13,762 matches
-
să nu lipsească. Dl Pleșu n-avea, evident, nici o motivație de a lăuda o patrie și o persoană care-l aruncaseră pe drumuri, așa că nu scrie nici memoriul, nici articolul. Mai exact, scrie un articol despre Nicolae Grigorescu, pe care Flacăra îl publică. Enervare la foruri. Un alt articol din România literară, solicitat ca să se dreagă busuiocul, apare cu... pseudonim. Partea cea mai interesantă este la urmă. Dl Pleșu nu știe azi mai multe decît ieri despre mișcarea transcendentală. Dar știe
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13179_a_14504]
-
exterior celui estetic, ci înglobat acestuia ca valoare specifică. Angajamentul în sine nu e relevant, atîta vreme cît se exercită pe un palier creator minor, ceea ce face ca opțiunile politic-morale salutare să se piardă împreună cu cele ideologice, firește reprobabile, în flăcările aceluiași Purgatoriu al deficitului de creație. Un Blaga, un Doinaș, un Negoițescu, un Balotă sînt mult mai relevanți în spațiul transilvan decît autorii „trandiționali”, lacrimogeni și „mobilizatori”, ale căror texte erau prăfuite încă de la naștere... Din fericire, Lucian Valea se
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
Făcătorul de poeme a fost perpetuu insul neștiutor de tulburarea pe care degetele lui o vânturau și adevărul s-a ivit întotdeauna aceluia ce nu se îngrijea de adevăr, nu-i căuta cu voință conturul, nu-i isca cu preștiință flacăra”. Sensibilitatea frământată, spiritul neliniștit, “romantic” al tânărului poet, înclinația lui mai degrabă spre reverie decât spre ingineria reglată a imaginilor presa, se vede, asupra carcasei articulate la rece a programului adus la zi al discursului, căci încă pe când mai afișa
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
vin pe brînci împing pămîntul/ zorii din fața nopții/ ei umplu cu întuneric lumina/ zgripțori cu măselele degerate/ mi-astupă copilăria/ cu douăsprezece năvoade/ de ademenit îngerii/ cu douăsprezece descîntece/ șchioape/ poate că mîine/ nopțile se vor spăla/ apa va fecunda flăcările/ iar eu singur în fața fricii/ voi desface lacătele/ voi desfereca infinitul/ în grajdul celest -/ doisprezece diavoli fierbînd/ într-o aureolă/ perpetuu" (Ritual șexorcismț). Stihuri în care "desferecarea" mîntuitoare, dematerializarea jinduită nu iese din rama tabloului, rămînînd, așa cum se cuvine în
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
bună măsură, după cum se autoapreciază confratele nostru) fiul lui Șerban cel Rău. Există două feluri de adolescenți din rîndul celor ce se înscriu într-un orizont sufletesc notabil. Unii sînt cuprinși de de entuziasm, generoși pînă peste poate, arzînd în flăcările idealului mai mult ori mai puțin naiv (îndeobște mai mult), nutriți de literatura adecvată romantismului lor vehement ori prizînd lecturile pe unda acestei umori stăpînitoare. Alții în schimb refuză viața în valorile ei pozitive, încrîncenați ori doar persiflatori, atinși de
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
ne "trage" de niște sfori invizibile care ne mișcă trupul și ne avalizează deciziile - cît și la mai vulgarele sfori trase de cei care conduc de pe pămînt destinele lumii: Metafizica sforii e moartea prin spînzurare./ Amorul ei: uleiul de candelă flacăra mistică pîlpîitoare". Nici un moment însă tentația tematizării conversiunii nu dispare, textul poetic este pentru Marian Drăghici o neîncetată spunere a credinței poetului în puterea alchimică a texistenței. Poetul nu este, aici, decît cel înzestrat cu har a cărui datorie este
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
copleșitoare a lui Nicolae Bălțățeanu sau pe a eminentei profesoare Alice Voinescu, apărând ca-ntr-un medalion de epocă, lucrat în email: "Părul ei alb, parcă de marchiză din secolul filosofilor francezi, mâinile rasate de pe care un ineluș modest arunca flacăra ștearsă a unui mic safir bătrânesc, glasul melodic, untos fără inutile sacadări transformaseră bătrânica școlită prin marile universități europene, autoarea unor rafinate studii despre Eschil, și Montaigne, într-un mit al unei generații tinere dornică de liniștea savantă, elevată a
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
îl întâmpină pe boierul care îl căuta pe tatăl ei cu o lampă de gaz, ridicată deasupra capului, ca să vadă mai departe în întunericul dimineții. Scrutarea celor doi are ceremonialul ei: Ea își lăsase luminița în jos, în dreptul pieptului, și flacăra îmi descoperea o față curată, oacheșă, sprâncenată, cu doi ochi minunați. Acum ochii aceia zâmbeau. Și eu mă simții deodată străbătut de o înfiorare ciudată, acolo pe malul Iezerului, în noaptea care mă împresura, sub ploaia care șuroia de-abia
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
