196 matches
-
să fie părăsit de viață. Mintea, ei, mintea lucra din plin. Directorul își privi degetele, apoi le strînse încetișor în pumn, le desfăcu iarăși "nu știu ce am, amorțesc din ce în ce mai des, cum s-ar spune, parcă nici nu mă mai simt". A fornăit ușor, așa cum făcea întotdeauna cînd nu-i convenea sensul unei discuții. Nu-i plăcea, dar nu se putea stăpîni, era un gest reflex care-i dezvăluia iritarea. Mihai Mihail nu venise pînă la el ca să i se plîngă de sănătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să ajung sus, să pun mâna pe telefon și să urlu la ea, să mă răcoresc. Înaintea mea, în fața liftului, așteaptă un moșneag scund, cu o cămașă lejeră, și o pălărie de pai lăsată pe ceafă. Mă sufoc de furie, fornăi ca un cal, în timp ce liftul coboară. Lent. Tocmai de la zece, de unde stau eu, nor mal. Universul conspiră întru nefericirea mea. Moșnea gul deschide meticulos ușa liftului. Lent. Parcă ar fi un ritual. Turbez. După ce a deschis-o suficient se dă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
doamna Reilly, înghiontându-și fiul cu cotul. — Îmi imaginez că au, răspunse rece Ignatius. Părea destul de abătut. Ne-am fi putut opri în altă parte. Bănuiesc că poliția ar putea face oricum o razie în localul acesta, din moment în moment. Fornăi tare și își drese vocea. Mulțumesc lui Dumnezeu că mustața mea filtrează puțin duhoarea aceasta. Glandele melc olfactive au și început să trimită semnale de alarmă. După un lung răstimp umplut de clinchet de pahare și zgomot de uși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
său un fel de mobilier uman, menit să întregească, cât mai bine, decorul. După ce Ignatius studie încăperea, îi spuse lui Dorian: — Unicul articol funcțional de aici este patefonul, care din păcate nu-i bine folosit. E o cameră fără suflet. Fornăi tare și disprețuitor, în parte din cauza camerei și în parte din cauză că nimeni dintre cei de acolo nu-i dădea atenție, deși întregea și el decorul la fel de bine cum ar fi făcut-o un bec de neon. Participanții la reuniunea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
acolo la școală, Înainte să Înceapă să aibă probleme cu capul. Probabil că se simte mai În siguranță cu o rutină familiară. — Și vreunul dintre „părinții preocupați“ s-a deranjat să-l Întrebe de ce era acolo În fiecare după-amiază? Insch fornăi și se servi cu Încă un drops. — Au Întrebat pe naiba. Au văzut un indivd zdrențăros care miroase ciudat, pierzând vremea prin fața școlii, și-au decis să-l bată de să-i sară capacele. Nu-i ucigașul nostru. Așa că reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și tatăl tău sunt mândri! O lacrimă se scurse pe obrazul lui Nicholson și o șterse cu dosul mânecii. — Nu-i ilegal să le faci oamenilor poze! Doar atât am făcut. Nimic altceva. N-am atins nici un copil! Inspectorul Insch fornăi. — Ce grămadă de prostii! Se aplecă Înainte În scaunul lui, plantându-și pe masă pumnii uriași. Vreau să știu ce căutai Într-un șanț de la Bridge of Don cu trupul mutilat al unui băiat de trei ani. Vreau să știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
trebuie. Mușcătura câinelui tău se potrivește cu urmele de pe pcioarele lui. Rotulele i-au fost retezate cu o macetă! Aste e clar opera lui Doug MacDuff. Ce s-a-ntâmplat? Băieții McLeod l-au ținut cât ai hăcuit tu? Doug fornăi. — Hai, Dougie, doar nu-mi zici că ai ținut tu singur așa un haidamac? De ce i-ai dat jos genunchii? Ai cât, nouzeci de ani? Logan se făcu comod În loc, punându-și un picior pe capul patului. Hai să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
înghiți. Chiar dacă le-ar fi rostit, ar fi fost în zadar. — Nu e vina ta. N-ai avut noroc. Stăpânirea... Seniorul Ishida se întrerupse. Dacă nu s-ar purta așa cu tine... atunci nu s-ar putea dezvinovăți. Seniorul Ishida fornăi. — Să se dezvinovățească? Descumpănit, samuraiul își ridică ochii și îl privi pe seniorul său cu dușmănie. — Cum adică să se dezvinovățească? — Să se dezvinovățească față de Edo. Acum Edo caută orice prilej ca să zdrobească marile domenii unul după altul. Edo îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
