2,253 matches
-
au încheiat nici acum, nu puține semne de întrebare, insuficient lămurite, păstrându-și actualitatea și așteptându-și decriptarea din partea specialiștilor. în acest sens, despre Schulz nu se poate spune că s-a scris prea mult sau prea puțin, atâta vreme cât opiniile exegeților îl așază pe poziții ireconciliabile, fiecare pledând cu argumente aparent convingătoare că dreptatea se află de partea lui. Dacă unii critici, întemeiați pe singularitatea operei fără antecesori și fără urmași imediați, rămân la mai puțin operante formule mai generale: T.
Bruno Schulz, precursorul by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/11528_a_12853]
-
pentru că a fost unul dintre primii scriitori care au utilizat termenul θεοποιεῖν în context creștin 59. Contemporanul său mai bătrân, Clement din Alexandria, conferise deja termenului un înțeles creștin, dar se pare că Sfântul Ipolit nu cunoștea acest aspect. Ca exeget biblic și om al controverselor, grecii asiatici, Sfântul Iustin, Meliton de Sardes, Teofil al Antiohiei și, mai presus de toate, Sfântul Irineu au fost cei care l-au influențat cel mai mult. Într-adevăr, dacă există o conexiune între Sfântul
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
pentru o viitoare ediție de opere complete o astfel de investigație este un suport salvator. În postfața primului volum, Niculae Gheran subliniază foarte bine acest merit: ,Recenta carte a lui D. Vatamaniuc despre Arghezi - mult așteptată - îi va obliga pe exegeții lui să-și revizuiască opurile, punând totodată bazele unei ediții critice serioase", la care adaugă: , Nu cunosc în istoriografia românească un scriitor care să se fi bucurat de o cercetare similară, cu un bilanț atât de prodigios. Fără îndoială, acest
Harta unui continent literar by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11584_a_12909]
-
față a desenatorului, mult mai complexă și mai incitantă decît cea perpetuată, prin inerție, pînă astăzi. Departe de a fi o simplă anexă a textului caragielean și un comentator vesel al măruntelor stereotipii cotidiene, Jiquidi este un adevărat martor și exeget al unei umanități prin nimic mai irelevante și mai derizorii decît aceea pe care au investigat-o artiștii "gravi" din toate vremurile. Din contra, supunîndu-l, pe jumătate în joacă pe jumătate în serios, unei priviri aparent paradoxale, așa cum Călinescu însuși
Rememorări by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11593_a_12918]
-
Petrescu, Vianu, Marin Preda, Nichita Stănescu ș.a." Căci "rinocerii" se "lăfăie" oricum într-un prezent tulbure, într-un efemer ce n-ar putea avea nici o relație substanțială nici cu trecutul, nici cu viitorul! E de mirare că acribiosul cercetător și exeget nu remarcă puținătatea investigațiilor, a examenelor solide de pînă acum avînd ca obiect compromisurile scriitorilor cu ideologia și cu propaganda comunistă, investigații și examene care, cîtuși de puțin reflectînd o "obsesie", constituie o strictă necesitate nu doar a istoriei literare
În fața și-n spatele camerei (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11650_a_12975]
-
uimitoare putere de circulație. E suficient ca un critic de autoritate să definească, în felul său, prima carte a unui scriitor, pentru ca apoi această definiție să fie găsită și regăsită în varii comentarii, ca o descoperire de ultimă oră a "exegeților" respectivi. După ce, la debut, Cristian Teodorescu a fost considerat de Nicolae Manolescu drept "cel mai cuminte dintre prozatorii generației �80", această cumințenie s-a ținut scai de autor. În majoritatea cronicilor pe care le-am citit, de oriunde s-ar
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
pentru că a fost unul dintre primii scriitori care au utilizat termenul θεοποιεῖν în context creștin 59. Contemporanul său mai bătrân, Clement din Alexandria, conferise deja termenului un înțeles creștin, dar se pare că Sfântul Ipolit nu cunoștea acest aspect. Ca exeget biblic și om al controverselor, grecii asiatici, Sfântul Iustin, Meliton de Sardes, Teofil al Antiohiei și, mai presus de toate, Sfântul Irineu au fost cei care l-au influențat cel mai mult. Într-adevăr, dacă există o conexiune între Sfântul
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei by Liviu PETCU () [Corola-journal/Journalistic/145_a_42]
-
n este un număr prim, impar și mai mare ca 13, să se demonstreze că expresiunea: E = n22 - n12 - n10 + 1 este divizibilă prin 32032. N. Steinhardt (rev. Vlăstarul, anul V, nr. 1/15 nov. 1928) Există o inconsecvență a exegeților lui N. Steinhardt - și chiar a lui însuși! - în a fixa momentul debutului și textul cu care acesta și-a început cariera literară. În "Notă autobiografică", redactată pentru Dicționarul neconvențional al scriitorilor evrei de limbă română de Al. Mirodan (Ed.
