240 matches
-
Autorul are o tăioasă inteligență discursivă și o îndrăzneață facilitate de combinații lexicale”, care însă - aici e punctul nevralgic... - „nu se pot topi într-o sinteză emotivă”: „virtuozitatea” și „intenția artistică” sufocă „germinările spontane ale creațiunii”. Din nou, artificiul și fragmentarismul impietează asupra „sintezei organice”. Altfel, „într’un studiu mai puțin generos decît al nostru, (Vinea) ar fi unicul reprezentant al extremismului liric despre care s’ar putea vorbi. Ceilalți sînt mai mult sau mai puțin simpli tolerați”. În cazul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Moise”, „degetul de lumină al lui Maiorescu” sau „Arca lui Noe” sînt cîteva dintre metaforele definitorii pentru acest ideal tip critic. Există, pe de altă parte, un model „feminin” (urmînd linia prejudecăților tradiționale de gen...), caracterizat prin disponibilitate comprehensivă, empatie, fragmentarism subiectiv, eseism artist, mefiență față de poza autoritară, lipsă a apetitului pentru ordine ierarhică și judecăți de valoare discriminative, preferință pentru texturi, nu pentru structuri, pentru impresionismul „pur”, așadar pentru cultivarea capricioasă a vagului, a nuanței și a detaliului „minor”, în detrimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
materialitatea lucrurilor și spațialitatea în indicii ale unor lumi tranzitorii. Sunt, în fapt, „maldăre de imagini sparte”, amintiri disparate despre oameni și locuri, fraze desperecheate care stăruie în minte, obsesiv, înregistrate de senzorii unui eu poetic retractil, ce își asumă fragmentarismul și elegia drept condiții existențiale: Ultima oară când te-am văzut era frig și tu stăteai înfofolit în jacheta mea neagră, veche. Mi-ai părut mai bătrân, mai încovoiat, mai obosit. Aș fi vrut să îți scriu că ai pierdut
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de violența istoriei. A povesti este Într-un anume sens, a supraviețui. Dar a povesti mai este și o tentativă de umple golul lăsat de amnezia istorică a Omului”(). În Pe strada Mântuleasa „eroul narațiunii, Zaharia Fărâmă (nume ce sugerează fragmentarismul, fragilitatea și incoerența omului modern, a omului care a pierdut Înțelegerea sensului lumii și a legăturii dintre lucruri) reușește să depășească o probă dificilă, să se salveze prin fabulație ca și În 1001 de nopți (de altfel s-a spus
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
tradiției biblice, cultivate cu asiduitate de civilizația medievală, Adam este primul care a dat nume universului înconjurător, limba sa este unificatoare, expresivă, dă viață, pe când cea a Evei este o „limbă a căderii” (fallen language 54 ), caracterizându se prin diviziune, fragmentarism, împrăștiere, limbajul feminin este limitat și instabil, prin sfatul ei bărbatul pierzând poziția privilegiată din Paradis. 55 De aici pornindu-se, s-a pus întotdeauna problema adevărului rostit de femeie, sau, mai exact, s-a accentuat imposibilitatea înnobilării ei cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ideea că soțul nu are putere asupra propriului trup, totuși a adăugat că femeile trebuie să fie obediente (Ephesians 5: 22), elemente pe care personajul chaucerian le ignoră voit.309 Ceea ce o caracterizează în această pledoarie în favoarea eliberării femeii este fragmentarismul, deoarece dizlocă textele scripturistice sau patristice. Această metodă de interpretare a preluat-o totuși din tradiția oficială: „Citând aceste texte în scop propriu, târgoveața nu face decât ceea ce întreprindeau și exegeții biblici în lucrările lor, pulverizându-le și fragmentându-le
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
tradiției biblice, cultivate cu asiduitate de civilizația medievală, Adam este primul care a dat nume universului înconjurător, limba sa este unificatoare, expresivă, dă viață, pe când cea a Evei este o „limbă a căderii” (fallen language 54 ), caracterizându se prin diviziune, fragmentarism, împrăștiere, limbajul feminin este limitat și instabil, prin sfatul ei bărbatul pierzând poziția privilegiată din Paradis. 55 De aici pornindu-se, s-a pus întotdeauna problema adevărului rostit de femeie, sau, mai exact, s-a accentuat imposibilitatea înnobilării ei cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ideea că soțul nu are putere asupra propriului trup, totuși a adăugat că femeile trebuie să fie obediente (Ephesians 5: 22), elemente pe care personajul chaucerian le ignoră voit.309 Ceea ce o caracterizează în această pledoarie în favoarea eliberării femeii este fragmentarismul, deoarece dizlocă textele scripturistice sau patristice. Această metodă de interpretare a preluat-o totuși din tradiția oficială: „Citând aceste texte în scop propriu, târgoveața nu face decât ceea ce întreprindeau și exegeții biblici în lucrările lor, pulverizându-le și fragmentându-le
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Desigur, exercițiile lirice ale optzeciștilor basarabeni nu egalează întotdeauna valoarea modelelor după care s-au inspirat, însă prin reprezentanții săi de frunte, această producție poetică se poate supune celor mai înalte criterii de apreciere. Caracteristicile principale ale acestei poezii sunt: fragmentarismul, prozaismul, autoreferențialitatea, ironia și metatextualitatea - toate puse sub imperiul culturii. Cultura, livrescul, sunt semnul heraldic al acestei generații, al cărei merit principal constă în faptul că a adus cultura, prestigiul acesteia, în scrisul său. Lista foarte restrânsă a prozatorilor optzeciști
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
