12,743 matches
-
-mi atrofieze sistematic experiența trăită în interesul unei formule artificiale - sau, dacă preferați artistice - care pe hîrtie puteam să o judec conform experienței mele". (Eșecul) Romanul biografic nu este o soluție. Dimpotrivă, ar fi putut agrava problema. Trebuie, deci, ca "eul" povestirii și "eul" autorului să se separe, ținînd cont de incompatibilitatea dintre amintire și scriitură. Această stranie alienare este formulată de Imre Kertész într-un mod emblematic în termenii următori: "Eu nu am fost dus la Auschwitz de trenul din
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
experiența trăită în interesul unei formule artificiale - sau, dacă preferați artistice - care pe hîrtie puteam să o judec conform experienței mele". (Eșecul) Romanul biografic nu este o soluție. Dimpotrivă, ar fi putut agrava problema. Trebuie, deci, ca "eul" povestirii și "eul" autorului să se separe, ținînd cont de incompatibilitatea dintre amintire și scriitură. Această stranie alienare este formulată de Imre Kertész într-un mod emblematic în termenii următori: "Eu nu am fost dus la Auschwitz de trenul din roman, ci de
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
un mod emblematic în termenii următori: "Eu nu am fost dus la Auschwitz de trenul din roman, ci de cel adevărat." Oare Imre Kertész îi dă dreptate lui Sartre? Da și nu. Nu, în sensul în care un al treilea "eu" își face apariția, un fel de meta-eu, necomunicabil și din acest punct de vedere "inexistent", acesta fiind singurul adevărat, care scapă cuvintelor, care "se situează dincolo de cuvinte". În Neue Zürcher Zeitung, Andreas Breitenstein vorbește de un roman autobiografic depersonalizat, "ein
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
acest punct de vedere "inexistent", acesta fiind singurul adevărat, care scapă cuvintelor, care "se situează dincolo de cuvinte". În Neue Zürcher Zeitung, Andreas Breitenstein vorbește de un roman autobiografic depersonalizat, "ein entpersonalisiertes Ich-Erzählen". Iată în ce termeni definește Imre Kertész acest "eu" ‘nexistent: Nu pot spune, de exemplu, că nu exist, pentru că nu este adevărat. N-aș putea să-mi definesc situația, ca să nu spun activitatea, decît cu un cuvînt care nu există. Aș putea să dau un termen aproximativ, dacă aș
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
toată sinceritatea unui mare autor ale cărei limite nu le poate dicta decât cea mai intimă, ori mai puțin sezisabilă, sau stăpânită natură a omului.... Nu-i stilul unui jurnal. Mai mult o încercare narcisită de rupere în două a eului. O disecție existențială, paralelă. Reproduc textul succint: "Lui Borges - celuilalt, nu mie - i se întâmplă fel de fel de lucruri. Eu nu fac altceva decât să hoinăresc prin Buenos Aires, zăbovind uneori, în mod mecanic poate, ca să privesc arcada unui vestibul
Din nou Borges by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14169_a_15494]
-
vedere. Situația e următoarea: E vară, e cald. Un oraș și flerul lui văratec. O femeie între doi bărbați, între cărțile și singurătatea ei. E posibil ca bărbații să existe doar în imaginația femeii. Femeia e cel puțin două. O eu și o ea. Privirea naratorului este în cerc. Nu se poate stabili exact dacă vorbește dinamismul cuiva sau despre cineva, dacă a trăit, ceea ce trăiește sau doar imaginează. Întregul are o construcție scenică. Care va să zică deocamdată fără final. Textul este precedat
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
să le asculte și cu urechea lor interioară, în aceea, mai largă a unei profesiuni cu mare consum emoțional, a se supune unui canon poetic a putut însemna pentru Dinu Ianculescu modalitatea prin care o dată mai mult să-și exprime eul, confesiv și generos, dar nu și dispus la acel agresiv exhibiționism ce tocmai caracterizează lirica de început al celui de al treilea mileniu. Aceasta dintr-o dispoziție intimă, secret aristocratică, de om vechi, cât și datorită faptului că, deși a
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
liric încă din deceniile cinci-șase. Un gând, un chip știut, un vis, un timp..." (Edit. "Vinea", Buc., 2002) reprezintă un rod târziu sau cel puțin o carte de maturitate, atunci când "caietele se leapădă de foi", când aspre întrebări se pun eului melancolic - iar poetul, membru al exilului, are, cel puțin sub acest aspect, o rațiune în plus la neliniștite priviri înapoi. Sunt rondeluri scrise sub apăsarea acelui sentiment, tot mai scormonitor cu trecerea anilor, al scurtării vremii, când sfârșitul nu mai
