147 matches
-
Păsărilă; configurând între cer și pământ crucea cu trei dimensiuni, ca Scară a Cerului, ca Lungilă și ca Lațilă, identic deci cu Vortexul Sferic Universal, săgentând păsările ca Herakles la lacul Stymfal, adică harponând si fixând din zbor intelecțiunile în evanescența și inefabilul lor. Ca și Herakles, este, prin urmare, un actualizator neostenit, inepuizabil, de coordonate rectilinii și polare. Fiu al Săgetătorului, nepot al Arcașului, se identifică cu constelația zodiacală cu același nume (Săgetătorul zodiacal este reprezentat ca Centaur ținând un
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
și acuma...” Așadar, conchide cântărețul, „Mai sunt femei ce știu s-aprindă Luna!” Menestrel și cavaler modern, poetul se acoperă cu fluturi, e invadat de visuri feerice, hrănite din același spațiu al Nordului natal. O poezie muzicală a candorilor și evanescențelor, din care se nasc și versurile, și proza pentru copii ale lui D., de o naturalețe și „copilărire” autentice. SCRIERI: Din Nord, Iași, 1972; Vreți să aveți și voi un zmeu?, Iași, 1972; Pădurea românească, București, 1976; Acțiunea „Păstrăvul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286662_a_287991]
-
poet-punte între lirismul feminin al generației ’60 (Ana Blandiana, Constanța Buzea ș.a.) și cel al generației ’80 (Mariana Marin, Elena Ștefoi, Ioana Crăciunescu), evoluând de la tandrețe și transparență la sarcasmul aluziv, cinism și subversiune ca rezistență la cenzura realului, de la evanescență și puritate la senzualismul nărăvaș și notarea în priză directă a realității. Spațiul de grație (1976) surprindea prin unitatea de ton. Afilieri la îndemână sunt Lucian Blaga, Constanța Buzea, Nichita Stănescu, Ileana Mălăncioiu. „Spațiul de grație” este unul de „rugă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
anumite sensuri, sau cei pe care cuvintele îi fac visători, sau cei ce vor să dea cea mai bună tălmăcire gîndurilor lor, cei atenți atît la esență, cît și la nuanțe. Monotonia lui Bacovia înseamnă profunzime, iar diversitatea lui Minulescu evanescență. Deși tot Bacovia se cuprinde întru-un singur volum, aș putea vorbi despre saga lecturilor mele din și despre opera sa: sublinieri, reluări etc. N-ar fi o exagerare. De cîteva decenii, în aproape tot ce citesc, îl caut pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
toate Portret-ele în cuțit (chiar și cele ce par descinse direct din retorica lui Mircea Ivănescu) sunt, în fond, arheologii ale imaginii de sine, așadar mijloace eficiente de instituire și de comunicare a unui sine vulnerat, căci marcat de iminența evanescenței în acord cu acest corolar tematic este și definiția-tip a poemului: "mulajul propriei mele dispariții". În Cartea invaziilor, acest mulaj al dispariției ființei poetice este mult îngroșat, ca pentru a deriva atenția cititorului dinspre drama emițătorului de text înspre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cum un sărut/ îți tremură pe buze și te doare// dar pânza apei hohotind s-a rupt/ și-n alb cutremur s-a deschis afundul/ din amintiri priveam la râul supt/ și mă privea cu ochi de sticlă prundul" (Narcis). Evanescența, iată, prin urmare, riscul major al acestui gen de reflectare narcisiacă, asumat însă fără preget într-un discurs care se va focaliza, cu aceeași obstinație, pe aceeași retorică grandilocventă a eului hiperbolizat, având acces la celest ("dar ridicând genunchiul nestins
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
năruind feroneria fantomelor/ și stâlpii cocliți ai galeriei" (triunghiuri cu pupila albastră). Crochiul întunecat în ton baladesc, pastelul de umbre și reflexe agonice (chiar și cel compus în numeroasele sale ore franceze) ori sonetul acompaniat de un vag halou al evanescenței pe care le cultivă Valeriu Stancu în cicluri bine delimitate (copilăria anotimpurilor din Sinucigași de lux, răstălmăcirea jocului și triunghiuri cu pupila albastră din cărțile eponime) pretind, dincolo de virtuozitate formală sau atașamentul (lucid!) față de o tradiție asumată și în definitiv
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
