767 matches
-
la început. Vechiul Testament, remarcă Daniélou, ridică mari probleme încă de la apariția creștinismului, întrucât, deși face parte din Sfânta Scriptură, semnificația sa literală a fost parțial depășită, perimată prin venirea lui Cristos. Aici, actualitatea Părinților pare de netăgăduit, deoarece numai metoda exegetică a Părinților, care văd în Vechiul Testament figuri (typoi) ale lui Cristos, poate face ca „Vechiul Testament să înceteze a mai fi privit ca o simplă curiozitate arheologică și să devină o hrană vie pentru suflete”. Dar, încă o dată, atenție!, nu e
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unei teologii profetice ancorate în Scriptură, recurgerea la Părinți devine obligatorie, întrucât „scrierile Părinților sunt în principal un vast comentariu la Sfânta Scriptură care, de la Hipolit al Romei până la Bernard de Clairvaux, constituie domeniul propriu al gândirii creștine”. Pe lângă metoda exegetică pe care ne-o pot pune la dispoziție, Părinții se dovedesc „actuali”, iar aici Daniélou urmează à la lettre Catolicismul lui De Lubac, „printr-un număr de categorii specifice gândirii contemporane, pe care teologia scolastică le pierduse”, în special „istoria
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Philon, acest lucru este secundar. Philon subliniază, insistă, descriind chiar și o sărbătoare sacră fondată în amintirea evenimentului. E drept, are și un interes personal, după mine. Dacă textul Septuagintei n-ar avea legitimitate sacră, atunci toată opera sa exegetică ar fi automat invalidată. Dacă Septuaginta nu-i realmente cuvântul lui Dumnezeu, ce sens ar mai avea atunci comentariile și tratatele lui Philon însuși, făcute exclusiv după Septuaginta? Philon, deși evreu, nu știa ebraică decât la un nivel elementar. De
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
am recuperat zecile de interpretări patristice care pleacă tocmai de la această omonimie pentru a da o interpretare cristologică intrării lui Israel în pământul făgăduinței. Bibliile sinodale, întrucât preferă să ortografieze diferit cele două nume, evacuează dintr-un condei toată tradiția exegetică patristică din jurul acestui personaj. Cu „arca lui Noe” lucrurile nu sunt chiar atât de incendiare, dar merită spus că am optat pentru „arcă”, și nu pentru „chivot” fiindcă așa mi-a dictat spiritul însuși al limbii române. Toată lumea folosește astăzi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scurt în rezolvarea problemelor vieții. De asemenea, scriu pentru cei care își trăiesc credința în mod conștient. Care nu se limitează la "a crede", dar vor și "a cunoaște", de aceea se așteaptă la o credință cu fundament filozofic, teologic, exegetic, istoric, implicând consecințe practice. Concepția asupra credinței mi s-a clarificat și îmbogățit de-a lungul vieții. Niciodată nu am spus, scris sau predicat altfel decât în spiritul propriei mele credințe. Timp de zeci de ani am putut studia Biblia
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
se prezinte ca apărători ai ortodoxiei. Dar în ultima parte a cărții am pus toate căutările mele cele mai avansate în cadrul istoriei dogmelor ca un excursus la finalul volumului, deoarece între timp îmi venise în minte altceva. Studiul noii literaturi exegetice, în special al cercetării figurii lui Isus istoric, mi-a edificat faptul că nu se poate identifica destinul lui Isus cu al lui Dumnezeu, cum spunea Hegel. Trebuia să recunosc că această cristologie de sus, ce îi avea ca reprezentanți
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
