168 matches
-
și "părtinitoare". Cele trei fenomene părtinirea, ordonarea, autorizarea trebuie privite acum dintr-o altă perspectivă decât cea corespunzătoare celei de-a doua timporizări. Cei care au tematizat ideologia, începând cu de Tracy, până la Ricoeur, Habermas și Sloterdijk, semnalează și explică fenomenalitatea socială a ideologiei, angajamentele sale pragmatice și, mai cu seamă, tipul de cunoaștere pe care îl realizează: cunoașterea de legitimare. Am putea spune, în continuarea a ceea ce au stabilit cei numiți, precum și alți teoreticieni ai ideologiei, că aceasta consistă în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
discernabile printr-o analiză a unității judicative, adică a judecății înseși, ceea ce înseamnă că aceasta din urmă are preeminență în ordinea fenomenală de-a-fi. Problema pe care acum trebuie să o formulez în aceste "Note finale" se referă la tipul de "fenomenalitate mentală" imagine, concept etc. pe care îl asigură, formal, judecata. În această direcție, a răspunsului la întrebarea tocmai formulată, există o lungă tradiție filosofică modernă, în genere, de gândire, care începe cu empiriștii englezi, în special Locke și Hume, și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
bazat pe intuiția empirică, pe cea categorială și pe cea eidetică, luate împreună într-o unitate; ea dă seamă de o "stare de lucruri". În ambele situații este vorba despre o reducție la imagine (aceasta din urmă, ca tip de "fenomenalitate mentală"). Dar cea mai clară poziție din orizontul filosofiei contemporane, în această privință, o găsim în afara fenomenologiei (înțeleasă strict metodologic), anume la Wittgenstein. Acesta susține, așa cum s-a arătat, de altfel, într-un capitol al acestei lucrări, că propoziția (judecata
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și astfel încât, prin activarea sa, să fie preluată și prelucrată însăși "realitatea"; dar însăși "realitatea" ca obiect al gândirii autonome, altfel spus, ca "realitate" dată în gândire, ca imagine; ca propria imagine. Judicativul constitutiv nu poate înainta dincolo de imagine, ca fenomenalitate mentală proprie judecății, și faptul acesta poate fi recunoscut în orice discurs filosofic interesat de problema cunoașterii și de cea a "realității"; cum poate fi recunoscut, fără medieri vizibile, în orice teorie științifică. De aici, poate, și reacția pe care
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
potențial obiectivist, ambele unilaterale și departe de adevăr, în scopul atingerii veritabilului "început" al tuturor celor care au ființă în orizont uman: lumea trăită (ca realitate originară). Ar fi acum potrivit, luând în seamă limitarea judicativului la "faptul subiectiv" (la fenomenalitatea mentală), dar pragmatic, al imaginii, să avansez ideea că non-judicativul, în măsura în care poate fi ceva și au fost formulate argumente în favoarea "ființei" sale în lucrarea de față -, are legătură cu refacerea "lumii și omului" la nivelul unui alt tip de "fenomenalitate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenalitatea mentală), dar pragmatic, al imaginii, să avansez ideea că non-judicativul, în măsura în care poate fi ceva și au fost formulate argumente în favoarea "ființei" sale în lucrarea de față -, are legătură cu refacerea "lumii și omului" la nivelul unui alt tip de "fenomenalitate mentală" decât cel al imaginii. Cred că acesta poate fi conceptul. Iar primul concept într-o ordine de lucru care ține seama de rezultatele demersului de față pe tema dictaturii judicativului nu trebuie să scape din vedere ceea-ce-este, chiar în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
indiferență, conclude Didion, "centrul nu poate rezista". În cele din urmă ea rezistă totalizării critice dacă rămâne fidelă punctelor sale de referință. Natura problematică a subiectivității și a limbajului o asigură de acest lucru, dacă nu și natura problematică a fenomenalității în sine (presupunând că, în ultimă instanță, cadrul subiectivității noastre și structurile lingvistice pot fi eliberate de substanța acestei fenomenalități). În cele din urmă Didion reduce modul retoric creativ - spunerea unei povești - la direcția propriei subiectivități și la limbaj. Aceasta
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de referință. Natura problematică a subiectivității și a limbajului o asigură de acest lucru, dacă nu și natura problematică a fenomenalității în sine (presupunând că, în ultimă instanță, cadrul subiectivității noastre și structurile lingvistice pot fi eliberate de substanța acestei fenomenalități). În cele din urmă Didion reduce modul retoric creativ - spunerea unei povești - la direcția propriei subiectivități și la limbaj. Aceasta a fost în bună parte istoria jurnalismului literar narativ în secolul al XX-lea și explicația lui Didion asupra rolului
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
