207 matches
-
Luna apusese și tânăra evreică ședea în fereastă și se uita în noaptea neagră, umbra urieșas [c]ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina ca a unei moarte din granitul sur al ferestei închisorii. Veni bătrânul în ornatul lui... El era și mai ciudat și mai fantastic ca mai nainte. Bonetul îi sta strâmb pe cap, părul lui lung și sur flutura în vânt. Când evreica-l văzu începu să râdă cu chicot
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ia-mă numai, palatul cel nou va fi și mai frumos decât cel vechi. [ Bătrânul îi întinse urciorul. - - Halila! departe de mine. Ley scăpă urciorul pe pietre de se facu hârburi. Ochii lui se cascară - el se uita țintă la fereastă și scutura cu mînile grilagiul. Bonetul îi căzu de pe cap și el alături. - Ai adormit, frumosul meu mire, zise Hagar, ai adormit în palatul tău, în perini de purpură, în polog aurit. Ea-și întinse mâna cu dorință la bătrânul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fie care colț și cu o poartă uriașă în mijlocul zidului. Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe - alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului. El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată pin tot castelul, pe lângă toate ferestele și dispăru. În
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe - alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului. El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată pin tot castelul, pe lângă toate ferestele și dispăru. În aceeași vreme luna se cufundă după un nour negru, nelăsând nici o urmă de pală măcar și era un întuneric cum nu mai fusese. Tăcere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului. El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată pin tot castelul, pe lângă toate ferestele și dispăru. În aceeași vreme luna se cufundă după un nour negru, nelăsând nici o urmă de pală măcar și era un întuneric cum nu mai fusese. Tăcere mortală... Cavalerul își legă calul de stâlpul unui fel de șură, s-apropie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cum nu mai fusese. Tăcere mortală... Cavalerul își legă calul de stâlpul unui fel de șură, s-apropie de casă și merse-n față-i cu pași lini și abia auziți. Era liniște ca-n mormânt. El se uita pin fereștile de jos, dar își fixa ochii într-un întuneric nepătruns și nu putu cunoaște nimica. După un scurt monolog merse la poartă, de-a cărei ușcior era atârnat, de-un lanț, un ciocan greu. El îl ridică, se răzgândi, apoi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cal ca să-și mai încălzească picioarele amorțite și, trăgând după el calul de căpăstru, mergea mereu spre pată, care i se zugrăvea dinaintea ochilor. Deodată dădu cu nasul de ceva rece ca oțelul. Aceasta era pata de lumină: era o fereastă brumată, da de la ce nici știa; el suflă-n geam până făcu o roată rotundă și se uită. Văzu o masă în întuneric, c-o hârtie albă parcă și niște degete subțiri întinse pe-un condei și condeiul ***; alta nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se uită. Văzu o masă în întuneric, c-o hârtie albă parcă și niște degete subțiri întinse pe-un condei și condeiul ***; alta nu văzu nimic, căci întuneric era afară și încă * pe atâta înăuntru. El bătu cu degetul în fereastă. Mâna stătu din scris*, condeiul rămase ridicat deasupra hârtiei, dar nici un sunet. El bătu încă o dată. Mâna dispăru. El simți că cineva-i smulge frâul calului din mâni, se uită-napoi, nu era nime. Dar nici calul nu mai era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Tăcu. Se lăsă dus. Intră într-o odaie în care era un fel de semiântuneric sau întuneric mai de tot, cu toate astea vedeai de jur împrejur. Parcă era lumină de lună în casă, fără ca această lumină să intre pe fereastă. Din contra, în fereastă întuneric [ul] e[r]a crunt. Într-un colț al casei mari *, de jur împrejur pe lângă pereți cu laițe, el văzu aceeași mână umblând pe masă peste o hârtie și acum distinse un bătrân cu capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Intră într-o odaie în care era un fel de