660 matches
-
Cântecul cucului); un urs tămăduitor "începe să mă calce-alene din umeri până la picioare" (Ursul); "la șapte ani se dezgroapă morții / se pune os lângă os în cutii" (Obicei); "șerpi albaștri" străbat Apa de pe valea noastră. Însă dincolo de acestea, pretexte de exteriorități, tipisme vizualizate, se produce o ruptură de nivel; intră în joc un câmp stilistic de-geografizat, vibrații ale interiorității, însemne conferind iluziei biografice dimensiuni reflexive. Față de sceneria plasticizantă din Pasărea tăiată, repetatele apeluri către enigmaticul Ieronim anunță o progresivă imersiune în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
năstrușnice: "De unde știu ei poeme de Mallarmé și / Elytis, ei care au trecut prin sihlele / Nordului doar la lumina șișurilor?" (Cei care ridică literele, zarurile). Se intersectează în George Vulturescu tumulturi, fulgere și note de reculegere. Pragul dintre introspecție și exteriorități, dintre Eu și Lume, dintre imanent și transcendent, prag schimbător de la o stare la alta, e semnul unei personalități difluente în acțiune. Un Ego polarizant, acaparator, puternic, se zbate spectaculos în perspectiva aventurii fără sfârșit. Carnavalesc și tragic se întrepătrund
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
chip de „copil”, individul devine „altul” prin botez, apa are facultăți biotice și lustrale. Decide tipul probei „de trecere”. În cursul rotitor al existenței, orice naștere are în față o renaștere. Se schimbă înfățișarea, forma de manifestare a „realului” în exterioritatea sa, dar, în fond, nimic nu dispare cu totul. Acest mod de a concepe existența, în manieră stadială și situaționistă, la porunca lui „de trecere”, se află în acord cu gîndirea misterică și mitosofică a lui Mircea Eliade: cu deosebire
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
de către artist, apoi de ochiul spectatorului. Nu, nu totul depinde de mine. Există și celălalt, iar el trece înaintea mea. Este mult în față, mă grăbesc, dar, de fapt, nu-l voi prinde din urmă. Transcendență înseamnă pur și simplu exterioritate. Nu dincolo, ci în afară. Corelatul unei intenții, punctul de țintire, ideal, real sau suprareal, al săgeții simbol al artei, după Klee. Acesta poate fi, pentru Bonnard, clipa; pentru Delacroix, durerea; pentru Courbet, poporul; pentru Renoir, trupul; pentru Van Gogh
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cu "marele reportaj" făcut în grabă și alert al televiziunilor. Noua noastră neatenție optică datorează nu puțin revoluției din telecomunicații și transporturi. Odată cu suprimarea distanțelor, se pierd atât sentimentul de întindere teritorială cât și sensul trăit al realului, al ireductibilei exteriorități. Totul devine accesibil, repede și fără efort. Pictura este lentă, informația, rapidă. Era vizuală, pe pânză, scurtează timpul cu ajutorul rășinilor vinilice și acrilice de sinteză, care nu sunt altceva decât apă, culori simple și expeditive. Așa vrea videosfera fluidă și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mă să mă cercetez cu seriozitate pe mine însumi și să caut pe cât posibil, cu întreaga forță a spiritului, să devin prin mine foarte bun"103. Dar întoarcerea spre sine ca soluție a construcției metodice determină o cenzură implicită a exteriorității, eul fiind noua fundație pentru construcția ce va să vină. Prin acest gest dincolo de o cenzură metodică se realizează și una de natură metafizică. Aceste demers este completat în Meditationes de prima philosophia când se realizează o cenzură totală și
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
realizează începând cu Renașterea, dar are drept model relația om-cosmos specifică misticii medievale. Omul este privit ca un microcosmos în care putem găsi esența întregului macrocosmos, iar cunoașterea se poate realiza prin autoreflecție îndreptându-ne spre persoană și nu spre exterioritate. Dar, chiar dacă autori cum ar fi Bonaventura sau Meister Eckart dezvoltă concepții metafizice pornind la subiect, dogmatica catolică bazată pe tomism privește realitatea ca obiectuală, iar metafizica ca încercare de a-L cunoaște pe Dumnezeu ca exterioritate. De aceea, Renașterea
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
și nu spre exterioritate. Dar, chiar dacă autori cum ar fi Bonaventura sau Meister Eckart dezvoltă concepții metafizice pornind la subiect, dogmatica catolică bazată pe tomism privește realitatea ca obiectuală, iar metafizica ca încercare de a-L cunoaște pe Dumnezeu ca exterioritate. De aceea, Renașterea prin atitudinea sa față de realitate readuce ca obiect de studiu al filosofiei și implicit al metafizicii omul. Nu trebuie uitată lucrarea lui Giovani Pico della Mirandola, Despre demnitatea omului care resemnifică relația om - cosmos în spațiul filosofiei
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de la concepțiile misticilor medievali care considerau omul ca o oglindă a universului, concepție ce a fost amplificată de filosofia Renașterii s-a ajuns la ideea omului ca un constructor al cosmosului. În această perioadă se construiește conceptul de realitate ca exterioritate obiectivă, dar și o relație subiectiv-obiectiv prin care cunoașterea exteriorității, pentru a putea fi privită ca formă a certitudinii. În acest context se realizează reconstrucția lumii din perspectiva omului, acesta devenind un demiurg cu puteri nesfârșite. Lucrarea care realizează această
