212 matches
-
în treacăt la câteva părți selectate ale ei. Mai departe, există diverse teorii ale aplicațiilor. Astfel, într-o oarecare măsură, acest lucru conduce la o teorie a teoriilor. Ceea ce s-ar putea să vă surprindă este că voi împrumuta abordarea experimentalistului în discutarea lucrurilor. Nu contează ce se presupune a fi teoriile, sau ce gândiți că ar trebui să fie, nici măcar ceea ce susțin experții în domeniu că sunt; haideți să adoptăm o atitudine științifică și să vedem ce sunt ele. Sunt
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
subiectul zâmbea, prin activarea mușchiului zigomatic major, el a observat cum zâmbetul pornea dinspre pomet în jos, formând un unghi cu colțul buzelor, împingând colțurile buzelor în sus, expresie ce indică faptul că omul nu părea fericit. Fiind un bun experimentalist, Duchenne i-a spus omului o glumă, și i-a fotografiat reacția. O privire comparativa a fotografiilor i-a dezvăluit anatomistului francez faptul că în cea de-a doua fotografie, în care subiectul zâmbea ca răspuns la glumă, acesta nu
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
în cadrul unei înșelătorii de proporții mai largi. Specialiștii în științe naturale discută uneori despre posibilitățile existenței unor înșelătorii intenționate în procesul experimental teoretic, însă în practică nu se găsesc decît puține asemenea acte similare înșelătoriilor puse la cale de psihologii experimentaliști. De asemenea, caracterul neînsuflețit al majorității obiectelor studiate de specialiștii în științele naturale nu generează nici încredere, nici ambiguitate; oamenii de știință pot avea încredere sau se pot înșela doar unii pe alții. Totuși, ei pot împărtăși un devotament pentru
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
adevărat, deși pare greu de crezut că părinții aparținînd păturilor sociale mijlocii și superioare din New Jersey, care au constituit subiectul acelui studiu, și-ar instrui copiii că este necesar din punct de vedere social să-i păcălească pe psihologii experimentaliști. Copiii pot învăța cum să mintă eficient, însă abilitatea și probabil frecvența mințitului par să se dezvolte spontan. După cum afirmă (Eck (1970:4), "copilul mic este capabil să se comporte în mod înșelător cu mult înainte de a învăța să vorbească
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de fascinantul și bogatul domeniul al culorilor, interesându-se de atribute ca strălucirea, luminozitatea absolută și relativă, intensitatea cromatică; dintre aceștia exemplificăm pe Theodor Fechner, Hermann von Helmholtz, Ewald Hering, Edward Bradford Titchener, Franz Hillebrand, psihologul elvețian Adolphe Bernays, psihologii experimentaliști americani Leon M Hurvich, Dorothea Jameson (cu merite în reintroducerea lucărilor lui Hering în America), Edwin Garrigues Boring, Herbert Sidney Langfeld, Harry Porter Weld; * interesul pentru studiul culorilor se manifestă intens în a doua jumătate a secolului XX la cercetători
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
Cronoscopul Hipp produs în anul 1888. Aparat de mare precizie în măsurarea timpului. Este unul din instrumentele științifice din a doua jumătate a secolului 19. Inventatorul său este Matthäus Hipp, constructor elvețian de ceasuri Este larg folosit de către comunitatea psihologilor experimentaliști. Wilhelm Wund îl recomandă în prima ediție a lucrării sale Grundzüge der physiologischen Psychologie în anul 1874. Au mai fost achiziționate: o planșă mare de hîrtie pînzată referitoare la diviziunea psihologie la acea vreme și o ștampilă cu inscripția Laboratorul
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
parte a bibliografiei indică cele mai importante realizări în domeniu și nu parcurgerea conținutului lor de către autor în vederea întocmirii acestei cărți. Observăm cu ușurință că preocuparea științifică pentru această temă este una perenă, ea fiind consemnată înaintea apariției lucrării psihologului experimentalist român, chiar dacă cu intensitate variabilă. În prima jumătate a secolului XX, preocupările pentru sinestezie au scăzut în intensitate, fără să dispară, ele extinzându-se progresiv în a doua jumătate și la începutul secolului XXI. Extinderea este evidentă și în domeniile