fi limpezit cât de cât un anume cadru tipologic sub care evoluează, vrând-nevrând, toate comentariile întemeiate pe scrisul parcimonios al acestui - după inspirata formulare aparținându-i lui Ion Barbu - prim și ultim Caragiale. Fiindcă, încadrân-du-se perfect în cerințele acestor imperative exegetice, cartea lui Ion Vianu aduce, în fiecare dintre cazurile puse sub lupă, măcar câte o ipoteză convingătoare. Calculate pe degetele ambelor mâini, cele nouă subcapitole reprezintă tot atâtea deducții absolut coerente ce pornesc de la faptele "psihologic semnificative" - și, aș adăuga
Interogații mateine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8046_a_9371]
-
de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 78. Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt Catehetic sau Despre învățământul religios, VIII, în PSB 30, Scrieri. Partea a doua: Scrieri exegetice, dogmatico‐polemice și morale, traducere și note de pr. prof. dr. Teodor Bodogae, București, 1998, p. 302. 3 Dumnezeu după har”. Toți oamenii care, prin credință și Botez, primesc pe Hristos ca Mântuitor al lumii devin frați și surori în
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]
-
nici nesfârșitele patinări pe conturul cuvintelor, percepute ca simple jucării care ascund gândurile și viziunile personajelor. Dar aceste paralele sunt jocuri de suprafață. Rămân la părerea că miza scriitorului trebuie căutată în exercițiul ca atare, în testarea capacității de invenție. Exegetica faulkneriană acordă spații întinse discuțiilor despre artă ale personajelor. Subliminal, se încearcă acreditatea ideii că Faulkner a fost un scriitor eminamente cerebral, care a scris în perfect acord cu teoriile literare pe care le-ar fi studiat, înțeles și îmbrățișat
Primul Faulkner (VII) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6751_a_8076]
-
m-a mai citat în articolele sale"), autoclaustrarea din anii exilului parizian. Eugen Simion,"spirit conservator în cel mai bun, mai nobil sens al cuvântului", care de mult timp nu i-a mai făcut lui Nicolae Breban „onoarea unui text exegetic", cultivă „o admirație rigidă" față de Marin Preda, neaducându-și la zi cărțile consacrate scriitorilor români de azi. Mircea Martin a părăsit de mult critica de întâmpinare, retrăgându-se în „cercetarea domeniului estetic" și în activități de editor. Eu sunt certat
Trădarea criticii? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6796_a_8121]
-
filozofi pe care îi putem aprofunda sunt cei de care ne-am simțit legați printr-o spontană empatie omenească. În schimb, cînd afinitatea inițială lipsește, împreunarea minții cercetătorului cu carnea operei autorului va fi precară. Vom asista la un efort exegetic care, desfășurat sub silnicia oarbă a unei ambiții auctoriale, va fi atins de sterilitate. Căci un comentariu e sterp cînd e făcut în lipsa unei elementare simpatii față de obiectul lui de studiu. Cazurile acestea nu-s rare. Sunt atîtea cărți de
Gînditorul fără urmași by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7801_a_9126]
-
tot mai intens pe plan european, spre finele secolului al XIX-lea, o dată cu impunerea lui Turgheniev, Tolstoi și Dostoievski. Cel de al doilea a fost citit cu amănunțime în special de Duiliu Zamfirescu 14, ecourile vădindu-se atât în plan exegetic, cât și în planul creației, precum în câteva capitole ale romanului În război. Adversar tenace al naturalismului, în general, și al lui Emile Zola, în particular, Duiliu Zamfirescu nu rezistă tentației de a configura un model de epic romanesc european
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
penitent și Dumnezeu, care exprimă sec ideea fundamentală a unei necesități insurmontabile: numele blasfemiat al divinității trebuie răzbunat, oricît de grele ar fi tribulațiile angajate. Și totuși, o analiză relativ recentă, a lui Peter J. Sorensen, asupra textului răstoarnă posibilitatea exegetică de mai sus, aducîndu-ne într-un cu totul alt punct al textului/criptei. Criticul avansează ideea că Poe ar fi intenționat aici transfigurarea unui eveniment istoric real, cu care era indubitabil familiarizat. În 1826, Căpitanul William Morgan publică o carte