semiântuneric sau întuneric mai de tot, cu toate astea vedeai de jur împrejur. Parcă era lumină de lună în casă, fără ca această lumină să intre pe fereastă. Din contra, în fereastă întuneric [ul] e[r]a crunt. Într-un colț al casei mari *, de jur împrejur pe lângă pereți cu laițe, el văzu aceeași mână umblând pe masă peste o hârtie și acum distinse un bătrân cu capul aplecat peste masă, a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zugrăvite a regilor Egipetului. El gândea... Ce umbre urieșești treceau în închipuirea sărmanului muritor care-ntr-o lume atât de măreață se simțea atât de mic, ca o furnică ce plutește pe o frunză tremurătoare pe suprafața Nilului... Deodată peste fereștile înalte căzură lungi perdele roze... și el rămase în sala întinsă într-un întuneric trandafiriu, îngreuiat de lumina lunei ce plutea asupra Egipetului. Memfis dispăru de sub picioarele lui... el rămase singur, cu gândirile lui negre... Noaptea tăcea... El se primbla
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
morminte foșneau mișcate de-o suflare lină, murii cei albi, ce se ridicau peste câmpia crucilor și a mormintelor, luna, ce trecea atât de palidă și dureroasă... și, de departe, orașul, cu conturele lui fantastice, cu case și turnuri, cu ferestele-i mute ce ascundeau mistere, și peste toate un lințoliu transparent de lumină albă... Numai un brotăcel trezit în iarbă sărea cu piciorușele distinse... "Tla, tla", țipa el în lună și trezi un țânțar ce adormisă * pe pielița lui cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
poarta, sui scările înguste în sus și intră într-o cămară nalt boltită în mijlocul căreia se afla o masă de piatră sură și un scaun vechi, a cărui îmbrăcăminte de piele era toată ferfenițită... Numai luna se uita sperioasă pin fereasta veche, năruită* și fără obloane, care sămăna mai mult [cu] o găvăună de piatră de la o vizunie. Bătrânul sur se uita uimit la lucrurile ce-l încunjurau... un pas instinctiv îl dusese în această vizunie... el găsise cheia la sine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
raze slabe de rubin în cămara pustie... el deschise dulapul... scoase un pergament vechi și-l desfășură dinaintea lui... Era o cartă a Spaniei. În un loc al ei era mânjită cu coloare galbenă ca aurul... El s-apropie de fereastă și se uită mult la locul mânjit. - Hm! da, da! aici trebuie să fie visul vieței mele... Și, ca și când s-ar fi speriat de neîngrijirea cu care lăsase dulapul deschis, aruncă iute pergamentul în fundul lui și-l închise iute c-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
columne în forma lujerilor de crin, intră înăuntru... Sui repede scările acoperite c-un covor moale... intră într-o sală splendidă... a cărei tablouri pe pereți se zugrăveau șters și neclar în semiîntunericul luminei de lună. Pe-un jeț lângă fereastă ședea o fata naltă și palidă, care la intrarea lui își întoarse uimită* capul... El s-apropie de ea... - Voi sînteți, Signor? zise ea încet... ședeți în fața mea... am să vă istorisesc multe... Ochii ei mari și întunecați purtau în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
universul se coboară și-l plouă cu stele... astfel încît, acoperit cu ele, el nu mai vedea cu ochii decât țăndări de aur ce căzuse pe ochi... Tot ce voia vedea... Vedea pe mama lui plângând într-un colț de fereastă, țiind spasmotic cu mâna o perdea albă... Va să zică era mort... Apoi nu mai simți iar nimic. După acest interval de întuneric, el văzu iar cei patru păreți tapisați cu flori albastre ale odăiei lui, părea că era în pat... că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
După acest interval de întuneric, el văzu iar cei patru păreți tapisați cu flori albastre ale odăiei lui, părea că era în pat... că vechiul orologiu zângănește încet și monoton în părete... i se părea a vedea o umbră-n fereastă, împletind, și el auzea parcă ciocnirea andrelelor, și portretele din păreți se uitau la el atât de familiar... ca niște vechi cunoscuți de pânză... apoi gândea să miște mâna, dar nu putea... să strige, dar era peste putință... și umbra
