51,126 matches
-
a sublinia insinuarea. într-o acumulare cu evidentă intenție glumeață și parodică - la Creangă - , cam apare ca unul din elementele excesului de bîrfe și aluzii incerte: "îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam așa și nu așa (...)" (finalul la Povestea lui Stan Pățitul). în folosirile "serioase", imprecizia poate privi gradul de specificare (cantitativă sau calitativă) a unui conținut reprezentat (cam o sută, cam mult), sau poate indica gradul de adevăr atribuit de locutor enunțului (a cam băut - cu sensul
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]
-
în Muntele vrăjit, iar autorul încearcă să nu cadă în același păcat. Acțiunea centrală se desfășoară într-o singură zi, 23 august 1944, cu ample ramificații proustiene în trecut. Imaginea și simbolul cocoșului decapitat sînt recurente (poate prea recurente înspre finalul romanului), mult mai interesant ca procedeu de structurare a conținutului pare să fie jocul "cuvintelor enigmatice". Adolescentul deschide mereu lexiconul sau dicționarul de neologisme sau îl întreabă pe bunicul care e un adevărat lexicon ambulant pentru a afla ce înseamnă
COCOȘUL DECAPITAT by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15417_a_16742]
-
că un bărbat singur, cumplit de singur sta înfipt în timp, în timpul cel de jos, de pe pământ." După numeroase frământări, Ina, învinsă până la lacrimi de momentul inspirației poetului imaginat și de neputința ei de a compune, conchide firesc, într-un final în care ea recunoaște forța versului care "oprește" mersul timpului: "Ce muzică să compună cineva! Strigă în ea spaima: e pericol, e pericol de moarte... Nourii se vor fugări nesfârșit, iar tu vei fi albă... moartă... Numai omul de la geamul
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
a legat de Eminescu și În cer. Iubirea lor va trăi veșnic și pe pământ prin cei care se apropie cu dragoste și căldură de poeziile lor și citindu-le corespondența, pătrunzându-se de iubirea care i-a unit. Tragedia finalului vieții lor este copleșitoare. “Ce s-au ales din două vieți? O mână de cuvinte, Căror abia le-or da un preț Aducerile-aminte” Referindu-se la scurtă ei viață, Tia Șerbănescu spune: Te și Întrebi când a avut timp Veronica
Veronica Micle. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/81_a_329]
-
omului de oriunde și de oricând. Romanul funcționează, astfel, ca un subtil manual de creștinism în mai multe lecții. Pusă în această ecuație, nu ne e greu să-l "ghicim" în spatele călugărului Varlaam pe însuși Sf. Ioan Damaschin, deși în final naratorul se distanțează "obiectiv" de povestea pe care spune că a auzit-o "de la bărbați cinstiți și necredincioși (iată o convenție literară veche cât lumea). Romanul, însă, este încadrat cu grijă de o predoslovie în care ni se vorbește despre
Legendă și adevăr by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15444_a_16769]
-
cât își face el însuși. A citi cu ochi de copil, spune laureatul Nobel 1978, e salvarea. Adulții judecă sub influența criticii literare. "Dacă nu-ți place o carte, dă cu ea de pământ". Culorile vii, alternativele clare, subiectele simple, finalurile fericite, în care din toate necazurile - nazism, boli, sărăcie etc. - Dumnezeu și norocul intervin salvator, toate astea ar fi chiar rețeta fericirii. Dar ce-i de făcut cu melancoliile, întrebările fără răspuns, cu toate problemele lumii în care nimeni nu
Împotriva orbirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15437_a_16762]
-
fosta soție, despre care Herman crezuse că a fost împușcată, dar care reapare, imposibilul devenind realitate. în aparență comedie, plină de replici savuroase și încurcături dintre cele mai pitorești, tragedia celor hăituiți de destin se vădește ca atare abia în final. Herman dispare, Mașa se sinucide, Tamara și Jadwiga cresc împreună (uitând ura) copilul celui care a avut în zadar bune intenții.. Ori, faptele sunt cele care dau identitatea. De ele îi e mai simplu omului să se ascundă. Nu există
Împotriva orbirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15437_a_16762]
-
alte titluri porno) etc. Procedeul e străvechiul imbroglio, încurcătura; aplicarea lui, însă, la un "aparat critic", pare a fi descoperirea autorului. în titlul postfeței, "Potirul sfântului Graal. Instrucțiuni de folosire" traducătorul Radu Paraschivescu (al cărui talent e încununat în Somnilocviul final) surprinde exact ambiția misterios-științifică a romanului. Ochiul (divin), somnul (moartea), amorul, armonia universală, toate marile simboluri ale lumii sunt păstrate între coperțile unui științific dosar. Jonathan Coe. Casa somnului. Traducere, postfață și note de Radu Paraschivescu. Editura Polirom, 2001.
