204 matches
-
fără să pricep. Don Federico mă privea țintă, cu zîmbetul intact. M-am mărginit să Încuviințez și l-am urmat În bazarul lui de minunății. De cum ne-am pomenit Înăuntru, mi-a Întins o punguță de hîrtie. — Acuma ieși, fiindcă fantoșa aia care supraveghează librăria nu-și mai ia ochii de la noi. Am aruncat o privire În pungă. Conținea o cărticică legată În piele. Un liturghier. Liturghierul pe care Fermín Îl avea În mînă ultima oară cînd Îl văzusem. Don Federico
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
jumătatea filmului, o tîmpenie despre amorul dintre o prințesă româncă dornică de aventură și un chipeș reporter american mereu pieptănat ireproșabil, un individ s-a așezat lîngă mine. Nu era pentru prima dată. Cinematografele din acea perioadă erau bîntuite de fantoșe duhnind a singurătate, a urină și a colonie, care Își agitau mîinile asudate și tremurătoare ca pe niște limbi de carne moartă. Mă pregăteam să mă ridic și să anunț plasatorul, cînd am recunoscut profilul retezat al lui Julián. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
scot tocurile unor recruți ce bat pe loc un pas de defilare, al doilea cu zgomotul unor nuci rostogolindu-se vesel pe podea. În ciuda acestor diferențe, de ton și atitudine, cele două „coruri” se armonizau perfect, intrând În rezonanță cu fantoșele ce se acuplau, făcând mișcări din ce În ce mai iuți, pe pat. Urmărind transpusă scena, Mathilda Își lăsa cu tandrețe capul pe umărul lui Noimann și ofta adânc. Stomatologul, zâmbind galeș, Își apropia, la rîndu-i, creștetul de creștetul Mathildei și scotea, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
parte din viața dumneavoastră personală. Sau, dacă vreți să folosesc un alt termen, impersonală... Putem zice și așa...” Și spunând aceasta, arătarea se smuci din mâinile lui Noimann cu putere. Medicul rămase pentru o clipă Înmărmurit. Nu se așteptase ca fantoșa de care probabil era bântuit să opună atâta rezistență. De obicei, astfel de făpturi ce se Întrupau dintr-un rezid interior, În esența lui greu de explorat, dispăreau la prima atingere sau la primul strigăt. Apăreau În scurt timp altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de făpturi ce se Întrupau dintr-un rezid interior, În esența lui greu de explorat, dispăreau la prima atingere sau la primul strigăt. Apăreau În scurt timp altele, care apoi se făceau nevăzute când le aruncai o privire mai pătrunzătoare. Fantoșele aveau ceva din psihologia unei haite de câini care Încolțesc trecătorii singuratici, stând la pândă după colț. Tactica cea mai simplă și mai eficace e să-i ignori cu desăvârșire. Dacă Începi să bați din picior, haita se retrage, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să te atace cu o furie crescândă. În astfel de situații, trebuie să știi Întotdeauna să-ți păstrezi sângele rece. Dacă ai intrat În panică, tinzi să ajungi la spital sau s-o sfârșești lângă un gard. În lupta cu fantoșele, Noimann afișa un calm desăvârșit. De aceea prefera, În conversația cu ele, să abordeze un ton catifelat, cu iz ușor ironic, păstrând dialogul În limitele unui limbaj civilizat. Rar i se Întâmpla să-și iasă din fire. Ieșirea lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
căpătă pe moment o culoare sidefie, peste care se revărsa din abundență spuma albă. Din cauza durerii crunte pe care o simțea În dreptul sprâncenelor și a urechii drepte, Noimann Își ținea cu greutate ochii deschiși. Mesajul pe care-l transmitea acum fantoșa ce stătea În fața lui era următorul: „Pe măsură ce mercurul termometrelor crește, la fel se Întâmplă și cu senzația de oboseală, specifică zilelor de vară. Chiar dacă pielea noastră are propriul ei termostat care ne ferește de supraîncălzire, un ajutor suplimentar nu strică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
străbătut de convulsii. Acum, zornăind prin venele și arterele sale, golite de vlagă, În locul stropilor de lumină se rostogoleau niște zaruri. Noimann se clătină ușor, dar nu se dădu bătut. Privind În fața sa, văzu cum desenul ce fâlfâia ca o fantoșă, clătinându-se printre cablurile de lumină ce străluceau În soare, se Împarte În două. La câțiva pași de el se clătina acum vechea-i cunoștință: piciorul... Făcând un ultim efort, Noimann se sprijini de un zid, simțind cum pământul, Învârtindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ungherul meu, va continua să plutească în ceața neagră și solidă, ducând niciunde foile astea ca să le citească nimeni. Dar în ele e, în sfârșit, totul. Am scris câteva mii de pagini de literatură - praf și pulbere. Intrigi conduse magistral, fantoșe cu surâsuri galvanice, dar cum să spui ceva, cât de puțin, în