215 matches
-
ascultă, Aici, în țara celor mai puțini... Nu le mai pot cu mintea mea cuprinde Tristețea lor trecută-n C alendar Și-mbătrânesc tăcut, ca un părinte Și bătrânețea mea e în zadar... Cum pot să fiu de timpul meu fălos, S-a spulberat și visul lor de ieri, Au școli și dacă au, cu ce folos Licențele acestea de șomeri?! Copiii mei lucrează prin străini Cu brațele, dar sufletul e-acasă, C-aici, în Țară vremea nu îi lasă, Aici
CÂNTEC DE TATĂ, LACRIMĂ DE MAMĂ... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 172 din 21 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/372098_a_373427]
-
o-nduplece să meargă acasă așa cum era. Dar ea, dedulcită la fructul plăcerii, bătea din picior: nu și nu! Că ea....numai pe Ghiță...numai cu Ghiță...Ce să facă bieții părinții? Dacă așa se întâmplase...După îndelungate negocieri cu fălosul Ghiță, acceptau situația, cedând și pogoanele de rigoare. Ca s-o țină de nevastă. Hora avea și astfel de efecte, care se dovedeau deseori binefăcătoare pentru tinerii îndrăgostiți. Alteori, fierbințeala fetei, apărută la horă, putea deveni un adevărat calvar, dacă
FRAGMENT DIN POVESTIREA HORA de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1343 din 04 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376125_a_377454]
-
peste cap cu operațiile, era recunoscut ca cel mai bun ortoped din oraș, și toți doreau să fie operați și tratați de el. Peste noapte, picături de ploaie, ca niște cristale începură să bată în geam, dar dimineața soarele răsări fălos, ignorând ploaia care udase bine pământul, peste tot zăreai mici băltoace, dar nu mai conta, toți erau bucuroși că vor petrece în natura, poate ultima zi cu soare. -Sărut mâna, sper că nu sunt prea matinal, dar nu am vrut
de LUCHY LUCIA în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379197_a_380526]
-
dată de Răpciune, un biet tufiș înalță rugăciune să-nmoaie vremea asta brusc răcită. Un tei întinde ramuri disperate spre frunzele în ocru ponosite, cercând să nu le știe răvășite de vânt și-n zarea largă aruncate. Doar un castan fălos cronometrează venirea toamnei, picurând în iarbă, bile cu țepi și își șoptește-n barbă: E tot pustiu, și e deja amiază!” Anemic, peste toate risipește un soare raze, parcă rușinate că și-au pierdut căldura, ca sedate de frigul ce
ÎN PARC, RĂPCIUNE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1763 din 29 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378658_a_379987]
-
o socoteală simplă: prezidenții de republică, trei pînă acum, s-au mișcat duplicitar, una din fețele lui Ianus, severă și proletar-emblematică spre mase, cealaltă, șmecher-destinsă, spre rest. Ultimei înfățișări îi corespunde pălăriuța cu boruri mici, mici, nu ca cele burgheze, făloase, pălăriuța ștabului din mașina neagră antiglonț, dar și a șoferului. A șoferului dar și a întregii garnituri, de sus, de la C.C., pînă la portarul fabricii de cherestea. Pardesiul? Paltonul? Da. Dar sobre, tovarăși, nu cu guler burjuiesc, de vizon, ci
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
însingurat, meditativ și revoltat în același timp, el dezvăluie patetismele și fragilitățile umane, stările majestuoase și iminentele surpări în abis". Textul este ilustrat cu faimosul "Autoportret", efigie mult inconfundabilă, în care nu știi ce să vezi: afișarea serios ritoasă a făloasei autoaprecieri, sau masca histrionică a spiritualului pictor, căruia i-a plăcut atît de mult hazul gros, chiar hazul de propriile-i metehne. Probabil, ambele. Iată că frații noștri, chiar și rrromânașii verrrzi, s-au împăcat și cu barbișonul lui Emil
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lui Decebal LONGIN legatul Romei DOCHIA nepoata fostului rege Diurpaneu TRAIAN împăratul Romei UN PAGIU] [ ACTUL I ] 2254 [CÎNTECUL FAURILOR DE ARME] O lume zace În roș oțel, Ce vreți a face Făceți din el. Voi, fi coroane, O, regi făloși! Mișcați ciocane Pe fierul roș. Urrah! Voiți popoare Și mândre țări Și sânta, mare S-aveți sub scări, Să miște toate L-a vost cuvânt Întunecate Și tremurînd! Lăsați ciocane Să bată fier, În el coroane, În el puteri. Hurah
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-nchină lumea... Ba nu, să stați, să stați, Am trebuință încă să știu că eu domnesc, Și cine-o vrea să fugă să știe că-l zdrobesc. Ce-mi folosește mie că voi pămîntu-ați lins Când am călcat pe dânsul fălos și neînvins? Ce-mi folosește mie că voi, o stinsă spuză, Împlineați în genunche, zâmbet pe vineți buze, Orce spuneam atuncea când, de popor iubit, Treceam prin lume tânăr, mândru, nebiruit? Acum să văd ce poate capul cel sec și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
