348 matches
-
cu o cuvertură plușată, de culoare bej, pe care trupurile noastre, ajutate de căderea roșiatică a soarelui, aveau să plutească învingătoare ca pe apa unui ocean nesfârșit. Ea se lumină de-o fericire rară, eu asemeni, încât, privind, sau numai exultând, trupul ei se dezgoli imaginației mele ca-n prima zi a Facerii lumii. Încetase să mai vorbească, i se auzea doar respirația caldă, uitată ca de mii de ani. Deodată, speriat, mă duse gândul la Keti: „Dacă...” încercai a-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu lasă loc nici unei utopii și finalitatea ei este autodistrugerea deliberată, ca șansă pentru întemeiere: „Sunt succesiunea stărilor mele, umorilor mele; îmi caut «eul» în zadar, sau mai curând nu-l regăsesc decât atunci când toate aparențele mele se risipesc, când exult la propria-mi nimicire, când se suspendă și se abolește tocmai ceea ce se cheamă «eu». Trebuie să ne distrugem ca să ne regăsim: esența înseamnă sacrificiu” (I, 63). În fine, ceea ce vede Cioran înainte de toate în sine însuși este neputința de
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mai dau înapoi. Fără să pun la socoteală că am o nevoie fizică să mă iau de piept cu legile lumii. ș...ț Mă aflu aici ca să dau mărturie împotriva universului și împotriva mea”. Imediat, însă, precizează: „Dar și ca să exult în felul meu” (I, 281). Se admiră, oricum, chiar dacă suferă, în ipostaza aceasta de răzvrătit. Violența e o componentă decisivă a firii cioraniene și Cioran o știe prea bine. „Accesele de violență aproape cotidiene, în timpul cărora îmi închipui măceluri, revoluții
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că, pentru Cioran, religiozitatea are o componentă, dacă nu cumva chiar un fundament demonic. „Fervoare demonică, iată nuanța mea de religiozitate” (I, 58). În alt loc: „Mă aflu aici ca să dau mărturie împotriva universului și împotriva mea. Dar și ca să exult în felul meu” (I, 281). Prin urmare, neputința de a-l întâlni pe Dumnezeu își arată colții. Cioran, care are „toate infirmitățile unui profet” (I, 17), știe, în același timp, din Păstorul lui Hermes, carte scrisă către anul 140, că
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mă desfăt într-un cavou. Câteodată parcă aș asculta muzică după moarte” (II, 245). Sunt cuvinte peste care nimic nu mai e de spus. Vidul înseamnă Dumnezeu și, deci, moarte, iar cunoașterea vidului înseamnă beatitudine. Așa încât, are dreptate Cioran să exulte: „Viața este un lucru extraordinar Ă care nu are nici un sens. Acesta este paradoxul pe care-l trăiesc zilnic” (III, 258). Cu ani buni înainte, o afirmație asemănătoare: „Una peste alta, viața e un lucru extraordinar” (I, 36). Altundeva, el
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
această privință: "Nimic nu mă interesează. Absolut nimic" (p. 247). Anumite secvențe ar putea fi pornografice dacă afectele ar fi fost euforice. "Maurice s-a urcat pe mine, cu burdihanul lui bronzat care face pliuri și mă strânge între picioare exultând aiurea, în genul tipului care o să treacă acu la lucruri serioase! Șmecherește, cu mâna dreaptă, încearcă să-mi dea jos chiloții trăgând de ei ca disperatul. Și, cum nu poți să ai forță peste tot, i se înmoaie. Sexul lui
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
Fichte) poetul e un voyant și un exorcizor, iar poezia: Una și Totul (Jurnal intim). Idealizant, esoteric este și Eminescu, un Eminescu senin suprapus cotidianului, un mitograf până la delir, care, proiectându-se în sublimul "unei lumi ce nu mai este", exultă: "O! te văd, te-aud, te caut..." Altă dată, introvertit, abandonându-se melancoliei și întrebându-se "Ce este poezia?", schițează o metaforă iconică dezvoltată, poezia fiind: "Înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate,/ Strai
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
îl vedem trecând de la arhaica epopee orientală Ghilgameș la Cartea lui Iov, de la Homer la Marc-Aureliu și Petronius, de la Shakespeare la Tolstoi; îi rețin intresul, momentan, Camus, Kafka, Truman Capote, Salinger și alții; la lectura scrierilor lui Cantemir și Neculce exultă; concomitent, întâmpină cu afecțiune pe Ienăchiță Văcărescu, pe Cârlova și Bolintineau, iar lui Anton Pann îi rezervă o "temenea". Pe Eminescu îl știe pe de rost, iar Sadoveanu, "în unduitoarele sale naturi vii", e un poet remarcabil. Pe marginea volumului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vede că ea râde. Atunci o întrebă: «Ce ai Marie, văd chipul tău când zâmbitor, când întristat?». Maria răspunse lui Iosif: «Asta pentru că văd, cu ochii mei, două popoare: unul plânge și este îndoliat, celălalt este plin de bucurie și exultă». Când au ajuns la jumătatea drumului, Maria îi spuse: «Dă-mă jos de pe măgar, deoarece cel care este în mine, se grăbește să vină». O coborî de pe măgar, și îi spuse: «Unde pot să te duc, pentru a-ți feri
