1,030 matches
-
Intră în sală cu capul doldora de comentarii. Înșiră pe foile albe tot ce știa iar privirea mulțumită a profesoarei, care-și tot arunca ochii pe colile ei, îi spuse că făcuse un lucru bun. Așteptând să termine și ceilalți, exaltată de frământările creației, Luana se gândi să facă un ultim comentariu, de data aceasta personal. "...Dar cine poate ști, cu adevărat, ce-a fost în mintea și inima lui Eminescu când a scris aceste minunate versuri? Poate cineva să intuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ca asta? Or libertatea nu se poate împiedica de suspiciuni. Cel care a decis să fie liber nu poate avea gânduri meschine, chițibușare, contabile, de ce a zis aia și nu asta, etc. Voiam să trăiesc pe picior mare, să mă exalt că exist. Nimic mai bun decât să adopți identitatea unui necunoscut pentru a cunoaște beția necuprinsului. p. 35 Ajunsei la Versailles. Alesesem această direcție fără să reflectez deloc. Unde altundeva mă puteam duce? Era absolut necesar să-i descopăr casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
de fructe. Un whisky te-ar termina, căci numai ce te-ai trezit. -Diagnostic imparabil. -Există o soluție perfectă: o licoare ce-ți va alina setea și-ți va da bucurie și tonus, va răspunde chemării palatului și te va exalta, îți va ușura viața și care o să-ți redea totodată gustul vieții. -Ce nectar e acesta? -Șampanie frapată. Izbucnii în râs. -Spune mai degrabă că dumneata mori de poftă. -Așa e. Dar îmi place ca dorințele mele să fie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
partea luminoasă nu mai exista și totuși rostogolea cuburile știrbite de nenoroc în virtutea gravitației de a fi unul. Complicitatea sinelui de împrumut se ia precum noroiul pe ghete: Hai să ne amăgim împreună, Doamne! Să numim minciuna adevăr și să exaltăm în binefacerile lui! Deschide fereastra să respirăm adevăr cu toți plămânii: adevăr la mic dejun (o felie de lună rumenită pe ambele părți), somnul să-l îndulcim cu adevărul despre poveștile cu Greuceanu (vecinul de la parter, bodyguard la o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cucută din icoana Bunei Vestiri, anii se cojesc din lemnul teiului și ninge a toamnă cu păsări moarte. De 7 ori câte 3, clopotul... și începea miezonoptica. Toaca îngâna tăietorul de lemne. Dumnezeu bătea cuie la sicriu. 50. Aceeași bucurie exaltă mereu altfel. Spargi zidul să intre soarele printre paginile calendarului. Peste 40 de zile vine Crăciunul și tu vrei să înflorească trandafirii deasupra mormântu-lui, să ardă rozele în felinare, precum lumânările din ceară curată. Peste 40 de zile vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în alegerea acelora cărora le-o adresez. Nu numai că îndeplinesc o datorie și fac proba recunoștinței, dar mă îndepărtez și de obiceiul comun al scriitorilor care dedică mereu cărțile lor unui principe, și care, orbiți de ambiție sau avariție, exaltă în el virtuți pe care nu le are, în loc de a-l certa pentru viciile reale"14. Cum se vede, spiritul independent, conștient de sine și caustic, îndrăzneala gîndirii neconformiste, gustul pentru idee și fraza bine ritmată, prind un relief definitoriu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fi dezvăluit secretele divine 95. Dar, așa cum observă Philonenko și Dupont-Sommer, legenda babiloniană nu explică singură „extraordinarul prestigiu al patriarhului în Cartea lui Enoh”96. Citez mai departe: „Trebuie să ne gândim, fără îndoială, că Enoh a fost atât de exaltat în spiritul adepților săi șgrupul esenienilor - n.n.ț, întrucât s-a recunoscut în figura lui Fiul omului din capitolul LXXI ș...ț. Adepții lui Enoh vor fi crezut că revelațiile lui au ajuns până la Noe, așa fel încât scrierile care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
într-o zi de sărbătoare, belșugul proviziilor răspândite pe platouri, conversația animată, numeroasele glume (cu sau fără perdea), toate acestea construiesc fundalul unei comuniuni spirituale care eludează, desigur, o definiție canonică, dar care nu este, prin aceasta, mai puțin adevărată. Exaltăm aici singura valoare care ne permite să trăim la intensitatea dorită: libertatea de a alege. Conceptul de opțiune lipsită de constrângeri constituie, simultan, o binecuvântare și un blestem, fiindcă implicațiile unui act deliberat instituie, ad libitum, ordine sau haos în
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
reglate, de către ele însele totuși și pentru ele însele pentru ele: pentru ca ele să se pună în funcțiune și să se întâmple în fine tot ceea ce se poate întâmpla. Tehnica este natura fără om, natura abstractă, redusă la ea însăși, exaltându-se și exprimându-se pe sine, autodezvoltarea sa, în așa fel încât toate virtualitățile și potențialitățile incluse în ea trebuie să fie actualizate, pentru ele și pentru ceea ce sunt ele, pentru dragostea lor față de ele însele, pentru ca să se facă tot