această imensă convenție a artei? Ai vrea să întorci pe dos inima cititorului, iar el ce face? La ora trei termină cartea ta, și la patru se apucă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în picioare. Uriașul cu picioare de lut. Ea nu mi-a zis nimic, a fost un fel de telepatie faptul că ne-am apucat, îndîrjiți, de treabă. Mă întreb și acum, printre multe alte lucruri, ce ne cășunase pe biata fantoșă de cinci metri înălțime. Cred că am muncit vreo jumătate de oră, slăbind piulițe, scoțând șuruburi și răngi, până ce bătrânul schelet s-a prăbușit în genunchi. Nu vroiam nimic mai mult. Triumfători, ca niște cornaci indieni, ne-am cățărat de-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și Maxențiu amesteeîndu-se, Ada trebuia să facă diplomație pentru ca ordinele prințului să nu irite la grajduri pe domnul maestru de călărie. Toată intriga asta plăcea, de altfel, Adei. Odată ce lucrurile nu se desfășurase cu repeziciune și simplicitate, șiretlicurile o distrau. Fantoșa prințului n-avea nici o putere efectivă, dar putea muri, și dincolo, cel viu era mereu reticent și dubios. Ceea ce însă convenea minunat Adei era că putea să mintă în voie. Toate întrebările lui Maxențiu cereau și dobândeau minciuni. El știa
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
unui om de lume! Canalia! ... Să plece după ce se înțolise... și pe el să-1 omoare. Chiar adinioarea era să moară! . . . Ada nu-1 mai reținea. îl gonise chiar: să plece când și unde vrea! Nu-i mai trebuia alături de ea o fantoșă. Nici de a-4 a măcar nu mai era bun! . . . Nu mai era bun de nimic. Maxențiu învins, fără apărare, ar fi vrut o protecție, fuste de femeie lingă care să se adăpostească. Nu se gândi la mama lui, la
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
să îndeplinească ordinele stăpânului lor. La marque jaune devine, pe cale de consecință, scena pe care se dispută cele două viziuni despre umanitate. Între autonomia individuală și libertatea de a opta, pe de o parte, și distopia unui univers populat de fantoșe vidate de conținut, asemeni unor cochilii goale, pe de altă parte, alegerea este lipsită de ambiguitate. Căutările lui Blake și Mortimer sunt destinate nu doar elucidării misterulului, aparent insondabil, al acțiunilor temerare ale criminalului ce poartă misterioasa marcă galbenă, dar
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
futurist italian întîlnim în lucrarea Emiliei Drogoreanu (op. cit., cap. „O poetică a spectacularului și poetica teatrului futurist”). Autorul Poemelor în aer liber este privit aici ca „regizor” al propriului text ludic și spectacular. De asemenea, personajul „mecanomorf” din proza avangardistă - fantoșă caricaturală, reificată și stereotipă - are ceva din personajele teatrului de marionete. Acest histrionism se va estompa însă în manifestele și textele poetice ale „grupului suprarealist român” din anii ’40 (Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Paul Păun, Virgil Teodorescu). De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a fost curat ca o farfurie, a fost ca o foiță de staniol.. (Congestionat.) L-am iubit ca pe o femeie, cu groază, cu îndârjire... L-am iubit degeaba, domnule, pentru că uitați-vă la mine... Ce sunt eu acum? O fantoșă, o improvizație... Ha-ha-ha! Noi, cei vii, am ajuns simple sperietori, nici nu s-ar putea spune că suntem vii. Cum să mai avem grijă de morți când noi nici măcar nu știm dacă suntem vii? ARTUR: Lasă... Uite, ia o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
prin orașul obosit; la ore tîrziii, cînd circulația era mult redusă, puneau stăpînire pe asfalt; bandele se Încăierau - Își disputau teritorii ori doar Își Încercau, orgolioase, puterile; pumni, lanțuri, chiar și răngi; răcnete, urmăriri, coborîtorii din vikingi erau bărbați, nu fantoșe, genele strămoșilor Își cereau dreptul; un joc, la urma urmei, ce mări mai erau de străbătut, ca odinioară, ce pămînturi de cucerit? Urmașii celor care, demult, călcaseră, se zicea, primii În viitoarea Americă Își consumau dorința de primejdie, de aventură
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
strategii de manipulare. De aceea, revolta de la Brașov era bagatelizată și minimalizată de autorități, chiar dacă ceea ce se aplica de fapt, anume deportarea, nu era deloc o măsură neglijabilă de represiune. „Umanismul” pretins în proces al regimului Ceaușescu era o ultimă fantoșă prin care se încerca obținerea „în eprubetă” a unei repopularități a dictatorului, clemența fiind poza retușată pe care Ceaușescu pedala pentru a-și autoglorifica imaginea. Destul de fragilizate în urma anchetei dure, victimele și-au asumat culpele, interpretând rolul care le fusese