este arta amânării; or, amânarea presupune timp, adică vreme de pierdut (dacă nu chiar pierdere de vreme). Presupune, fără nicio ironie, durata necesară... „putrezirii,-ntre stufurile sale, ale unui întreg Leviathan“, Leviathanul, dacă vreți, al acestei lumi fenomenale, al inexhaustibilei fenomenalități. — E ceea ce José Ortega y Gasset rezumă, foarte sugestiv, în titlurile a două paragrafe din eseul său Gânduri despre roman, anume: § Romanul, gen tărăgănat și § Romanul, gen stufos. — Cum, se miră Vasile Elisav, în fața erudiției tinerei Carmen Carpen, l-ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
înțeleasă ca reprezentând scopul principal al artei. În urma deprecierii analitice a experienței estetice, a apărut necesitatea articulării unui discurs critic 17. Calități precum armonia comunicării facultăților în jocul liber al imaginației (Kant)18, unitatea și completitudinea experienței apreciative (Dewey)19, fenomenalitatea obiectului, coerența în continuitatea dezvoltării experienței, intensitatea și concentrarea (Beardsley)20 formează cadrul de studiu al experienței estetice. Criticile aduse "mitului" experienței estetice pornesc de la argumentele lui Dickie 21 cu privire la posibilitatea confuziei percepției cu obiectul și imposibilitatea desemnării coerenței drept
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
parcurs neutral, ci implică amprentă personală, marcă individuală, semnătură de autor. Ea pregătește momentul culminant în bună conlucrare cu atenția contemplativă care operează în proximitatea obiectului de studiu și aduce perspectiva înnoitoare a răgazului, deturul necesar unei corecte distanțări de fenomenalitatea realului aprehendat. În sfârșit, ea se implică în procedura corectei încununări a unei opere, care presupune încredere în toate demersurile ce au conlucrat la realizarea ei, adică o stabilitate cu ecou reflexiv, o întemeiere solidă în toți afluenții aptitudinali atașați
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
substratul neuroanatomic al creierului, dar nu într-atât încât să fie considerată aici și dinamica fenomenală crescută a acestora. Pentru explicarea lor, s-a făcut apel la vechiul instrument categorial al pneumei; în cercurile medicale ale vremii, pneuma era o fenomenalitate susținută de fapte și nu o simplă categorie teoretică. Dar una era pneuma care explica procesele psihice complexe, și altceva erau funcțiile creierului, astfel că această deosebire necesita și o fundamentare filosofică. Context în care, îndată ce au fost descoperiți nervii
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
curbă, asemenea datelor memorate în experiențele lui Ebbinghaus. Era totodată o explicație opusă celei pe care o propuneau studiile similare efectuate în Europa, unde rezultatul, rezolvarea situației problematice, erau în funcție de ceea ce se întâmpla în mintea animalului, ceva ce corespundea unei fenomenalități bruște, independente de natura căreia acesta îi aparține. Valorificarea studiilor sale experimentale, Thorndike a făcut-o chiar cu ocazia publicării tezei sale de doctorat, realizată în 1898, cu titlul Inteligența animală. Un studiu experimental al proceselor asociative la animale. În
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
simplist de amintiri, trecute între timp în uitare sau părăsite pentru repulsia pe care o generau. Inconștientul era ceva diferit de locul în care eul individual al conștiinței depozita amintirile ca într-o bibliotecă națională; era un domeniu cu o fenomenalitate dinamică foarte vie, aflată sub influența tendințelor și dorințelor celor mai vii ale vieții psihice cotidiene, aflate acolo într-o luptă deschisă cu o seamă de opreliști instituite ca să le țină în frâu. Cele două tendințe la un moment dat
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
a plăsmuirii deja posibile; "el nu există înainte ca opera artistică să existe". Ceea ce se manifestă prin interstițiile poemului e sensul unui real mai întâi nemanifestat, încapsulat în fenomenul care îl prezintă în aparența sa mundană. Tot ce apare în fenomenalitatea lumii este vizibil, comprehensibil, o prezență tematizabilă și interpretabilă. Or înțelegerea albă surprinde intuitiv "sâmburele întunecat și inexprimabil al realului", "sâmburele necategorial al unei opere de artă, acela care nu se lasă exprimat altfel", "misterul ultim al oricărei creații"17
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lucrurile se cufundă în nevăzutul de dinaintea accesului lor la cuvânt, dar și imaginile cu care ele se înfățișează în lumea poemului. Dispariția nu e aici actul unei ocultări ori al unei suspendări; dacă ar fi așa, lucrurile și-ar păstra fenomenalitatea, deși ignorată, destituită de intenționalitatea vederii. Câmpul vizibilului însă nu se restrânge, nu e redus la manifestarea unui conținut inteligibil; pur și simplu el nu mai este, se sustrage orizontului de prezență, abdică din ochi. Antipeisajul e rodul depoetizării radicale
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