adică, unchiule Sammler? Te rogi? Muzica baritonală Îi dispăru din voce și din nou era gâjâit și vorbea gâlgâit ca un curcan. Unchiule Sammler, eu sunt cu brațele. Dumneata ești cu rugăciuni? Scoase un râset plin, din burtă. Râdea și fornăia, bălăbănindu-și trunchiul Înainte și Înapoi, ținându-se cu mânile de coaste, orbește arătându-și amândouă nările. Cu toate astea nu-l lua În bătaie de joc pe Sammler. Nu tocmai. Trebuia să Înveți să faci o distincție. Distincție, distincție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de dimineață. Nu se simțea nici o adiere de vânt. Tânărul se dusese la grajduri, legase sacul pe spinarea unuia dintre cai și pusese harnașamentul pe al doilea. Strânsese bine șaua și scările, pusese frâul și mângâiase ușor botul animalului care fornăise, bucuros. Scoase ambii cai În prima curte, sări În șa și privi Încă o dată pagodele Înalte ale clădirilor. Simți acut prezența maestrului Shan Bao, dar privirea lui, obișnuită să detecteze cea mai mică mișcare, noaptea sau ziua, nu reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
căpitanului tot un vin bun i-ar pica mai bine, după atâta drum. - De vin știu că ai să te Îngrijești tu... Tăcură din nou amândoi, așteptând parcă ceva. Dar nu se mai Întâmpla nimic. Se auzi doar un cal fornăind afară. Erina ieși În pridvor, privind codrii acoperiți de zăpadă. În lumina torțelor de la intrare se vedeau câțiva fulgi ușori căzând parcă În joacă. Aceeași zi, ora 19.00, Cetatea Albă Primele iscoade se Întorceau de la malul Dunării cu vești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Zorile nu se iviseră Încă, dar nici nu puteau fi prea departe. Trecuse cu puțin de ora cinci dimineața, iar noaptea părea a fi Înghețat, lipită de bolta senină și Înstelată. Doar caii simțiseră apropierea zilei. Caii din herghelia Erinei fornăiau neliniștiți, ca și cum ar fi știut că Începe o zi neobișnuită. Se auzeau câte un nechezat nervos și dinspre pădure, unde se aflau caii Apărătorilor, păziți de străji atente, care știau valoarea unui asemenea animal la vreme de iarnă și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de făclii se deschidea către codrii care acum deveniseră la fel de Întunecați ca noaptea. La capătul acelui culoar se ivea un om. Omul se apropia Încet, mergând pe jos, dar ținându-și calul de dârlogi. Era un cal murg, neastâmpărat, care fornăia nemulțumit. Nu-i plăcea, pare-se, că stăpânul lui mergea pe jos. Dar nici nu se Îndura să-l lase pe seama necunoscuților care se aflau În jurul lui. Astfel că Îl urma, scuturând din cap a protest. Când necunoscutul ajunse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
clipe lungi de așteptare, Yves spuse, cu vocea lui baritonală: - Mon Dieu! O adevărată lovitură de maestru... Aproape neîncrezători, arcașii Apărătorilor se apropiară de cadavrul tătarului. Un murmur de admirație străbătu grupurile de luptători. Amir bătu ușor coama calului, care fornăi bucuros, apoi se apropie de căpitanul Oană și spuse, În limba turcă: - Îți mulțumesc Încă o dată pentru onoare. Acum, cu Încuviințarea ta, am să te Însoțesc până când vei ieși din teritoriile vrăjmașe. Și am să cer prietenia lui Alexandru. - Prietenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spre pădure, și să se piardă În frunzișul Întunecat. Nici unul dintre ei nu rostise vreun cuvânt. Caii Îi așteptau la mai puțin de o sută de pași, dar Oană se opri brusc. Ceva nu era normal În liniștea aceea. Crivăț fornăi puternic, bătând din copite. Căpitanul Înțelese. Nu erau singuri. Din toate părțile se auziră pași ușori, apropiindu-se cu repeziciune. Erau Înconjurați. Căpitanul privi spre cai, unde se afla centura cu spada, dar distanța era prea mare. În jurul lor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
loc strategic, un om privea cum cei doi se Îndreaptă spre marginea taberei și elimina silențios orice pericol. Îl ajutau luna plină, privirea ageră și o abilitate incredibilă În folosirea arcului. Oană și Erina ajunseră la marginea taberei. Un cal fornăi, ca și cum ar fi vrut să semnalizeze prezența unor străini. Erina Îi puse mâna pe bot și Îl mângâie ușor. Calul scutură coama și tăcu. Cei doi trecură de marginea taberei, unde alte două străji zăceau ucise de același arcaș nevăzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lui Alexandru. În curând va Începe... Alexandru nu Înțelese nimic și nu Întrebă nimic. Tot ceea ce se Întâmpla În jurul lui și În sufletul lui Îl copleșea. Încălecă. Pipăi mânerul buzduganului din dreapta șeii. Se asigură că are spada la centură. Calul fornăi, lovind pământul cu copita dreaptă din față. Se uită spre fratele lui. Chipul lui Ștefănel era de nerecunoscut. Alb. Inexpresiv. De marmură. Marmura morții. Departe, În locul unde se afla voievodul, se vedea cu greu o mantie albă. Tatăl lor. Trupele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