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
una năzuind să înfățișeze pe oameni mai răi, cealaltă mai buni decât sunt în viața de toate zilele"99. Mai târziu, bipartiția caracterelor va cunoaște în operele parodice o evoluție surprinzătoare, mergând până la transformarea așa-zisului "erou" într-o simplă fantoșă a ideii de personaj, care reține schematismul de ansamblu al caracterelor cândva eroice doar pentru a le submina, cu ironie sau nostalgie, transformându-le în simple ori complexe mecanisme textuale. De la Hegemon Thasianul, singurul la care Aristotel se raportează explicit
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în mănăstirea fratelui Ioan fiecare "să-și poată lua femei, să aibă avere și să trăiască după bunul plac". Pas cu pas, fiecare dintre constructele cuminți, idealizante ale Utopiei își pierd substanța, până în punctul în care ele ne apar demonetizate, fantoșe ale idealului de-odinioară. Totul capătă dimensiuni grotești, de la giuvaierurile cu care sunt împodobiți locuitorii acestei lumi și până la festinurile gastronomice încărcate cu slănină peste care curg "pâraie de vin"; hiperbolizate atât ca prezență, cât și ca semnificație, tablourile enumerative
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
neînsuflețită, destinată să fie un „simbol al omului”. Așa că ar fi absurd să ne închipuim că „e trasă de niște fire adevărate, fire de metal sau de mătase”. Căci marioneta nu e nici automat, nici spectru mecanic și nici vreo fantoșă mânuită cu ajutorul sforilor. Ea vrea să semene cu marioneta originară, păpușă sau statuie sfântă, să fie aidoma celei ce figura în riturile egiptene, la sărbătorile organizate în cinstea lui Bacchus sau în pantomima sacră ale cărei gesturi simbolice discipolii lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de manechine, vor ieși treptat din scenă, într-un ritm lent, șchiopătând, în timp ce personajele-actori se vor însufleți dintr-odată, scuturându-se ca trezite dintr-un somn adânc”. În prelungirea unei tradiții a neliniștii: practica apariției și a dublului Manechinul, automatul, fantoșa se plasează astfel, în epoca experimentală a Teatrului Alfred Jarry, în centrul unui proiect ce urmărește să restaureze „caracterul angoasant al acțiunii”, să continue tradiția spaimei, a sentimentului de teamă insuflat de prezența invizibilului și de amenințările acestuia. Câțiva ani
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teza unei vieți de plăceri care exclude orice reflecție - capcană eficace și redutabilă, în care adversarul său, evident, cade... Stăpân pe situație și conducându-și interlocutorul pe unde vrea el, lui Socrate îi rămâne să-i lase alternativa interlocutorului său fantoșă și să se ferească de capcana întinsă de dânsul: astfel, el optează pentru o a treia viață, care ar putea la fel de bine să fie cea a hedoniștilor. Ce partizan al filosofiei plăcerii are într-adevăr interesul să lase să se
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în chiar miezul său, reversul ironic. * Într-o scrisoare din 11 iulie 1972, Cioran spune: „Câteodată mă gândesc că sunt propriul meu supraviețuitor, că am depășit de mult felia de timp la care avem dreptul, că sunt un fel de fantoșă caraghioasă (ce perfect redă limba noastră nuanțele penibilului!). Șaizeci de ani de frământări și agitație sterilă. Nu am câtuși de puțin complexul românesc al dezrădăcinării, dar mă gândesc uneori că aș fi fost mai aproape de adevăr dacă m-aș fi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
un cîntec, după cum au chef "musafirii". Vădind intenția de a construi arhetipal, personajul ne convinge totodată că autorul nu se teme nici de melodramă. Și, dintr-o dată, terorizanții Vecini dispar. În fundul scenei se mai întrezăresc, parcă, vreo două perechi de fantoșe. Ambiguitatea învăluie totul (dramaturgul își plimbă îndemînatic degetele pe această claviatură). A fost o întîmplare aievea? Sau un vis urît?... În fine, bine că a trecut. După atîta stres, nu strică să ne mai destindem. Dar nu!... Relaxarea nu durează
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dezbătut în dramaturgia română contemporană, în alt context și cu alte mijloace firește. Constantin Popa face posibilă apariția vecinilor în chipuri cu totul neașteptate, iluzorie poate cum a procedat în "Calul verde" sau de-a binelea, și, pînă să devină fantoșe într-un final cam grăbit, acești vecini funcționează, și anume, se instalează în textura unei vieți de familie ușor fisurată și-și dau acolo legea lor, legea unei solidarități și a unei "cumințenii" acuzate, inamovibile. Sub această acțiune echivocă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]