văzut în orizontul deschis de cuvântul poetic, în așa fel încât să fim îndreptățiți să vorbim de un referent ca despre un lucru ridicat la vedere în limbaj? Nu își pierde el poziția curentă, situarea de ființă ce apare în fenomenalitatea lumii obiective? Căci a vedea un fenomen ca existent înseamnă a-l înțelege ca altceva posibil și, implicit, a deschide distanța unui raport de transcendență. Prin urmare, "a întrezări ceea ce se află dincolo de aceste postpoziții verbale", cum spune C. Baltag
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
rămâne ceva de văzut și de reînceput. Ceea ce se țese acum și iese la lumină nu mai stă în păcatul aducător de moarte, în răul mai bătrân decât moartea. E nimicul nimicit, developat - fără expunere - în propriul negativ. Reducție a fenomenalității până la imposibila manifestare, a vizibilului întors pe dos, trecut prin dezafirmarea orizontului său, până la manifestarea imposibilului. Și aceasta e posibilă, atât timp cât "partea din mine, care Te iubește și va cunoaște nimicirea"18, partea însorită din noi e dată iubirii, pre-
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
totuși cuvintele nu s-au născut;/ Roza vânturilor lucește în sensuri obscure,/ Bolta freamătă în vid ca la început/ Și-n gând îmi răspund temeliile sure". Ceva lucește, freamătă, prinde a se închega, încolțește în golul începutului; nu apare în fenomenalitatea manifestării, ci se dă subversiv în așteptarea unui alt-ceva neașteptat, a noului răsărit de deasupra oricărui orizont: " Vom aștepta răsăritul tuturor înțelesurilor,/ Drum viu între solstiții și norme;/ Cu viața în adevăratele piscuri ale soarelui/ Și nu în trecătoarele forme
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nestinsă a Celui ce este Lumină, cuvântului îi e dat să străbată trei încercări. Prima e smulgerea din natura păcatului aducător de moarte, care e chiar condiția umană: lepădare de carnalitatea supusă putrezirii, despuiere de tot ceea ce - în finitudine - înseamnă fenomenalitate a timpului. A doua e golirea rostirii înseși, evacuarea de semnele prin care lumea se arată în evanescența ei deconcertantă, în trecerea derizorie a aparenței prin vizibilul tuturor celor ce sunt și nu sunt. Or lumina nu pune în vedere
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
arătându-se în imaginea plină a prezenței. De data aceasta însă, timpul rămâne în afara scenei, pura uitare a celor existente 78; nu el e cauza deformării și a dezimaginării, căci atât ruginirea cât și subțierea sunt acte de ecranare a fenomenalității repliate în sine. Asemănarea (cu destinul frunzelor și cu cel al pietrelor din albia râului Lethe) traduce un proces de asimilare internă, căci și în aceste situații fenomenul nu e decât aparența, manifestarea voalată a unui deficit de ființă. A
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
își reneagă cronologia? Dar timpul care curge invers iese din definiția sa naturală, trece în răspărul existenței. Se resoarbe în amonte pentru a se dizolva în sursa unui abia perceptibil palpit. Altfel spus, se dezobiectivează, își pierde tranzitivitatea, ba chiar fenomenalitatea, devine pur tranzit spre altceva. Nu mai dă nimic de văzut prin sine; ceea ce se arată se ivește aproape fără voia sa, în lipsa care îi urmează resorbția. Rămân în urmă vestigii, imagini în trecere, zdrențe ale sensibilului în bernă, în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Întrebarea devine: pot eu la rândul meu să o privesc? Această față invizibilă, dar privind, pot eu să o ating în schimb ca atare, fără a o coborî la rangul unui vizibil constituit și obiectivat, respectându-i invizibilitatea și salutând fenomenalitatea ei proprie, pe scurt privind-o așa cum ea mă privește?" (Jean-Luc Marion, În plus. Studii asupra fenomenelor saturate, Editura Deisis, Sibiu, 2003, pp. 139-140). 67 "Numai infinitul și incomprehensibilul vor putea înțelege omul, îl vor putea deci spune și arăta
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
bunul simț sau regulile comunitare; periclitând chiar și propria lor bunăstare sau supraviețuire. Tragică, ar fi, În optica mea, luciditatea morții, Întrucât ea ne propulsează dincolo de sensibilitatea și reacțiile curente, făcându-ne apți de a deveni cu adevărat lucizi de fenomenalitatea existenței și a propriei noastre ființe. Cu condiția, bineînțeles, de a nu șovăi În fața „gândului”, de a nu ezita la vederea acestui „cap de meduză” ce este „figura” propriei noastre morți! Cu condiția de a nu expedia fenomenalitatea ei În
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lucizi de fenomenalitatea existenței și a propriei noastre ființe. Cu condiția, bineînțeles, de a nu șovăi În fața „gândului”, de a nu ezita la vederea acestui „cap de meduză” ce este „figura” propriei noastre morți! Cu condiția de a nu expedia fenomenalitatea ei În absurd, categorie azi foarte uzitată de nu puține arte și de artiști, care cred, prin aceasta, că se pot și ne pot debarasa de acele câteva mari și chinuitoare Întrebări pe care și le pune orice ins sensibil
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]