prim-plan, aceea a Deltei, adevăratul protagonist al cărții lui Talpalaru. În ciuda faptului că este jalonată de toponime reale, identificabile prin exercițiul cartografic (Jurilovca, Periprava, Mahmudia, Sarichioi, Letea), Delta sa este o geografie simbolică, în care se luptă permanența și evanescența, asceza și păcatul, bucuria și suferința (pe)trecerii dincolo de limanurile vizibile prin "scara de lacrimi" sau "năvodul de ceață". Referințe critice (selectiv): Nicolae Panaite, în "Convorbiri literare", nr. 5, mai 1999; George Bădărău, în "Convorbiri literare", nr. 8, august 1999
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
monopolul creației. Dominique Colas (1990) propune o lectură a politicii culturale în termeni de dominație: orice imagine a puterii se întemeiază pe o putere a imaginii. Nu-și însușește statul imaginea "creatoare" a culturii tocmai fiindcă arta (contemporană), cu toată evanescența semnificațiilor ei și cu absența limbajului articulat, reprezintă unul dintre ultimele centre de abundență, de "plusvaloare a sensului" (după expresia lui Claude Lévi-Strauss)? Nu este arta unul dintre ultimele locuri unde imaginea dezinteresării capătă formă și servește scopurilor politice? Dacă
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
trei ani de zile; începând chiar din clipa de față; după ce am inventat poezia 7. Cele două comparații identificate în poezie - curajul și puterea (omenească) sau topit ca aburul, respectiv sufletul meu doarme ca întro vizuină pierdută - sugerează starea de evanescență (aburul), de singurătate, de alienare și deznădejde pe care o traversează poetul, odată eliberat de caznele creației. Originală este și metonimia degete - putrefacție - moarte, desemnând nu numai ființa biologică, ci și mâna care scrie. Astfel, versul degetele subțiri care vor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Neunitar, dar nici dual, pare a savura infinitudinea noilor posibilități și conexiuni, deși își poartă cu sine finitudinea și mortalitatea trupului și perisabilitatea sentimentului. Avatarul nu crede în ideile de absolut și de eternitate. Încă o dată, virtualitatea nu își dovedește evanescența și imaterialitatea, ci intensitatea și variabilitatea fluxurilor identitare și dinamica contingentă a forțelor și a vibrațiilor corporale care compun ființa umană. În contextul avataric online, rețeaua de conexiuni și de metisaje a identităților umane este o dovadă a devenirii și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
un tip de cunoaștere modernă, ce este considerată că reflectă o realitate externă, dar care acum sunt complet neadecvate noului stadiu, lipsit de referențialitate. Acest nivel în care realul dispare în simulări perfecte este caracterizat de abisul sensului și de evanescența diferenței dacă în reprezentare există o diferență clară între original și copie, hiperrealitatea nu doar că desemnează absența originalului și a oricărui tip de referențialitate, ci și substituția în locul realului a semnelor sale artificiale, față de care nu mai există însă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
s-a dovedit a fi cea mai scurtă etapă a leninismului sovietic. 2.3. Leninism post-revoluționar Acest concept acoperă ceea ce în istoria sovietică este denumit de obicei stalinism. Stalinismul este abordat deseori ca o extremă birocratizare a PCUS, concomitent cu evanescența fermentului revoluționar. Cel mai frecvent argument adus în sprijinul acestei ipoteze este onceptul lui Stalin de "socialism într-o singură țară", o inovație ideologică având rolul de a stabiliza și consolida tânărul regim sovietic. Dacă Lenin credea și lupta pentru
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
se confruntă țara, lumea și veacul, binemeritând înaltul titlu de Erou al națiunii române și de cel de Erou al Păcii (subl în orig)". Avem de-a face acum cu "epoca Ceaușescu", în care PCR intră într-un proces de evanescență concomitent cu accentuarea trăsăturilor "eroice" și "geniale" ale secretarului său general. Charisma este proiectată, ca în cazul fascismului, la nivelul liderului, ale cărui trăsături romantice sunt dincolo de orice îndoială. Aflăm în continuare că inițiativele internaționale ale dictatorului român "împlinesc un
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
manipulate de către capitalismul global; mai mult, reprezentau o minoritate insignifiantă în interiorul unei societăți sovietice care ar fi subscris imperativelor ideologice ale PCUS (vezi Vincent: 1995, 61-75). Această argumentare nu invalidează teza de la care am pornit în ceea ce privește leninismul sistemic, și anume evanescența flerului său revoluționar. Principiile ideologice începuseră să conteze tot mai puțin pentru leninismul sistemic, așa cum se poate observa și din acceptarea în cele din urmă a variantei occidentale de drepturi ale omului. Tot ce îl interesa era stabilitatea politică, internă