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
îi găsește lui Duiliu Zamfirescu afinități surprinzătoare cu romantici obscuri și necanonici pe care le sprijină cu declarații ale scriitorului din cine știe ce gazetă a vremii și cu generalizări filosofice între paranteze ce ridică la abstract personalitatea scriitorului: �o ruptură a eului, scindarea lui într-o parte subiectivă, empirică, fenomenală" și una creatoare, transfiguratoare, �mimenală", e constatată altă dată cu perspicacitate prin punerea sinelui propriu sub lupa analitică. Ioan Adam și-a propus identificarea surselor și izvoarelor spirituale ale lui Duiliu Zamfirescu
Identificarea surselor by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15019_a_16344]
-
poeticii la care aderă Adrian Popescu. Acceptînd Lumea ca un dat armonios în principiul său omogenizator, care, în esență, nu ierarhizează, nu ostracizează, nu elimină nimic în chip definitiv, autorul Umbriei își revendică poziția unei plenitudini, a unei împăcări cu eul său și cu ambianța, în care am putea socoti că răspunde "realitatea" poetică a existenței înseși. E îngînată astfel, într-un fel, centralitatea Subiectului de căpetenie al acesteia. Chietudinea contemplativă a poetului e un soi de imitatio Dei. Spre deosebire de artiștii
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
Gheorghe Grigurcu Așa cum spuneam și altădată, poezia lui Valeriu Mircea Popa este cea a unei profunde solitudini. Prin definiție, solitudinea reprezintă o restrîngere drastică, dacă nu chiar o suspendare a relațiilor eului cu lumea. Aceasta din urmă suportă o reducție al cărei tablou se încheagă din fapte minime, din deșeurile grandorii. E o lume de uz personal, am zice homeopatică: "oare de ce s-a ofilit frezia// doar o pusesem chiar lîngă fereastră
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
care "ea" devine "eu". în scenografia Alinei Herescu cuplând elementele realului cu cele care induc imaginarul poveștilor reale, trei actrițe (Monica Ristea-Horga, Roxana Marian și Elena Purea) istorisesc și "întruchipează", trecerea de la distanța impusă de înstrăinare până la trăirea insuportabilă a eului se înfăptuiește la vedere, cu complicitatea spectatorului. Ceea ce în jurnalele de actualități se înscrie în seria faptelor abominabile, este individualizat de către artiști prin apropiere de concretul sensibil. Violența, lipsa de decență nu sunt ale piesei, ale regiei sau ale actorilor
Monoloagele vaginului de Eve Ensler by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15053_a_16378]
-
plătit lumină mă-ntrebai). Fantezia înseamnă abolirea limitelor. În chip caracteristic, Nora Iuga suspenda limitele dintre regnuri, producînd un peisaj de hibrizi amuzanți care însă posedă un substrat protestatar, poartă indiciul unei rupturi cu lumea și, în egală măsură, cu eul auctorial cărora li se opune "obiectivitatea" secundă a viziunii bizare: "eu sînt șam/ am o femeie cu un picior verde/ și cu urechea tăiată/ am o femeie rasă-n cap/ și cu țîțe lungi că de capră" (Șam se recomandă
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
aparent veselă ce traduce simțămîntul libertății. E o libertate euforica, senzuala, care se tatonează pe șine la nivelul primar al suprafeței născătoare de fi-guri caleidoscopice (adîncimile sînt puse în paranteză, dramatismul e formal izgonit). Dublă evitare, a realului și a eului, duce la dezorganizarea structurilor conceptuale că și a celor percepționabile, cărora li se substituie o blîndă anarhie, o inofensiva babilonie a reflexelor care părăsesc oglindă realului și se joacă de-a lumea, pe cont propriu. Autorul pare a nu mai
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
sale" (șam umblă pe cer). Prin astfel de manevre suprarealismul se îmbiba de un "realism" dulceag, indolent și persiflator, de nuanță balcanică, ce atestă o psihologie și o ambianța precum marca de fabricație pe un produs aflat în comerț. Marca eului liric prin care transapare cea a unei anume ființe plantate într-un anume mediu. Nora Iuga - Autobuzul cu cocoșați, Ed. Vinea, 2002, 64 p.