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
2010 Eighth Conference of the American Synesthesia Vanderbilt University in Nashville, Tennesse * 14-16 octombrie 2011 The Ninth Annual Conference of the American Synesthesia Association, University of California, San Diego. Putem afirma că pe baza cercetării documentate a activității de psiholog experimentalist și a cercetărilor lui Eduard Gruber că acesta a fost valorosul pionier al psihologiei din România, că a avut o excepțională capacitate de a se intrega în mediul academic european și internațional, că avut o ținută deontologică deosebită în întocmirea
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
au împrăștiat spre toate punctele cardinale, cei mai mulți fiind atrași de Roma Cezarilor, de perspectiva condițiilor strălucitoare care să le faciliteze afirmarea, Astfel au procedat Asklepiades, Soranos, Rufus din Efes și mulți alți clinicieni care vor fi urmați de renumitul Galen experimentalistul. MEDICINA ROMANĂ Marțial Spațiul italic, este un teritoriu pe trei părți păzit de ape și-n nord apărat de munți. în grotele acestora s-au adăpostit în paleolitic oamenii care treptat au coborât prin văi spre câmpie, păstrând ca ocupație
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
litere mobile, spre jumătatea sec. XV, a înlesnit difuzarea ideilor și a învățământului medical. Scolastica oricât de criticată ar fi, a făcut loc dezbaterii de idei pe informații bine memorate și în orizont enciclopedic. Thomas Roger Bacon, liberal în orientare, experimentalist în cunoaștere, fizician, matematician și chimist „doctor admirabil“, ceea ce înseamnă cunoscător în toate, este produsul scolasticii, deși s-a despărțit de ea. Preocupat de medicină, Bacon afirmă că centrul sistemului nervos este în creier. Spiritul Renașterii, mai laic și mai
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Sanchez (1552 - 1632), profesor de medicină la Montpellier și la Touluse, va critica pe Cardanus și pe Fracastoro, ca și pe alți corifei ai Medicinii Renașterii, care s-au dedat, crede el, la speculații stranii. Sanchez este și el un experimentalist, pentru care observația trebuie să releve exactitatea raportului cauză-efect și obiect-subiect. PERSONALITĂȚI MEDICALE REPREZENTATIVE ALE RENAȘTERII UN ANATOMIST : ANDREAS VESAL (1514 - 1564) Descendent dintr-o familie de medici belgieni de origine germană, Vesal a dobândit la un moment dat naționalitatea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
restrâng manifestările fiziologice și patologice la fenomene chimice, fizice, mecanice (iatros = medic). Secolele următoare vor aprofunda și extinde speculația, ca și experimentarea, conturând mai bine aceste discipline medicale. Nimeni nu trebuie să rămână deconcertat, auzind că și unii raționaliști și experimentaliști ai Renașterii și ai sec. al XVII-lea elogiază alchimia, precum Newton sau eruditul medic anatomist David Ryckaert (1612 - 1661) obsedat de miracolul organismului uman și de ideea prelungirii vieții, la care gândește și contemporanul său Francis Bacon. Numai necunoașterea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și la 27 de ani, onorează o catedră universitară în Gottingen, pe care o creează și ajunge Președintele Academiei de științe. În Elveția ocupă mari funcții în stat și rămâne fidel pasiunii sale medicale. Se distinge ca teoretician și ca experimentalist. Cele 10 volume de sub intitularea Bibliothecae (Biblioteci) conțin peste 52.000 de referințe științifice. O operă depășind orice putere de muncă intelectuală. La aceasta însă, se adaugă Methodus studii medici (1751), Pharmacopée helvétique (1771), Primae lineae physiologiae (1747) (Primele limitări