Împotriva orbirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15437_a_16762]
-
cu atât mai mulr cei cu autoritatea prestigiului cultural, este implicit invitat măcar să ia act, dacă nu să contribuie la definirea termenilor unei realități în mișcare. (Pentru că Europa "văzută de sus" nu și-a definit conturele, putând să înglobeze, în final, inclusiv zona Mediteranei și o parte din Orientul Apropiat). Partea a doua a cărții ar putea să plece de la o exclamație spontană a autoarei: "Cum naiba reușeau pe vremuri scriitorii diplomați să continue aplecarea spre literatiră?". Întrebare deloc frivolă care
Meditînd la Europa by Ștefan Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15442_a_16767]
-
este privită națiunea daneză. Danezii - definiți undeva "un soi de nemți care se doresc englezi" - sunt pragmatici, profund democratici, disciplinați, modești și activi, naționaliști cât trebuie și europeni de asemenea, ei putând servi, la o adică, oricând ca model. În final un minunat capitol ne propune percepția unui "vizionar" din secolul trecut asupra Europei: marele povestitor H.C. Andersen care pe la 1840 face o călătorie aproape inițiatică de la nord spre sud-estul continentului pentru a cunoaște alte culturi. Iar una dintre țintele lui
Meditînd la Europa by Ștefan Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15442_a_16767]
-
dlui Marcel Tolcea te umple de voie bună. Lucru mare, fiind vorba de colosala factură la căldură pe care românul o plătește începînd din iarna care a trecut! Și, dacă tot a venit în discuție căldura, să cităm și spiritualul final al interviului acordat emisiunii A cincea roată de pe canalul Analog (și preluat în revistă) de dl. Mircea Daneliuc, cunoscutul regizor și prozator: "Păi, nu ați asistat la lansarea cărții mele, cînd Dan C. Mihăilescu a spus că sînt misogin? O
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15440_a_16765]
-
exemplu) nu sînt foarte reușite. Se simt anumite stridențe, apar replici căutat bizare, cu nimic pregătite de text, cu aer enigmatico-oracular (fănușianisme, am fi tentați să spunem, dar textele sună prea bine ca să mergem atît de departe) ca aceea din finalul prozei care dă titlul volumului: "- Habar n-are ce poate o veveriță să-i facă alteia". În plus, femeile din carte sînt dezvoltări prea puțin nuanțate ale unor clișee masculine (dacă nu machiste) de reprezentare a femeii: de la tipar (tînăra
Femei (nu încă) între ele by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15467_a_16792]
-
mai reușite sînt textele în care Mira Feticu construiește un dialog de perspective, cum este XXXI. Bătrîna doamnă, probabil unul dintre cele mai reușite din volum. Perspectiva aristocratic-romanțată și subtilă (foarte bine articulată) a profesoarei e extrem de abil anulată în final de gîndul studentului care o vizitase: "profesoara lui seamănă teribil, cum de n-a văzut pînă acum, da, seamănă cu Toma Caragiu". Dar cele mai reușite sînt cele cîteva povestiri care alunecă, în explorarea trăirii, spre patologic, prezentînd - sau mai
Femei (nu încă) între ele by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15467_a_16792]
-
clasă este un spațiu în care asistăm la o crimă, la un model de a suprima o viață. Asistăm la devitalizarea Elevei, ușoară, treptată. "Foarte voluntară la început, dacă nu cumva chiar agresivă, eleva devine tot mai pasivă, ajungînd spre final ca un obiect inert, lipsit de vlagă..." precizează Eugène Ionesco. Pe măsură ce ea este suptă de energie, Profesorul se energizează. Din timid și ezitant devine dominator, însuflețit de patima sîngelui pe care îl simte în nări. Energia negativă plutește în aer
