337 matches
-
În funcție de implicarea afectivă a subiectului vorbitor, enunțurile imperative sunt: • obiective (neutre): „Nu spera când vezi mișeii / La izbândă făcând punte.” (M. Eminescu) „Nu voi mormânt bogat, / Cântare și flamuri Ci-mi împletiți un pat / Din tinere ramuri.” (M. Eminescu) • subiective (exclamative): „...Da ce vrei, mări, Cătălin? Ia dut’ de-ți vezi de treabă!” (M. Eminescu) Sub aspect structural, enunțurile imperative aparțin categoriei enunțurilor autonome (sintetice, realizate mai ales prin interjecții și vocative, și analitice): „- Hai și tu cu noi, dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intonație nespecifică; ele devin, de fapt, enunțuri asertive: „Și cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoșul, să-l zvârle într-un cuptior plin cu jăratic și să puie o lespede la gura cuptiorului...” (I. Creangă) Enunțuri exclamative În enunțurile exclamative, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de emițător; prin absolutizarea componentei subiective a mesajului, enunțul exclamativ devine expresia sintactică a reacțiilor sale față de realitatea extralingvistică sau, mai ales, față de interlocutor. Sub aspect semantic, enunțurile exclamative exprimă: • diferite stări afective
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
devin, de fapt, enunțuri asertive: „Și cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoșul, să-l zvârle într-un cuptior plin cu jăratic și să puie o lespede la gura cuptiorului...” (I. Creangă) Enunțuri exclamative În enunțurile exclamative, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de emițător; prin absolutizarea componentei subiective a mesajului, enunțul exclamativ devine expresia sintactică a reacțiilor sale față de realitatea extralingvistică sau, mai ales, față de interlocutor. Sub aspect semantic, enunțurile exclamative exprimă: • diferite stări afective provocate subiectului vorbitor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să ia cucoșul, să-l zvârle într-un cuptior plin cu jăratic și să puie o lespede la gura cuptiorului...” (I. Creangă) Enunțuri exclamative În enunțurile exclamative, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de emițător; prin absolutizarea componentei subiective a mesajului, enunțul exclamativ devine expresia sintactică a reacțiilor sale față de realitatea extralingvistică sau, mai ales, față de interlocutor. Sub aspect semantic, enunțurile exclamative exprimă: • diferite stări afective provocate subiectului vorbitor de către destinatar, sau de contactul cu realitatea extralingvistică (manifestate în invocative, imprecații, blesteme etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cuptiorului...” (I. Creangă) Enunțuri exclamative În enunțurile exclamative, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de emițător; prin absolutizarea componentei subiective a mesajului, enunțul exclamativ devine expresia sintactică a reacțiilor sale față de realitatea extralingvistică sau, mai ales, față de interlocutor. Sub aspect semantic, enunțurile exclamative exprimă: • diferite stări afective provocate subiectului vorbitor de către destinatar, sau de contactul cu realitatea extralingvistică (manifestate în invocative, imprecații, blesteme etc.): „Vai de mine și de mine, copila mea au străpuns-o turcii!” (I. Creangă); • urări adresate de subiectul vorbitor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în invocative, imprecații, blesteme etc.): „Vai de mine și de mine, copila mea au străpuns-o turcii!” (I. Creangă); • urări adresate de subiectul vorbitor interlocutorului: „- La mulți ani, Costică! cu noroc, sănătate și veselie!...” (I.L. Caragiale) Sub aspect structural, enunțurile exclamative sunt cel mai adesea enunțuri autonome, sintetice, realizate prin interjecții afective, sau analitice: „- Eei! Asta-i prea tare.” (M. Eminescu), „- De!... mârâi.” (E. Barbu), „- Vai, aprinde-v-ar focul să vă aprindă, zise ea burzuluită grozav; dar cum se cheamă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În obrazul cui v-a învățat!” (I. Creangă); sau intră, în planul incidenței, în structura unor enunțuri complexe: „Știu eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci, să dormi!” (I. Creangă) Caracterul distinctiv al enunțurilor exclamative în raport cu varianta exclamativă a enunțurilor asertive este dat de absența în planul lor semantic a informațiilor despre realitatea extralingvistică aflată la originea reacțiilor afective ale subiectului vorbitor. În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor exclamative este fixată de mai mulți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
v-a învățat!” (I. Creangă); sau intră, în planul incidenței, în structura unor enunțuri complexe: „Știu eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci, să dormi!” (I. Creangă) Caracterul distinctiv al enunțurilor exclamative în raport cu varianta exclamativă a enunțurilor asertive este dat de absența în planul lor semantic a informațiilor despre realitatea extralingvistică aflată la originea reacțiilor afective ale subiectului vorbitor. În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor exclamative este fixată de mai mulți factori: • caracterul specific
