268 matches
-
printr-o atitudine specială, caracterizată de opoziția față de tendințele artistice ale trecutului și impunerea rediscutării fundamentelor operei de artă. Trăsătura definitorie a acestei epoci consta în transgresarea canoanelor tradiționale a sistemelor bidimensionale de reprezentare vizuală, a codurilor cromatice și a figurării volumelor, în încălcarea vechilor norme de "obiectivitate" ale figurativului prin diversele mișcări abstracționiste, începând cu Suprematismul și Constructivismul și ajungând până la Expresionismul abstract 497. Renunțarea la concepția realist-naturalistă la care apelaseră artiștii perioadelor ulterioare Renașterii, eliminarea narativismului și descriptivului, ca
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
de manifestările artistice (moderniste) ale secolului trecut. Una dintre acestea constă în promovarea nonfigurativului în rândul artei de inspirație sacră și religioasă, paradigmă artistică ce se opune la propriu modelului expus de icoana bizantină, consacrată în creștinism de însăși posibilitatea figurării vizuale a persoanei divino-umane a lui Iisus Hrisos. În același timp însă, la polul opus, întâlnim utilizarea tot mai frecventă a carnalului și a volumetriei excesive în locul modelului uman idealizat, specific stilizării bizantine, manieră devenită o adevărată practică în rândul
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
aparținând lumii reale. În acest caz, fertilitatea ogorului fiind asociată cu fertilitatea feminină, prezența unui factor fecundator devine o condiție sine qua non . Alegerea taurului ca reprezentare simbolică a acestuia își găsește multiple explicații, nu neapărat divergente. Problema ridicată de figurarea simbolică a unei noi idei religioase este rezolvată prin reactivarea unei imagini deja cunoscute, cea a taurului. Această imagine, cu origine în paleolitic, după cum am arătat mai sus, considerăm că nu a fost niciodată pierdută datorită importanței pe care vânătoarea
Hoiseşti - La Pod. O aşezare cucuteniană pe valea Bahluiului by George Bodi () [Corola-publishinghouse/Science/1143_a_1893]
-
al lucrării noastre, de descoperirea la Hăbășești a unei protome zoomorfe care redă un cap de taur mugind (DUMITRESCU et alii 1954, 432 și pl. CXIII/3). Tot pe aceste baze credem că se poate explica și preferința manifestă de figurare a divinității masculine sub forma taurului și raritatea reprezentărilor antropomorfe. Principalul argument este constituit de poziția secundară pe care zeii genezici o ocupă în cultele fecundității, îndeosebi cele agrare, funcția lor esențială fiind hierogamia (ELIADE 1992, 18). Se face astfel
Hoiseşti - La Pod. O aşezare cucuteniană pe valea Bahluiului by George Bodi () [Corola-publishinghouse/Science/1143_a_1893]
-
PETRESCU-DÎMBOVIȚA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 417 ; NIȚU, MANTU 1987, fig. 2). Pornind de la solidaritatea mistică dintre fecunditatea pământului și forța creatoare a femeii, pe de o parte, și de la solidaritatea bărbatului cu grăunțele fecundatoare, interpretarea complexului vas-protome ne apare ca o figurare explicită a hierogamiei, necesară în desfășurarea anumitor ritualuri. Un posibil argument ce pare a sprijini ipoteza noastră poate fi găsit în cosmogonia indiană figurată în arta decorativă. Aici, vasul plin apare ca un simbol al feminității aflat în legătură cu „planta Vieții
Hoiseşti - La Pod. O aşezare cucuteniană pe valea Bahluiului by George Bodi () [Corola-publishinghouse/Science/1143_a_1893]
-
vine de la eidôlon, care înseamnă fantoma morților, spectru și abia mai apoi imagine, portret. Acest eidôlon arhaic desemna sufletul mortului care se înalță din cadavru sub forma unei umbre insesizabile, dublul lui, a cărui natură subtilă, dar corporală încă facilitează figurarea plastică. Imaginea este umbra, iar umbra este numele comun al dublului. Cum notează Jean-Pierre Vernant, cuvântul are trei accepții concomitente: "imagine a visului (onar), apariție provocată de un zeu (phasma), fantomă a unui defunct (psyché)". Astfel îi apare nefericitul Patrocle
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Aceasta din urmă nu este o simplă metaforă în piatră a celui dispărut, ci o metonimie reală, o prelungire sublimată, dar încă fizică a trupului său. Imaginea este viul de bună calitate, vitaminat, inoxidabil. În fine, fiabil. Multă vreme, așadar, figurarea și transfigurarea au fost totuna. Această rezervă de putere conținută în imaginea arhaică, sau acest supliment de majestate pe care se presupunea că-l aduce ea unui individ, și asta pentru mult timp, căci imaginea rezistă, a făcut de la început
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în cadrul grupului cea mai rea fiind murdăria pricinuită de confuzia celor două. Liniștea celor vii nu depinde de odihna celor morți? Este totodată, ca o alungare a efemerului, o frumoasă dovadă a voinței de a trăi. Precum religia la Bergson, figurarea asigură o prelungire a instinctului: "o reacție defensivă a naturii împotriva reprezentării, prin intermediul inteligenței, a inevitabilității morții"*. Aceeași viclenie animală. Numai că aici "defensiva" nu constă în îmbrățișarea mișcării, ci într-o capcană întinsă timpului prin intermediul spațiului. Dacă "viața este