zbuciumate. Îl întreb preocupată: -Ce mai faceți?...bătrânul pare surprins de întrebare și răspunde cu zeci de amănunte, bucuros că are un tovarăș de discuție după lungile tăceri din timpul iernii: -Pe la dispensar. Motorul meu bătrân a început să fornăie. E tare de treabă noua asistentă. Și îmi vorbește cu drag despre mignona mea prietenă cu care mă mai contrez pe teme religioase, dar de a cărei prietenie sinceră mă bucur aici, în pustiul ăsta de lume. Îl privesc bucuroasă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
opritoarele de protecție din fața șoselei și netopită nici acum, frig și multă umezeală ascunsă deja printre hainele mele, cam ăsta era decorul unde actor principal eram eu, cel mai prost român plecat, sau francez întors, înfundat până la brâu în zloată, fornăind cu aburi mai abitir ca o locomotivă, undeva între calea ferată și șosea, nemaighicind silueta trenului în întuneric, disperat că prima mașină din noapte nu mă va lua și pe mine către București, pentru că tocmai s-a dus, rămînîndu-mi doar
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
dacă n-aș fi făcut această glumă oarecum macabră, atunci m-aș fi simțit În continuare deprimat...” Veselia de la masă se Înteți la fiecare toast. La șapte și un sfert, birja apăru din nou În fața lor. Cei patru cai negri, fornăind pe nări, umflară singuri de pe masă câte o halbă și, după ce le goliră, le puseră frumos la loc. Birjarul coborî de pe capră și Îi făcu semn lui Noimann să urce scărița. Medicul clătină din cap, repetând fraza spusă mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fi spus, suspinând: Pe noi, cui ne lași, stăpâne!? De la marginea Goldanei, drumul începe pieptiș, tăind pe la mijloc dealul teșit și scobit în cline nenumărate, al Baisei, stând în fața cuprinsului, ca o îmbrățișare semirotundă, de pâlnie uriașă, despicată la jumătate. Fornăind, caii pregătiră urcușul, serioși și solemni, ca în alte dăți, când vânjosul Petre Păun ducea, din Goldana, spre piețele marilor orașe, castraveți scurți și încordați de semeții interioare (cărora în Moldova și în Ardeal, li se zice pepeni), falnici harbuji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
aștept să dispară. Dar nu, e tot acolo. - Cine sunt? Cine sunt? Cine sunt? Atât știi? Ți s-a blocat acul de patefon pe cerul gurii? Tu te-auzi? Ți-a mai spus cineva că ești plictisitor? S-a enervat, fornăie. *** Întredeschid ochii, dar mușchii sunt încă prea somnoroși și nu reușesc să-i mai și adun la timp, așa încât o țandără din ghirlanda ornamentală plantată deasupra patului mi se-nfige sub pleoapă. Oroarea aceea de ghips împletit, cu arabescuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
unul de altul nu făcea decât să-mi sporească iritarea. Ce jalnic! Dacă am fi fost două animale sălbatice, probabil că mi-aș fi arătat deja colții. — Ai fost plecat undeva, nu-i așa? Monkey Își ridicase capul spre mine, fornăind pe nas. Nu i-am răspuns nimic nici de data asta. M-am uitat urât la el cu o privire care voia să spună: „Nu-i treaba ta“. Văzându-mi căutătura supărată, Monkey s-a schimbat la față, de parcă ezita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
nici dacă ar fi o femeie din satul natal, nu-i așa? El îi rânji în nas. — V-am spus. Întrevederea noastră a luat sfârșit. — Dar oamenii cărora nu le pasă de ceilalți pot fi obligați să le pese. Bărbatul fornăi. Într-un minut o să sun la Administrație să anunț că există un delincvent în biroul meu. Aș putea spune că v-am surprins furând ceva. Aș putea face asta, știți. De fapt, chiar cred că asta am să fac. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
penetrarea. După ce văzu iar strada uriașă în dezmembrarea ei, casă cu casă, demolată sistematic, schele Piat, urcând și coborând de-a lungul zidurilor cât Chomolungma, buldozere și excavatoare mărșăluind pe lângă cohorte de salopete cu căști multicolore, basculante de 1000 tone, fornăind din frâne și îmbâcsind aerul cu gaze de eșapament, simți că rostul lui pe această lume, fără casă, fără atelier, fără ochi, a luat sfârșit. Pedestrași nevăzuți trimiseră în același timp mii de săgeți fierbinți prin ochii lui. O dată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]