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
acordă. Totuși Spallanzani nu rezolvă problema ontogenezei (ontos = ființă), procesului intim al apariției vieții. Ca și Albert Haller și Morgagni, Spallanzani practică și recomandă repetarea experimentului de mai multe ori, variind condițiile și apoi concluzionând. Această rigoare științifică este caracteristică experimentaliștilor și Spallanzani a ilustrat-o cu prisosință. Un geniu medical comprimă timpul : François Xavier Bichat (1771 - 1802). Medic și biolog, fiziolog, histolog, Bichat, în câțiva ani, concentrează lumina sfârșitului de secol, înscriindu-se meteoric în anvergura celui pe treptele căruia
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
său Pierre Desault pe care o prezintă sub titlul: Oeuvres chirurgicales (1798). Pe lângă tratate, Bichat a trudit și la fondarea societății medicale de emulație (Société médicale d’émulation - 1796). Fructificând metodologic pe Haller, Spallanzani, Bordeau și manifestând rigoarea științifică a experimentaliștilor, de anvergura lui Morgagni, Bichat unește de fapt medicul, cu anatomistul, cu chirurgul, cu fiziologul și cu histologul. El afirmă că ființele sunt o asamblare de organe diferite, fiecare cu funcția sa „integrându-se corelativ în sistemul organismului“. Diferențierea este
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
astenice. Pe linia acestor teorii încep să apară noi lucrări. Chiar Bichat susține tonifierea spirituală a pacientului, cerință a eficientizării tratamentului. Opus lui Bichat, dar și vitalismului, animismului și spiritualismului în special este François Magendie (1783 - 1855). Pasionat fiziolog și experimentalist, materialist declarat, medic la Hôtel Dieu, profesor doar la Collège de France, director de laborator, Magendie suspectează de incompletitudine medicina anatomo-clinică. Face experimente pe animale, respinge utilitatea microscopului și neagă globulele roșii. Scrie despre acțiunea stricninei, extrasă din plante exotice
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
suc de sfeclă descoperă fermentația. Este chemat în Sudul Franței să elucideze cauza bolii viermilor de mătase. îl crede pe Harvey cu ideea omne vivum ex ovo și se opune teoriei generației spontane susținută puternic de Felix-Archimède Pouchet. Dar nici experimentalistul Cl. Bernard nu-l crede. Pasteur identifică germenul holerei, confirmă bacillus anthracis, descoperit în 1850 de Davaine și Rouyeur, la oi. Pasteur propune chirurgilor umani și veterinari sterilizarea instrumentarului, igiena strictă a mâinilor și a sălilor de operație. în 1885
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
1939), care ilustrează extinderea studiilor lui Freud asupra civilizației, culturii. între adepții lui Freud se remarcă și Ana Freud (1895 - 1982) fiica magistrului, devenită psihanalistă britanică preocupată de analiza psihicului infantil. Numărul neurologilor crește de la an la an. între psihofiziologii experimentaliști din școala lui Wilhelm Wundt (1832 - 1920) — Leipzig — autor al Eléments de psychologie physiologique (1874) și medicii psihanaliști, își înscriu numele între altele și cercetătorii afecțiunilor psihice specifice societății contemporane. Crește numărul tulburărilor mentale, psihice în general. Circulă frecvent în
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cum sunt Camil Petrescu și Nicolae Breban: „În mod hotărât, romanul românesc Începe să existe cu adevărat abia atunci când Își impune să răspundă rigorilor unui program“ (interviu de Tania Radu, În Flacăra, nr. 83, 1985, p. 9). Autor al „epocii experimentaliste“, cum singur o numește, Marin Mincu afirmă că romancierul ei „nu mai recurge la o singură modalitate narativă; el schimbă continuu perspectivele și registrele spre a fi mereu În miezul realului și a reușit să-l absoarbă În discursul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