Povestiri din criptă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7672_a_8997]
-
francmasonului Fortunato -, dat aproape invariabil drept singular de orice prognoză critică a povestirii, a făcut loc în mod imprevizibil unui al doilea nivel de sens - eliminarea ritualică a francmasonului Fortunato de către francmasonul travestit Montresor -, la fel de consistent și real din perspectivă exegetică. Dacă adăugăm faptul că, inițial, la o lectură imediată a textului, singura sferă de semnificație putea fi cea a simplei răzbunări orgolioase a nobilului Montresor, marginalizat de ascensiunea agresivă și obtuză a rivalului Fortunato 6, atunci obținem imaginea completă a
Povestiri din criptă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7672_a_8997]
-
Șerban Axinte, Bianca Burța-Cernat, Silvia Dumitrache, Carmen Mușat, Antonio Patraș, Dana Pârvan-Jenaru, Ovidiu Pecican. Dezbaterea e cu atât mai incitantă cu cât participanții au adeseori puncte de vedere diferite, chiar opuse, deși se referă, cu precădere, la cam aceleași contribuții exegetice de după 2000, unele chiar foarte recente: Caius Dobrescu, Mihai Eminescu. Imaginea spațiului privat. Imaginea spațiului public, Editura Aula, 2004; Ilina Gregori, Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze, Editura Art, 2008; Iulian Costache, Eminescu. Negocierea unei imagini, Editura
O dezbatere profitabilă by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/7699_a_9024]
-
al lui Eminescu") o nouă lectură critică a operei eminesciene" (nr. 9, coloanele 2, 3). în lipsă de așa-ceva, ne mulțumim cu ceea ce spuneam: recontextualizarea poetului în timpul și spațiul în care a trăit și a creat (prin niște "exerciții exegetice", cum își intitulează Ovidiu Pecican intervenția; bine că n-a zis exersări!), după ce, în 1889, Maiorescu îl așezase deasupra și în afara acestor circumstanțe, punând piatra de temelie a mitizării fenomenului eminescian: "Ar fi crescut Eminescu în România sau în Franța
O dezbatere profitabilă by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/7699_a_9024]
-
schemele pe care autoarea le inserează în carte, menite a micșora cît mai mult ermetismul textului maimonidian, sunt binevenite. Ele sunt precum luminișurile presărate într-o pădure de obscurități. Te ajută să-ți tragi sufletul de-a lungul unui urcuș exegetic arid și abstract. Și tot desenele împrumută demersului Madeei Axinciuc o tentă vădit didactică. Această lucrare a fost scrisă, oricît de banal ar părea, spre a fi citită. De aceea ea are un pronunțat caracter didactic. ș...ț Am modulat
O călăuză de încredere by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7562_a_8887]
-
și idealurile, și tot. Și astfel, nimic din ce are legătură cu el nu te mai lasă indiferent. Mai mult, a lăsa să-ți scape ceva ar echivala cu o trădare: ți-ar umbri iubirea și ți-ar întuneca zelul exegetic. Genul acesta de rîvnă cercetătoare în urma căreia opera este înghițită de vîrtejul pasiunii inițiale dă naștere unei forme inofensive de canibalism livresc. Îl devorezi pe autor mistuin-du-i opera și transformîndu-i creația în mediul tău interior. Din acel moment devii ceea ce
Poetul desfigurat by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7589_a_8914]
-
doctorat pe marginea operei lui Cioran, intitulată Leș Cahiers de Cioran - l'exil de l'ętre et de l'oeuvre. La dimension ontique et la dimension poďétique, fiind considerată de Irina Mavrodin, coordonatoarea tezei, ca o piesă obligatorie în bibliografia exegetica a lui Cioran. Așadar, daca Itterbeek este mentorul, Mihaela Stănișor este însuflețitorul colocviului. Un fel de Hestia modernă care cucerește grație dispoziției stenice și contagioase pe care o emană. Fără acest cuplu de o eficiență verificată în timp, colocviul "Emil
