800 matches
-
Pagina blondă, pagină cu rod. "Mușcă până la sâmbure, până la nerv, până la... Hai, mușcă, nu te sfii! S-a copt pe când focul dormea molcom în cremene, nu ai de unde să o cunoști." Blonda... În tindă, după icoană, bruneta. (Intimitatea, fără câteva firimituri de Dumnezeu, un mixaj de eros și pudic.) O stare de bipolarism sexual... mâinile în chiloți, tâmpla în rugăciune. Complicitatea din ramă avea iz de răbdare, de îngăduință, de solidaritate... Pămătuful cârlionțat dintre picioarele Anei, peste care niște stropi albi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
zeciuială pentru ceea ce urmează să fii: Dumnezeule vameș, nu-mi ajunge să mă plătesc nici măcar pentru primul pas. "Dumnezeu gândește, ajută și rabdă pe fragmente", spunea Cioran. Prostii! Dumnezeu se descompune în miliarde de particule, se culege din miliarde de firimituri, împarte vina până la ultima zecimală, iar pentru că se pretinde întreg, nu își atribuie nici măcar intenția de a greși. Dumnezeu îi întorcea spatele până și în ușa bisericii. Mergea în fiecare duminică cu mămuța la cimitir. "Cea mai mare filozofie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pământ. Orașul era invadat cu dughene SH (movile de saci cu boarfe putrede, vândute la kilogram). Deșeurile celor bogați, veșminte peste scheletele ambulante ale târgului: "Slavă ție, mult milostivă piață liberă!" Limbricii capitalismului erau râmele de odinioară. Mușuroaiele securității ascundeau firimituri pentru îndulcit simțurile. Buzunarele capitalismului îndestulau pântecele nevertebratelor moderne. Nicio diferență între o cochilie de melc și o coajă de nucă. Foamea uniformiza simțirile. Ascaris lumbricoides démocraticus populum: Aliniere la curul Europei! Dreptul de întâi venit nu motivează inerția mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de melc și o coajă de nucă. Foamea uniformiza simțirile. Ascaris lumbricoides démocraticus populum: Aliniere la curul Europei! Dreptul de întâi venit nu motivează inerția mâinii întinse. Ca să fii domn, mai întâi, tovarăș trebuie să ți se spună; ca să râvnești firimituri la masa bogatului, nesațul la altă masă trebuie să ți-l astâmperi. Alinierea! Traista calicului adâncește golul în stomac, buzunarul cu pâine domolește obsesia zilei de mâine. Alinierea! Capitalismul o vacă bună de lapte. Luați țâța în gură și sugeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
piața publică. La 7 ani, sângele păpușilor din drapel se deșiră nu din rochița scufiței: Pionerii de azi, uteciști de mâine îți aduc omagiu, țară de ploșnițe! Pufoaica ta peticită, pufoaica ta sleioasă, cu căptușeala ruptă, cu buzunarele pline cu firimituri de pâine, cu mânicile zornăind a lanțuri, pufoaica tovarășilor de la partid insigna la reverul din dreapta, carnetul în buzunarul de la inimă; pufoaica milițienilor cu epoleți și vipușcă închisă într-un singur nasture; pufoaica roasă a profului de matematică prea multe rădăcini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de umerii lui Dumnezeu! 11. Doi ani au fost împreună. Numai nebunii cred că pot doza fericirea. Fericire închisă ermetic în recipiente de unică folosință; fericire 0.400 ml perfuzii pentru oameni singuri; fericire la kilogram, la bucată, cu dumicatul, firimitura, vândută în iarmaroc pe vreme de secetă; fericire de împrumut ce ține loc de pat plin, de burtă îndestulată, de iarbă verde; fericire ca o diversitate consemnată cu majuscule (AILĂVIU, domnișoară X, tu ești viața mea); fericire încrustată pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lumină: Cerule, cât de opac ești! Când ea nu zâmbește, sunt orb. Te caut cu bastonul pe lângă borduri, unde ești? Cerule, mă orbești, prea mult albastru ai turnat în ochii ei, tipare de modelat îngeri. Cerule, ca să fii cer, câte firimituri i-ai răpit din lumină? Doamne, cine pe cine împrumută cu seninătatea Edenului? Astăzi sunt o privire limpede, privesc cu toată carnea răsăritul. În sufletul meu înfloresc panseluțe. Petru, un noiembrie în plus. Toamna curgea la cișmeaua din curtea liceului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
curgea la cișmeaua din curtea liceului, frunzele lichide inundau Copoul. De la Râpa Galbenă până la Agronomie, râu galben luneca între două cimitire. Doliul nu este o fâșie de noapte făcută fondă și prinsă în piept cu un ac, doliul este o firimitură din chipul celui care poartă moartea în ochi. Toamna, o hepatită, la început vine în livadă, apoi coboară așa, ca o poleire argintie, peste firul de iarbă, peste cochilia melcilor, peste portretul bunicului, toamnă se face de-a binelea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