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mai puternică decât mijlocul tehnic, avem magie și proiecția ei vizibilă, idolul. Când panoplia tehnică primează încetul cu încetul asupra panicii, iar capacitatea umană de a ușura durerea, de a modela materialele lumii și de a-i stăpâni procedeele de figurare poate în sfârșit să contrabalanseze tristețea animală în fața cosmosului, trecem de la idolul religios la imaginea de artă, acest mediu al finitudinii umane. Gustăm aici un moment de echilibru între neputință și performanță, un pas pe culme, punct de trecere de la
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mai bună decât un act de antropofagie: teofagia. Cum să te mai miri că un timp care uită astfel cruzimea sângeroasă a miturilor lui originare înscrie imaginea, lipsită de prestigiu, la rubrica de "cultură"? Ca să ai o nevoie viscerală de figurare, trebuie să ai teama în viscere? Teamă care este mama umanității, a ceea ce are ea mai bun nevoia de a ști și mai rău nevoia de putere. A reprezenta înseamnă a face absentul prezent. Nu este vorba așadar numai de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
primitivul este constrâns să semnifice lumea în imaginile sale, fiindcă n-o poate reproduce. El nu are altă opțiune decât cea a sensului, deoarece rezistența materialelor și propria-i infirmitate tehnică nu-i permit să "mizeze pe sensibil" printr-o figurare realistă. Spiritul contemporan ar vrea ca "ochiul să existe în stare sălbatică" (André Breton), dar, în același timp, să știe să decodeze imaginea brută ca fragment al unui discurs despre scopurile ultime. Minunată afacere: să-ți oferi amprenta împroșcarea, frecarea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
șaptelea și ultim conciliu ecumenic a fost ultimul la care au participat împreună Occidentul și Orientul creștin. El a inversat primatul absolut al Cuvântului față de Imagine specific iudaismului, atestând influența culturii vizuale grecești asupra creștinilor. Prima decizie conciliară care legitima figurarea Grației și Adevărului prin imaginea lui Christos, în 692, întemeiase dogma imaginilor pe cea a Întrupării (Ioan Damaschinul inspirându-se pentru asta din neoplatonicieni). Faptul că a trebuit să treacă șapte secole și să curgă mult sânge până să se
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Matta este Cuvânt; Soulages este Trup. Iar această bifurcare spune povestea artei occidentale. Ale cărei avataruri se suprapun peste liniile de separație seculare ale marii dezbateri despre Întrupare. Între cei care pictează ceea ce știu și cei care pictează ceea ce simt, figurarea a cunoscut aceleași erezii opuse ca și Biserica. Există monofiziții, care maximizează Dumnezeul din Isus, Spiritul din Forme. Asta duce la o artă de distanțare, în care exuberanța vizuală se pierde în spatele sensului, și astfel apar geometricul, minimalul, conceptualul. Nu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
le vedem cu ochii". Distanțarea de Întrupare dă măsura înclinației spre plăcerile vizuale. Această distanțare este minimă în țările catolice și maximă în țările protestante. Astfel, cu cât o cultură se teme mai mult de trup, cu atât îi repugnă figurarea. Purismul geometric, funcționalismul de tip Bauhaus, arta abstractă s-au dezvoltat în țările nordice în prelungirea puritanismului reformat. Peste tot în Occident unde distanța între Dumnezeu și om este mai mare, spaima de impur și de păcatul cărnii pune plastica
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ea dă trup Spiritului, carne promisiunii, iar mulțimilor un stindard în jurul căruia să se unească. Difuzorii colorează albul și negrul profeților, pentru a lărgi aria de audiență. Așa cum lava se răcește și devine rocă, elanul predicii milenariste se transformă în figurare materială. Își pierde ea sufletul? Cum un suflet fără trup n-a mântuit niciodată pe nimeni, dilema nu-i ușor de tranșat. Este un fapt recurent al transmiterilor doctrinare: când Cuvântul sau textul purtător de adevăr generează instituția corespondentă, biserică
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
extremiștilor acesteia. Insuficientă devoțiune înseamnă retragere eremitică, de tip manihean sau catar, câmpul fiind lăsat liber pentru vrăjitorii necontrolate. Prudența îndeamnă așadar la trezirea simțurilor fără a le excita, la propagare fără edulcorare și, pentru asta, cere ca predica și figurarea să nu fie separate. Imaginea să fie temperată prin Cuvânt. Dacă s-au putut lua hotărârile sibiline ale Conciliului de la Trient, în ambele sensuri, înseamnă că ambiguitatea nu poate fi și, fără îndoială, nu trebuie eliminată. Roma, în fața dinamismului ei
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