izbire de val spre fata ce sta înainte-mi și zâmbea" (p. 63-64). Iubirea e configurată la Sadoveanu în toți termenii ei senzuali de la prima întâlnire: "Dragostea, fiorii fierbinți, pe care tinereța mea îi aștepta de mult, mă învăluiră ca flăcările unui rug. Era de vină și ploaia, și noaptea, și necunoscutul fioros al locului, și lumina care descoperise ochi așa de mari și de negri... Fata, în rochia-i de stambă albastră, în cămașa-i albă cu altițe, încinsă tare
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
mână înarmată pe care o pândește și o răpește vieții (Kovács Kolos), iubirea fără noroc a lui Don Ottavio (Thimothy Bentch), un erou șters, dacă nu ar avea de cîntat - atât de bine - asemenea minunate arii. Artificierul acestor explozii de flăcări amoroase este Don Giovanni (Busa Tamŕs). Un cântăreț-actor cu voce bună, maleabil în mișcare rapidă și replică fulgerătoare. Știe cum și poate să susțină debitul fluent al recitativului continuu agitat pe care Mozart l-a simțit revelator pentru nebunia îndrăznelii
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
suport exterior (tăblițe, papirusuri) nu pot însufleți deloc gîndirea celui care citește un text. Un asemenea scris pe un suport exterior este precum scrisul pe apă, varianta opusă adevăratului scris, scrisul în suflet, care presupune o aprindere, în interiorul omului, a flăcării gîndirii vii. Numai că o asemenea gîndire se face în mod oral, prin vorbire și ascultare, și nu prin scris. Ceea ce înseamnă că, pentru a-i scrie unui semen în suflet trebuie să-i vorbești, nu să-i scrii. Și
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
oral, prin vorbire și ascultare, și nu prin scris. Ceea ce înseamnă că, pentru a-i scrie unui semen în suflet trebuie să-i vorbești, nu să-i scrii. Și atunci, scrisul, fixare inertă a unor imagini moarte, neputînd aprinde nici o flacără a gîndirii vii, trebuie să fie respins. Ceea ce Platon spune, în privința scrisului, despre imaginile vii și cele moarte poate fi păstrat întocmai în cazul universului mediatic în care trăim azi. Imaginația noastră ne furnizează imagini vii, numai că ele sînt
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
dar servitoarea mea e plecată la cumpărături. Cu siguranță că nu exista nici o servitoare, dar nu avea importanță. Era aproape întuneric și în casă nu fusese aprinsă nici o lampă. Un fotoliu se afla în fața unei sobe englezești, unde se zărea flacăra unui foc de cărbuni. Atmosfera era liniștită și caldă, puțin cam apăsătoare. Doamna Lucile se deplasa de la un comutator la altul și lămpile se aprindeau, toate acoperite de abajururi albastre sau roz. - Așezați-vă... Aveți cumva vești despre fratele dumneavoastră
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
căldura dinăuntru. În prim plan în drum: două femei cu șaluri, botine de pâslă și lumânări, care probabil că s-au grăbit să iasă primele. Evită băltoacele și preferă să meargă prin zăpadă. Strâng în jurul lumânărilor mâinile înmănușate. Vântul mișcă flacăra lumânărilor. Sub baticurile roșii, chipurile lor prind contur pe măsură ce se apropie. Zăpada asta topită se lipește de tălpi și nu lasă săniile să alunece. Ești obligat să te întorci acasă pe jos. -Fedka, așteaptă-ne! se aude glasul Mamei.
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
mizînd prevăzător pe nuanțe, capătă la un moment dat o turnură apocaliptică: "Pretutindeni e cerul,/ puțini vor ajunge acolo,/ câtorva numai le va fi dat/să vadă și altceva/ decât lumea rămasă în vale,/ și valea ca o prăpastie/ în flăcări" (Pretutindeni e cerul). Dar atenție! Nu e vorba de o apocalipsă a separației lumii cerești și a celei terestre, ci de una a amestecului lor inextricabil în ceea ce numim realitatea noastră cea de toate zilele. Dacă ne gîndim bine, "netrăitele
Sub zodia "netrăirilor" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12643_a_13968]
-
cât C. Stănescu. Fiindcă, la urma urmei, numai el a trecut pe la "ziarele partidului unic", numai el este azi produsul acelor adevărate pepiniere de cadre (nu doar jurnalistice) cum erau socotite, în epocă, redacțiile "Scânteii", "Scânteii tineretului" (cu anexa SLAST), "Flacării", "Vieții studențești"? Nu de acolo au descins în presa postdecembristă atâția dintre faimoșii noștri actuali formatori de opinie, cenzori neînduplecați ai moravurilor politice și de orice fel, anticomuniști intratabili și vehemenți, căutători fără odihnă de pete în biografiile altora și
Foiletonul de sâmbătă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12660_a_13985]
-
unor bibliofili îndeajuns de orgolioși ca să se mândrească și laude cu ele. E un aspect asupra căruia țin să atrag atenția pentru că el contribuie la întregirea laturilor psihologice și definirea comportamentului social al celui ce veghia să nu se stingă flacăra vie a cenaclului, întreținând în acest scop o rețea de multiple legături. Relația practică a lui Lovinescu cu biblioteca sa divulgă mult despre personalitatea criticului sub raportul mentalității care o prezida. împrumuta cu generozitate volumele din bibliotecă, avea o încredere
