472 matches
-
E adevărat că la o scrutate mai riguroasă ne dăm seama și de un alt fenomen: orice reprezentare a imaginii emice a unui grup de către un cercetător străin este, la rândul ei, o descriere etică, cel puțin ca posibilitate. Intervenția etnografului sau a sociologului se datorează faptului că, în mod obișnuit, clasificările, tipizările, „teoriile” emice nu sunt explicite. Ele trebuie deduse, construite din fragmente de cunoaștere emică de către analistul cultural și social. (Mișcarea postmodernistă în antropologie mizează aproape în exclusivitate pe
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
a multitudinii punctelor de vedere sau, mai complex, a unghiurilor de vedere. Când ei realizează, de exemplu, o pagină sau o emisiune despre avort, cer părerea unui reprezentant al legii, al bisericii, femeilor cu asemenea experiențe, psihologului și sociologului, eventual etnografului (antropologului) pentru comparații în timp și spații geografice. În aceste considerații și în comentariile celor ce realizează astfel de „anchete” se amestecă existentul cu doritul, datele certe cu simpla impresie. Analiza multiperspectivală se vrea o replică științifică la practicarea empirică
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
era mai închisă, cu atât mai puțin putea să-și dea seama de efectele incestului prin comparație cu alții. Dar și în acest caz, datele cercetărilor nu sunt ferme și consensuale. V. Durham (1991) găsește că în 50% dintre rapoartele etnografilor despre problema incestului se menționează faptul că populațiile (tribale) studiate erau conștiente de efectulbiologic negativ al incestului. Dar după cum observă C. Ember și M. Ember (2002), indiferent dacă erau în temă sau nu cu privire la răul produs, tabuul incestului a asigurat
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
, Stoian (24.II.1882, Orhanie, azi Botevgrad, Bulgaria - 26.II.1959, Sofia), filolog și etnograf bulgar. Născut într-o familie de agricultori, a învățat în localitatea natală, apoi la gimnaziul din Gabrovo, pe care l-a absolvit în 1900. Între anii 1901 și 1905 studiază filologia slavă la Universitatea din Sofia, încheindu-și pregătirea cu
ROMANSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289352_a_290681]
-
publicase fragmente în „Viața românească” (1906), R. își află materia epică în poveștile auzite, în copilărie, de la țărani, de la robii țigani din Căiuți, de la părinți, de unde caracterul neunitar al acestui așa-zis roman, care combină anecdotica și memorialistica, pasiunea de etnograf și darul natural de povestitor, fără a lipsi intenția critică, difuză aici, din primele sale studii. Apropiat de critică de Ciocoii vechi și noi al lui Nicolae Filimon, romanul suferă o mutație importantă în privința structurii: atenția naratorului se deplasează către
ROSETTI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289377_a_290706]
-
adevărat. Majoritatea duc cu ei cultura, așa cum țiganii au făcut-o de secole. Diasporele culturale au forțat o regândire a ideii de imigrație și, În felul acesta, au creat noi provocări, dar și oportunități În Europa și În restul lumii. Etnografii au identificat mai mult de două mii de popoare-națiuni separate În lumea de astăzi. Deoarece există numai două sute de state-naționale teritoriale, recunoscute de legea internațională, marea majoritate a acestor popoare distincte au statut de minoritate În propriile țări sau rătăcesc prin
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
normele - atât cele de interacțiune (spre exemplu, ordinea luării cuvântului, întreruperile etc.), cât și cele de interpretare (privitor la sensul mesajului, cum este acesta transmis și primit) și (8) genul - însemnând tipul de activitate de limbaj. Urmărind aceste categorii, un etnograf al comunicării va pune în valoare punctul de vedere al actorului, descriind comunicarea așa cum o văd cei care participă la ea, orice comportament, orice obiect devenind parte integrantă a comunicării. Analiza tranzacțională Promovată de către Eric Berne, analiza tranzacțională s-a
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
