320 matches
-
urmași, toate prilejuri de moralizare, este sondat pentru procurarea elementelor ce pot alcătui un model politic - model ale cărui subansambluri sistematizau sugestiile bizantine, o „clasicitate” a zonei și izbânzile tradiției proprii -, oricând convenabile într-un model cultural capabil să preleveze exemplaritățile, ordonate de regulă într-o imagine a monarhului. Resuscitarea în forme tot mai rafinate, mai complexe și mai elocvente a tradiției, care legitima și îi înregistra în paradigmă pe candidații la statutul de personaj exemplar, instalează un soi de emblemă
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
ceremonios îi învăluie amintirile senine, de o lucidă afectivitate - Oameni pe care i-am cunoscut (1987), Întâlniri cu oameni, întâlniri cu viața (1990). Prezența tutelară, în filigran, este aceea a Profesorului în căutare de pilde care să aibă „puterea unei exemplarități suverane”. Om de școală, sortit unei lungi cariere de dascăl, cărturarul nutrește o neprecupețită admirație pentru „arta de catedră”, privită ca sacerdoțiu și har al oficierii. Personalitățile rostuite în sobre medalioane (Nicolae Iorga, C. Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, Francisc Rainer, E.
ZAMFIRESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290698_a_292027]
-
APF, 1990, 2; Ion Ianoși, Un domn transilvănean, APF, 1990, 2; Ovidiu Pecican, Samuraiul, TR, 1991, 12; Ștefan Borbély, Mircea Zaciu, F, 1993, 3; Irina Petraș, Mircea Zaciu, ST, 1993, 8-9; Al. Cistelecan, Etica judecății, ST, 1993, 8-9; Octavian Soviany, Exemplaritatea „supraviețuirii”, CNT, 1993, 49; Grigurcu, Peisaj, I, 107-124; Ierunca, Subiect, 213-218; Cu „Jurnalul” pe masă, F, 1994, 1 (semnează Ioan Moldovan, Florin Ardelean, Traian Ștef, Viorel Horj, Miron Beteg, Tiberiu Ciorba); Dan C. Mihăilescu, Organismul literar: Mircea Zaciu și drenul
ZACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
și de servicii sociale), cît și, în mod special, creșterea capacității de a dezvolta activități colective de soluționare a problemelor (capitalul social). Utilizarea instrumentului finanțării competiționale pe programe nu are ca obiectiv rezolvarea tuturor problemelor sociale, ci de crearea unor exemplarități. Un alt exemplu este Consiliul Național al Finanțării Cercetării din Învățământul Superior. El este bazat pe oferire a unor granturi de cercetare pe bază de competiție. Programul de cercetare este dezvoltat de echipele de cercetare/cercetători individuali și selectate pe
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
strategie coerentă de dezvoltare instituțională a sistemului de asistență socială, iar pe de altă parte, a generat accentuarea decalajelor dintre județe și dintre comunități. Comunitățile cu resurse financiare mai mari, la care se adaugă și o expunere mai ridicată la exemplaritatea occidentală, au dezvoltat servicii de asistență socială. Comunitățile lipsite de resurse, dar cu probleme sociale mult mai grave nu au putut dezvolta asemenea servicii; 5. Fragmentarea serviciilor de asistență socială a continuat prin orientarea resurselor publice limitate spre servicii specializate
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
o funcție catarctică (D. Barrucand, C. Enăchescu). Este „descoperire” și „avertisment”, realizând întâlnirea umanului cu supranaturalul divin, ca în cazul profetismului sau al divinației oraculare. În sensul acesta Pythia, la greci, și Sybila, la romani, devin personaje emblematice, simboluri ale exemplarității nebuniei, respectată, temută și ascultată. Luciditatea vizionară a profeților Vechiului Testament, precum și extazul tenebros al profeteselor oracolului de la Delphi sau al sibilelor romane, sunt „semne” trimise oamenilor de divinitate, cărora aceștia trebuie să se supună și pe care trebuiau să