Agendele literare ale lui Eugen Lovinescu by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/12722_a_14047]
-
noastre de expresie: Cuvîntul". Este astfel deturnat de la intenția urmării în carieră a tatălui și, din 1916, începe să frecventeze cenaclul lui Al. Macedonski, Maestrul său de suflet, al cărui prim editor și exeget de marcă va fi. Debutează în Flacăra cu cîteva poezii, dar operează o "strangulare" timpurie a elanului liric (abia în 1957 îi va apărea mereu amînatul volum de versuri), la fel cum renunță, în urma unei severe introspecții, la critica literară "liberă", "activă" în favoarea unor aprofundări teoretice în
Mai by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12814_a_14139]
-
vitalității, instrumentul ironic operează gradual. în unele momente apare cooperant cu sensibilitatea: "Nu vă temeți de blesteme/ De blesteme nu ne temem/ Le stropim cu bidineaua/ Plînsurilor dintre gene.// Gaz le punem peste vreascuri/ Gaz le punem peste paie/ Poate flacăra din Teascuri/ Cînd în vinul nou se-ndoaie// Știe ce ne-așteaptă mîine/ Blestemați totuși să fim/ Văruiți de așteptare/ înspumați în căni de vin// Dar înscriși în cartea vieții/ într-un colț abia de rest./ Nu vă temeți! Au
Aventura vitalitatii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12810_a_14135]
-
după o noapte cu băutură/ sunt o sarcină toxică, un torent/ albastru de cianură zvîgnind bifurcat din gura păianjănului,/ mai puternic decît un cașalot, mai fragil decît o eprubetă: sînt un visător incurabil." Strofa e prima din Autoportret într-o flacără de brichetă, poemul ce deschide Monștri ai elegiei, din Poeme de amor, volumul emblematic al generației optzeciste, cel amînat la apariție, în 1982, din pricina acuzației de obscenitate. Aici s-a deschis, în jocul meu, volumul întîi din Plurivers. Postmodern, hazardul
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
Allegro moderato și vivacitatea Rondo-ului final, nici suplețea părții a doua (Andante con moto). Iorgos Konstantinou a urmat Conservatorul la Budapesta și face acum un doctorat în interpretare la Conservatorul din București, cu profesorul și compozitorul Nicolae Brânduș. Are flacăra și fantezia unui viitor mare solist și se vede că a studiat cu luciditate toate meandrele fluviului beethovenian. N-am asistat la un "spectacol de vară", ci la strălucita desfășurare a unui adevărat pianist. Pe de altă parte, să construiești
Concert în livada cu măslini by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/12314_a_13639]
-
suficiente condiții pentru a deveni un best-seller, fără a displăcea nici publicului cultivat, totuși din comparația cu romanele mai vechi, Baudolino nu poate ieși decât în pierdere. Cu cel mai recent roman al său, La misteriosa fiamma della regina Loana / Flacăra misterioasă a reginei Loana (Bompiani, 2004), Umberto Eco reușește din nou, din câte se pare, o mutare iscusită. Numai subtitlul - "roman ilustrat" - și ar fi suficient pentru a-i garanta cărții statutul de best-seller. Dar același subtitlu (ca și prezența
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
cititorului (ce poate fi mai ademenitor decât o "carte cu poze"!) pare să aibă în subtext o miză de alt gen (ce poate fi mai tentant pentru semiotician decât o carte în care "dialoghează" diferite tipuri de semne?) Pe scurt, Flacăra misterioasă a reginei Loana reușește atât să trezească cititorilor nostalgia primelor lecturi, cât și să reconfirme abilitatea autorului în a dezamorsa vechile tensiuni dintre experiment și romanul de consum. Un sunet cabalistic: Amarcord Începutul poveștii este dezarmant de simplu, ca să
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
sau ca în Amarcord - datele realului se confundă cu ale ficțiunii, imaginația ajunge să se substituie memoriei, iar ironia amară exorcizează (măcar în parte) iraționalul istoriei. Aș îndrăzni chiar să împing ceva mai departe această paralelă, și să susțin că Flacăra misterioasă (...) nu este în cele din urmă decât un fel de Amarcord (dialectal = "îmi amintesc"), al lui Umberto Eco. Ne amintim cu toții de acea secvență din filmul lui Fellini, când, în plină mascaradă propagandistică, (în centrul imaginii tronează portretul Ducelui
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
multe lucruri, de a spune totul și ceva în plus, poate deveni de la un anumit punct contraproductivă. Dacă n-ar fi umorul de bună calitate și instinctul sigur al ironiei lucrurile ar putea sta chiar mai rău! Oricum ar fi, Flacăra misterioasă... este, privită în ansamblu, unul dintre cele mai bune romane ale autorului. Și nu trebuie să se înțeleagă din asta că avem de-a face cu un roman de succes și nimic mai mult decât atât (chiar dacă, în mod
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]