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
în munți în scop inițiatic) este întârziată până la stagnare de „pictura” amănunțită a peisajului și de numeroase întâmplări nesemnificative. Brodate pe o intrigă forțată, artificială, narațiunile (mai mult înșiruiri de secvențe lirice saturate de epitete dulcege și de expresii locale) exultă de un preaplin al fericirii de a trăi în splendoarea naturii și în curăție sufletească. Căldura autorului, atenția neobosită de observator minuțios al vieții rurale, fidelitatea în descrierea obiceiurilor, comportamentelor și a modului de a fi al țăranilor conferă prozei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286251_a_287580]
-
-mi smulgă viața și mie.“ Și îl aruncă în valurile râului pe Licaon, pradă peștilor, care-or să-i lingă în bună pace sângele din rană până când, dus de ape, îl vor sfâșia mai cruzii pești ai mării. Și apoi exultă deasupra altui cadavru, mândru de neamul lui coborâtor din Zeus. Și umple Scamandrul cu leșuri până când apele îi ies din albie. Iar el, cuprins de turbare, ucide mereu. Iar când Hector îi cere să jure că o să-i dea alor
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
anume voiește de este atât de supărat: „Cam ce poftești, mă rog?“, Ariel răspunde, jenat, dar nu foarte tare: „Păi, libertatea...“ (Face parte din contrastele ironice ale piesei felul în care Caliban, crezându-se ca și scăpat de Prospero, cântă, exultând: „Caliban / Scapă de tiran, / Are-un nou stăpân. / — Libertate, ura! Ura, libertatea! / Libertate, ura, libertatea!“) Conlucrarea cu Prospero, îngrădindu-l, dădea exuberanței sale un conținut, unul pe măsura aptitudinilor și gusturilor lui. Numai că acea formă pură a libertății a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
odinioară pe urmele lui Hristos. Vede în Nietzsche forța care l-ar putea desțeleni din cumplita lui îndoială: minte sau trup. Nietzsche îi este un maestru, nu doar un autor. Își regăsește propriile neliniști, asumarea singurătății, și nevoia de a exulta în numele unei vitalități care exploda în el. Chiar compătimirea pe care o simte pentru Nietzsche este cea pe care o resimți față de un om, nu față de un autor. Dă atașamentului său pentru Nietzsche sensul unei repuneri în circuitul prieteniei al
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
la bătălie! Toată această luptă în numele Revoluției Mondiale era atât de nobilă, încât puteai să-ți dai viața pentru ea.” (p.86) Își dorește să intre în artilerie, de aceea își părăsește cu entuziasm soția, deși era un dedicat familist. Exultă că va avea ocazia săși slujească patria: „În sfârșit! Revoluția îl chema pe front!... Acest categoric ordin de mobilizare îi aduse pe chipul său o expresie de fericire, parcă respira aerul liber al frontului!” (p.96) Ipostazele însă în care
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
află pe aproape; / vin să-și ascundă teama de moarte în ape, / se culcă apoi la picioarele noastre/ la fel cu apa și cerul; tăcute, albastre...” (Tărâmul magic). Aventura echivalează cu o „intrare în junglă”, ca în textul omonim, poetul exultă, dominat de sentimentul plenitudinii vieții și al bucuriei de a trăi, în care se infiltrează o undă de reverie, elegiacă și meditativă, dar echilibrată, calmă. În genere, Ț. uzează de motive livrești, de reminiscențe dintr-o bună tradiție, cizelându-le
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290191_a_291520]
-
sacul pescarului doar deznădejde Simona Dobrescu Despre ce vorbesc totuși cele două pome? Ele nu vorbesc. Cel puțin nu În felul În care sîntem obișnuiți s-o facem: descriind ceva, povestind o Întîmplare, convingînd pe cineva de ceva. Sau măcar exultînd, exhibînd frumusețea vreunor șiraguri de mărgele verbale, exaltînd ceva, bucurîndu ne sau Întristîndu-ne. Despre toate acestea, ele tac. Cuvintele conturează doar, cu o anume acribie aproape chirurgicală, numindu-le foarte lapidar, cîteva imagini: "aurul" (frunzarul galben al toamnei), palma În
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
construcțiile umane, ele ni se par acum perisabile, la fel ca și civilizațiile cărora le aparțin. Iar omul, nu pare a fi decît o ființă nestatornică, megalomană și capricioasă. Gata, cu aceeași ușurință, să edifice și să distrugă. Și să exulte sau să sufere pentru oricare dintre aceste gesturi. Autorul nu spune discursiv aceste lucruri, dar ne pune pe gînduri prin felul În care ne pune față-n față imaginile. Imaginile Înseși și felul În care au fost asociate conține virtualități