se întrezăresc, în tihna lor patriarhală și în ritmica eternă a anotimpurilor, casa bătrânească, grădina înrourată și plină de miresme, bisericuța senină, precum și alte înduioșătoare priveliști ale ocrotitoarei „vetre”. Lărgindu-și gama, ciupind energic struna naționalismului, paseistul se dedă unei făloase retorici, cu trâmbițări de vitejii străbune și evocări de cetăți basarabene. Îi reușește însă cu totul altceva, și anume pensulația în miniatural. Surprinzătoare este consonanța poemului Pânda cu Moartea căprioarei a lui Nicolae Labiș. În alte poezii „joacă” maniera lui
IGNATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
viziuni, ci și foarte intense, uneori deosebit de fine sentimente. Poetul imaginează regresiuni în paradisuri din ere revolute, își autocontemplă chipul „pădureț și grav” în lacuri „cu fund mâlos și puhav”, se lasă „ademenit” - în închipuire - de „vreo femelă cu sâni făloși și brațe pline”, în „culcușuri virginale”. Adorația față de vegetal merge până acolo, încât poetul dorește ca o „plantă înaltă” să îi „țină loc de iubită”. Într-un vis, el și iubita devin „doi arbori uriași, cu crengile lacom întinse către
LITUON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287836_a_289165]
-
se scriu) despre cărțile de literatură: de cele mai multe ori, lectorul este mai lămurit asupra unei opere Înainte de a fi parcurs acele cronici, decât după. Poți deduce din ele, adeseori, ce pshihologie are cronicarul (mărinimos, arogant, prezumțios, trist de insuccesele personale, fălos), dar mai nimic din valoarea sau nonvaloarea și psihologia autorului. Alte ori ai impresia că respectivul cronicar disprețuiește În chipul cel mai amarnic pe cititori, presupunându-le debilități mintale: el nu exprimă judecăți de valoare, ci explică (Ă). Pe lângă o
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
și către sfârșitul verii clădirea era gata. în ea urma să se facă o nuntă. Nea Sandu Pitulice, perceptor și om de vază în comună, își însura băiatul și pentru asta purtase cheltuiala unei case noi. Pântecos, nea Sandu era fălos și, deși nu cel mai vârstnic dintre frați, de la moartea moșului Pitulice, rămăsese șeful clanului. obicei, se puseseră din timp la cale toate încât în tot satul se știa că nea Sandu e socru mare. Nașul, Auraș Cireașă, comandase costum
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
V-o predică, căci trebui să fie brațe tari, A statelor greoaie cară trebue-mpinse Și trebuesc luptate războaiele aprinse, Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari. {EminescuOpI 57} {EminescuOpI 58} {EminescuOpI 59} Și flotele puternice ș-armatele făloase, Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor, Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă, Și-s supte din sudoarea prostitului popor. Religia - o frază de dânșii inventată Ca cu a ei
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
parcă nu. Să fie ăsta un curcan? Nu, că n-are moț roșu și nu se umfă-n pene. Iar curcanii bunicului nu sunt albi, sunt toți negri. Să fie cocoș? Ei, cocoș! Pe ăsta-l cunoaște tare bine. E un fălos fără pereche. Bate din pinteni și cântă cu-curiguuu! din trompeta-i nevăzută, că ai zice că-i un soldățel gata de luptă. A, da! Ăsta-i rățoiul. Seamănă cu un rățoi, dar parcă-i mult mai mare decât el. Nu
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
se știe, din veacurile toate, Mama- și iubește pruncii și dincolo de moarte Când nu ai un părinte, orfan tu te numești, Reneagă - te copilul și-atunci nimic nu ești. MI-E DRAG CODRUL ȘI-L IUBESC Iubesc codrul că-i fălos, Mi-e drag codrul că- i umbros, Toate câte-n el domnesc Testament e strămoșesc. Multe-n el sunt așezate, Flori și păsările toate, Râuri șiroind agale Trec neobosite-n vale. Mi-e drag codrul când foșnește, Cerul prin el
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
mă Încurc cu tine? Am glumit, domnule, ce te uiți așa? De-acuma eu o să cam o iau către pădure, după care o să văd... Tu ce faci?” „Plec mâine la Război”, zise Enin, ferindu-se din răsputeri să nu pară fălos, „nu vrei să vii și tu? Înființăm, dacă mergi, și un corp de cavalerie. Ori poate mă ajuți să duc prăștioiu’ de la Titel Meșteru până pe câmpul de bătălie. Ce zici?” „Nu știu. Mă dor șalele de mor. Dacă mâine dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mai puteam întoarce nici la Consul, vechea mașină mecanică, care mai risca și să trezească vecinii cu rafalele ei noaptea, când inspirația venea nestăpânită. Scrisul la mașină includea mai ales travaliul steril, ridiculizat în filmele americane, cu scriitori-ziariști, care așterneau fălos pe-o filă albă un titlu ori în cel mai bun caz o propoziție simplă de început al unei opere ori chiar și numai propriul nume, după care smulgeau barbar foaia aproape virgină din carul mașinii, o ghemuiau pe dușumeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