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
trecut care a avut loc,însă fără a se petrece în realitatea reperată în afara sceneide ochiul uman. Prin aceasta, teatrul scapă de sub controlul rațiunii imediate (a logicii primare) și forțează granițele metafizicii. Viața teatrului viul reprezentației escamotează neajunsurile literarității și evanescența imaginarului. Prin aceasta, îngăduie celui fără chip, grație necesității, să-și arate fața, readucând în joc marile absențe și destine care încă nu s-au împlinit. Realitatea reală (cotidiană, istorică, datată) și realul imaginarului (anisotric, propriu unui timp fără timp
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
e bine. Cîndva, într-o bună zi, din aceste aleatorii tentative... de imagine colectivă va țîșni personalitatea marcantă, carismatică. În ultimă instanță, doar ea contează. Bilanțul pe națiuni, ca în sport, nu e relevant aici, în această lume a tuturor evanescențelor. E de așteptat deci, n-avem încotro, momentul apariției individului excepțional. Și, pentru că tot am pomenit de schizoidie, să aplanăm un pic lucrurile, să nu ajungem cu ele pînă în pragul ospiciului. Nu e cazul. Să fim rezonabili: alienatul nefiind
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fost? nu se poate prestabili la fel ca metodele unui om de știință. Istoricii nu dispun de baghete magice, formule și axiome, ci doar de investigații laborioase pentru a desluși trecutul. Istoriile lor sunt într-un registru al provizoriului și evanescenței. Istoria nu are și nu comportă, în ciuda structurii "secret lingvistice" a datului, relații de ordin lingvistic precum semiotica, semantica, hermeneutica sau logica. Dacă aceste patru discipline îl ghidează pe intelectual în analizele lui, îi oferă omului modern posibilitatea de a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
gândim pe baza a ce știm. În mod incontestabil, istoria scrisă este și un exercițiu mental, dar nu unica modalitate de a privi în trecut, așa cum își imagina Collingwood. Comentarile, descrierile și povestirile sunt negreșit partea relativă a cunoașterii istorice, evanescența structurii sale. Ceea ce contează sunt faptele și dinamica umană, modalitățile autentice de acțiune din trecut, prezent și viitor. Poate că singura filosofie ce se mai poate susține astăzi este o gândire pe baza relaționării faptelor cu spusul. Dincolo de o relație
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și frig". Când " Norii pleacă din gară / Nespus de agale", în rime care fac lectorului poftă de cuvinte, Soarele îmi ia fața în mâini. Dar tandrețea florii pictate, a luminii calde, e trecătoare, prea plăpândă ca să dureze, aproape neadevărată în evanescența ei. Viața e cu totul altceva decât "hârtia nereciclată" pe care poposește o floare neadevărată. Poemul Nori strecoară un foarte trecător "mai" în viața poetului scăldat o clipă de soare: forma exactă a chipului pe care îl pipăie câtă vreme
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fotografie, la afiș și modă, care-l reflectă chiar și consumerist, inconstant, ca pe o sensibilitate care condensează spontan. Și în mod esențial, trebuie spus, simbolismul reprezintă un catalizator estetic, deschide către arta europeană, către orizontul culturii universale. A surprinde evanescența constitutivă, inefabilele simbolismului într-o "formă" a făcut printre altele obiectul acestui studiu, dar mai mult decât atât, dificultatea a constat în a demonstra că nu este vorba de o formă goală, o formă fără fond, ci de existența unui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din profil, atent la contraste și la efigierea acestui chip -, îi corespunde un altul, care conferă, de fapt, caracterul simbolist acestei picturi, cel al interiorității. Acest chip ne trimite prin sugestie către altundeva, o proiecție incertă, o vibrație emotivă, o evanescență. Tablouri precum Fată tânără cu fața la foc, Doamna în rochie galbenă sau Pe gânduri asociază reveriei și o gesticulație afină. Visarea vine și din așteptare, precum într-un tablou ca Femeie lângă stâncă, așteptare pe care nimic nu o clarifică. O
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]