cu caracter istoric, etimologic, explicativ și normativ. Printre dicționarele limbii române lucrate în afara Academiei, mai importante sunt: "Dictionnaire d’étymologie daco-romane" al lui A. Cihac (2 vol., 1870, vol. 1; 1879, vol. 2), care constituie o replică dată exagerărilor latiniste; "Nouveau dictionnaire roumain-français" al
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
bilingv apărut la noi cu sensurile ilustrate prin citate din autori; "Dicționarul universal al limbii române" de Lazăr Șăineanu, apărut în 1896 și apoi în numeroase alte ediții; "Rumänisch-Deutsches Wörterbuch" al lui H. Tiktin (3 vol., 1895-1924), dicționar istoric și etimologic, bogat în explicații și citate ilustrative; "Etymologisches Wörterbuch" al lui S. Pușcariu (1905), dicționar etimologic al elementelor latine din limba română; "Dicționarul etimologic" al lui I.A. Candrea și O. Densusianu (1907-1914), cuprinzând elementele latine ale limbii române de la A
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
române" de Lazăr Șăineanu, apărut în 1896 și apoi în numeroase alte ediții; "Rumänisch-Deutsches Wörterbuch" al lui H. Tiktin (3 vol., 1895-1924), dicționar istoric și etimologic, bogat în explicații și citate ilustrative; "Etymologisches Wörterbuch" al lui S. Pușcariu (1905), dicționar etimologic al elementelor latine din limba română; "Dicționarul etimologic" al lui I.A. Candrea și O. Densusianu (1907-1914), cuprinzând elementele latine ale limbii române de la A la P; "Dicționarul limbii române din trecut și de astăzi" al lui I.A. Candrea
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
apoi în numeroase alte ediții; "Rumänisch-Deutsches Wörterbuch" al lui H. Tiktin (3 vol., 1895-1924), dicționar istoric și etimologic, bogat în explicații și citate ilustrative; "Etymologisches Wörterbuch" al lui S. Pușcariu (1905), dicționar etimologic al elementelor latine din limba română; "Dicționarul etimologic" al lui I.A. Candrea și O. Densusianu (1907-1914), cuprinzând elementele latine ale limbii române de la A la P; "Dicționarul limbii române din trecut și de astăzi" al lui I.A. Candrea (1931). În perioada 1948-1989, dicționarele românești au fost
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
Bajanak", în tibetană "Be-co-nag", în limba georgiană (gruzină) "Pacanak-i", în armeană "Badzinaghi", în limbile slavilor răsăriteni "Peceneghi/Pecenezi", în limba poloneză "Pieczyngowie/Piecinigi" și în textele redactate în latina medievală "Bisseni, Bessi, Pizenaci". Numelui pecenegilor i s-a dat semnificația etimologică de „clanuri/triburi înrudite", ca argument aducându-se sensul „înrudit", pe care termenul "bajanaq/bajinaq" îl are în limbile turcice. Potrivit unei alte ipoteze etnonimul ar fi însemnat „pădurean”. Istoricul ungar György Györffy a evidențiat faptul că mai mulți codri
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
normativ de limbă franceză. "Dictionnaire de la langue française" a fost publicat de Hachette între 1863 și 1872 pentru prima ediție și între 1873 și 1877 pentru ediția a doua în cinci tomuri, dintre care un supliment, urmat de un dicționar etimologic al tuturor cuvintelor de origine orientală (arabă, ebraică, persană, turcă, malaieză) de Marcel Devic. Dicționarul oglindește starea limbii franceze clasice și folosirea corectă a limbii literare între secolele al XVII-lea și al XIX-lea. Articolele prezintă o etimologie a
Dictionnaire de la langue française (Littré) () [Corola-website/Science/327020_a_328349]
-
fonem. În timp, este posibil ca limba vorbită să evolueze mai repede decît limba scrisă, caz în care literele alfabetului, în anumite limbi, să reprezinte foneme ale limbii într-un stadiu anterior al acesteia. O astfel de ortografie se numește „etimologică”, prin comparație cu ortografia inițială, fonologică. Un abjad este un sistem de scriere alfabetic, în care se notează însă numai consoanele. Istoric, primele sisteme de scriere au fost abjaduri. Ele se folosesc și azi pentru scrierea limbilor semitice. Abugida este
Sistem de scriere () [Corola-website/Science/303251_a_304580]
-
capabil de orice. Lăsând gluma la o parte, trebuie sa mărturisim îndată admirația și uimirea pe care ne-o trezește orice studiu al profesorului de la Universidad de la Laguna, care, în decurs de numai câțiva ani, ne-a dăruit: un dicționar etimologic al limbii române, o monografie în limba spaniolă asupra barocului, o ediție completă a operelor lui Cristofor Columb, o exemplară bibliografie a literaturii franceze din secolul al XVI-lea, un roman în limba franceză, și o sumedenie de alte „mărunțișuri
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
familia lingvistică din care face parte ar fi aceea a curentului idealist, reprezentat de Wilhelm von Humboldt, Benedetto Croce sau Karl Vossler, filologi pentru care limba este forma cea mai directă de expresie a spiritului uman. Cu acordul autorului, "Dicționarul etimologic al limbii române" a fost reeditat la București, într-un singur volum, în 2001. În prefața acestei ediții, Alexandru Ciorănescu precizează: „L-am terminat în condițiile științifice cele mai dificile, la mai multe mii de kilometri de cea mai apropiată
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
dezvoltat mai târziu teoria inițiată de Vulcănescu și a scris niște cărți care i-au adus celebritatea peste noapte, în special în cercurile literare. Cărți precum "Creație și frumos în rostirea românească" sau "Sentimentul românesc al ființei", capodopere de speculație etimologică și filosofie hermeneutică, ce au limitat valorile universale în interesul evident de a cerceta spiritualitatea românească per se. În aceste cărți, Noica ajunge la concluzia că limba română are un cuvânt, o prepoziție, ce mediază accesul ei unic la tărâmul
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
de scriere rămînînd fidele acestui principiu (de exemplu limba română), altele și-au conservat ortografia anterioară și au permis creșterea progresivă a diferenței dintre forma scrisă și cea vorbită a limbii (de exemplu limba engleză), ajungînd astfel să urmeze principiul etimologic. Lingviștii consideră că scrierea folosită în limbile sîrbă și hindi se apropie cel mai mult de o scriere fonemică.