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
din punct de vedere diplomatic, au provocat un dezastru. Riscul terorist este mai mare ca oricînd. Nici unul din conflictele care sfîrtecă regiunea nu a fost soluționat. Ba s-au adăugat altele, cum e cazul intervenției Turciei în nordul Irakului. Iranul exultă: a scăpat de cei mai mari dușmani Saddam Hussein și talibanii. Rareori un rival îți face atîtea servicii. Dar bombardarea Iranului se poate produce oricînd... Vă dați seama cum va crește prețul petrolului? În Afganistan, talibanii au reluat ofensiva, adoptînd
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
familiei sale în cartiere din ce în ce mai sărace, toate sînt în concordanță cu spațiul în care trăiește. Poziția spațială în care personajele sînt situate într-un anumit moment de multe ori le influențează dispoziția. Un spațiu din înalta societate binedispune, așa că personajul exultă (Stendhal). Un spațiu din înalta societate, unde personajul se întîmplă să nu se afle, dar pe care îl respectă, sau cu care este confruntat în vreun fel, poate deprima personajul prin inaccesibilitatea sa (Kafka, Castelul). * * * În prima imagine putem vedea
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
unui „salt” - relevant și grav - la nivelul ontologicului. O viziune panerotică, o senzualitate generalizată îi este specifică acestui poet care trăiește „ o voluptate parodică a miracolului, într-un univers al intimității pus în rama parodiei, dar cu o substanță ce exultă în continue miracole diafane și candide” (Al. Cistelecan). Descoperind, prin contemplare intensivă și jubilatorie, feericul și paradisiacul în sânul cotidianului, el e, prin excelență, poetul „spațiului închis”, securizant și liniștitor, în sensul definit și aprofundat de criticul Valeriu Cristea (un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
-mi smulgă viața și mie.“ Și îl aruncă în valurile râului pe Licaon, pradă peștilor, care-or să-i lingă în bună pace sângele din rană până când, dus de ape, îl vor sfâșia mai cruzii pești ai mării. Și apoi exultă deasupra altui cadavru, mândru de neamul lui coborâtor din Zeus. Și umple Scamandrul cu leșuri până când apele îi ies din albie. Iar el, cuprins de turbare, ucide mereu. Iar când Hector îi cere să jure că o să-i dea alor
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
anume voiește de este atât de supărat: „Cam ce poftești, mă rog?“, Ariel răspunde, jenat, dar nu foarte tare: „Păi, libertatea...“ (Face parte din contrastele ironice ale piesei felul în care Caliban, crezându-se ca și scăpat de Prospero, cântă, exultând: „Caliban / Scapă de tiran, / Are-un nou stăpân. / — Libertate, ura! Ura, libertatea! / Libertate, ura, libertatea!“) Conlucrarea cu Prospero, îngrădindu-l, dădea exuberanței sale un conținut, unul pe măsura aptitudinilor și gusturilor lui. Numai că acea formă pură a libertății a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
zeului Baal sosește să-i spună că Fenena a eliberat prizonierii evrei. Ca urmare a trădării Fenenei, autoritățile au decis să ofere surorii sale - Abigaille - tronul Babilonului, anunțând în același timp poporul că regele lor a căzut în lupta. Abigaille exulta gândindu-se că fiica unei sclave va avea acum totul la picioarele ei (Salgo già del trono aurato). Tabloul 2. Un hol din Palatul din Babilon. Într-un alt loc din palat Zaccaria se roaga Domnului pentru a i se
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
ea răspunde cu acest cântec de pahar. Arioso O lieto augurio din actul III Rezumat : Aflând de la o fantomă că el nu va fi învins până când “marea pădure Birnam” nu va începe să se miște înspre “înaltul deal Dunsinane”, Macbeth exulta în acest arioso, pentru că el se gândește că așa ceva nu se va putea întâmpla niciodată. Aria Fuggi regal fantasima din actul III Rol : Macbeth, devenit rege al Scoției. Rezumat : Macbeth a fost abordat de o fantomă care îi prezice viitorul
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
catedrală. Cetățenii din Milano, printre care Lida și Imelda, așteaptă întoarcerea trupelor. Lida știe că Arrigo a scăpat teafăr încercării de a escalada balconul castelului și a reușit să-și găsească escadronul. Un Consul anunță victoria Ligii Lombarde și mulțimea exulta. Curajosul Arrigo l-a smuls pe Barbarossa din șeaua calului sau. O procesiune funebra se aude și în timp ce aceasta se apropie, sosește vestea că Arrigo a fost rănit mortal. Arrigo îl asigura încă odată pe Rolando că onoarea lui nu
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]