argou copiat grosolan din realitate și să trăiască în condiții de mizerie neconvingătoare, era aclamat ca un scriitor realist și socialist; pentru că făcea uneori trucuri elementare cu narațiunea, imitându-i penibil pe Sterne și Diderot, era aclamat ca un pionier experimentalist; și pentru că își făcuse obiceiul să scrie scrisori la ziare, criticând politica guvernului într-un limbaj care mi s-a părut întotdeauna că sugerează un stângism destul de timid, era aclamat ca un om cu vederi politice radicale. Dar și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a deplinei sale reprezentativități pentru o avangardă literară pe drept cuvânt definită prin formula integralistă a „sintezei moderne” sau, mai recent, prin aceea a unui „avangardism prudent”, ca „tentativă de a transforma negativismul tipic avangardist într-o afirmare constructivă” sau „experimentalistă”. În această ultimă și definitorie ipostază, Ilarie Voronca a ilustrat deopotrivă funciarul nonconformism al avangardei, radicalul ei anticonvenționalism, și năzuința unei anumite echilibrări a raporturilor cu tradiția marii poezii românești (de la Eminescu, elogiat încă în Integral, la Arghezi sau Bacovia
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
totuși extremă, dacă nu chiar extremistă din punct de vedere epistemic -, trebuie totuși să recunoaștem că, dintre toate modalitățile de cercetare, experimentul pare să asigure nivelele de rigurozitate și chiar de obiectivitate cele mai ridicate. Metoda experimentală, de fapt, viziunea experimentalistă, fiind vorba despre mai mult decît despre o simplă metodă, a apărut în științele exacte și ale naturii încă din Renaștere, odată cu nașterea „spiritului științific modern” (Bachelard, 1938)1, și s-a dezvoltat în științele antropologice la sfîrșitul secolului al
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCATIEI. In: GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
A. Maslow susținea că trebuie să li se ofere copiilor posibilitatea de a lua cât mai multe decizii privind propria lor dezvoltare. Personalitatea poate fi abordată din direcții diferite, majoritatea teoriilor putând fi circumscrise următoarelor orientări (M. Golu, 1993): biologistă, experimentalistă, psihometrică, socio-culturală și antropologică. Majoritatea teoriilor personalității explică însă mai bine istoria persoanei decât evoluția sa viitoare. Pentru depășirea orientărilor care concep personalitatea ca o însumare de însușiri psihice (factori, trăsături), autorii români P. P. Neveanu și Tinca Crețu s-
Creativitatea – fundamente ştiinţifice şi psihopedagogice by Lupaşcu Andreea Milena Neagu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/717_a_1059]
-
definit relațional și inseparabil unul de altul, relația dintre persoană și mediu fiind reciprocă, bilaterală. În cartea lor din 1984, Lazarus și Folkman fac o trecere în revistă a diferitelor tipuri de abordări ale stresului (ipsative vs. normative; naturaliste vs. experimentaliste), abordând totodată și problema operaționalizării și măsurării celor trei concepte-cheie (stres, evaluare cognitivă, coping) (vezi Lazarus, Folkman, 1984, pp. 299-327). Problema critică de ordin metodologic sesizată chiar de autori este cea a subiectivității autoraportărilor, ca sursă primară a datelor despre
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
rețeaua. 2. Știința sau științele cognitive Științele cognitive: Dacă este vorba de științe cognitive la plural, adică de cercetări experimentale avînd ca obiect creierul în raporturile sale cu cunoașterea, așa cum le practică astăzi Jacques Mehler, Jean-Pierre Changeux, Guy Tiberghien sau experimentaliștii americani, nu avem nici o obiecție. Dar în spatele acestor adevărate științe la plural, modeste și precise, se profilează o intenție care înțelege să readucă pluralul la singular; multifațetele cunoașterii se reduc la o esență comună și cedează fascinației uluite a Întregului-Unu
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]