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
a se dezvolta, teama de nonconformism și 3. pasiuni autentice, cele ale „virginei” (femeii neatinse de legile patriarhale): forța emoțională, curajul, independența, dinamismul, integritatea, vitalitatea, excelența, prudența (înțelepciunea practică), temperanța. Daly resemnifică sensurile acestor concepte, întorcându-se la rădăcinile lor etimologice. Eticile materne se încadrează în familia eticilor virtuții. Ele accentuează mai puțin pe aspectele normative (“ce trebuie să fac”) și mai mult pe modul în care trebuie să se dezvolte o persoană: “ce fel de persoană ar trebui să fiu
Etici feministe () [Corola-website/Science/325278_a_326607]
-
timpul, persoana și genul (masculin și feminin), acesta fiind limitat la modul participiu. O diferență importantă între cele două limbi este că în franceză formele temporale sunt mai numeroase. Dat fiind că ortografia limbii franceze este în foarte mare măsură etimologică, deci nu redă fidel pronunțarea, în conjugare trebuie să se țină seamă de faptul că în vorbire sunt mai puține desinențe personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
Mănăstirea este o mănăstire ortodoxă din România, situată în satul Strâmba-Jiu din județul Gorj. Este situată la 9 km de Mănăstirea Dealu Mare. În privința originii etimologice a denumirii satului „Strâmba” -Jiu există două ipoteze: Mănăstirea de astăzi se află pe locul Schitului Strâmba, de care ne vorbește inscripția zugrăvita în anul 1793 deasupra intrării în pronaos, conform căreia acesta există deja la 1519. Dintr-un document
Mănăstirea Sfânta Treime (Strâmba) () [Corola-website/Science/313569_a_314898]
-
al Matildei Caragiu Marioțeanu (1997) se dorește a fi normativ, recomandând pronunțări și tipuri flexionare după mai multe criterii. Unul este cel al ariei majore, conform căruia alege trăsături generale în aromână și nu limitate la unele regiuni. După criteriul etimologic, recomandă forme cât mai apropiate de etimoni, nu deformate, cum există un unele graiuri. Aplică și un criteriu al specificității aromânei, recomandând variantele proprii acesteia și nu pe cele care se află și în celelalte idiomuri romanice de est. În privința
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
locuitori. Un număr mare de istorici au arătat diversele tipologii în care se poate încadra numele Zalău. La fel ca denumirea de Sălaj ("Țara Silvaniei", din latină) și denumirea Zalău provine dintr-o limbă veche. Gheorghe Chendre-Roman, autorul operei "Dicționar etimologic al localităților din județul Sălaj", susține că ambele toponime, atât Zalău cât și Sălaj, conduc ca formare spre radicalul din limba latină "sil", care derivă din "silva", iar apoi a urmat un proces de maghiarizare a cuvântului. Teoria lui Chendre
Zalău () [Corola-website/Science/296954_a_298283]
-
rămân să fie în afara oricărui pericol de dispariție la nivelul mondial, fiind totuși amenințate în unele țări. Cuvântul "râs" își are origine slavă, cuvinte înrudite se pot găsi spre exemplu în cehă ("rys"), poloneză ("ryś") și rusă ("рысь" / "rysi"). Dicționarul Etimologic Român, opunându-se părerii populare, nu prezintă nicio legătură între acest cuvânt și verbul "a râde". Pe cealaltă parte, cuvântul "linx" este un împrumut mai recent din franceză, care mai are origine în limba latină și este derivat de denumirea
Râs (animal) () [Corola-website/Science/299722_a_301051]
-
răspunsuri la problemele comunității. Termenul "șaman" este preluat din cuvântul turcic "šamán", care este un termen pentru un practicant al acestor obiceiuri, fiind foarte folosit în cultura turco-mongolă și tungusă, ca, de altfel, și în cultura ancestrala din Siberia. Originea etimologica nu este certă. Poate fi legată de rădăcina tungusă "ša-" "a ști". Alții presupun că termenul provine în mod direct din limba Manchu, și ar fi singurul cuvânt de această origine asimilat în engleză.
Șamanism () [Corola-website/Science/310011_a_311340]
-
aglomerările mai populate Franța. Tradiție industrială puternică, Mulhouse este orașul din Franța metropolitană care are cel mai mare procent de tineri sub 19 ani în timp ce la Strasbourg este sediul mai multor instituții europene, inclusiv Parlamentul European și Consiliul Europei. Sensul etimologic al cuvântului " Alsace " are diferite teorii [ revizuire stil ]. Iată una : " Alsace " vine de la alsacian ( limba germană ) [ ref. necesare] : Elsass scris anterior Elsaß . El- vine de la a vorbi Ell, ceea ce înseamnă III [ ref. necesare], principalul rău care trece prin regiunea Alsacia
Alsacia () [Corola-website/Science/297331_a_298660]