a mai pierdut vlaga, se împleticește și când face cinci pași. Noaptea trecută l-au găsit în patru labe, cu fața plină de rahat de câine.” „Cum?” „Da, a căzut cu fața chiar în murdărie. Și azi de dimineață, anunța fălos că o să-l otrăvească pe Nero. Și-a băgat în cap că a fost rahatul lui Nero. Deci el îi poartă sâmbetele lui Nero și eu lui fiu-său. Așa că suntem chit, gata socoteala.” Am tăcut amândoi câteva clipe, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
unde au început să apară mici expoziții stradale cu imagini de arhitectură rurală și fermecătoare bisericuțe de lemn pe care le privesc (și nu sînt singurul) de fiecare dată cu încîntare. în satele noastre, acestea sînt înlocuite însă de casele făloase, iar bisericile de lemn se dărîmă sub povara timpului și în indiferența totală a preoților și enoriașilor. Pretutindeni, trecutul pare să fie tot mai evocat pe măsură ce este revocat... Dar această atitudine poate fi regăsită și în cu totul alt gen
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
industrializare să producă o proletarizare integrală a țărănimii, mulți se așteptau acum ca mecanismele de piață ale migrației internaționale să producă în ritm alert și definitiv o (post-)modernizare a satului românesc. În schimb, acesta s-a umplut de „case făloase”, un soi de gospodării votive, transformînd capitalul economic de pe piața mondială într-un capital simbolic de pe piața locală a lumilor rurale. Iar acum, din cauza crizei, vechile rețele de schimb ale gospodăriei difuze par să cunoască o nouă tinerețe. Nimeni nu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
condiții, cred că vechea vorbă din popor ar trebui răsturnată și ea : numai tată să nu fii !... Rostul casei și paradigma feminină a umanului Totdeauna m-a fascinat înfățișarea caselor. Înțelegător pînă la fanatism cu țăranii mei și casele lor făloase, desconsideram însă cu egală măsură toate aceste vile și pălățele, gated communities și alte cartiere rezidențiale care se întind pretutindeni în jurul orașelor mai mici sau mai mari din România : „Eh, niște parveniți !”, gîndeam în sinea mea, distant și generic. Zilele
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
socială electivă. Amenajările interioare exprimă, cu tăceri diferite, tipul de oameni chemați să le populeze, genul de relații și de conversații pentru care au fost făcute, un întreg univers uman de referință fără de care devin inexplicabil mute. Ca și casele făloase din mediul rural, vilele urbane își reclamă astfel, cu alte mijloace și alt orizont, recunoașterea celorlalți : ele au fost făcute pentru a fi privite - și eventual împărtășite - de către cei care ne pot oferi și de la care așteptăm cu emoție recunoașterea
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
acestei societăți se concentrază în mare măsură într o morală a bunului gospodar. Iar gospodăria „îndestulată” exprimă toate acestea după coduri clare și împăr tășite, reclamînd recunoașterea „bunului gospo dar” în ochii satului. De aici și pînă la actualele case făloase - trecînd inclusiv prin „Casa Poporului” - poate fi identificată destul de ușor o continuitate simbolică, dincolo de evidentele prefaceri materiale. Mai complicat este de lămurit ce înseamnă „recunoaștere” în toate aceste cazuri. Povestea este din nou mai veche. Ea începe cu Hegel și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
înșine în mod diferit - și, probabil, mai sincer. Căci, revenind la casele noastre, oare cît interes egoist și alegere rațională și cîtă dorință ascunsă de recunoaștere socială se află în spatele locuințelor noastre ? și ce rost ar avea o asemenea casă făloasă, oricît confort și siguranță ne-ar oferi ea, pe o insulă pustie ? Grijile îngrijirii — Să vezi cît o să dureze acum și șantierul ăsta ! se vaită o doamnă între două vîrste ieșind de la Matache. — Lasă, că oricum era o mizerie pe
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
să fie șapte..., îi aducem noi la cunoștință, după o inspectare minuțioasă a casei. — Ei, da’ n-o să rămînă așa, mi-au venit alte idei... — Care ? ne interesăm noi. — Nu știu, mai vedem, ne răspunde omul, misterios. În altă „casă făloasă” din Cajvana, neterminată și ea, în camera centrală care pare a fi un living este depozitată, deocamdată, o căruță de grîu. Proprietarul nu este acasă, lucrează în Italia și vine doar rar în sat. Este una dintre numeroasele „case prin
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]