Istoria unei reviste by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7286_a_8611]
-
permanente ale spiritului care nu creează orbește, ci în conformitate cu imboldurile unei sensibilități aduse la conștiință, intelectualizate uneori la un mod specializat. Unii dintre criticii indigeni și-au înălțat prototipul pe piedestalul unei omnipotențe, mergînd pînă la teza cum că productele exegetice sunt mai interesante decît opera și chiar pînă la sublima utopie a unei interpretări capabile a-și "inventa" obiectul, adică a-l extrage din neant. Alții și-au tratat domeniul cu scepticism, contestînd mai cu seamă relevanța verdictelor critice stabilite
Eternul Aristarc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7315_a_8640]
-
aproape sfătos. "Pasiunea", răspunde el îndată. "Să ne înțelegem", punctează peste câteva pagini, în aceeași linie a comunicării transgeneraționiste. Să-i apropie de eul eminescian pe cei "încremeniți în spaimele școlare", iată ținta și miza cărții sale. În locul unei înnoiri exegetice, avem așadar mai degrabă o rearticulare a datelor de mult cunoscute, la care se adaugă, providențial, corpusul de corespondență inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle, publicat în 2000. Consider, ca și Dan C. Mihăilescu, că acea apariție editorială este cea mai
Eminescu pentru toți by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7362_a_8687]
-
Sorin Lavric Chiar dacă spiritul contemporan suferă de o debilitate a conștiinței istorice ce merge pînă la atrofia simțului trecutului, incursiunile pe care le facem înapoi, sub forma lecturii unor erudite și pretențioase tomuri exegetice, au avantajul de a ne pune la îndemînă un termen de comparație. Comparăm clipa de acum cu momentul de atunci, reușind astfel să ne privim prin dioptriile unei mentalități ce nu mai seamănă cu a noastră. Și astfel, ne pomenim
Între cavaleri și trubaduri by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7469_a_8794]
-
Ioanei Em. Petrescu - despre "eposul comic" (1974). După acest preambul, criticul evaluează binevoitor câteva contribuții mai recente, în principal fiind vorba de prima versiune franceză a }iganiadei (2003), realizată sub semnătura lui Valeriu Rusu (și a colaboratorilor) și de lucrarea exegetică Opera literară a lui I. B. Deleanu (2004) a mai puțin cunoscutului Ion Urcan, la care se adaugă versiunea în proză dată de Grigore }ugui aceleiași Țiganiade - de fapt o transpunere a textului original în limba română literară actuală, despre
Critica criticii by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/7503_a_8828]
-
și de cercetare, ci un dar genetic pe care fiece român trebuie să-l aibă în virtutea unei imemoriale compatibilități sangvine? Un asemenea portret fascinează, de bună seamă, excită în aceeași măsură și dezvăluie nebănuite resurse de identificare în absolut. Reveriile exegetice sînt exerciții de echivalare, forme de autopropulsare în fantasma artistului demiurg, dar ele nu fac decît să-l devalorizeze pa Brâncuși, să-i sporească vulnerabilitatea și să dea veleitarismului aripi de condor. Doar așa a fost posibilă, cîndva, ieșirea lui
Brâncușologia împotriva lui Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7507_a_8832]
-
onestitate astăzi rară, e suficientă pentru a justifica inerentele diferențe de nivel care apar într-o listă de nume atât de bogată. Fiindcă sunt de găsit în cuprins, pe lângă poeți care aproape că nu mai au nevoie de vreo fișă exegetică, și câțiva, necunoscuți, al căror statut nici măcar dicționarele nu-l pot elucida întru totul. (Ion Pop e, și în sensul acesta, foarte eficient.) În spirit egalitarist, las eventualele semne de întrebare la dispoziția cititorilor: Dinu Flămând, Ion Mircea, Adrian Popescu
Argumentul Echinox by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7149_a_8474]