145 matches
-
încremenire, izbăvire de cinetică însă mecanică, neradiantă, nemultiplicatoare de sensuri a unei fracțiuni de timp și de viață). Arta în concepția aceasta nesuperficială, neartificioasă, necopilăroasă, neartizanală, prefigurează, înaintea sufletului din stare de întrupare la stadiul de spirit (duh, pneuma), prefacerea evanescenței (clipei, duratei) în eternitate și, imuabil, saltul în limbaj sartrian de la verbele a face și a avea la teribilul (paradisiacul ori drăcescul) verb a fi. Limita, moartea, definitul, strânsura sunt astfel depășite"17. În același loc Steinhardt mai spune:,,Eminescu
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
anumite sensuri, sau cei pe care cuvintele îi fac visători, sau cei ce vor să dea cea mai bună tălmăcire gîndurilor lor, cei atenți atît la esență, cît și la nuanțe. Monotonia lui Bacovia înseamnă profunzime, iar diversitatea lui Minulescu evanescență. Deși tot Bacovia se cuprinde întru-un singur volum, aș putea vorbi despre saga lecturilor mele din și despre opera sa: sublinieri, reluări etc. N-ar fi o exagerare. De cîteva decenii, în aproape tot ce citesc, îl caut pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și frig". Când " Norii pleacă din gară / Nespus de agale", în rime care fac lectorului poftă de cuvinte, Soarele îmi ia fața în mâini. Dar tandrețea florii pictate, a luminii calde, e trecătoare, prea plăpândă ca să dureze, aproape neadevărată în evanescența ei. Viața e cu totul altceva decât "hârtia nereciclată" pe care poposește o floare neadevărată. Poemul Nori strecoară un foarte trecător "mai" în viața poetului scăldat o clipă de soare: forma exactă a chipului pe care îl pipăie câtă vreme
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dar poate fi, locul îndepărtat - nelocuit - al transparenței. Nu este acesta însuși locul diafanului, al constituirii unei imagini inimaginabile care arată fără să se arate? Este chiar condiția definitorie a transparenței. Ea nu e posibilitate întemeietoare decât într-o totală evanescență a determinațiilor mundane, în dezagregarea oricărui corp - inclusiv a celui poetic - ce ecranează perspectiva: "Va trebui să moară natura ca să nască,// vor trebui să moară iepurii-n vizunie/ și să acrească mustul, ca soarele să vie/ și ca pământul iară
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
zi". Imaginea se profilează cu greu, nu pentru că nu ar fi concretă, aplicată pe sensibilul real pe care îl exprimă; nu, prin urmare, deoarece i-ar lipsi expresivitatea, plasticitatea. Conturul ei nu poate lua decât forma incertă a fulguranței, fragilitatea evanescenței, într-o lume intermediară - a lui nici...nici - în care spațiul și timpul sunt încremenite 4, totuși poate o lume a veșnicei culmi ("Poate e un etern amurg"), lumea dintre. Nu numai că exterioritatea se înscrie în dispariție, dar conversiunea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e o limită cronologică, punctul terminus al unei deveniri temporale. Dimpotrivă, miezul e sfârșitul și începutul, centrul eshatologic al anti-devenirii mundane. Noaptea întunecă lumea, îi șterge apariția din orizontul vizibilității; mai mult, orizont nici nu mai este, ci doar dispariție, evanescență a oricărei pozitivități în care ceva ar putea să apară. Faptul că până și acest miez e putred arată, dincolo de mediul alterării selenare, intermediul unei inversiuni 9. Dacă miezul nu mai e miez, decade din condiția sa de reper temporal
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