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a universului, concepție ce a fost amplificată de filosofia Renașterii s-a ajuns la ideea omului ca un constructor al cosmosului. În această perioadă se construiește conceptul de realitate ca exterioritate obiectivă, dar și o relație subiectiv-obiectiv prin care cunoașterea exteriorității, pentru a putea fi privită ca formă a certitudinii. În acest context se realizează reconstrucția lumii din perspectiva omului, acesta devenind un demiurg cu puteri nesfârșite. Lucrarea care realizează această primă încercare de reconstrucție este Meditationes de Prima Philosphia (1641
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
care se află în el însuși; în timp ce, când imaginează, se întoarce către corp și intuiește, în el ceva în conformitate cu ideea fie înțeleasă de către el, fie percepută cu simțirea"183. Gândirea pură este autoreflexivă pe când imaginația este intermediar între ego și exterioritate. Există o diferență foarte mare între percepția carteziană a imaginarului și percepția actuală a acestuia. Ideea de imaginar reprezintă pentru noi ruperea de realitate, o formă a fantasticului, pe când pentru Descartes era o imagine a realității. Imaginația pentru Descartes este
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
cogito-ului și abia în cele din urmă susținerea realității lumii sensibile. Imaginația nu redă din realitate doar forme și "naturi corporale", ce pot constitui obiectul matematicii, acestea fiind analizate în meditația a cincea, ci în întregime, toate elementele legate de exterioritate și de simțuri cum ar fi: culori, sunete, gusturi, durere etc. Toate acestea se manifestă la nivelul cogito-ului și prin legătura cu ele putem să le considerăm ca având suport la nivelul lumii sensibile. Dacă se reușește stabilirea unei relații
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
următoarele motive: existența erorilor datorate sensibilității, existența unor elemente ce pot fi percepute prin simțuri chiar în lipsa părții corporale prin care ar trebui să simtă (durerea ce se poate afla într-un membru lipsă) și asemănarea dintre vis și percepția exteriorității. În urma acestor motive putem să ne îndoim de existența lucrurilor sensibile. Totuși datorită construcției lumii prin intermediul cogito-ului și ca urmare a noilor cogitate, problema poate fi analizată de alt nivel. Primul element fundamental este existența cogito-ului ce are printre formele
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de la experiența în care cadrele convergeau pentru a face să apară memoria colectivă în memoria individuală, acum este introdusă, la nivelul de trei sferturi din această operă, ideea experienței de recompunere a cadrelor între ele și a interiorității trăite cu exterioritatea gîndită a memoriei. Identitatea recompunerii este pusă într-o nouă lumină prin reevaluarea experienței simultaneității: a-ți aminti înseamnă, simultan, a te afla într-o situație din cadrul exterior (istoric) al timpului (care merge dinspre prezent spre trecut și dinspre trecut
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
volumul chiar prin titlul inversat, corectat fără temei de primul lector. Sociologia memoriei, care a constituit opera centrală a lui Halbwachs, a fost abordată mai întîi în Cadrele, apoi în Memoria: este o realitate care poate fi studiată fie ca exterioritate (obiectul Cadrelor), fie ca interioritate interactivă și reciprocă (obiectul Memoriei colective). Intuiția centrală a mitului solitarului din Londra va trimite la dialectica simmeliană a excluderii și includerii memoriei individuale și memoriilor colective, care va fi ca o sinteză generală. Vom
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
interioară fusese deja schițată în Cadrele sociale (p. 146). Halbwachs spunea: "[...] e normal să considerăm grupul însuși capabil să-și amintească și să atribuim o memorie familiei, de exemplu, ca și oricărui alt ansamblu colectiv". Dimensiunea exterioară a apropierii, sublinierea exteriorității conștiinței colective față de cea interioară, era astfel exprimată: "Aceasta nu este o simplă metaforă, amintirile de familie se dezvoltă cu adevărat ca pe tot atîtea terenuri diferite în conștiințele diferitor membri ai grupului domestic". Al doilea moment al acestei dialectici
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
intern împărtășit de membri. Or, retrezirea interesului lui Halbwachs pentru știința istorică, în capitolul despre timp, determină o reactualizare a simultaneității și o nouă lectură a lui Bergson, contra lui Marc Bloch. Pentru Halbwachs, simultaneitatea constă în experiența fundamentală a exteriorității reciproce (adică multiplicitatea memoriilor colective) și, simultan, a interiorității indivizilor unii față de alții. Acestei experiențe de interioritate reciprocă a colectivului și a individualului, de infinitate a memoriilor colective și a indivizilor i se opune, mai întîi, interpretarea reducționistă dată de