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Creangă) Caracterul distinctiv al enunțurilor exclamative în raport cu varianta exclamativă a enunțurilor asertive este dat de absența în planul lor semantic a informațiilor despre realitatea extralingvistică aflată la originea reacțiilor afective ale subiectului vorbitor. În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor exclamative este fixată de mai mulți factori: • caracterul specific lexico-gramatical al termenilor prin care se realizează: interjecții afective sau apreciative: „- Frică?... bravo!” (I.L. Caragiale), „- De, nene! zic eu.” (I.L. Caragiale) • tipul de dezvoltare sintactică; când se realizează prin interjecții, aparțin enunțurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caragiale), „A!” (I.L. Caragiale), „Uf! mi-a zis norocita matroană, românii...” (I.L. Caragiale). Între enunțurile analitice au o frecvență specifică enunțurile nominale: „Întoarce capul: tovarășul nicăieri... Mare minune!... Unde a putut pieri?” (I.L. Caragiale) • relațiile sintactice în care intră; enunțurile exclamative au caracter independent sau intră într-o relație de incidență cu alte enunțuri: „- Ce spui, cumnată! Da’ că l-aș ucide în bătaie, când aș afla că el a prins pupăza s-o chinuiască.” (I. Creangă), „Oamenii săriră buimaci care
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de coordonare prin care se evită subordonarea circumstanțială (de temporalitate): „N-apucară să se așeze bine și auziră un sunet de bucium.” (P. Ispirescu) ș= înainte de a se așeza bineț * Opoziția pozitiv-negativ caracterizează toate tipurile de enunțuri (asertive, interogative, imperative, exclamative), dar prezintă unele note relativ distincte, sub aspect semantic sau (și) structural. 1. Dacă aparțin enunțurilor asertive, întemeindu-se pe opoziția logico-semantică afirmativ-negativ, acestea se impun ca enunțuri afirmative și enunțuri negative. Prin enunțuri afirmative, subiectul vorbitor afirmă, confirmă sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
duci sau nu te duci la piață?” sau al unui enunț interogativ disjunctiv întemeiat pe o opoziție lexicală: „Te duci sau vii de la piață?”. Numai în prima realizare, enunțului de aspect pozitiv îi corespunde un enunț de aspect negativ. Enunțurile exclamative se realizează ca enunțuri pozitive care nu pot dezvolta și o variantă negativă: „Știu eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci, să dormi!” (I. Creangă) și mai rar ca enunțuri negative: „Ce semeț erai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al planului lor semantic. Prezintă această contradicție între planul expresiei și planul semantic, trei tipuri de enunțuri: • enunțuri interogative retorice cu aspect negativ: „...Astfel de noapte bogată / Cine pe ea n-ar da viața lui toată?” (M. Eminescu) • enunțuri interogative exclamative cu rol afirmativ: „- Tu spui asta?/ - De ce nu?” (O. Paler) • enunțuri asertive cu caracter restrictiv: „Pustiul nu-l poate înțelege decât cine l-a trăit.” (O. Paler) Natura pozitivă a acestor enunțuri este fixată în planul expresiei prin însoțirea adverbului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fost cu putință marile fapte ale omenirii, dacă oamenii ar fi răi?” G.Călinescu) Se caracterizează printr-un raport similar de contradicție între planul expresiei (cu aspect pozitiv) și planul semantic (cu caracter negativ) și unele enunțuri asertive sau interogative exclamative: „- Ce-mi pasă a cui ești, zise el.” (M. Eminescu) „- Ei! Ș-apoi?... Ce-mi pasă?” (I.L. Caragiale) „Ce era să-i răspund? De ce să-i stric o iluzie?” (B. Fox) RELAȚII ȘI FUNCȚII SINTACTICEtc "RELA}II {I FUNC}II
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sub aspectul ei clasic, totuși ea ne apare însuflețită ca și cum ar reprezenta starea de a fi a sufletului poetului. Exemplul cel mai elocvent în acest sens îl constituie poezia lui Macedonski, Rondelul lucrurilor, unde repetarea parcă în cascadă a versului exclamativ: Oh! lucrurile cum vorbesc e de natură parcă să convingă cititorul că treptat lucrurile din jurul nostru prind viață, se metamorfozează, se umanizează, figurând însăși starea incantatorie a poetului sau devenind parte integrantă din însăși ființa poetului. O adevărată stare a
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
cercetători ai ritmului prozei se mărginesc să studieze un aspect oarecum deosebit, "cadența", ritmul final al propozițiilor încetățenit în tradiția prozei oratorice latine, pentru care limba latină avea tipare exacte, cu nume specifice. "Cadența", mai ales în propozițiile interogative și exclamative, este în parte, și o chestiune de melodie. Cititorul englez modern sesizează cu greu tiparele meșteșugite ale cursului latin când sunt imitate în limba engleză, deoarece în engleză accentele nu sunt fixate cu aceeași rigiditate convențională ca vocalele lungi și
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
