939 matches
-
mister, cu fraze contorsionate și topică văcăresciană. Paranteză: foarte des întâlnesc compatrioți extaziați în fața câte unui pasaj din vechile traduceri ale Bibliei sau din vechiul Pateric, din care nu pricep în realitate nimic, dar care „sună altfel”. Cauza acestor stări extatice ar fi „dulceața”, „farmecul”, „întorsătura”, „muzicalitatea”, „tenta arhaică” a frazelor respective. În traducerea Septuagintei de la Colegiul Noua Europă am pornit de la un cu totul alt deziderat decât cel pur stilistic, și anume dezideratul clarității. O frază fără sens pentru cititorul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
iertase pe de-a întregul încă dinainte ca el s-o roage asta a doua oară, însă ea se hotărâse, totuși, să-l mintă puțin, doar fiindcă observase că Șerban parcă începuse a-și lua un avânt prea puternic, prea extatic dintrodată. Așa sunt părinții, și îndeosebi mamele: de multe ori, ele se lasă rănite, iar apoi iartă. Peste câteva minute, tânărul, încet de tot, își ajută mama să se ridice de pe pat, spre a face câțiva pași prin încăpere - aceasta
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ceea ce este, în mod absolut, neatinsă și nealterată în ființa sa de faptul că e vorba de-un vis, că nu există nici încăpere, nici personaje, nici lume neatinsă și nealterată în ființa sa de alterarea viziunii, de nebulozitatea mediului extatic de vizibilitate în care devine vizibil tot ceea ce mi-e dat să văd. Dacă totuși spaima rămâne intactă în ciuda pervertirii raportării la lume și a prăbușirii oricărei obiectivități, este pentru că această raportare intențională la o lume nu mai intervine în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
către alta, care îi joacă aceeași festă. Nici un interior: nimic care să fie viu, care să poată vorbi în nume propriu, în numele a ceea ce încearcă, în numele a ceea ce este. Doar "lucruri", doar moarte: în proeminența lumii și în dezvăluirea sa extatică nu se exhibă și nu se expune decât veșnicul înainte, veșnicul în afară obiectul. Astfel, jocul unei cunoașteri care scoate din joc nu doar lumea-vieții, ci și, mult mai grav, viața însăși, adică ceea ce suntem, se arată dintru început încărcat
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
rațiunea caracterului sensibil al acestei nașteri. Această rațiune este acolo pentru noi: lumea este o lume sensibilă deoarece, ca lume-a-vieții și nu a unei conștiințe pure, ea este afectivă în fondul său, potrivit posibilității celei mai interioare a desfășurării sale extatice. Doar că sensibilitatea nu constituie doar esența apriorică a oricărei lumi posibile, ea o definește de asemenea pe cea a artei: "Prin sensibilitate și doar prin ea reușim să ajungem la adevăr în artă", declară Kandisky. Astfel, faimoasele legi ale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ființei, ceea ce în și prin ceea ce este este mereu prins într-un Tot și se pro-pune ca atare. Deoarece un Individ stă în fața lor, nu ca individ empiric în spațiu, ci ca ipseitate a oricărei pluralități și a oricărei diviziuni extatice, fortăreața și linia electrică sunt împreună într-o aceeași lume. Legile relației lor unitare sunt legile sensibilității, adică ale acestui Indiviz care este Individul, sunt legi estetice. A devenit acum pe de-a-ntregul limpede ce înseamnă neluarea în considerație a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
altundeva unde se află aceasta și unde ne aflăm noi înșine: ceea ce suntem. Arta este reprezentarea vieții. Asta deoarece viața, prin esența sa și voința ființei sale celei mai intime, nu se expune niciodată, nici nu se dispune în Dimensionalul extatic al fenomenalității, adică în aparența unei lumi, ea nu poate exhiba în aceasta realitatea sa proprie, ci doar să se reprezinte în ea, sub forma unei reprezentări ireale, a unei "simple reprezentări". Iată de ce arta face apel la imaginație, care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Natură, el nu este niciodată decât în calitate de sensibil sau corpropriat. Însă calitatea sensibilă este prima obiectivare a vieții ca obiectivare ireală a sa: astfel orice proprietate sensibilă și în același fel afectivă sau axiologică a lucrurilor nu este decât proiecția extatică a ceea ce, în chiar sânul acestei proiecții și în ciuda sa, își păstrează sălașul său ontologic propriu, rămânând acolo unde rămâne în posibilitatea sa principială orice senzație, orice afectare și orice valoare. Însă lumea este înainte de toate lumea oamenilor, obiectul aflat
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
întâmplarea, spune Kafka, ca pământul pe care stai să nu poată fi mai mare decât cele două picioare care îl acoperă" i se substituie un cu totul alt lucru: distanța și faptul de a fi la distanță în finitudinea Dimensionalului extatic în care se arată acesta, nedezvăluind niciodată decât o fațetă a ființei sale, care face trimitere la o alta potrivit unui joc de înfățișări disjuncte pe care privirea conștiinței caută să le surprindă, călăuzindu-se după ele, exilată de ele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
