1,796 matches
-
de pește din apele curgătoare de munte, ce au generat in timp diverse moduri de pescuit ilegal, dar de mică amploare, în comparație cu braconajul actual. Pescuitul de noapte este și astăzi plin de suspans, peștele, atras ca vrăjit de lumina unei făclii, a unei lămpi de carbid sau a unei lanterne, era lovit în spinare cu o furculiță gigant, având coada de doi metri, denumită ostie. De multe ori, peștii cei mai mari, răniți pe spate, scăpau doar cu o cicatrice până la
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
formuleze adevărul ce relevă că: „Maximele filosofilor despre condițiile păcii publice trebuie să fie consultate de către statele pregătite pentru război, căci chiar dacă filosofia a apărut adesea ca o «slujnică», nu s-a știut prea bine niciodată dacă această slujnică poartă făclia Înaintea doamnei sale, sau dacă Îi poartă, În urmă, trena rochiei”. În optica filosofului de la Königsberg, apare o contradicție flagrantă, privitoare la pacea eternă, aceea dintre morală și politică. Anume, este vorba despre contradicția: dintre ceea ce e generat de natură
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
chibrit Îi dezvălui niște saci voluminoși, clădiți Într-o stivă de două ori mai Înaltă ca un stat de om. În buzunarul drept al doctorului Czinner se afla un ziar Împăturit. Ea smulse o pagină și-o răsuci, făcând o făclie, ca să aibă destulă lumină până-l trăgea spre celălalt capăt al șopronului, căci se temea că soldatul ar putea deschide ușa În orice clipă. Dar Czinner era prea greu pentru puterile ei. Ținu hârtia aprinsă aproape de ochii lui ca să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îngrozită la ideea de a rămâne singură În depozit cu un om mort. Flacăra se stinse, murind În propria cenușă. Ea pipăi iarăși după ziar, târându-se pe mâini și pe genunchi, rupse o pagină, o răsuci și făcu altă făclie. Apoi constată că rătăcise chibriturile și, tot de-a bușilea, pipăi toată podeaua din jurul ei. Doctorul Czinner Începu să tușească și ceva se mișcă pe podea În apropierea mâinii ei. Fata aproape că țipă de frica șobolanilor, dar când, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îndoială: era voie să dai apă cuiva care avea febră? Dar amintindu-și de uscăciunea pielii lui, fata cedă compasiunii. Deși era apă peste tot În jurul ei, nu putea ajunge repede și ușor la ea. Trebui să-și răsucească două făclii și să iasă din gaură, printre saci, fără să le stingă. Deschise ușa adăpostului cu multă Îndrăzneală, pentru că acuma era pregătită să descopere orice, dar noaptea era Întunecoasă și nu era nimeni În jur. Adună o mână de zăpadă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
multă Îndrăzneală, pentru că acuma era pregătită să descopere orice, dar noaptea era Întunecoasă și nu era nimeni În jur. Adună o mână de zăpadă, se Întoarse În magazie și Închise ușa după ea. Curentul iscat de Închiderea ușii Îi stinse făclia. Tânăra Îl chemă pe doctorul Czinner, dar nu auzi nici un răspuns și se Înspăimântă la gândul că acesta ar putea fi mort. Cu o mână Întinsă În față, Înaintă și se lovi imediat de zid. Așteptă o clipă Înainte de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe jos, dar apăsă ce-i rămăsese pe gura doctorului. Asta păru să-l ușureze. Stătea nemișcat, iar zăpada i se topea pe buze și i se scurgea printre dinți. Era Într-atât de liniștit, că fata mai aprinse o făclie, ca să-i vadă fața, și fu surprinsă de privirea lui inteligentă și conștientă. Îi vorbi, dar el era prea plin de propriile lui gânduri ca să-i răspundă. În situația dată, Czinner cântărea dimensiunea acestui al doilea eșec. Știa că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ascunsă și fatală de dinăuntru. Pentru o clipă, se gândi că ar fi de datoria lui să-și șteargă zăpada de pe buze, apoi Își dădu seama că nu mai avea alte datorii În afară de cele către sine Însuși. Când fata aprinse, făclia el se gândi: Grünlich scăpase. Îl amuză să aprecieze cât de greu i-ar fi unui creștin să Împace reușita acestuia cu propria lui moarte. Zâmbi puțin, malițios. Dar apoi educația sa creștină Își luă o revanșă ironică asupra doctorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
