767 matches
-
buni cunoscători ai caracteristicilor ortografice, gramaticale și sintactice ale „textelor sfinte”, și specialiști în diagnosticarea bolilor contagioase sau în probleme legate de „curăția și necurăția cultică”. Cunoașterea precisă a literei Scripturii și observațiile textuale exacte ale scribilor vor influența tehnicile exegetice ale înțelepților rabini de mai târziu, o clasă aparte care interpreta Scriptura cu ochii de vultur ai preciziei scribale 1. Ulterior, lumea elenistică a favorizat dezvoltarea unei clase independente de scribi care nu mai îndeplineau și slujba de preot. Activitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
3R. 12,16; 2Cron. 10,16; Avacum 1,12; Mal. 1,12; Mal. 1,13; Zah. 2,12; Ier. 2,11; Ps. 106,20; Iov 7,20; Iov 32,3; Plâng. 3,20; Osea 4,7. Literatura rabinică și comentariile exegetice ale tradițiilor medievală și masoretică conțin indicii ale faptului că anumite versete ale Scripturii au în prezent o cu totul altă formă decât cea de la început (sau se intenționase a fi); în general, se apreciază că aceasta se datorează intervenției
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
P. Kahle 4, E. Wurthwein și A. Arzi5. La cealaltă extremă a înțelegerii tradiției tiqqune soferim se află W.E. Barnes, C. Levias 6, D. Barthélemy7, W. McKane 8 și Carmel McCarthy 9. Studiind mai multe materiale midrașice, masoretice și exegetice, Barnes concluzionează că: a. tradiția este lipsită de claritate; b. numărul pasajelor în cauză este afectat; c. identitatea pasajelor este discutabilă; d. natura schimbărilor operate în text nu este sigură 1. Părerea lui este că tradiția tiqqune soferim ține mai
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ca o combinare de variante textuale într-un text compozit, reprezintă una dintre procedurile importante întâlnite în multe tradiții textuale. Mai ales în acele secole în care nu exista noțiunea unui singur text standard care să fie folosit în scopuri exegetice, conflația reprezenta o practică foarte des întâlnită. Textele nu erau privite ca inalterabile. Prin urmare, dacă texte diferite exprimau aspecte diferite ale tradiției, era firesc să combine diferite mărturii într-una singură, pentru a nu pierde ceva din tradiție. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
puse una lângă alta, dau cuvântul d?, „demon”. Un alt exemplu îl constituie Fac. 1,1, care începe printr-un b mărit, întrucât aceasta este prima literă a Torei și a Bibliei. Uneori, literelor majuscule li se asociază o semnificație exegetică sau omiletică, atunci când, asemănarea unor litere ar duce la alterări grave ale înțelesului textului ebraic. De exemplu, la Ieș. 34,14, litera r este redată mărit, tocmai pentru a evita confundarea ei cu litera d; rezultatul grav al confuziei ar
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
fapt forma ketiv a altora, și invers. II. Literatura rabinică 2 menționează și formula Al tiqre 3, „a nu se citi X, ci Y”, care se deosebește totuși de sistemul qere. În termeni simpli, această formulă se referă o încercare exegetică 1 de a introduce și alte interpretări bazate pe schimbări ale consoanelor sau vocalelor din textul biblic ebraic. Principalele tipuri de schimbări asociate acestei formule masoretice sunt2: a) schimbări ale vocalelor; de exemplu, la Ieș. 14,29, a nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
citate din critica literară dedicată scriitorilor analizați. În ceea ce privește exprimarea ideilor proprii și a unui real demers personal, D-na Zaharia se dovedește parcimonioasă, în sensul că adesea își obnubilează observații și comentarii cu totul originale, în spatele 6 unor apropiate comentarii exegetice. Dintr-o grijă excesivă pentru ținuta științifică, comentarii originale exprimate ca atare („credem”, „îndrăznim să considerăm” sunt totuși strecurate printre alte trimiteri. Este de subliniat, în această privință ideea autoarei de a trata grupul ca pe un adevărat cenaclu (p.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Raymond Chandler. Un discurs de genul celui practicat de scriitor n-ar avea sorți de izbândă dacă autorul n-ar călca pe câțiva piloni siguri, familiari oricărui cititor. Imaginea cavalerului fără prihană, de care s-a făcut mult caz în exegetica chandleriană, are, în Somnul de veci, o acoperire mult mai solidă decât în celelalte cărți. Probabil că scriitorul resimțea neajunsurile raportării la un singur model și a încercat, ulterior, să îmbogățească liniile și culorile unui portret ce risca să devină
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