este un periplu ce transcende dintr-un nimeni în alt nimeni. Intervalul din paranteza pătrată se numește viață, regresie în propria existență: Doamne, atât de largă este haina asta nouă! Copilul din mine s-a ascuns într-un buzunar printre firimituri de pâine și refuză să privească soarele în ochi. 15. Hemoragia, precum un ghem de lumină deșirat printre frunze, în iarbă, pe alee. "Pășește, puiul mamei, pășește! Ți-am însemnat drumul cu cenușă dintr-o stea coaptă! Nu vei rătăci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
luat, Doamne. Pământul moștenește pământul câtă amăgire! O spui tu mie? Eu, care sunt țărână sub unghia ta. "Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura." Saturați-vă voi de toate, rotunjiți-vă burțile, lingeți firimiturile, rănile, vinul și stropul de rouă să vă răcorească sufletele, mie îmi este foame și sete de dragoste. Nu poftă, nu nesaț, nu lăcomie. Fără dragoste nu pot găsi lumii nicio justificare. Iluzoriu este tot ce mi-ai dat amanet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
bulgăre de pământ Dumnezeu și-a modelat obsesia de a nu fi singur cu fiecare ființă plămădită, tot mai al nimănui. Fericirea lui Petru, la apelul solemn, în cataloagele cerului, o promisiune amânată. I se cuvenea să primească nu cu firimitura, nu cu lingura, nu cu potirul, ploaie de fericire ar fi meritat să-i inunde sângele, furtună de fericire în inimile netăiate împrejur. Privea Petru fericirea pe chipul oamenilor, paradă de zâmbete în icoane, aleluia! Se privea Petru în propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tristețea de sine, singurătatea de sine. Singurătatea lăsa urmă de fard în oglindă. 39. La balamuc, gândurile nu puteau fi îmbrăcate în cămașă de forță. La balamuc, gândurile tropăiau în voie precum o herghelie de cai sălbatici înfometată de albastru. Firimituri de morminte în samarele memoriei. Balamucul este patria însingurărilor. Oameni-frunze, cămăși-lacăte, uși-aripi, trepte-grinzi, icoane-diazepam, umbre-sicrie, paturi-cimitir, sala de gardă-judecata de apoi... Într-o grădina mare, cu gratii, alte grădini mai mici sechestrau intenții. Libertățile se distribuiau pe rețetă, cei nemulțumiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
miros, zău, nu se merită aprins focul. Ce îmi recomanzi? Dimineața, pe stomacul gol, o ceașcă de lapte călduț de la bunica, seara același tratament, mâine poate niște mere coapte din livada popii Tatu, poimâine o lingură cu vin și ceva firimituri de pâine cât să-mi țină de toate iluziile? Pentru ce, pentru ce să mut molozul de ici acolo? Doar de dragul de a spune "am avut un trecut și... uite ce frumos îl basculez în viitor", iar când este să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
starea civilă, s-a dus la crâșmă până noaptea târziu, apoi a venit, euforic, la mama să-i arate documentul. Eu ajunsesem cu 4 ore înaintea lui, m-a adus un milițianul cu mașina. Ieri m-ai pus să privesc firimituri banale de viață proiectate pe un cearșaf, în timp ce eu țineam de mână eternitatea. Acum mă trimiți în oglindă să mă caut și să mă culeg, ca apoi să mă depozitez aici, pentru a avea ce să mut mai târziu dincolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nisip, libertatea motivează obsesiile, gratiile închid paranteze în sânge. Stau și le privesc cum trec pe sub fereastră, parcă sunt decupate din revistă. Fetița blondă este ca un lan copt de grâu: pâinea aburește în spic, Dumnezeu rupe pentru sine o firimitură, apoi hrănește păsări, Dumnezeu îmi dă să înfulec pe săturate. Fetița brunetă este precum poama ce dă în pârg: teasc din lemn de stejar palmele, aș umple ulcica până sus, ultimul strop, ca o virgulă de viață (inimile, nici măcar două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
împarte, eu cât primesc, un deget sau mai puțin? Cum să mă rog unei bucăți de tată? Degetul tatălui meu care ești în cer... Petrică, când vei fi mare, vei înțelege. Dumnezeu unul este pentru toți. El nu împarte dragostea firimituri, unul este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt întreit... Așa, așa, puișor, fă cruce, adună puterile cerești pe umerii tăi, pe frunte, în inimă. Petrică, când aveai cinci ani, erai singur, anul acesta mama ți-a mai adus un frățior, anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
frigul inimii. Aparențele vând iluzii ambalate în plafarul conștiinței omului singur. Dragul meu om laș, moartea nu este o circumstanță a handicapurilor. Genia, obsesia mormântului îmi surâde până și din fotografii. Este vreme de secetă, plutoane de furnici mărșăluiesc cu firimituri de sicrie în spate, greierii (în sfârșit) au motive de fericire, păienjenii țes (pe uscat) raze de soare sub grindă, îngerii își umezesc buzele în scuipatul lui Dumnezeu, vreme de secetă, obsesia mușuroaielor goale întregesc intențiile oamenilor singuri. În mănăstire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