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sigla secerii și ciocanului, nonvaloarea a fost benevol asumată și mistificarea a fost conștientă. Est modus in rebus. Monsieur Homais era, desigur, un munte de egoism, meschinărie, filistinism, un cinic perfect. Oricît pare sedus de bravada lucidității, a inteligenței mereu exaltate sub raportul lor de inconformisme performante, Alexandru Paleologu e, în miezul personalității sale, un generos, un samaritean, apropiat, mai mult decît pare la prima vedere, de religiosul, sentimentalul său prieten, N. Steinhardt pe care l-a admirat. Autorul Interlocuțiunilor ni
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6993_a_8318]
-
Admirator înmănușat al lui Caragiale, pretinsul său emul e incapabil de cinism, nu numai prin ținuta scriiturii, ci și printr-un vector de "naivitate", de candoare ce-i nutrește pînă și cele mai ample gesturi polemice. Balcanismul pe care-l exaltă e teoretizant, nicidecum trăit. E un snobism inversat. Structura sa psihică robustă, mai curînd olimpiană decît realmente revoltată, impregnată de curenți simpatetici, bonomă și atunci cînd vrea să pară implacabilă, nu are nimic comun cu demonia plebeiană a lui Caragiale
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7015_a_8340]
-
suită de Oameni cari au fost: „Niciodată nu este mai zguduit marele suflet al profesorului Iorga ca în fața morții. Poate că numai așa se explică imensa D-sale muncă, formidabila afirmare și creație, entuziasmul său neobosit: prin nevoia de a exalta și promova viața, nevoia de a afirma o prezență vie în fața morții. Căci în fața morții unui om, mai cu seamă a unui om iubit și scump - emoția d-lui Iorga se depersonalizează, crește până la uitarea de sine." Unul dintre marile
Comentarii despre Mircea Eliade by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/6757_a_8082]
-
Constantin Țoiu Idealismul, Erudițianul îl combate cu ironie. Vine un voinic cu o praștie, și tu, un băetan, tragi în el cu tunul... Scrisul așa e făcut, să vâneze himere. Să exalte virtuțiile. Să propună o lume fictivă. Erudițianul își păstrează punctul de vedere, care e al unui autor scrupulos, suspectând exagerările literare. Cauza relelor - explică - este sub patosul textului poeticesc, - nu-s vremurile, de vină n-au fost ele, "ci tu
Un Hercule valah by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7431_a_8756]
-
creeze acestui scriitor o situație materială onorabilă, pentru a-l ajuta să scrie. Meritul principal în cucerirea acestei poziții - inedită și paradoxală în societatea românească, îi aparține însă poetului însuși. El a cultivat toată viața o literatură a amenității, care exaltă virtuțile socialului și ale dialogului. Cele mai originale poezii ale lui Alexandrescu aparțin genului numit cîndva "didactic": epistole închinate personalităților momentului și prietenilor, nenumărate poezii ocazionale, abundente dedicații pe albume, fabule (specie bazată la fabulistul nostru mai ales pe dialog
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
că importanța premiului va crește exponențial în formula crud-minimalistă a lui Alex. Ștefănescu. Un singur premiu înseamnă Premiul. Iar Premiul ridică enorm cota unui Festival aflat la prima ediție. Ion Mureșan, aflat într-o formă de zile mari, i-a exaltat și i-a împăcat până la urmă pe toți. Premiul de popularitate acordat de public s-a topit în cel al criticilor literari - și viceversa. Extraordinară a fost și Ileana Mălăncioiu; am văzut oameni plângând în sală după versurile ei. Foarte
Turnir poetic by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7819_a_9144]
-
cu mâna stângă peste cea dreaptă, care tocmai a încheiat de redactat o frază demnă de interes. Între numeroasele exemple, unul e din cale-afară de frapant. După ce, preț de aproape 70 de pagini (ca să nu mai spun de copertă), Chioaru exaltă cu toate puterile orice irizație artistică (am citat deja două asemenea pasaje), dintr-o dată găsește de cuviință să se amuze complice de o simpatică butadă a lui Al. Cistelecan. Care butadă, de-ar fi adevărată, praful și pulberea (simbolice, desigur
Bulina roșie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6820_a_8145]
-
negării tradițiilor literare și artistice moștenite și al afirmării pasionate și ferme a inovației. Marile embleme ale culturii clasicizate și clasate, Muzeul, Biblioteca, Academia, deveneau pentru întâia oară obiectul contestației fără apel, se cerea, simbolic desigur, incendierea sau inundarea lor, exaltându-se în schimb manifestările civilizației noi, mașiniste, energiile reînviate ale unei umanități prinse în ritmul mecanic și în viteza a ceea ce, la noi, Ion Vinea va numi "faza activistă industrială". Automobilul putea fi astfel elogiat cu fervoare imnică și apreciat
Un viitor de o sută de ani by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/7599_a_8924]
-