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lor durează, tragic, doar până fac primii pași în afara adăpostului, când o bombă îi spulberă pe amândoi. Romanele, mai ales cele de maturitate, vor avea protagoniști problematici, devorați de angoasele omului modern, clamându-și foamea de răspunsuri capitale și afini, prin exemplaritatea acestor tensiuni, cu eroii lui André Malraux, Antoine de Saint-Exupéry, Jean-Paul Sartre, Albert Camus ș.a. Deși intenționa să radiografieze mediul social, P. aduce în prim-plan investigarea vieții sufletești. Pe acest traseu, tipologia învinșilor - constantă individualizatoare a prozei sale, pornită
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
diegezei și că, în ciuda trecerii timpului și a fluctuațiilor modei, concepția despre feminitate „s-a păstrat în aceleași limite, aproape intactă”. Punând în lumină rolul pe care eroinele l-au jucat în modernizarea genului la noi, autoarea se oprește asupra exemplarității acestora sub aspect sociologic. Analiza raporturilor dintre spațiul public și cel privat în romanele interbelice, realizată în spiritul orientărilor contemporane ale științei istorice și răspunzând provocărilor criticii literare feministe, este o tentativă meritorie de sincronizare cu evoluțiile recente ale studiilor
RADIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289086_a_290415]
-
construite părțile unui eseu, sintetizate în două sintagme preluate din Homer: „bărbații Ares” și „fabricanții de ecouri”. „Bărbații Ares”, metaforă pentru tipologia eroica, subsumează personaje ale vârstei mitice (Ghilgameș, Ahile, Ulise) și istorice (Alexandru Macedon, Cezar). Țintă vieții lor este exemplaritatea și dobândirea nemuririi. Nemurirea înseamnă înfrângerea limitelor temporale, precum în scenariul inițiatic din Epopeea lui Ghilgameș sau din basmul Tinerețe fără bătrânețe si viata fara de moarte, fie perpetuarea unui „nume bun după moarte” - țelul personajelor din eposul homeric. Este
RAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289119_a_290448]
-
cultiva patriotismul. Această observație, banală în sine, este semnificativă aici. Istoria întărește procesul de identificare a individului cu colectivitatea din care face parte. Conștiința apartenenței naționale sau etnice este fundată, în mare măsură, pe învățarea istoriei. • Istoria ca sursă de exemplaritate. În primul rând, istoria a slujit pentru a sublinia responsabilitatea acțiunilor. Ea oferă un cadru mai general de referință comportamentului uman. În ultimă instanță, tot ceea ce facem trebuie raportat la istoria comunității. Faptele noastre sunt bune sau rele nu numai
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Istoria ține trează ideea că faptele umane nu se pierd fără urmă. Ele influențează cursul viitor al evenimentelor. Responsabilitatea față de viitor este marele sentiment pe care îl cultivă istoria. Din această cauză, istoria a fost utilizată ca sursă principală de exemplaritate morală. Ea a trebuit să ofere fapta pozitivă, normalitatea. Fiecare colectivitate a încercat să-și scrie istoria din această perspectivă. • Istoria ca ideologie a unui grup, a unor clase sau colectivități. Karl Marx a pus în evidență faptul că istoria
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
după standardele științifice, s-a constituit o istorie de tip științific. Alături de ea există însă și istorii pentru popularizare, istorii de învățat. Acestea nu reprezintă simple popularizări ale istoriei științifice. Ele îndeplinesc într-o măsură mult mai mare funcțiile de exemplaritate morală, de integrare socială și națională, funcții ideologice. Această diferențiere este valabilă nu numai pentru societățile moderne, ci, după cum s-a văzut, pentru toate societățile caracterizate printr-un grad suficient de diferențiere internă. Interesante pentru analiza funcțiilor ideologice ale istoriei
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