-i ucide pe cei ce Își caută hrana În ea271. Bricolajul executat de gnostici pe baza textului Genezei este circular, În sensul că servește mai Întîi pentru a stabili că Demiurgul este ignorant, iar apoi dovedește acest lucru prin metodă exegetică. Dar oricît de multe ar explica acest procedeu, trebuie căutate alte motive pentru multiplicarea de către gnostici a entităților divine și pentru Înverșunata apărare a liberului arbitru, combinată cu polemica Împotriva astrologiei. Hans Joachim Krämer analizează formarea Pleromei gnostice ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ceea ce se poate îndrepta și va adăuga ceea ce poate fi adăugat. Eseul Tudor Arghezi. Discursul polemic se singularizează însă, între prestațiile critice de azi, prin densitatea ideatică și rafinamentul stilistic al expresiei, ca și prin judecățile de valoare valide. Orizontul exegetic al acestui alt Arghezi înseamnă, în fond, un alt contract de comunicare cu opera argheziană, un nou cod de lectură pentru cel ce ne-a dat canonul pamfletului polemic. Mai mult, printr-o cercetare cu adevărat performantă, sunt (de)construite
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
radical perspectiva interpretării, și anume că "poezia argheziană are o structură ironică generatoare, o structură de profunzime, cu un dinamism ofensiv, sfidător deopotrivă față de lume și de cititor. Această dublă atitudine ironică nu a fost remarcată și deci nici exploatată exegetic până acum. Arghezi nu e patetic și contemplativ decât în faza de început, în marea sa poezie e structural ironic și metafizic"2. Observația aceasta vine în întâmpinarea demersului nostru care, deși focalizat exclusiv pe proza publicistică, susține, ca punct
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
acele texte care întrunesc condițiile literarității, plecând de la însuși criteriul propus de Arghezi: invenția personală activă. Expertiza unui corpus de texte argheziene complet ignorate până astăzi, precum și reevaluarea critică a celor clasate de critica anilor 80, presupune atât asumarea demersurilor exegetice asupra pamfletului publicistic, într-o formulă centripetă care cumulează punctele de vedere inedite și le abandonează pe cele stereotipe, cât și plasarea discursului polemic arghezian într-o altă prespectivă, și anume cea retorică, de la care se revendică, în fond, orice
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
într-un atare demers are ca premisă esențială tocmai absența unei investigații critice susținute asupra prozei, injust minimalizată, în favoarea liricii care a menținut vivace atenția criticii literare, cu precădere în deceniile șapte și opt ale secolului trecut. Asimilarea unei filiere exegetice solide (P. Constantinescu, Vianu, Cioculescu, Balotă) potențează investigația autoarei, imprimându-i, alături de inerente accente tautologice, sobrietatea științifică a unei operații de demontare textuală în scopul relevării mecanismului intim și al extragerii componentelor care-i conferă unicitate. Optica însă rămâne neschimbată
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca un element discursiv infrastructural, la care Mariana Ionescu se raportează doar prin prisma artei pamfletare. Motivațiile autoarei se sprijină, pe de o parte, pe înseși teoretizările pamfletarului, iar pe de alta, pe aprecierile criticii anterioare; trebuie spus că demersul exegetic nu își propune să polemizeze, să avanseze ipoteze contrastante sau puncte de vedere opuse, ci doar să aprofundeze o latură insuficient explorată. De aici, uneori, senzația de prea-cuminte conștiinciozitate academică, de oarecare obediență în (re)-formularea aprecierilor. Rigoarea observațiilor relevă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
polemice, pe Eminescu și Arghezi, de data aceasta nu atât pentru a decela ceea ce-i apropie, ci, mai ales, pentru a contura falia care-i separă, poate părea redundantă, cu atât mai mult cu cât ar putea trimite la formule exegetice clișeizate, e drept, cele mai multe referitoare la lirică. Intenționăm însă tocmai demontarea acestor claustrări în tandem, printr-un demers analitic al cărui scop explicit să fie repunerea în ecuație a două tipuri de discursuri care, structural și formal, sunt diferite. Dacă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
orizontală, iar nu o disecție profundă, aseptizată de morbul decontextualizării. Este salutar un atare efort cel puțin din două motive: mai întâi, reprezintă o voce autorizată (prin forța imbatabilă a demonstrației), ca o contrapondere la puseele de ignoranță și pseudopretențiile exegetice ale celor care au redus publicistica eminesciană la tușa ei ideologică 214, nu și ideatică. Apoi, pentru că propune o grilă universală de interpretare a discursului publicistic, oferind o cu totul altă perspectivă asupra presei românești, nu doar istoristă, ci structural-evolutivă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Cert e că finalul rămâne o surpriză de foarte multe ori. 3. Textele propuse de noi spre analiză, "Unul din argumentele cele mai obicinuite"(1880)225 și "Cum polemizează domnul Iorga"(1937)226, departe de a fi preferate în exemplificările exegetice, întrunesc, din punctul nostru de vedere, principalele criterii elective, și anume: au o maturitate publicistică, urmând unui consecvent exercițiu al scrisului cotidian (la Eminescu, mai bine de un deceniu, iar la Arghezi, mutatis mutandis, mai bine de trei decenii de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