al treilea fluviu, Hiddekel, care �și are cursul pe partea de răsărit a Siriei, nu vorbește, nici despre cel de-al patrulea fluviu, Frat). De pe veranda sa el vede paradisul, apa Nilului, dimineața albastrul schimbându-se �n ridicare �ntr-un alb extatic, apoi devenind gri-verde estompat, pentru ca apoi după-amiaza să curgă �n sclipiri de foc auriu, apoi să se �ntunece către liliachiu, �ntr-o apăsătoare culoare de lavandă și �n sfârșit să se �nnegrească �n noaptea deșertului. Mama zeului trăiește �ncă �n adâncul
Eva STRÖM by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/7028_a_8353]
-
speciale, sticlă pătată, efecte speculare, jocuri de lumini și umbre. Pe chipul fiului se proiectează lumini timide, tremurânde, strecurate prin cețuri, pâlpâiri de umbre efemere traversează încăperea, fețele dobândesc abia discernabile halouri, contururi fragile de oboseală și o tristețe aproape extatică precum cea care se degajă din vechile icoane. Este ca și cum am vedea totul printr-un ochi încărcat de lacrimă, o lacrimă care deformează sensibil, misterios, fiecare imagine îndepărtând-o într-un orizont hieratic al celor de neatins. Regizorul a realizat
Mama și fiul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6765_a_8090]
-
convins că auroralul peisaj consemnat în Caiete ("Insomnie la țară. Odată, pe la 5 dimineața, m-am sculat să admir grădina. Viziune de Eden, lumină supranaturală. În depărtare, patru plopi se înălțau către Dumnezeu") reprezintă în chip evident expresia unei stări extatice cu credință, așa cum susține Marta Petreu. De ce nu s-ar citi aici doar expresia livresc-lirică a unui entuziasm estetic? Să fie apariția numelui lui Dumnezeu în acest text suficientă pentru a proba urmele credinței? Nici celălalt fragment esențial pentru raporturile
Revelațiile durerii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7430_a_8755]
-
Adevărata profunzime a clivajului dintre Sud-Estul și Nord-Vestul țării nu o oferă, însă, spațiul rarefiat și amăgitor al culturalului, ci acela frust și necruțător al economicului. În vreme ce la nivelul festiv al marilor evenimente artistice, obiectele pot circula într-o stare extatică de la București la Cluj, la Timișoara, la Oradea sau la Satu Mare și viceversa, prilej cu care muzeele tind să se intoxice cu propriul lor triumf, pe piața de artă lucrurile sunt aduse brusc la scara lor adevărată. În București și
Artiști din Transilvania by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7671_a_8996]
-
care-l va costa viața. Ca să tranșeze definitiv un conflict, acesta mănâncă unul după altul 50 de ardei iuți. Ferparul vine însă abia câteva pagini mai târziu, preț de încă o povestire. Deocamdată, Fericitul Ionică se încheie cu un stop-cadru extatic: „Pariase cu un impiegat tânăr care îl lua peste picior că ar mai fi fost în stare, la vârsta lui, să se descurce cu o grecoaică tânără. Impiegatul părea pus pe scandal, încât, ca să-i închidă gura, Ion a acceptat
De ce avem roman by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6799_a_8124]
-
am constatat că, fiind amândoi născuți în Zodia Gemenilor, iubeam aceleași cărți, aceeași muzică, aceleași filme. Și ne-am iubit și unul pe celălalt. Asta nu înseamnă însă că am trăit 60 de ani de turtă dulce și de comuniune extatică. Ne certam destul de des, fiind amândoi la fel de impulsivi și de obstinați, ne cunoșteam punctele vulnerabile și ne înțepam exact în ele (regretând dureros după aceea). Am iubit mereu iubirea lui pentru mine. Narcisism - e universal uman. Cât de inuman e
Antoaneta Ralian: „Rafturile cu cărțile mele – conserve de timp, de tinerețe, de emoții” by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/7299_a_8624]
-
Brezianu și a altor cîteva, copleșitoarea majoritate a scrierilor despre Brîncuși este situată undeva între tristețe și ridicol. De la activiștii de partid și pînă la conștiințele trezite proaspăt la o viață culturală aerobă, s-a născut un adevărat cor de extatici în imnele căruia Brâncuși apare simultan ca satir stihinic și ca înger zbanghiu, ca țăran sadea și ca inițiat în tainele piramidelor. Dacă un volum despre Brâncuși n-a fost vreo compilație insipidă pe care n-a citit-o nici măcar
Brâncușologia împotriva lui Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7507_a_8832]
-
Parcă e și de prisos a mai spune că extazul hipnotic, vegetal, complementar tăcerii, are vădite articulații blagiene, inclusiv un anume retorism păgubos. În ce măsură ajunge monedă specifică e mai greu de spus în câteva cuvinte, oricum abundă patosul subiectiv, tensiunea extatică, visul cu tentative statornice de contrapondere cugetătoare, slab vizionară: "Suntem visați de cineva / Visat la rândul său / De altul / Care e visul unui vis / Anume. / Cuprinși de somn / Visăm și noi o lume / Sălbatec zvârcolită-n somn / Visând, / Verigă fragedă