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
lungul timpului, noi și noi răspunsuri. BIBLIOGRAFIE BANDURA A. (1999Ă - Social Cognitive Theory of Personality. in L.A. PERVIN, O.P. JOHN (Edsă, „Handbook of Personality”, Ed. Guilford Press, New York, London, pp. 154-196 LEVINAS E. (1999Ă - Totalitate și infinit. Eseu despre exterioritate. Ed. Polirom, Iași BAUMAN Z. (2000Ă - Etica Postmodernă. Ed. Amarcord, Timișoara MacINTYRE A. (1998Ă - Tratat de Morală după Virtute. Ed. Humanitas, București POTTER N.N. (2006Ă - What is manipulative behaviour anyway. Journal of Personality Disorder, 20 (2Ă, 139-156 PAGE FILENAME \p
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și ca persoană 40. La începutul devenirii ca om, copilul nu este stăpânul propriei vieți. Aceasta se derulează conform dorințelor altora ("semnificativi" pentru el, în primul rând părinții), dar și normelor comunității de apartenență, constrângerilor instituționale, regulilor sociale. Când "interiorizează exterioritatea" în mod conștient, individul poate deveni subiect social, subiect existențial (cu dorința de a fi așa cum e), subiect reflexiv (cu capacitatea de a gândi, de a-și afirma ideile, de a accepta alteritatea și de a se confrunta cu ea
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
construirea unor modalități de conviețuire comună. Conceptul de identitate culturală este dificil de cuprins, ambiguu, devenind într-un fel "un soi de etichetă pusă, în primul rînd, de un observator care nu se află sub puterea reflexiei obiective a unei exteriorități culturale. Mai tot timpul, identitățile se definesc din interior" (Cucoș, 2000, p. 145). Avem tendința de a ne relativiza în raport cu "altul", făcînd accesibile anumite paliere identitare care sînt compatibile cu alteritatea. "Identitatea culturală autentică este modificabilă, structurantă, autoconstructivă [...], personalitatea se
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
spațiului absorbit”, motivul seminței, al germinației structurează o viziune lirică nouă; tensiunile lăuntrice ale unui imaginar bulversat sunt transferate într-un imagism extins pe spații ample, dar, în același timp, controlat cu discreție. Acest lirism pulsatoriu, pendulând între lăuntric și exterioritate, pornește de la dezvăluirea unei relații indisociabile între spirit și trup. În viziunea lui H. trupul este doar aparență schimbătoare și pieritoare, iar spiritul, neschimbat și etern. Ca și la Nichita Stănescu, sfera și oul sunt asociate perfecțiunii și, respectiv, genezei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
timp (suficient). Se naște obsesia timpului. Când dăruim, avem cel mai mare câștig: propria-ne omenie. Conviețuim cu ideea, până când viața ne cere - pentru a o conserva - frivolitatea, superficialitatea, grija zilei de mâine, reluarea și perfecționarea calculelor, intrarea în program, exterioritatea, ritmul și cerințele ei, participarea la relații, parcurgerea timpului instituțional, anturajul. Pe scurt, conviețuim cu ideea, până când viața ne impune din nou cadența și normele ei de autoconservare. Întotdeauna se interpune ceva între noi și ceilalți. Este foarte important ce
[Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]
-
oferă direcția de bază"1. Faptul că dreptul și morala au ca scop socializarea indivizilor, nu înseamnă că cele două domenii nu se deosebesc. Deosebirea nu constă în faptul că morala este o simplă intenție interioară, iar dreptul rămâne în exterioritate, ci ea constă în faptul că în exteriorizare actul moral autentic trebuie să rămână pur individual 2. În epoci diferite, teoriile care au dezbătut relația dintre aceste două domenii au variat de la un pol în care dreptul era identificat cu
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
Existența și excelența cunoașterii a fost apreciată în influente tradiții de gândire după gradul de apropiere și de cuprindere a obiectului ei. Se pornește de la presupunerea că toate acele demersuri de cunoaștere care mențin obiectul cunoaștere într-o relație de exterioritate cu subiectul nu vor putea conduce la rezultate care merită pe deplin numele de cunoaștere. Cei mai categorici, din acest punct de vedere, pot fi considerați gânditorii mistici ai epocilor mai îndepărtate sau mai apropiate, care au conceput cunoașterea supremă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
faptul individual apar ca evidente la Începutul oricărei biografii individuale. Identitatea societate - individ este un produs al experienței sociale a individului (al biografiei sale sociale), experienței În cursul căreia are loc interiorizarea elementelor conștiinței colective În conștiința individuală. Prin aceasta, exterioritatea devine interioritate, iar conștiința colectivă este simultan transcendentă și imanentă conștiinței individuale. De fapt, mișcarea este dublă, dinspre societate către individ, ca proces de interiorizare și dinspre individ către societate, ca proces de socializare. Vectorul acestei duble mișcări Îl constituie
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]