N. Steinhardt la 16 ani - în revista Liceului Spiru Haret by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/11701_a_13026]
-
se desfășoară însă în spații mediteraneene. Castelul din Carpați este cartea în care "prezența chipurilor, a obiceiurilor și peisajelor românești în creația verniană culminează", motiv pentru care Hobana îi acordă în lucrarea sa cele mai multe pagini de analiză. Ca și alți exegeți ai lui Jules Verne, consideră totodată că este una din cărțile lui cele mai frumoase și stranii. Ceva o și deosebește de restul scrierilor verniene, și anume faptul că ne face să urmărim, odată cu întâmplările extraordinare petrecute în misteriosul castel
Jules Verne și românii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11714_a_13039]
-
nici un caz să se îndoiască să întrerupă, să delibereze."); 4. superioritatea (Maiorescu se poartă în permanență ca un dascăl sever, "cumsecade cu ucenicii docili, dar neîndurător cu recalcitranții" - pentru întreaga discuție vezi pp. 353-354). Întrebarea care se pune este dacă exegetul nu exagerează atunci cînd pune în evidență natura contradictorie a lui Maiorescu, faptul că fiecare teză vizînd personalitatea și ideile sale este însoțită de propria sa antiteză. Nu cumva, pentru a-și confirma vocația de critic iconoclast, gata să ia
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
perfect adecvate: stil prin excelență cerebral, eseistic”, de “exerciții impecabile de concizie și argumentație logică”, de “claritate și rânduială”, Cornel Moraru vorbește, inevitabil, și despre sine. Dubla sa formație, filosofică și filologică, îl recomandă drept unul dintre cei mai potriviți exegeți ai lui Blaga, Noica sau Maiorescu, unul capabil de o adecvare incandescentă. Și asta datorită gustului său sporit pentru rigoare conceptuală, suplețe a ideilor, raportare la toate acestea din perspectiva unei transcendențe axiologice. Există și un strop de ironie fină
Eterna reîntoarcere la Maiorescu by Nicoleta Sălcu () [Corola-journal/Journalistic/12925_a_14250]
-
scriitor și ele trebuiau arătate, analizate“. La ceasul de față, revizuirile în acest sens complex, estetic și etic, impus de istorie, întîmpină rezistența atît a scriitorilor satisfăcuți de statutul lor în scara axiologică din timpul comunismului, cît și cea a exegeților care au avut „un cuvînt greu de spus“ la constituirea acesteia și care, în consecință, resimt orice evoluție, orice schimbare, drept o știrbire a autorității lor. În mod obișnuit se recurge la o calomnie ordinară. Și anume se pretinde că
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
deosebit de greu s-o facă, din moment ce mare parte din eforturile lor de decenii s-au concentrat pe ștergerea barierelor dintre valorile omologate planetar și cele, vai, doar regional-localiste. S-a râs — dar s-a râs degeaba — despre încercarea unor subtili exegeți occidentali de-a pune pe același plan spendoarea cutărui sonet shakesperian și „subtilitatea” (poate nu lipită de farmec, dar orișicâtuși...) a tam-tam-urilor unei tobe din junglă... Trebuie să rămânem, desigur, deschiși, la orice fel de valoare. Dar de aici până la
NATO și îmbogățirea vocabularului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12945_a_14270]
-
scrie Victor Neumann -, așa cum au făcut-o și alți cercetători ai imaginarului colectiv transilvano-bănățean cum că la români căsătoriile mixte au fost mai degrabă respinse decît admise. Există, cum știm, variate justificări atît ale autorilor purismului etnicist, cît și ale exegeților lui. O explicație credibilă, însă, nu există” (p. 115). Probabil așa este. Nu am auzit însă ca vreuna dintre celelalte etnii care trăiesc în Transilvania (maghiară, germană, evreiască) să fie o înfocată adeptă a metisajului. Or, în acest caz, focalizarea