urlă la stele, se sfâșie între ele. Singurătatea zilei de ieri avea colții mai ascuțiți, astăzi îmi ling rănile, mâine îmi voi răcori inima cu sânge tânăr. Teama de moarte trăită este mai mare decât teama de viață murită pe firimituri! Setea de sete se cheamă dor și, Doamne, cum arde în inimă! Tremuri, Petre, tremuri. Te înțeleg, nu vei fi niciodată furtună pentru corăbiile ce nu-ți aparțin, dar, în același timp, cred că nici pentru tine nu vei sfâșia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Dar până îmi vine rândul, ăhăă, cât mai aveți de așteptat!" Economul, disperat, turuia ordine confuze; obștea, ca un furnicar în vreme de secetă, alerga dezordonată în toate direcțiile, fiecare să mai salveze ceva, fiecare să dosească pentru sine câteva firimituri din pâinea sfinților. Părinte Gherasim, fugi și trage clopotul într-o dungă! Părinte Ilarion, bate toaca a nenorocire! Frate Varlaam, scoate vacile! Frate Ipatie, repede de-l trezește pe stareț! Hei, cuvioase Macarie, unde te ascunzi? Decuplează mai repede curentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
au topit până și țigla acoperișurilor; cărămizile se desprindeau din zid ca niște frunze carbonizate; cenușa, făină de proastă calitate amestecată cu stropi de ploaie, se plămădea pâine; biserica, un cuptor bine încins în inima lui Dumnezeu. (La masa bogatului, firimiturile au gust de cremene, fiecare își primește porția de nisip, inima precum o clepsidră harnică numără generozitățile sfinților.) Pompierii consemnau într-un registru nimicul. Chiliile, ca niște măsele stricate, își inundau craterele cu cer. Pădurea pocnea degetele; falangele fumegau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o secure peste un braț de vreascuri putrede; mâinile, picioarele înainte de furtună, Dumnezeu a împletit patru funii din nori și le-a legat parcă de un trunchi de copac, parcă de om; ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au adâncit fântâni, mamă, acolo unde sărutul tău a însemnat izvor, la noapte o să plouă, mâine o să plouă, cealaltă viață o să plouă și o să mâlească intențiile tale de rod. 76
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
puțin, tot mai subțire. Dacă m-ar fi luat drept stâncă, cuib de șerpi ar fi trebuit să mi se adune în inimă. Astăzi soarele a curs ca o candelă spartă, câțiva stropi au picurat în cenușă, furnicile au ascuns firimituri de Dumnezeu sub altă brazdă. Posibil, miros a pământ nesigur (încă mai mișc). Posibil, un sfânt a coborât din icoană să moară om. Lumina rodește cât mai adânc, pojghița asta gelatinoasă se va spăla odată cu prima brumă. Astăzi nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
înserare, apoi altă dimineață, apoi altă înserare, apoi... pe valea Bârgăului, timpul, hipnotizat, privea cerul în ochi. Petru, parte dintr-o succesiune de apusuri ireversibile, sub pleoape, ca sub o criptă săpată în stâncă, împărțea părticele de nelocuire. Furnicile, primele firimituri de viață contaminate cu singurătate. Pe valea Bârgăului, deasupra mușuroaielor, creșteau cruci. Sub pleoape intimitatea cimitirelor desfăcea brațe, inimi, suflete: Dumnezeule, iartă-mă, în dimineața aceasta nu o să-ți mai reproșez nimic. Am înțeles, un om orb nu poate privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe vreme de secetă", spunea mămuța. În inima pietrei stă necurăția, sapă adânc, ploaia lui Sfânt Ilie binecuvântează rădăcinile crescute în cer, rugăciunea limpezește izvorul în palma Tatălui, sapă!" Sângele era precum o apă nostalgică în tulpina busuiocului. Buzunarul cu firimituri trăda concretețea nimicului și nimicul se credea trup de martir frânt la o cină de taină. Petru era precum "artistul" lui Kafka: "eu trebuie să flămânzesc, nu pot altfel, pentru că nu am găsit mâncarea care îmi place. Dacă aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Lui... Ochii Cerului " Până la urmă tot am reușit să scap!" îmi zisei când am ajuns jos, pe pământ. Uf ! tare mai era întuneric de unde veneam ! Și pustiu ! Doar niscaiva fire praf ce se adunaseră acolo, într-un colț, și câteva firimituri de pâine, uscate și colțuroase și ele... le pierise și graiul de când erau uitate acolo. Și oricum, n-aveam ce vorbi cu ele ! La ce bun ?! Am încercat să le spun să ieșim la lumină, dar nu m-au auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]