mai importante funcții ale comunicării este - în ceea ce ne privește - realizarea la indivizii izolați, la grupuri și chiar la organizații, văzute ca entități distincte, a ceea ce se numește în literatura de specialitate competența de comunicare. Termenul este unul distinct la etnografii comunicării, care văd necesară depășirea competenței lingvistice (astfel, dacă aceasta desemnează cunoașterea limbii, a sistemului lingvistic, acest lucru nu este suficient pentru a comunica; trebuie să ne folosim și de context, spre exemplu, pentru că nu vorbim în același mod cu
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
ȘTEFĂNUCĂ, Petre V. (1.IX.1906, Ialoveni, j. Chișinău - 12.VII.1942), folclorist și etnograf. A absolvit Liceul „Alecu Donici” din Chișinău și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. A fost profesor secundar la Tighina, Cetatea Albă și Chișinău. A colaborat la „Anuarul Arhivei de Folclor”, „Școala basarabeană”, „Sociologie românească”, „Arhiva pentru
STEFANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289912_a_291241]
-
basarabene la basmul „Dănilă Prepeleac” al lui I. Creangă, 1937). SCRIERI: Folclor și tradiții populare, I-II, îngr. și introd. Grigore Botezatu și Andrei Hâncu, Chișinău, 1991. Repere bibliografice: Șt. Ciobanu, Petre Ștefănucă, „Sociologie românească”, 1942, 7-12; Iordan Datcu, Un etnograf martir, JL, 1990, 43; Iordan Datcu, Un etnograf clasic: Petre V. Ștefănucă, „Revista de etnologie”, 1995, 1; Ion Sofronie, Victimă a genocidului stalinist, „Luceafărul” (Chișinău), 1996, 36; Grigore Botezatu, Din corespondența inedită a profesorului Petre V. Ștefănucă, „Revista de etnologie
STEFANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289912_a_291241]
-
Creangă, 1937). SCRIERI: Folclor și tradiții populare, I-II, îngr. și introd. Grigore Botezatu și Andrei Hâncu, Chișinău, 1991. Repere bibliografice: Șt. Ciobanu, Petre Ștefănucă, „Sociologie românească”, 1942, 7-12; Iordan Datcu, Un etnograf martir, JL, 1990, 43; Iordan Datcu, Un etnograf clasic: Petre V. Ștefănucă, „Revista de etnologie”, 1995, 1; Ion Sofronie, Victimă a genocidului stalinist, „Luceafărul” (Chișinău), 1996, 36; Grigore Botezatu, Din corespondența inedită a profesorului Petre V. Ștefănucă, „Revista de etnologie”, 1997, 2; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 291; Datcu
STEFANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289912_a_291241]
-
Este redactor-șef al revistei „Nase snahy” din Nădlac (1990-1995), al publicației bilingve „Oglinzi paralele - Rovnobezné zrkadla” (din 1996), al revistei „Dolnozemsky slovák” (1996), editată la Nădlac-Budapesta-Novi Sad, precum și director al Editurii „Ivan Krasko” din Nădlac. Poet de limbă slovacă, etnograf, coordonator al unui atlas al culturii populare a slovacilor din România (publicat în 1998), Š. desfășoară și o asiduă activitate de traducător, fiind autorul unor versiuni în slovacă din scrierile lui Nichita Stănescu, A. E. Baconsky, Ion Mircea, Petre Stoica
STEAUA NOASTRA – OUR STAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289895_a_291224]
-
, Ludwig Adolf (25.V.1832, Suceava - 19.V.1897, Cernăuți), etnograf și traducător. După studii gimnaziale la Cernăuți, urmează filosofia și literele la universitățile din Cernăuți și Viena. Înflăcărat de ideile revoluției de la 1848, debutează în liceu cu o poezie patriotică în limba germană. Un timp (1852-1856) practică la Viena gazetăria
SIMIGINOWICZ-STAUFE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289680_a_291009]
-
SMOCHINĂ, Nichita P. (14.III.1894, Mahala, j. Chișinău - 14.XII.1980, București), gazetar și etnograf. Este fiul Agafiei și al lui Parfenie Smochină. Urmează școala primară, pe cea parohială și liceul, cu predare în limba rusă, la Dubăsari. Recrutat în armata țaristă, în 1914-1917 luptă pe front, ajungând la gradul de căpitan și fiind grav
SMOCHINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289734_a_291063]
-
românilor de peste Nistru, introd. edit., București, 1939. Repere bibliografice: „Dănilă Apostol”, „Caiet bibliografic”, 1933, 2-4; Nicolae Dunăreanu, Figuri contemporane din Basarabia, Chișinău, 1939, 122; Predescu, Encicl., 790; Gherasim Pintea, N. P. Smochină, „Transnistria”, 1941, 13; Iordan Datcu, Nichita P. Smochină, etnograf al românilor transnistrieni, REF, 1993, 1-2; Grigore Botezatu, Nichita Smochină, „Revista de etnologie” (Chișinău), 1995, 1; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 25-26; Rusu, Membrii Academiei, 491; Datcu, Dicț. etnolog., II, 213-214; Datcu, Repere, 227-245. Gr. B.
SMOCHINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289734_a_291063]
-
VÂLSAN, George (21.I.1885, București - 6.VIII.1935, Carmen Sylva, azi Eforie), poet, prozator și etnograf. Este fiul unui funcționar la CFR. Urmează școala primară la Iași (1892-1896), gimnaziul la Craiova și Pitești, trecând bacalaureatul la Liceul „Gh. Lazăr” din București (1904). Își continuă studiile la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, unde în
VALSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290418_a_291747]
-
de folklor și etnografie, Craiova [1942]; Emanoil Bucuța, George Vâlsan după zece ani, AAR, memoriile secțiunii literare, t. XIV, 1945; Teodor Onișor, Din activitatea lui George Vâlsan la Cluj (1919-1929), SUB, t. IX, Geologia-Geographia, 1964, fasc. 1; N. Al. Mironescu, Etnograful G. Vâlsan, REF, 1966, 5-6; Constantin Ciopraga, Un geograf poet: George Vâlsan, CRC, 1970, 9; Ciopraga, Lit. rom., 205-207; Leon Baconsky, George Vâlsan, ST, 1971, 10; L. Kalustian, Facsimile, București, 1975, 162-172; George Vâlsan, în Poeți de la „Sămănătorul”, îngr. Petru
VALSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290418_a_291747]
-
STUDII ȘI COMUNICĂRI DE ETNOLOGIE, revistă apărută la Sibiu, ca anuar, din 1978, editată de Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române. Redactor responsabil: Ilie Moise. Între 1978 și 1982 iese ca buletin științific al Asociației Folcloriștilor și Etnografilor din județul Sibiu, sub titlul „Studii și comunicări” și având ca editor Comitetul de Cultură al Județului Sibiu. Numărul din 1990 este scos de Inspectoratul pentru Cultură al Județului Sibiu și de Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu al Academiei Române, iar
STUDII SI COMUNICARI DE ETNOLOGIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289998_a_291327]
-
la Marea Neagră. Pontul Euxin apare în literatura greacă veche a secolului VIII î.e.n., știrile privindu-l înmulțindu-se o dată cu începuturile coloniilor grecești din Pontul stâng (vestic), adică din secolul VII î.e.n. În secolul V î.e.n., Herodot, marele geograf, istoric și etnograf, care vizitează vestul și nord-vestul Pontului Euxin, descrie populațiile și geografia acestei zone cu hidrografia sa, incluzând litoralul și Dunărea Inferioară cu afluenții săi. El îi prezintă pe geto-dacii de pe acest fluviu și pe sciții de pe Bug. Cu spiritul său
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
război să nu se apuce de treabă înainte de a bea din Istru o gură de apă, ca pe un vin sacru, și înainte de a jura că nu se vor întoarce la lăcașurile lor părintești decât după ce vor ucide toți dușmanii". Etnografii români au găsit că în Hațeg se află pârâul Dunărica, socotit sfânt - prin tradiție locală. Caracterul Dunării de "fluviu sacru" este consemnat încă de la expediția lui Alexandru cel Mare împotriva tribalilor de la Dunărea de Jos. După o incursiune reușită la
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Cluj era cel mai bine organizat din sud-estul Europei. Astăzi însă n-ar mai corespunde cerințelor principiile acelea de organizare. În dorința de a mă apropia de casă, de la Cluj am trecut la București, la Institutul de științe Sociale, ca etnograf, unde am funcționat puțin timp, căci, desființându-se, am fost trecut la Institutul Central de Statistică (1940-1943). Aci mi s-au făcut anumite nedreptăți, mai ales la încadrare. De aceea m-am hotărât ca, la prima ocazie, să plec. Astfel
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
ani: e vorba, undeva, de legionari, apoi de vremea în care existau „domnu’ Prim de la județ” și „președintele de CAP”, dar e vorba și de anii de după 1989. Scriitorul nu face însă operă de cronicar, nici de sociolog ori de etnograf. Iar timpul istorisit e mai degrabă unul circular, sugestie a eternei întoarceri. Oricum, importantă e „istoria mică”, privind familia, comunitatea, sinele, faptele de viață așa-zis neînsemnate și comune, cărora le este descoperit și restituit caracterul esențial. Există în această
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
MUȘLEA, Ion (29.IX.1899, Brașov - 27.VII.1966, Cluj), folclorist și etnograf. Este fiul Ecaterinei (n. Pitiș) și al lui Candid Mușlea, învățător. Face liceul la Brașov și studii universitare la București și Cluj (1918-1922). Se specializează la Școala Română din Paris (1923-1925), urmând și cursurile unor mari savanți ai vremii, între
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]
-
filologic) răzbate și din modul în care M. a alcătuit câteva ediții critice: Nicolae Pauleti, Cântări și strigături românești de cari cântă fetele și ficiorii jucând (1962), Gheorghe Alexici, Texte din literatura poporană română (II, 1966), George Pitiș, folclorist și etnograf (1968). Studiile cu caracter monografic, de folclor comparat etc., precum și articolele mai „mărunte” au ținută științifică, reprezentând fiecare o contribuție de certă însemnătate în folcloristica românească. Printre ele, remarcabile sunt La Mort-mariage: une particularité du folklore balcanique (1925), Obiceiul junilor
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]
-
Popp (1789-1842). La centenarul morții sale, Sibiu, 1942; Muzeul Astrei, Sibiu, 1942; Timotei Cipariu și literatura populară, București, 1964; La centenarul nașterii lui Artur Gorovei, Cluj, 1966; Noi contribuțiuni la studiul „Obiceiul junilor brașoveni”, Cluj, 1966; George Pitiș, folclorist și etnograf, București, 1968; Tipologia folclorului din răspunsurile la chestionarele lui B.P. Hasdeu (în colaborare cu Ovidiu Bârlea), București, 1970; Cercetări etnografice și de folclor, I-II, îngr. și introd. Ion Taloș, București, 1971-1972; Icoanele pe sticlă și xilogravurile țăranilor români din
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]