când Într-o parte, când În cealaltă și schimbându-și punctul de sprijin când Încoace, când Încolo. Trebuia să fii foarte viu, foarte flexibil, să profiți de orice. Zăpada de pe buze i se topise și efectul ei trecea. Înainte ca făclia să pâlpâie și să se stingă, privirea i se Încețoșă, iar magazia uriașă, cu stivele ei de saci, se depărtă de el În Întuneric. Nu avea senzația că se află Înăuntru. Se gândi că fusese lăsat În urmă, să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fața doctorului. Acesta nu se mișcă și, deși fața Îi era caldă, ea Îi putu simți sângele scorțos și uscat În jurul gurii ca pielea veche. Țipă o dată și apoi rămase tăcută și stăpână pe sine. Căută chibriturile și aprinse o făclie. Dar mâna Îi tremura. Nervii Îi cedau sub povara responsabilităților pe care le avea, chiar dacă n-o lăsaseră de tot. I se părea că, Începând cu o săptămână În urmă, fiecare zi o pusese În fața unei decizii, a unei temeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de fete pe scară“. Apoi Myatt Îndesându-i biletul În geantă, proprietăreasa ei sfătuind-o una și alta, brusca spaimă de străinătate pe chei, la Ostende, cu casierul care strigase În urma ei să-și aducă aminte de el. În lumina făcliei, o surprinse din nou aerul de revelație din privirea doctorului, dar era o revelație Înghețată, care nu se mai schimba. Privi În altă parte și după aceea Înapoi și nimic nu se schimbă. Nu mi-am dat seama că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se gândi ea. Nu pot rămâne aici. Se Întrebă chiar dacă n-o vor acuza de moartea lui. Străinii ăștia, a căror limbă n-o putea Înțelege, erau capabili de orice. Dar, din cauza unei curiozități bizare, Întârzie prea multă vreme, În timp ce făclia era pe sfârșite și se stingea. Avusese cândva și el o femeie? Gândul făcu ca el să-și piardă capacitatea de-a o impresiona. Nu mai era mortul Înspăimântător, așa că Îi examină fața mai Îndeaproape decât Îndrăznise vreodată Înainte. Manierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Dacă n-ar fi fost atât de suptă, ar fi fost respingătoare. Probabil că doar Îngrijorarea și hrana pe sponci Îi dăduseră aerul de inteligență și o anumită sensibilitate. Chiar și după moarte, sub lumina albăstruie și pâlpâitoare a unei făclii făcute din ziar, fața doctorului era remarcabilă prin lipsa ei de umor. Probabil că, spre deosebire de majoritatea bărbaților, n-avusese niciodată o femeie. Dacă ar fi trăit cu cineva care să fi râs măcar puțin, se gândi ea, nu s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În serios, ar fi Învățat să nu se-agite fără rost, să lase lucrurile să treacă - e singura cale posibilă. Îi atinse mustățile lungi. Erau comice, erau patetice și nu l-au lăsat niciodată să aibă un aer tragic. Apoi făclia se stinse și, din cât putea vedea ea din el - și, curând, din cât se gândea ea la el -, doctorul era deja ca și Îngropat, căci mintea fetei se lăsă curând purtată de zgomotul slab al unei mașini În trecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
face Împreună În Constantinopol. N-o să fiu eu prima care uită, se gândi ea cu Încăpățânare, luptându-se cu toate celelalte imagini care Încercau să răzbată la suprafață - luminile purpurii ale mașinii parcate În josul străzii, privirea doctorului Czinner În lumina făcliei -, luptându-se În sfârșit cu disperare Împotriva durerii, ca să-și recapete suflarea, Împotriva dorinței de-a țipa din răsputeri, Împotriva Întunericului din creier, care o jefuia până și de imaginile cu care se lupta. Mi-amintesc. N-am uitat. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
râdea și se cambra, aruncându-și indecențele disperate spre o lume care n-o băga În seamă și nu se amuza. Pera se vedea departe și mult sub ei, luminile bărcilor de pescuit din Cornul de Aur sclipeau ca niște făclii de buzunar, iar chelnerii se Învârteau peste tot, servind cafele. Nu cred că este nici o masă liberă. Va trebui să mergem Înăuntru. Un bărbat gras făcu semn cu mâna În direcția lor și le zâmbi. — Îl cunoști? Myatt se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lămurești tu la poliție. Flacăra crește; e suficient de multă lume de față ca să observe cineva până la urmă. Nash stă aici și aprinde un foc într-un bar; cineva o să cheme poliția. Și-i zic că a luat-o razna. Făclia se face tot