rareori ambiții explicative, de regulă ea rezumându-și sarcina la reconstituirea evenimentelor trecute. Ideea de a pune bazele unor științe ale socialului și umanului, inclusiv ale științelor istorice a fost formulată de abia în secolul al XVIII-lea, sub influența exemplarității științelor naturii. Caracteristică gândirii secolului al XVIII-lea era ideea unui singur model de științificitate pentru întreaga cunoaștere. Cunoașterea umanului, în măsura în care vrea să se constituie în știință, trebuie să adopte modelul științelor naturii. Raționalismul caracteristic filosofiei acestei epoci reprezenta un
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Semnificația aparte a cărții depășește condiția sa de premieră culturală, aflându-și punctul de sprijin în studiul de escortă al editorului, Scurt istoric al propagandei prin poezie. Și ca antologator N. își pune în valoare detenta speculativă, izbutind să sesizeze exemplaritatea ideologico-semiotică a tipului de discurs cultural numit în mod curent poezie agitatorică. Identificând aspectul de religie politică al literaturii agitatorice și izvoarele mitice care o nutresc, criticul atrage atenția asupra jocului semiotic complex (replieri, eschive cu consecințe stilistice) în care
NEGRICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
un dublu obiectiv: să se identifice tendințe mai generale și să sprijine procesul de schimbare/dezvoltare. Treptat, metodologia cercetării monografice a fost abandonată. Ipoteza 9: Abordarea reformatoare a sociologiei s-a desfășurat pe două direcții: accentul pe cercetarea empirică și exemplaritatea modelelor occidentale. Prima direcție a promovării reformei a constat În accentuarea importanței cercetării empirice. Sociologia a Încercat să devină un important producător de date empirice despre realitatea societății românești. Această orientare avea mai multe funcții. În primul rând, ea Încerca
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
reprezentau nucleul proiectului comunist: economia socialistă și sistemul politic. Ea era o critică prin relevarea performanțelor precare ale sistemului, În viața de zi cu zi. A doua direcție de susținere a reformei prin modernizarea societății românești a constat În promovarea exemplarității modelelor de organizare socială dezvoltate În Occident. O asemenea abordare poate fi găsită mai ales În sfera organizațiilor economice. La sfârșitul anilor ’60 „organizarea științifică a muncii și producției”, bazată pe tehnicile occidentale, a fost o preocupare foarte importantă, susținută
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
modelele de dezvoltare socială a organizațiilor prin asimilarea ideilor americane: relații umane, centrate pe producție și pe om, stiluri moderne de conducere. Sociologii intenționau să injecteze În activitatea societății românești mai multă raționalitate și știință dezvoltată În sociologia occidentală. Sociologia exemplarității „importa” din țările dezvoltate modele de raționalitate care promiteau succes. Se sugera că asimilarea unor asemenea modele este perfect compatibilă cu proiectul comunist și că asimilarea lor urma să reformeze treptat, „din aproape În aproape” sistemul comunist. Modele de exemplaritate
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
exemplarității „importa” din țările dezvoltate modele de raționalitate care promiteau succes. Se sugera că asimilarea unor asemenea modele este perfect compatibilă cu proiectul comunist și că asimilarea lor urma să reformeze treptat, „din aproape În aproape” sistemul comunist. Modele de exemplaritate a organizării sociale nu erau de găsit În paradigma marxist-leninistă, ci În tradiția sociologică românească, construită pe programul reformei sociale, și, În mod special, În sociologia occidentală. Concluzie Dacă În prima perioadă a relansării sociologiei românești după al doilea război
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Un Dumnezeu punitiv veghează, și hotărârea lui, neștiută oamenilor, va răzbuna inocența violentată „până la al treilea neam”. Om fiind, monarhul poate cădea în culpă, dar fapta neconformă cu norma nu își pierde caracterul pilduitor, în selecția autorului asemenea situații alcătuind exemplaritatea negativă, comportarea ce trebuie evitată. A greșit și Solomon (cel care va exemplifica și figura monarhului în stare să îi covârșească prin înțelepciune pe supuși și pe vecini), marele stăpânitor, regele regilor (făptuitor al celebrei „judecăți”, pe care Învățăturile... o