O scamatorie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15456_a_16781]
-
îl simte în nări. Energia negativă plutește în aer. Eleva acuză dureri de cap, stridențele din vocea Profesorului, tot mai ambalat, mai incoerent în valul teoriilor, toate aceste agresiuni îi fac rău fizic. Și moare. Puțin cîte puțin. Violul din final, ce precede înjunghierea este o posesiune a unui corp inert. Eleva este o păpușă manevrată și manipulată după bunul plac. Profesorul nu alege. Nu frumusețea ar ațîța poftele unui criminal care își alimentează dorințele printr-un delir verbal sufocant și
O scamatorie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15456_a_16781]
-
muzicanți în exercițiu ("strămoșii" girofarurilor...), un "ales" în Parlament refuză să primească funcția, și, oroare! este executat - iar capul tranșat e dus în Parlament spre a fi pus "la locul lui" (cvorumul a fost realizat, am spune astăzi...) Glosarul din finalul volumului ne ajută să medităm asupra periodicităților și simetriilor din istorie. De pildă, între primul asediu al Constantinopolului, 1343, și ultimul, 1453, sunt exact o sută de ani... între aceleași date, în spațiul apusean s-a desfășurat "războiul de o
Capul tranșat al parlamentarului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15461_a_16786]
-
se tratează cu o "pilă", cu o ploconire, cu umilința față de bunul plac al celui care are puterea. Iar Cuza nu ni se pare aici a face figură aparte decât în măsura în care dă o decizie nonconformistă, fapt insuficient atâta vreme cât lipsește le-gea. Finalul este frumos, cuvintele atribuite lui Cuza sunt corect pilduitoare: " Se cuvine să ne respectăm unii pe alții, pentru cinste și omenie. Așa vom merge spre propășire". Dar sunt vorbe în vânt dacă el însuși nu le aplică întocmai. Spre propășire
Cuza și lupta de clasă by Marius Dobrin () [Corola-journal/Journalistic/15466_a_16791]
-
este pentru iubirea trecutului față de prezent și a prezentului față de trecut. Mi se pare că, atunci când construiți variante prezente ale epocilor apuse, de fapt demitizați istoria. Construiți șiruri de personaje similare ca structură, care se topesc unul în altul în final. Situațiile narative sunt similare și ele. De pildă Chatterton e construit pe ideea de fals, de impostură. Un poet se preface că moare, un pictor substituie lui Chatterton un alt model, alt pictor își falsifică maestrul, o romancieră falsifică un
Peter ACKROYD - Mintea este suflet by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15460_a_16785]
-
dacă începi o poveste, interlocutorul tău are suficientă răbdare și dispune de suficient timp că să asculte o altă poveste, introductivă, prin care îi explici de ce-i spui această poveste. Iar ca să completezi povestea principală, mai spui încă una la final. Povestea durează mult, dar interlocutorul nu se plictisește, ci dimpotrivă, te ascultă cu interes și cu zâmbetul pe buze. El este avid de cunoaștere. În Nord, nu există timp pentru trei povești comasate într-una singură. Nordul nu dispune de
"Libertatea și democrația - valori pe care trebuie să le apărăm cu orice preț..." by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/15435_a_16760]
-