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
fără gând" (...), " În dulcele coșciuge de boabe / Voi sta zâmbind cu ochii-nchiși". Nu-i vorba de ceea ce se va numi "pastișă", intertextualitate, fiindcă lipsește orice semnal de asemenea strategie. Prin excepție, contemplația ar trebui să se reducă la gradul extatic, ca o scufundare în mitologie, fără a mai încerca transcenderea ajunsă în impas metafizic. Mișcările sunt domoale, vocea în surdină, "ochiul de greier" întrezărește natura senzorial: Greierii cântă numai în somn, / Greierii sunt ziua numai insecte, / Lăsați-i să doarmă
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
termenii unei împăcări, unei detașări în armonie cu o înțelepciune ancestrală devine prin antiteză scena unei tragedii. Spațiul mioritic nu mai asigură ca în baladă confortul unei nunți postume cu asistența principalelor elemente cosmice care ridică evenimentul la dimensiunea aproape extatică a unei beatificări sau cel puțin a unei transfigurări. "Plaiul", spațiul mioritic vuiește surd de sunete care vin parcă din adâncul pământului, sunete chinuitoare care îndreptățesc pentru eroina tragediei în curs de desfășurare sintagma caragialiană "simt enorm și văd monstruos
Pe-un picior de plai... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7139_a_8464]
-
acuitate plastică, spectacolul mereu schimbător al lumii. Dinamismul unei realități aflate în perpetuă redefinire se materializează în instantanee pline de prospețime, vădind o surprinzătoare capacitate asociativă. Sensibilitatea este delicată, emoția se cenzurează atent înainte de a atinge pragul critic, refuzând jubilația extatică, natura, confratern percepută, este, de fiecare dată, părtașa trăirilor omenești. Conturul tiraniei pe cer (pentru Gajda Mema Toptani) M-am dus cu ea la plimbare, să-i văd balconul - de-acolo se zărea ca-n palmă orașul, prins parcă-ntr
Poeme de Morelle Smith by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7165_a_8490]
-
văzut nici baremi o treime din filmul Marile manevre!); amoruri, în fine, sub egida Venerei zise „vulgivaga”... Abia spre 20 de ani, am cunoscut „l’amour-passion”, de natură să te incendieze, reducândute, în fine, la cenușă, „pe cel mai înalt, extatic rug” sau, dimpotrivă, să te perpelească la un foc scăzut, fără onoare. L. N.: Și cartea adolescenței, care a fost? Ș.F.: N-am avut o carte de căpătâi anume. Pe urmă, a fost Craii... L. N.: Despre primii ani
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
a nu fi spectacolul cel mai bun al momentului", cum este el de fapt. Pyram and Thisbe 4 you e teatrul reînviat al copilăriei din apropierea metrului pătrat din începuturi. Povestea despre spațiul ludic în care nu-ți mai aparții, stări extatice, incantații și sonorități, mișcări spectaculoase, zbor, aterizare în cele patru puncte cardinale. E unul dintre spectacolele care este făcut cu un ascuțit simț al datoriei, căci regizorul își arată partea lui vulnerabilă și dragostea pentru actorie și actori, își pune
Cu Pyram în turneu by Rodica Mandache () [Corola-journal/Journalistic/6249_a_7574]
-
este invers și totuși la fel, în chip paradoxal; dar în timp ce erotica dintre primii este colerică, erotica dintre ultimii este florală sau stelară); cele două cupluri sunt marcate de aceeași frumusețe senzorială înăuntrul pasiunii corporale, de aceleași gesturi infinitezimale și extatice. Dragostea este cosmicizată ritualic, migălită pe fărâme împlinitoare. Aproape fiecare propoziție din roman este o bijuterie specială și fiecare personaj, un mister cu mirodenie care face din Pacientul englez un soi de carte-sanctuar. Ceea ce mi s-a părut aparte în
Arta cititului pentru aleși by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/6173_a_7498]
-
surprinse expresia feței, gesturile melomanului sub vraja sonorităților mozartiene: „Emoția-i este nebiruită. Iată cum i se ridică mâna la arcul sprâncenelor, sub pornirea unei voluptăți sufletești care aproape doare; iată ce legănare a capului și ce zâmbet lăcrimos și extatic de duioasă mulțumire ca pentru o binefacere ce-i vine din generozitatea cerului”14. Un concert simfonic de calitate îi apare lui Caragiale ca „o vasta paradă triumfală, un carnaval monstru cu nenumărate cortejuri de gândiri și patimi costumate în
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
momentele care revendică cruzimea. Aflat la o altă vârstă, filmul nu a învățat încă să mintă cum trebuie, nu s-a debarasat de stângăcii și nu a ucis inocența actorului care stă în fața camerei. De nenumărate ori protagoniștii filmului afirmă extatic „Ce viață!”. Fraza s-ar dori ironică, fiind vorba de viața care precede revoluția bolșevică, însă realizezi că viața se află acolo și nu la bolșevicii ruminați de idei revoluționare. O altă mostră de ironie sensibilă ne-o relevă următorul
Benya Krik între revoluție și reacțiune by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5246_a_6571]