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
et liberabo te et glorificabis me” (traducerea românească din prima jumătate a secolului al XVII-lea sună fermecător: „Chiamă-mă în ziua grijii tale, și te voi izbăvi și mă vei proslăvi”), secvența găsirii relicvelor sacre de către împărăteasa Elena. Face ca exemplaritatea personajului să coboare dintr-un absolut creștin pe pământ și să accepte modulări către împlinirea unor țeluri particulare și naționale. Pilda este sublimată și recapitulată într-un rezumat sugestiv către sfârșit: „Vezi, iubitul mieu fiiu, că Constandin, marele împărat și
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
un anacronism produs probabil de Eftimie al Târnovei, împăratul luptă adesea contra turcilor. Gândul protejării patriei, a valorilor amenințate de cotropitorii desemnați de zugravii din Moldova drept principali candidați la flăcările iadului contribuie decisiv la definirea unor sensuri pentru care exemplaritatea canonizată propusă drept model era numai un îndepărtat punct de plecare. Tot din Panegiricul... lui Eftimie al Târnovei (mai precis din Rugăciunea latină a lui Constantin și a lui Licinius) și probabil din ruga înălțată de Ezechia la împresurarea Ierusalimului
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
o rugăciune-crez, o declarație de aderare la principiile păcii făcută de voievodul unui popor silit adesea să ducă războaie împotriva feluriților cotropitori. Textele parenetice clasice (bizantine, în primul rând) trudesc, toate, la elaborarea modelului monarhic (coincident, în codul timpului, cu exemplaritatea). Învățăturile... nu exclud acest țel și ajung să îl atingă într-un chip care seamănă cu al vechilor autori, dar învederează și deosebiri față de sugestiile antice. Diferențele constituie și impun evoluția pe care o produce textul lui N.B., marchează rezultatul
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
reguli. Ideea responsabilității societății față de membrii săi onești a constituit dintotdeauna un element fundamental al organizării societății umane: criminalul nu neagă doar drepturile victimei, ci, mai important, lezează și pune în pericol însăși societatea. Aceasta este obligată să reacționeze, iar exemplaritatea pedepsei reflectă tocmai responsabilitatea ei față de siguranța cetățenilor onorabili și, prin aceasta, grija față de sine însăși. Puterea fantastică a acestui mod de a privi relația dintre criminal și societate explică întârzierea cu care a apărut ideea responsabilității societății față de criminal
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
disocieri, Chișinău, 1971, 32-37; Anatol Gavrilov, Reflecții asupra romanului, Chișinău, 1984, 132-156; Nicolae Bilețchi, Romanul și contemporaneitatea, Chișinău, 1984, passim; Ion Ciocanu, Dialog continuu, Chișinău, 1990, 190-200; Mihail Dolgan, Creația scriitorilor moldoveni în școală, Chișinău, 1990, 41-68; Ion Ciocanu, Tentația exemplarității, „Limba română”, 1995, 6; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 183-185. I.C.
BUSUIOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285963_a_287292]
-
încă o bună bucată de vreme curba ascendentă. Și, pentru că de zeci de ori în aceste pagini o serie de poeți fruntași - ca să folosim o expresie din vreme - au fost doar pomeniți, să reproducem din numeroasele comentarii, câteva care demonstrează exemplaritatea acelora. Și mă gândesc la doi poeți celebri: Mihai Beniuc și Eugen Frunză; primul de o notorietate constantă din 1944 încoace, celălalt speranța oficială deja validată, în plină ascensiune dar nu și unanim acceptată de obștea poeticească. Și vom mai
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]