de ani de la apariție, Costa-Gavras a replicat că a făcut-o pentru că nimeni să nu mai privească în altă parte atunci cînd vecinul său suferă o nedreptate. Pe aceeași temă a "colaboraționismului", Bertrand Tavernier a venit cu "Laissez-passer", distins în final cu Ursul de Argint pentru interpretare masculină, decernat lui Jacques Gamblin. Ce e de preferat? Să rămîi "pur și dur", sau să încerci, din poziția pe care o ai, să schimbi ceva? Luînd drept cadru al acțiunii desfășurate în Parisul
Festivalul de film de la Berlin: "Accept Diversity" by Dan Petrila () [Corola-journal/Journalistic/15479_a_16804]
-
peste mai toate momentele în care nu apare Noro (ex. vizita la domiciliu a inspectorului, spovedania mamei, dezlănțuirea polițistului tînăr care izbește duba cu bastonul de cauciuc - pentru prima dată un actor talentat, ca Marius Stănescu, prins pe picior greșit)... Finalul împinge filmul într-o direcție falsă: copilul e urcat de tată, cu chiu cu vai, pe scara unui tobogan uriaș, de unde își dă drumul, apoteotic! Ca și cînd depășirea unui handicap ar însemna, neapărat, mimarea "normalității"... Intuind, parcă, eroarea, autorul
Cinema cu handicap by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15504_a_16829]
-
o direcție falsă: copilul e urcat de tată, cu chiu cu vai, pe scara unui tobogan uriaș, de unde își dă drumul, apoteotic! Ca și cînd depășirea unui handicap ar însemna, neapărat, mimarea "normalității"... Intuind, parcă, eroarea, autorul îi lipește acestui final o declarație concluzivă, a copilului, extrasă ca dintr-un jurnal vizual ( cu frînturi risipite și în restul filmului): "deci după părerea mea nimeni nu are nici o vină, trebuie să-mi duc crucea mai departe, să lupt, și totul va fi
Cinema cu handicap by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15504_a_16829]
-
și den Ardeal, carii încă și mai neaoși sînt, și moldovenii și toți cîți și într-altă parte să află și au această limbă, măcară fie și cevași osebită în niște cuvinte den amestecarea altor limbi". Și mai cunoscut sună finalul frazei: "toți aceștea dintr-o fîntînă au izvorît și cură". Aici se opresc de obicei citările. Dar textul continuă, cu o structură adversativă: "Nu zic însă că toți, toți cîți astăzi să află lăcuitori într-aceste țări, că sînt toți
Selecția citatelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15518_a_16843]
-
autodefinire. O plasticiană, de exemplu, prezintă într-o succesiune de imagini modalitatea în care pregătește un fel de mîncare: se duce în piață, alege zarzavaturile, puiul, ajunge în bucătărie și, tot așa mai departe, etapă cu etapă pînă cînd, în final, avem în față un desen minunat, o mică piesă. Și foarte gustoasă după mărturiile celor care au și acum, pe cerul gurii, senzațiile savurate. Înfățișat în revistă astfel, artistul devine mai aproape de ceilalți, este umanizat fără să i se știrbească
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
noi/ și care va trebui smuls din rădăcină.// Iar că repovestesc poemul, o fac numai și numai de dragul/ moto-ului, o fascinantă perlă dintr-un șirag militant: Ținea pe masă, lîngă blid,/ Cartea Marelui Partid,/ cu mențiunea sursei, desigur.// În finalul Însemnărilor se mai spunea că Veneția-i putredă,/ că se scufundă, secundă de secundă, că-i iremediabil pierdută/ și că fabuloasa omidă roșie a fost strivită/ de niște omizi albe sau albastre,/ dacă-mi amintesc bine.// Am dat să scriu
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]