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
Grete Tartler Un roman sau mai degrabă nuvelă cu secvențe cinematografice și ritm de policier: personajul în căutarea "femeii perfecte", un EU pe jumătate conceptual, pe jumătate auctorial, e curier diplomatic francez. Adică transportă documente secrete la diferite ambasade ale Franței. Valiza diplomatică - un colet al cărui conținut secret e garantat prin legi internaționale, cum garantată e și imunitatea însoțitorului - poate, tocmai
Femeia perfectă by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15055_a_16380]
-
pentru un spectacol extrem de special, neobișnuit la noi, cu esențe elitiste realizat la Teatrul Act de pe Calea Victoriei. De la ideea realizării și pînă la cel mai mic detaliu al formelor și nuanțelor, București nicăieri este un atac dur asupra conștiințelor, asupra eului laș și nepăsător al fiecăruia dintre noi. Creatorii spectacolului, neconvențional pînă în măduva oaselor, construiesc o structură pe fundalul unui fluier ciobănesc și mioritic mînuit de Iureș bazată pe cuvînt și pe imagini, care ar trebui să fie sursa unui
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
Gheorghe Grigurcu PRINTR-UN rafinament "decadent", carența de energie duce la o dedublare care nu e între prezență și absență, activitate și pasivitate etc., ci între două variante ale suspendării eului. Subminată de oboseală, acțiunea (prezența) de care îi este autorului lehamite duce la fals, absența fiind, la rîndul său, compromisă, mistificată de această "aflare în treabă" fără sens. E un fel de apogeu al negării, întrucît aceasta se hărțuiește și
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
e comică în sine devine astfel după un decalaj temporal. Deoarece, explică autorul german, nimeni nu s-ar putea amuza de propriile-i acțiuni decît după cel puțin o oră de la producerea lor, cînd s-a detașat prin configurarea altui eu ce ar putea relativiza comportamentul precedentului... Cu asemenea gînduri am însoțit lectura ultimului volum de versuri al lui Ion Stratan, intitulat, paradoxal exploziv, Biblioteca de dinamită. Întrucît poezia d-sale stă tot mai vădit sub semnul parodiei, putînd fi caracterizată
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
semn, nu, se aprinde un chibrit pe geam/ și cauți să faci semn măcar cu cincizeci de brațe/ măcar să pui un petec la muzele acelea neliniștitoare// tu, ochi cu o ființă în frunte" (Kant Orient-Express). Firește nu putea lipsi comedia eului, bizuită pe umilirea de sine, pe o farsă din care se degajă o stranie reconsiderare, o năzuință à rebours la spiritual, în care se simt ecouri din Arghezi și Dimov: "ghemuit, cu oasele moi/ neformate-n lichid amniotic/ stau preaplecat
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
cu oasele moi/ neformate-n lichid amniotic/ stau preaplecat la gîndul că și/ prin mine va trece alaiul// și prin mine, cel ca un ochi/ de miel fiert în ciorba pascală..." (Locul de trecere). E un soi de descărnare a eului de vanități, de denudare a sa printr-o aparentă apostazie, care, prin mecanismul parodierii parodiei, sugerează o cale de purificare... Ajunsă la apogeu, parodia face stînga împrejur. Acea "ironie radicală", în care Ihab Hasan vedea "dezumanizarea" proprie creației postmoderniste, își
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
ziarele imposibile, pentru că plecați de la ideea că totul trebuie să fie plat. Bateți terenul cu piciorul plat, fugăriți iepuri legați cu sfoară de copaci artificiali, cu frunze de ceară". De răspuns, nu îi răspunde omul, ci un proces lipsit de eu, o cauzalitate mecanică, cifrul celulei: "Așa sunt instrucțiunile". Există și un alt fel de asemănare? În încheiere, voi numi cel de-al treilea mod al semnificării triadice, cel mai important. E codul palimpsestic, codul hermeneuticii canonice, care vine și el
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
principal). Matei Călinescu nu abordează direct trecutul tulbure al lui Eliade. Două sînt modalitățile prin care amortizează orice efect inutil într-o astfel de problemă delicată: privește problema prin ochii lui Culianu sau interpretează texte. în felul acesta își absolvă "eul critic" de prejudecăți... Primul pasaj surprinzator al cărții apare în articolul O crimă perfectă. Autorul își transcrie și analizează notițele mai vechi pe care le pregătise la scurt timp după moartea lui Culianu, în mai 1991. Iată cîteva rînduri din
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
din revolta materiei ce-și reneagă tiparele, își vomează principiile, își blestemă condiția. Însă Nordul e plurisemnificativ. El face posibilă apropierea antipozilor metafizici, care se întîlnesc nu în arena înregistrării mecanice pe care o săvîrșește scriptorul, ci în chiar funcționalitatea eului său sfîșiat: "în Nord sînt mai multe norduri în care te răsucești ca într-un smîrc. Fiara/ și îngerul sînt aproape. Ochiul meu e arena/ lor și nu un aparat de fotografiat" (Lui Gellu șBinomul lui Buberț). Astfel își face
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
multiplică, oarbă și ea, purtînd în mînă cărți pe care "hidra Nordului" le distruge cu sete, ca o întrupare a absurdului atotputernic, așezat deasupra zeilor. E o antidivinitate. În asemenea circumstanțe, Nordul nu e decît o aspirație bovarică. Aspirația unui eu ce-i înscenează o mitologie suspect sofisticată, de-o vacuitate care îngăduie o combinatorie de forme și nuanțe deschisă spre infinit. Direcția dominantă e, firește, cea declinantă, cinic devalorizatoare. Fabulosul depreciat e ca o plastilină din care mîna blazată a
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]