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el auzea parcă ciocnirea andrelelor, și portretele din păreți se uitau la el atât de familiar... ca niște vechi cunoscuți de pânză... apoi gândea să miște mâna, dar nu putea... să strige, dar era peste putință... și umbra diafană din fereastă cânta încet, cu glasul plâns, un cântec de leagăn pe care el îl auzise ades când era mic... îi veni să plângă... - Mamă! strigă el... - O, trăiește! trăiește! auzi acum tare. Mamă-sa s-apropie de el și-i acoperi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în pat, îl înveli... apoi îi mângâie încet fruntea pîn-ce văzu c-a adormit... de supraosteneală, de zbuciumarea inimei lui, el adormi adânc... Ea se uită zâmbind la el... căuta flori ca să-l împle cu ele... găsi o roză-n fereastă, o rupse, o sărută și i-o puse apoi lui pe gură... - Sărutarea mea să rămâie până mâni dimineață pe gura ta, îngere! șopti ea încet. Îmi pare că n-am iubit niciodată astfel, zise ea zâmbind, ba-mi pare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
saloanele doamnei N. Mi-ai fost recomandat, dar tu te-ai uitat așa, pe deasupra, la mine, mi-ai spus o banalitate și te-ai dus apoi... și eu te urmăream, priveam în vo oglindă ca să te văd în colțul de fereastă în care ședeai... stam seri întregi, plângeam nopți întregi... ah! cum te iubesc, Angelo, zise ea înecîndu-i fața cu sărutări... Într-o zi s-apropie doctorul de Lys de mine. Se uită în ochii mei cum știe el a se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce le apăsa inima și voiau s-o spuie și altora; cărțile vechi eu unul le citesc și găsesc între lucruri absurde unele semințe de lumină pe cari apoi le țin minte. Așa în una din zile stam fluierând la fereasta deschisă, era zăpadă și frumos afară, când iată văd trecând un bătrân c-o manta lungă în spate și cu pălăria cu marginile foarte largi. Il văd intrând la Corabia lui Noe. Corabia aceasta este o crâșmă unde se găsește
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i jucase festa ca să-l anunțe drept mort prin ziare. Ieșind pe uliță, o lună plină de toată frumusețea împînzea cu razele ei turburi - străvezii oriunde găsea loc prin întunerecul ulițelor. Ici bătea într-o firmă de croitor, dincolo prin fereștile închise a unui salon deșert, într-alt loc pe zidurile lungi și albe a unei curți de biserică, curat o frumusețe de lună. El se mira și de această lumină nepomenit de dulce, dar și de ușurința cu care îmbla
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lor proprie sau de vro preocupațiune, și nu iau decât o parte foarte pasivă la decursul petrecerei și instinctiv îi vezi ascunzîndu-se ori în dosul unei perdele, cam în semiântuneric, ori la gura unui cămin departat, or să uită pe fereastă, și stau astfel până ce nu-i scoate mâna vreunui romanțier indiscret, căci acești nefericiți sunt în genere mai interesanți pentru toți indiscreții decât cei ce se pierd în complexul flecărirei și a petrecerei. Alături cu căminul, lungindu-și picioarele în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
toți mușchii și toate vinele. Ele erau tari de păreau de oțel. Avea un glas adânc, cam aspru, dar plăcut în rara lui preciziune. Râsul lui era însă supărător. Înfundat după o perdea grea de mătasă verde și uitîndu-se pe fereastă în noaptea clară, ședea un tânăr cam de 18 ani. El își răzemase bărbia plină de cot și se uita, neparticipând de fel la petrecere, ocupat se vede cu sine însuși și cu visele sale. Fruntea lui naltă, albă, foarte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
damele se uitau foarte des, ca-n treacăt, dar cu multă intențiune la tânărul nostru - și nu era discrețiunea ce le oprea de a-l atrage în mijlocul lor, ci refuzul cu care le-ar fi răspuns, el se uita pe fereasta care dădea în grădină. Cerul se acoperise cu nouri albi, luna învinețise și fugea cufundîndu-se în ei și începuse a ninge. Copacii, a căror crenge încărcate se strecurau negre prin tufele de zapadă, și vântul trecea ascuțit prin crăpăturile ferestrei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]