Îndreptar de corectitudine politică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12947_a_14272]
-
de critică ducem lipsă, ci de claritatea obiectivelor ei și de necesarele pîrghii de autoritate. Cînd fiecare e dornic de revizuiri după cum îl taie capul, e firesc sentimentul de haos și derută”, e de părere dl Guțan. Lăsăm la latitudinea exegetului perceperea “clarității obiectivelor”, pentru a ne opri la conceptul de “autoritate” în critică. Ce să însemne pentru noi “autoritate” în planul, delicat totuși, al comentariului închinat literaturii, acum, la ieșirea din tunelul plin de zgură înecăcioasă al autoritarismului și al
Critică și liberalizare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12978_a_14303]
-
consecință demne de tot interesul, consacrate deseori unor nume mari precum Maiorescu, Macedonski, Goga, Rebreanu, Arghezi, Philippide, Blaga, Ștefan Aug. Doinaș. G. Călinescu apare evocat prin prisma unor amintiri personale, mărturisindu-se cu evlavie “fascinația” iscată de prodigioasa personalitate. Cufundarea exegetului în “privirea sa de foc” îi acordă “iluzia unei stranii pierderi de identitate”, deci ceva diferit de “starea” propice criticii. Cu atît mai vîrtos cu cît e declarată și situarea marelui predecesor “pe un soclu pentru reculegere și închinăciune”, instrument
Critică și liberalizare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12978_a_14303]
-
zări lirice, cea germană, bunăoară, interpretată în opoziție cu cea franceză, ca una revărsătoare de adânci sentimente, bogată, fremătătoare, supusă în consecință unui veșnic dinamism ce nu-i îngăduie răgaz să se întruchipeze într-o împlinire armonioasă - termen revenitor la exeget - a formei, foind, în schimb, de singulare personalități interiorizate, de pronunțat sentiment temporal, lirică, în fine, dezvăluind “un conflict aproape tragic între conținut și forma care se derobează”, în care totuși sau poate tocmai de aceea, un Stefan George se
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]
-
fost pusă în comunicarea Ludmilei Saraskina: Valori teologice - istorice- naționale - general-umane în publicistica și romanul lui Dostoievski: conflict sau dialog? Cu o altă ocazie, la Petersburg, L. Saraskina a fost atenționată, chiar apostrofată de un interlocutor, care susținea că un exeget ateu sau de altă religie decît cea ortodoxă rusă nu are nici o șansă să-l înțeleagă pe Dostoievski, nu are nici măcar dreptul să se atingă de opera sa. Autoarea analizează cele două discursuri paralele din ultimele romane ale scriitorului fără
Dostoievski la Budapesta by Albert Kovacs () [Corola-journal/Imaginative/9060_a_10385]
-
fa diez se aude în contextul lui Fa major. Acesta a fost un motiv suficient pentru aparatnicii responsabili cu arta, pentru a interzice întreaga lucrare”. György Ligeti s-a stins din viață la Viena în 2006. Din câte cunoaștem, niciun exeget nu a identificat balada belințeană Miorița ca izvor al duoului Baladă și Joc (implicit al variantei pentru orchestră de școală) și al părții I din Concert Românesc, partiturile tipărite la prestigioasa Editură Schott menționând doar că este vorba de lucrări
György Ligeti şi balada Mioriţa. In: Revista MUZICA by Constantin-Tufan Stan () [Corola-journal/Science/244_a_481]
-