mai mare. Barmanul se uită la noi, la torța lui Nash, care devine tot mai scurtă. Nash stă și se uită cum focul pe care-l ține în mână îi scapă de sub control. Simt căldura pe buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-l apuc de încheietură, de manșeta halatului mânjită cu muștar și de pielea flască și moale, și-i spun bine, zic, potolește-te, bine? Îi zic că trebuie să-mi promită că n-o să spună niciodată. Și, ținând între noi făclia care încă mai arde, Nash zice: — Promit. Capitolul 17 Helen se plimbă cu un pahar de vin în mână, aproape gol; pe fund nu mai e decât o părere de roșu. Și Mona zice: — De unde-ai scos aia? — Băutura? zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
s-a întâmplat. O să-l vindec pe Patrick cu o vrajă din carte. Capitolul 22 Umblăm prin Midwest ascultând la radio un post pe unde medii, și o voce bărbătească ne spune că doamna doctor Sara Lowenstein a fost o făclie a speranței și moralității în acest pustiu al vieții moderne. Doamna Sara a fost o moralistă nobilă și neabătută, care nu accepta decât o comportare virtuoasă și strictă. A fost un bastion al standardelor celor mai înalte, o torță care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Îl Întrema, Îndeajuns să‑l dezmeticească din oda somnului, dar nu Îndeajuns să‑i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gândurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care‑i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și‑și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea să‑i vadă, apoi tăcerea care se așternuse pentru o clipă, când Ioan, cuviosul păstor, Își va ridica mâinile spre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de strajă, la intrarea În grotă, cât durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgânilor, avea curând să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră cu cântări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cântările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată grota se va Împânzi cu fumul torțelor și de mireasma tămâii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
gene; apoi gâturile țepene și dezgolite, iar pe scăfârliile acelora care‑l purtau Înaintea sa pe Malhus se răsfângea lumina care cădea pieziș din Înălțime, ca din ceruri, ca din rai, În vreme ce mulțimea, aflată pe de lături, ținea deasupra capetelor făclii aprinse, neîncumetându‑se să‑i privească În ochi, măcar pe furiș, cu o uitătură mijită, prin care s‑ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cântau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de om păgân. Ca acum, iată, toate acele scrijelituri nerușinate, ca și capetele acelea de măgar, să fie șterse, deși se mai vedeau pe piatră urme proaspete de răzuială, duhoarea scârnei se dusese, curățiseră locul; acum pe stânca grotei ardeau făclii, izul văpăii se strecurase printre crăpături, bolta era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate În aur, iar pe jos era Întins un covor de flori pe care călcau tălpile goale ale purtătorilor săi, iar mulțimea cânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
desfătarea, să simtă mireasma tămâii și adierea narciselor, blândețea rugăciunii, tocmai ca să‑i cadă și mai greu chinurile iadului, cât Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cântări, cât Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămâii și al făcliei, cât mai presimțea aievea lumina cerului. 10. Chiar o fi vis? Un vis - lumina zilei Domnului, lumina care lumina năprasnic, căci denecuprinsul se strămutase de la gâtuitura peșterii, căci poarta din zid se deschisese mulțimii răzlețite, când se arătase o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
văzduhul scânteietor se ridică fumuri ca niște coloane înalte a unui templu maiestuos. Pe aceste imense coloane se sprijină bolta senină a cerului. În acest templu se odihnește luna, farul tainic de lumină. Mii de stele argintii ard ca niște făclii veșnice. Crivățul urlă prin codru scoțând zgomote asurzitoare, dar cu toate acestea tabloul pare măreț, fantastic. Pătrund în acest templu cu adânc respect și pioșenie în fața naturii care își are în fiecare anotimp farmecele ei. Monica Popa, clasa a V-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]