văzut creaturi mai creatoare. Căutând în toate realul maxim, ei ne-au lăsat o imagerie care hrănește și azi miturile noastre fundamentale. Nu credeau în artă și au fost cei mai artiști. Poate tocmai de aceea? Aptitudinea lor individuală pentru figurare au pus-o în slujba vieții colective, a serbărilor religioase. Și asta cu o preocupare nu atât pentru kalos, cât pentru cosmos, antonimul lui chaos. Cosmos desemnează în egală măsură buna ordine a unei armate, cea a Cetății, bijuteriile unei
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
al IV-lea în Mesopotamia, primele alfabete consonantice, feniciene, datează din jurul anilor 1300 ÎdC, iar alfabetul vocalic, grec, aproximativ din secolul al VII-lea. Or, între secolele al XII-lea și al VIII-lea, Grecia nu cunoștea nici scrierea, nici figurarea. Ieșind din acest tunel, ea le descoperă pe amândouă în același timp. Ca și cum abstracția simbolului scris ar fi eliberat funcția plastică a imaginii, concurent și complement al instrumentului lingvistic. Dovada a contrario ne-o furnizează statutul figurilor în civilizațiile orale
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mai orientat spre vizibil și splendorile acestuia; eikôn-ul bizantin, mai puțin strălucitor și mai sever, privește spre interior. Putem și trebuie să opunem cele două tipuri de învestire a vizibilului de către invizibil, două moduri incompatibile de prezență a divinității în figurarea ei. Zeul păgân este vizibil în mod substanțial și prezent în esența sa în idolul antic; Dumnezeul creștin, substanțial invizibil, nu este cu adevărat în icoană (așa cum trupul lui Christos este în împărtășanie). Părinții Bisericii au pornit pe temeiul acestei
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nu uităm că idolul teologului este icoana religiei rivale (așa cum ideologia publicistului este ideea adversarului său). Idolul este imaginea unui zeu care nu există dar cine decide asupra acestei inexistențe? Fals sau adevărat, important e să existe, înăuntrul sau în spatele figurării, ceva divin, adică o putere. Acesta este criteriul reunirii într-o eră unică: o imagine de artă "face efect" prin metaforă. Un idol are efect în mod real și prin natură. În perioada ei propriu-zis creștină, era idolului ne poartă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Dar niciunul dintre aceste coduri de perspectivă nu s-a extins în afara perimetrului cultural de origine, în timp ce perspectiva occidentală și le-a subordonat pe celelalte. Ea a fondat metoda grafică modernă de reprezentare spațială sprijinind-o pe un sistem de figurare geometrică a cărui inteligibilitate este universală. Spațiul unitar al Renașterii a unificat lumea reală. Introdus prin conceptul de infinit, care-l impune pe cel de continuu, el a rupt de fapt universurile închise și îngrădite, calitative și fărâmițate care hotărau
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
analogică: fotografie, televiziune, cinema) ignoră enunțul negativ. Un non-arbore, o non-apariție, o absență pot fi spuse, dar nu arătate. O interdicție, o posibilitate, un program sau un proiect tot ce neagă sau depășește realul efectiv nu trec în imagine. O figurare este prin definiție plină și pozitivă. Dacă imaginile lumii transformă lumea într-o imagine, acea lume va fi autosuficientă și completă, o suită de afirmații. A brave new world. Numai simbolicul are mărci de opoziție și negație. Imaginea nu poate
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
să fie recuperat, fără rest, ca (re)născut prin chiar această relație. Orizontul de înțelegere și transmitere a unei asemenea experiențe va fi și el diferit de modurile comune de înțelegere și transmitere a cunoașterii mundane. El presupune o „trans figurare“ ca asumare implicită a unei dislocări: ceea ce se vede este doar un semn pentru prezența a ceea ce nu poate fi întruchipat, ci doar sugerat, adus aproape, indicat prin multele chipuri ale lumii acesteia. La nivelul reprezentării, ierarhiile divine sunt prima
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
întruchipări, ființe, lucruri se realizează fie ca parcurgere interioară a lumilor (la nivelul reprezentării), fie ca percepție obiectivă și deci reificare aici și acum, în forme sensibile. Manifestarea prezenței divine prin resemnificarea „materiei“ acestei lumi sau, altfel spus, prin trans figurarea lumii noastre marchează trepte mai înalte ale experienței „religioase“ a legăturii (expri marea este intenționat pleonastică) . Prin „externalizare“, ele pot institui rituri, practici și simboluri care, la rândul lor, pot da naștere unor curente ori tradiții religioase. Noutatea repezentărilor ce
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
permanenței, sub semnul unicității, ca gest creator, ceea ce presupune însă o modalitate nouă de transmitere și/sau receptare a mesajului. Este vorba despre modul în care se raportează la mesaj tra dițiile orale sau, mai târziu, cele scripturale, înainte de con figurarea vreunei teologii. Comunicarea interreligioasă ca dialog ecumenic al teologiilor are dimensiune politică, ea făcând posibilă legătura din tre ideologii prin simpla acceptare a conviețuirii lor. Este un dialog al „textelor“ și al doctrinelor, mesajul fiecărei teologii nefiind practic așezat față
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]