ruse din secolul al XIX-lea, *50 Boris Eihenbaum a încercat să analizeze rolul intonației în versurile "melodice", cantabile. El arată, în mod convingător, cum lirica romantică rusă a folosit măsurile tripodice, diferite tipuri de intonație, cum ar fi propozițiile exclamative și cele interogative, precum și diferite modele sintactice, cum ar fi paralelismul; dar, după părerea noastră, el nu și-a demonstrat teza centrală, și anume forța intonației ca factor organizator al versului "melodic" *51. Ne putem îndoi de valabilitatea multor aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
desfată,/ plângi cu fruntea atinsă de fragi,/ dar îți cânt: era ca o dimineață/ aerul bun, respirat în patria bună.” Apărut după o mare pauză editorială, Îngerul coborât în stradă (1997) aduce o schimbare radicală, măcar în ceea ce privește construirea discursului. Din exclamativ, acesta devine mai interiorizat, mai puțin transparent, se narativizează, caută să semnifice într-o simbolistică mai opacă și, tematic vorbind, revelează predispoziții tanatice. Poezia arborează doliul și se deschide către zone crispate, sumbre ale emoționalului, autosugestionându-se în același timp în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287967_a_289296]
-
28 Propoziția nu se adresează numai rațiunii, ci și afectivității. Unele propoziții au latura informativă pe primul plan, altele, latura expresivității. De altfel, latura expresivă ocupă primul plan nu numai în propozițiile artistice, ci și în propozițiile interogative, optative, imperative, exclamative, e tc . Într-o propoziție interogativa este împinsă în prim-plan nu forma logică ci forma extralogică - întrebarea. In vreme ce structura judecății care se afla pe planul al doilea într-o propoziție interogativa poate fi „S este P” ori „aRb
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
este P” ori „aRb”, structura întrebării nu poate fi decât ori „S este ?" ori "S?P", dacă întrebarea vizează un autoraport, sau „?Rb”, „a?b” și „aR?” daca întrebarea se refera la un etero-raport. La fel, ceea ce comunica o propoziție exclamativă de tipul „Ce frumos e cerul !”, nu e în primul rând judecata, ci admirația. Structura unei propoziții exclamativa este ori „S ! P” . ori „a ! b”. Latura afectivă a propoziției își găsește însă deplina realizare în propozițiile artistice, care uzează de
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
vizează un autoraport, sau „?Rb”, „a?b” și „aR?” daca întrebarea se refera la un etero-raport. La fel, ceea ce comunica o propoziție exclamativă de tipul „Ce frumos e cerul !”, nu e în primul rând judecata, ci admirația. Structura unei propoziții exclamativa este ori „S ! P” . ori „a ! b”. Latura afectivă a propoziției își găsește însă deplina realizare în propozițiile artistice, care uzează de metaforă. Astfel, în vreme ce, într-o judecată de esență, subiectul indică un individual căruia predicatul îi dezvăluie generalul, într-
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
forma extinsă de la folosirea adverbiala (a lua pe nașpa, a sta pe nașpa, a intra pe nașpa, contracte date pe nașpa etc.) la cea adjectivala (meci nașpa, emisiune nașpa)6. Atât mișto, cât și nașpa admit și antepunerea în exprimări exclamative: Mișto carte!, Nașpa poezie!. Întrucât formă fonetica nu le permite nu pot prelua articolul substantivului: *Miștoul site românesc, *Nașpaul site românesc, în schimb dezvolta extrem de mult gradele de comparație (mai mișto/nașpa, foarte mișto/nașpa, cel mai mișto/nașpa, mișto
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
avut cîteva idei care să te ghideze În a aprecia și a exersa o anume atitudine existențială care-l face posibil și Într-un fel Îl moșește. Și abia atunci poți accepta că textul În sine este de fapt unul exclamativ, că e o suită de strigăte stilizate, de țipete de uimire surdinizate În fața unei revelații neașteptate și poți adopta ca fiind și a ta situația originară a revelației pe care ține să o comunice haiku-ul. Cum este Însă modulat
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
de obicei, verbalizarea, copleșită de emoție, În rostirea unor nume, a unor scurte precizări circumstanțiale, aruncăm cîteun verb sugestiv, abia dacă reușim din cînd În cînd să legăm, printre onomatopee, sintagme de trei, patru cuvinte. Limbajul este unul mai curînd exclamativ, o suită de explozii verbale care indică, arată către lucruri, circumstanțe, detalii hiperbolizate Într-un fel de exuberanța a Întregului nostru comportament. Ceea ce vrem să chemăm și să aducem În conștiință sînt faptele și Împrejurările reale cu forța și vitalitatea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
se face o pauză între sintagma calificativă și restul enunțului. Utilizarea la persoana I este nu este dictată de acord, ci este utilizarea obișnuită a verbului la persoana I fără subiect exprimat. Uneori, sintagma prostul de mine este o secvență exclamativă, neintegrată în structura sintactică a enunțului. Acordul la persoana a III-a, cu adjectivul substantivizat, nu este posibil: (153) a. Prostul de mine, am uitat ușa descuiată! b. *Prostul de mine, a uitat ușa descuiată! Conform analizei propuse de Hulk
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]