schimba la suflet și la chip/ Și ne vom depărta ca să se scalde". Imaginea păsărilor se scaldă pe fondul inaparent care o pune în lumină, apare în miezul dispariției, așa cum schimbarea imprimă pe suflet și pe chip semnul departelui, pecetea evanescenței elocvente. Ceea ce dispare din vedere apare în vederea imaginii; doar ea rămâne vizibilă în forma poemului care o rostește: "Din tot ce-a fost au să rămână plopii/ Pe marginile drumului pustiu/ Cu frunza care tremură-așteptând,/ Fără să știe că e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de legăturile sale și resimte înrudirea cu sufletul. "Sunt singură" nu e starea închisă între "sunt mulți" și "e lună", zarea eclipsată a resemnării. Abia în mediul acestui interval sufletul formei iese la vedere, prin contrastul pe care îl insinuează evanescența însăși, în contratimpul unui "a fi" ce stă în trecere, stând în vedere. "Stolul de flori" nu e o imagine a naturii ci a sufletului surprins în îndoita sa stare, a zborului și a deschiderii. Este forma esențializată în care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
natura păcatului aducător de moarte, care e chiar condiția umană: lepădare de carnalitatea supusă putrezirii, despuiere de tot ceea ce - în finitudine - înseamnă fenomenalitate a timpului. A doua e golirea rostirii înseși, evacuarea de semnele prin care lumea se arată în evanescența ei deconcertantă, în trecerea derizorie a aparenței prin vizibilul tuturor celor ce sunt și nu sunt. Or lumina nu pune în vedere sensul slab al unei lumi pe care cuvântul să-l poată rosti prin reflectare ori reprezentare. Cuvântul nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în loc, privirile contemplative ar surprinde neașteptate imagini și viziuni. Fascinați, atenți, lipiți de ceea ce se profilează, nu vom putea învălui inefabilul, nici vizibilitatea oferită ca din balonul lui Jules Verne, doar uitarea, eroarea, iluzia care au început să intre în evanescență. Ni se arată cadrul de poveste cu reversul de oglinzi al amintirilor, chiar dacă nu s-a întâmplat mai nimic imediat și în afară, chiar dacă fantoma orașului bântuie, neținând seama de inimaginabilul nostru cerc. Timpul este încremenit. În atâtea veacuri scurse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
cel mitic, închipuit, ireal, viitor? Uneori îmi pare că orașul meu cultural el însuși ezită între a fi cel concret, pozitiv, veritabil sau cel din vis, fictiv, iluzoriu, himeric, labirintic. Drumurile se încrucișează indecis și eu însumi sunt îndoielnic, oscilant. Evanescența din această zonă de mijloc, unde-și dau întâlnire viața și reveria, cere mai multă lumină sau poate e mai bine să rămână așa? Explorarea catacombelor, beciurilor domnești, galeriilor subterane (câte au mai supraviețuit din vechiul oraș) ne-ar cere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
un punct, veți fi hârtie în orice punct al globului!" Nu era oare regula (și formula este valabilă atât pentru muritori, cât și pentru nemuritori) ca volumul pe care-l dobândeați în timpul vieții în spațiul social să se preschimbe în evanescență precoce după deces? Credeați că Egiptul faraonilor, cu mormintele și piramidele lor, înseamnă o dezmințire de la această regulă? Ea a ocupat spațiul și timpul, fără a-l sacrifica pe unul celuilalt, așa cum facem noi ăștia care acceptăm nepăsători ca edificiile
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
fi știut/ că spuma îmbătrânește, că valul nu înflorește/ a doua oară,/ îmbătată m-aș fi întins pe nisip” (Războiul cu tine însuți). S-a vorbit, cu referire la volumele de dinainte de 1990, despre „irealismul poeziei” (Nicolae Manolescu) și despre „evanescența discursului” (Marin Mincu), dar în versurile ulterioare tendința spre irealitate devine tot mai accentuată. Dacă, în genere, modalitatea de construcție a poemului consta într-o decupare a secvențelor de cotidian, recompuse la nivel simbolico-parabolic, într-un registru al semnelor enigmatice
TARTLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
Dialogul, subiacent polemic, cu Papini are o capacitate reală de a absorbi reflecția filosofică într-o structură de roman liric. Poezia (Irenikon, Poeme de odinioară) respiră într-un registru strict intim: figuri și locuri de altădată trecute în climatul de evanescență al amintirii devin transparente jocuri de umbre, candori de contururi fluide, muzicale cantilene și „ecouri” (Cărarea pierdută, Fântâna părăsită, Remember). Versurile nu evită să mărturisească reminiscențe de lectură, dar, rămânând fidele naturii necontrafăcute a autorului, aleg o simplitate care le
HUSAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287472_a_288801]
-
alocuri unde de suavitate sau scânteieri ludice. În Adalbert Ignotus, ciclu baladesc despre un ciudat personaj, „păstor” peste mărunte sălbăticiuni, discursul poetic, de o calofilie discretă, etalează o prețiozitate livrescă și se desfășoară într-un zumzet metaforic, cu ocultarea sau evanescența tramei narative. Al doilea volum postum, Văzduhul de cuvinte, e cel mai viguros și promițător dintre toate. În versuri uneori solemne, chiar patetice, alteori proaspete, impresionând prin autenticitatea rostirii, C. reia, într-o prozodie „clasică”, tradițională (ferită însă de monotonie
CAUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286143_a_287472]
-
9; Al. Raicu, Autografe, București, 1983, 27-43; Gh. Bulgăr, Melancolia amintirilor, ARG, 1984, 5; Scarlat, Ist. poeziei, II, 353, IV, 45; Micu, Modernismul, I, 264-265, 314; Mihail Celarianu, RRI, I, partea II, 579-587; Firan, Profiluri, 156-159; Const. Ciopraga, Personalitate și evanescență: Mihail Celarianu, CL, 1987, 10; Negoițescu, Ist. lit., I, 317-318; Micu, În căutarea, II, 96, 121, 198; Dicț. scriit. rom., I, 534-536. S.C.
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
istorice mai ample, raportului pe care practicile patrimoniale și de consacrare monumentală îl întrețin cu sensibilitatea estetică și cu formarea identității moderne. Mă refer mai ales la "Eul modern în arta monumentelor de for public" și "Cultul eroilor și poetica evanescenței în secolul al XIX-lea", ambele cuprinse în Contribuții la istoria ideii de patrimoniu, pp. 33-69. Demonstrațiile profunde ale cercetătorului ieșean angajează temele "pierderii" și ale efemerității specifice regimului monumentalizării în procesele complexe care contribuit la cristalizarea unei reprezentări a
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
păcate, n-are destinul Mării Mediterane, acesta e marele ei defect. Marea Mediterană e traversată de toate tipurile de cooperare posibile, multilaterale, directe, bilaterale, e o mare în care reflexele de cooperare s-au dezvoltat în sute de ani și numai evanescența statelor face ca ele să dispară pe moment. Reapar apoi în forme cu totul interesante - cazul Libanului sau al Egiptului, sau al Libiei. Marea Neagră n-a avut niciodată acest succes. În Marea Neagră nu există decât o singură formă de cooperare
Întotdeauna loial by Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2017_a_3342]
-
le-adaugă „informităților" și norul. Nu credeți, totuși, că un orb, ce nu-l cunoaște nici vizual și nici tactil, l-ar putea „vedea" muzicalmente? Gân-diți-vă la Les Nuages de Debussy, a cărui muzică evocă lenta derivă nubivagă, perpetua metamorfoză, evanescența unui abur intangibil. C: V-am spus că... la musique n'est pas mon fort! Oricum, amicul nostru comun, Aristofan, i-a invocat, la rându-i, și, mai cu seamă, prințulHamlet, ce, obligân-du-lpe Polonius să-i semuie, alternativ, cu o
De vorbă cu un Cocoloș by Șerban Foarță () [Corola-website/Imaginative/6783_a_8108]
-
asupra copacilor, dar și strălucirea monotonă a urmelor de pași în zăpadă. Ultimii ani ai carierei îi dedică redării splendorii grădinilor, mai ales celei din jurul casei sale de la Giverny, unde puternica strălucire a luminii și culorii dau senzația inedită de evanescență. Alți mari inovatori ai impresionismului au fost Camille Pissarro (1830-1903) și Pierre-Auguste Renoir (1841-1919). Motivele favorite ale lui Pissaro erau peisajele, scenele cu râuri, strada pariziană și muncitorii aflați la lucru. Renoir are aceleași teme ca și Pissaro sau Monet
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]