alți 70 de ani cu Dl Cătălin Avramescu? Va mai figura Eliade în istoria literaturii, sau numele lui va fi înlocuit cu al celui ce-l nega în 2006? Din cei doi - cine e... un foarte oarecare? Referitor la acribia exegeților ar trebui să mai amintesc o întâmplare dramatică, generatoare de confuzii. Ne-o destăinuie Mac Ricketts într-o recenzie a volumului îngrijit de mine Textele "legionare" și despre românism. Pentru prima oară învățatul american a venit în contact cu aceste
În preajma Centenarului Mircea Eliade - Rectificări necesare by Mircea Handoca () [Corola-journal/Imaginative/9946_a_11271]
-
mândrie entuziamul stârnit de prezentarea tezei de doctorat, subiectul fiind Yoga (publicat ulterior în franceză cu titlul “Yoga: Essai sur leș origines de la mystique Indienne” și republicat cu multe revizuiri că “Yoga. Nemurire și Libertate”, 1954). Deși Mircea Handoca, neobositul exeget al lui Eliade în România, nu a apucat acea epoca, totuși l-a cunoscut mai tarziu personal pe Eliade la Paris, a devenit pe urma cel mai devotat reprezentant al operei lui Eliade în România și cel mai bine informat
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
sinistre din românul sau Ravelstein 10 ani mai tarziu. Cine oare i-a otrăvit sufletul ca să se degradeze în acel hal? Un portret asemănător al lui Eliade este prezentat de Mac Linscott Ricketts, fost elev și ulterior cel mai important exeget al lui Eliade. La fel ca Bellow, acesta accentuează firea prietenoasă, înțelegătoare și chiar uneori umila a lui Eliade, totdeauna gata să ajute pe alții. “Toți studenții lui găseau în Eliade un adevărat prieten”. Foarte interesante sunt și opiniile exprimate
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
atenție. Din păcate, cadrul și timpul nu-mi permit acum să trec în revistă toate aceste exemple și nici nu pare să fie necesar. Vom exemplifica numai cu poezia „Doina” (1883), luată adesea drept reper pentru ilustrarea xenofobiei lui Eminescu. „Exegeții” grăbiți pornesc, de regulă, de la versurile „Cine-au îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima cânii” și decretează gravitatea acestei afirmații, scoase din context, pentru psihologia poporului român. Dacă cel care exprimă esența spiritului românesc este xenofob, atunci și poporul român
Eminescu şi străinii – o reconsiderare [Corola-blog/BlogPost/93899_a_95191]
-
cumva chipul liricului din ramă dacă nu doar modificând căderea luminii pe portret. A nu scăpa din vedere nici unul din volumele Ilenei Mălăncioiu, Florenței Albu, Constanței Buzea - ca să ne referim doar la lirica feminină - a fost punctul de onoare al exegetului, sub care unghi, Eseuri critice se înfățișează, prin temeinicie, seriozitate, acuratețe, de un folos de netăgăduit. Acei poeți ce nu figurează în culegere - Ștefan Augustin Doinaș, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru și mai în genere generația pierdută - prin elecție, Ben Corlaciu
Criticul poet by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/12282_a_13607]
-
cu flori întunecate te vor lăsa în fundul al mării înghețate acolo-n fundul mării sub frunte-ți ochi să nască de-apururi măreția-mi din ceruri s-o privească aurora boreală și stele lucitoare să lumineze tainic mormântul tău în mare". Exegeții antici în majoritatea lor au interpretat cecitatea lui Homer în chip filozofic: ochii îi erau închiși pentru lumea fenomenală, adică pentru lumea aparențelor; în schimb, divinul aed "vedea" lumea frumuseților eterne, lumea ideilor platonice. Cât a trăit, Sarmis n-a
Istoricul și harul orfeic by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Imaginative/12329_a_13654]