Zürich, într-un alt februarie - 1916 - a Dadaismului. Dacă a putut scrie, într-unul din manifestele sale, că față de literatură și artă, mai importantă e, poate, viața, a făcut-o pe evidente urme ale noului elan vital, de sursă dionisiac-nietzscheană, exaltat de Marinetti și de ai săi. Ruptura brutală față de tradiții (numită, de către Marinetti, "eterna și inutila admirație față de trecut"), va fi reafirmată în propoziția lui Tzara după care "numai contrastul ne leagă de trecut"; distrugerea sintaxei și "dispunerea substantivelor la
Un viitor de o sută de ani by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/7599_a_8924]
-
se exprimau uneori mai ușor în franțuzește și nemțește, iar engleza făcea și ea pași galopanți, consecutiv interesului general (chiar politic și diplomatic) pentru lumea anglo-saxonă. Neologismele din sfera latinității noastre pe care n-o mai contesta nimeni, chiar dacă niște exaltați de tipul Dan Botta ne îndrumau spre Bizanț, fiind depășiți doar de N. Densușianu cu „pelasgii” săi, pentru mine erau cele mai atractive, chiar dacă italienismele lui Călinescu erau pentru plăpânda mea înțelegere o problemă de stil, adică una artistică. Deși
Revenind la vechi cuvinte noi by Alexandru George () [Corola-journal/Journalistic/5736_a_7061]
-
valoare, același talent al dialogului. La o examinare atentă, deosebirile devin însă importante. Răzvan și Vidra privilegiază prezența oamenilor simpli, încercînd să le surprindă vorbirea autentică, este o „dramă socială", în care aristocrația, mereu caricaturizată, apare drept inamic principal. Davila exaltă în schimb valorile aristocratice și viziunea creștină; chiar dacă, asemenea lui Hasdeu, mizează pe limbajul natural și spontan al personajelor, poetul fuge de colocvial și de folcloric; despre oricare subiect adus în discuție, eroii săi trebuie să vorbească în ton „nobil
Franțuzul, naționalist valah by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6061_a_7386]
-
și utopie, în Caiete sau în diverse convorbiri), țin de o presiune destinală. Aceasta implică o țară fără destin, deci fără istorie (teza din Schimbarea la față a României), unde tronează ridicolul, ratarea și rușinea. Dacă vede - și, periodic, le exaltă - virtuțile organizării imperiului în care s-a născut (și pe care l-a pierdut, de asemenea), nu încetează să fie inhibat, practic terorizat, în fața oricărei autorități. Și aici comentariul lui Ion Vartic cade oportun: „Contradictoriu ca întotdeauna, Cioran, învestind legea
Gândirea imprevizibilă by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4836_a_6161]
-
valahe) sunt una dintre familiile aristocratice de frunte, care dă lumii românești de pe ambele maluri ale Milcovului voievozi și mari dregători, iar mai târziu oameni politici, cărturari și militari. Este de semnalat modestia rară a autorului acestor memorii, care, în loc să exalte meritele înaintașilor - așa cum fac, de regulă, memorialiștii -, le estompează, „topindu-le” în magma schimbărilor năucitoare care, în decurs de mai puțin de un secol, vor preface pentru totdeauna înfățișarea patriarhalului Principat al Moldovei, ca și pe cea a lumii românești
Memoria premodernității noastre by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5258_a_6583]
-
Thalia” a Filarmonicii locale, grupul „Elysium - between two continents” a prezentat lucrarea „Cântecul de iubire și de moarte al stegarului Christoph Rilke”, pe versuri de Rainer Maria Rilke, o lucrare scrisă pentru recitator și orchestră, în cazul nostru pian; este exaltat sentimentul patriotic, rezistența, spiritul de sacrificiu al soldatului german; un iluzoriu Ev Mediu este evocat în tonuri aspre ce contrastează în răstimpuri cu atmosfera romantică. Este de amintit faptul că în anii primei conflagrații mondiale unii dintre soldații germani purtau
Muzică refuzată, muzică regăsită... by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5437_a_6762]
-
șopârlele” argheziene. Cum ar fi, de pildă, artificiul de a nu vorbi despre Partidul Comunist (va scrie, însă, îndelung despre Lenin, din păcate...), ci despre „regim”, de a nu recomanda niciodată realismul socialist ca metodă de creație sau de a exalta cu predilecție puținele demersuri pozitive ale regimului, ca alfabetizarea. Textele în sine rămân, totuși, reprobabile. Ediția ne atrage atenția și asupra unor mutații care se produc la nivelul subiectelor argheziene, nu neapărat în legătură cu cenzura sau cu compromisurile poetului, odată revenit
Arghezi sub vremi by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5383_a_6708]
-
oratorică, demonstrează că un rol hotărâtor în supraviețuirea poporului român l-a avut „cea mai scumpă moștenire: limba românească”. Nu sunt multe odele închinate limbii române care pot concura această pagină a lui Cipariu, în care nu este nici iubirea exaltată din Limba românească de G. Sion, nici sprinteneala și adâncimea aforistică din strofele lui Al. Mateevici, dar în care originalitatea vine din alternanța accentelor de duioșie și imprecație: „Însă din toate aceste ruine providența ne-a conservat încă în aceste
150 de ani de la întemeierea Astrei (1861) - Cuvântările lui Timotei Cipariu la Adunările Astrei by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5364_a_6689]