se exprime mult mai aplicat și mai nuanțat asupra producției pamfletare argheziene. Un nou val de dispute nu face altceva decât să-l mențină pe Arghezi, în atenția publicului receptor, ca pe un autor controversat, dificil de prins în tipare exegetice clasice. Dincolo de pozițiile pro sau contra, de profunzimea interpretărilor sau superficialitatea declarațiilor, de conflicte personale sau de incompatibilități structurale, Arghezi interbelicul este citit cu frenezie, iar spectacolul său cotidian, așteptat cu nerăbdare. Pentru gazetar, relația cu cititorii săi se înscrie
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
3. Să povestim Cuvântul meditat. Biblia este, cu siguranță, „marele codice” în interiorul căruia arta occidentală a operat îndelung; pentru unii, în artă, ar fi posibile doar două „stiluri fundamentale”, acela al Odiseei și acela al Bi-bliei. Adăugăm aici și efortul exegetic de a recupera dimensiunea estetică a textului sacru, umplând un gol destul de grav. Prin urmare, exegeza contemporană ne ajută să redescoperim importanța dimensiunii estetice a Scripturii; în mod deosebit este de-acum înainte clar că Biblia are ceva de spus
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
conținutului pentru a asigura totdeau-na bogăția mesajului; - fidelitatea care ne face să ne simțim întotdeauna slujitori și nu stăpâni ai Cuvântului (cfr. Lc 1,2); - sobrietatea care fuge de limbaj plictisitor și apăsător; - simplitatea care refuză complicațiile conceptuale și virtuozitățile exegetice; - utilitatea care elimină curiozitățile infatuate și celelalte elemente străine mesajului; - reciprocitatea dintre slujirea Cuvântului și exercitarea a ceea ce se cheamă sensus fidei al credincioșilor; - ductilitatea care știe să adere la condițiile de vârstă și socio-culturale ale celui care ascultă; - concretețea
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
în Anglia, Franța și Germania. Mai târziu, după modelul acestora, și în Scandinavia. Aceasta ar fi minima istorie care prefigurează, începând cu secolul al XIX-lea, profilul savantului care este Stig Wikander. El este moștenitorul indubitabil al tradițiilor filologice și exegetice post-Anquetil, Eugène Burnouf 2, James Darmesteter, Martin Haug, Karl Geldner, Sylvestre de Sacy, Friedrich Spiegel. Din admirație, fără să-i poată semăna, și moștenitorul lui Anquetil Duperron, acest cavaler al erudiției, al științei pure și dezinteresate, cum îl numea 3
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
Wikander la Uppsala, nu i-ar fi adăugat decât necesara precizare a unei erori produse perpetuat, dar și corijată de savanții europeni: Anquetil Duperron a crezut că zand înseamnă limba propriu-zisă a redactării, iar nu acel tip de comentariu, companion „exegetic” al textului religios de bază, Avesta, și a numit cartea Zend-Avesta2. Dar Iordănescu urmase studii de orientalistică la Universitatea din Halle, fiind unul dintre elevii lui Constantin Georgian, singurul în epoca sa care s-ar fi putut pronunța cu discernământ
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
mitologiei, el dobândește și o bună reprezentare a modului în care interpretarea religioasă în general s-a desfășurat în diferite epoci. Astfel, s-ar fi putut foarte bine imagina o antologie în care să se acorde mai mult spațiu cercetării exegetice, deschizătoare dedrumuri și călăuzitoare pentru întreaga istorie a religiilor, ca să nu mai vorbim despre semnificația sa pentru metoda de critică a surselor din istoria profană, oricât de inconștienți - prin lipsă de recunoștință - s-ar arăta exponenții ei. Sinteza lui Jan
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
viziunea asupra istoriei - doctrina întrupării - să se confunde cu concepția indiană a sacrului. Cartea lui Thomas Altizer are multe pagini personale și deosebite, dar aici ar fi trebuit să corecteze anumite aspecte. Nu vom încerca să ne aventurăm în iureșul exegetic la care este expus Eliade în această carte. Neîndoios, interesul său pentru particularitățile concepțiilor iudaică și creștină asupra religiei și istoriei nu este atât de puternic pe cât cel pentru fenomenologia religiei (religionsfenomenologi). Dar nu este deloc atât de sigur că
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
ale creștinismului din Franța. într-o țară cum e a noastră, victimă intelectuală a Franței laice, neasemuita frumusețe artistică a Bibliei ar constitui un mijloc minunat de familiarizare a păturii culturale cu duhul creștin. Păcatul nostru însă este că disciplinele exegetice nu dau nici o însemnătate acestei laturi de mare preț. Căci dacă Dumnezeu e adevărul și binele care strălucește în lume ca frumusețe, nu e mai puțin real că revelația lui în Scriptură e înveșmântată într-o formă estetică fără pereche
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]