care se teme cel mai mult: spaima de moarte și moartea. Martor, În regimul diurnului, al luminozității, el este, În nu mai mică măsură, un gen funerar. Precipitarea scriiturii diariste, abruptețea și serialitatea ei sunt dovezile atracției fatale a morții. Fragmentarismul, ritmul sacadat, nefinitudinea depun mărturie pentru traiectoria pe care el se angajează cu un fel de resemnare tragică. Ca orice lucrare din specia biograficului, jurnalul intim pendulează Între autodezvăluire și auto-camuflare (self-disclosure și self-concealment, În terminologia lui Herbert Leibowitz 1
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fără greutate domeniul metafizicului, ceea ce Pierre Reboul nu ezită să sugereze: orice Încercare de a conferi sens ideii de intimitate capotează În fața sforțării utopice de a „Încifra” Divinitatea... Lipsit de o consistență proprie și de o energie propulsatorie, intimul conotează fragmentarismul, discontinuitatea, secretul, nevăzutul, ascunsul și tăcerea. Evoluția termenului Însuși (răspândit În cultura europeană pe filiera franceză) descrie un traseu dinspre dorința de socializare (mica socializare: ami intime sau liaison intime) spre singurătate. Adică dinspre eul social spre eul individual, al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
estetice sunt, fatalmente, limitate), cât, mai ales - și poate neașteptat -, lumea acestuia. Lumea proximității disponibile, a arcului de cerc În care ființa scriitorului e prinsă ca un păianjen În propria plasă. Ca materializare a unei lumi ce trăiește În inconștiența fragmentarismului, intimul reevaluează insignifiantul și Îi acordă un rol determinant În viața scriitorului. Neliniștea, frustrările, ambițiile, automatismele sunt captate de pagina de hârtie și transformate Într-o formulă coerentă, a cărei expresivitate autorul nu și-o poate imagina. Absența „stilului” În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
acestea nu este necesarmente una de similitudine sau măcar de continuitate. Imposibilitate nu doar fizică, ci și psihologică: În timp ce „portretul” (portretul la purtător!) individului este continuu și exhaustiv, autoportretul furnizat de jurnalul intim va moșteni trăsăturile scrierii din care provine: fragmentarismul, discontinuitatea, improvizația, contradicția, recurența, nefinitudinea. Și Încă ceva: reconstituirea, refacerea lui mentală cere, presupune Întotdeauna participarea unei a doua persoane - a cititorului. E greu de admis astăzi, după ce publicarea jurnalelor intime a devenit o adevărată industrie, că acestea nu există
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
posibilitatea de a fi anexat unui domeniu cu claritate delimitat. Portretistica plastică, blindată În propriile-i legi bine sedimentate În timp, prezintă avantajul unei raportări clare și rapide. Din păcate, ea nu este și o raportare pe de-a-ntregul relevantă. Fragmentarismul notației jurnaliere se află la originea unui cameleonism structural al textului, forțat să se reînnoiască ori măcar să se adapteze În funcție de presiunea temporală care-i condiționează existența. Rândul alb care separă o zi de alta, segmentarea aproape mecanică a porțiunii zilnice
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sunt Însoțite de această caracteristică, mai puțin studiată, a literaturii intimității. Dacă pentru Maurice Blanchot blestemul jurnalului constă În obligativitatea de a „respecta calendarul”15, pentru majoritatea comentatorilor e izbitoare fărâmițarea, fragmentarea acestuia. În afara câtorva experimente (de la Noul Roman la fragmentarismul prozatorilor postmoderniști), prea puține cărți de literatură „tradițională” agreează dislocarea În segmente minuscule a materialului. Dar, pentru jurnalul intim, aceasta ține și de structura psihologică. Incapabil să copieze Întreaga existență, el copiază fragmente din ea. Doar În prozele lui Borges
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
marginal. Iar În ce privește autobiografia, ea este arareori altceva decât un jurnal intim deghizat. Amprenta Frankenstein „Monstruozitatea eului”, admirabil analizată de către Barbara Johnson 18, este, desigur, transcrierea În oglindă a unei caracteristici a realității. Obligat să intre În patul procustian al fragmentarismului confesiunii cotidiene, eul scriitorului e constrâns să se replieze asupră-și, până la insuportabil. E o contractare Înșelătoare. Fragmentarismul vieții de zi cu zi se dovedește, pe termen lung, capabil să redea mult mai exact trăsăturile ființei decât ar fi făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
analizată de către Barbara Johnson 18, este, desigur, transcrierea În oglindă a unei caracteristici a realității. Obligat să intre În patul procustian al fragmentarismului confesiunii cotidiene, eul scriitorului e constrâns să se replieze asupră-și, până la insuportabil. E o contractare Înșelătoare. Fragmentarismul vieții de zi cu zi se dovedește, pe termen lung, capabil să redea mult mai exact trăsăturile ființei decât ar fi făcut-o - În alt registru, firește - o scriere „panoramică”, de genul romanului-fluviu. În scrierea jurnalului intim prevalează strategiile dorinței
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
numai cărțile, nici cititorul nu se mai mulțumește doar cu partea „canonizată” a muncii de creație. Orizontul său de așteptare se tulbură de promisiunea unui alt fel de literatură. Literatură „apocrifă”, nerecunoscută oficial. Capriciul devansează interesul pentru soliditate și profunzime, fragmentarismul se substituie clasicei ordonări de cuvinte. E vorba, firește, de o revanșă psihologică: scriitorul lucrează În direcția propriei sensibilități. Un roman poate fi o construcție mentală. Jurnalul intim - doar una trăită. O transcriere a vieții, o retrăire a ei. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
este scris de către propriile-i cuvinte. Constrângerile, puține dar ferme, vin dinspre domeniul eticului, nu dinspre cel al esteticului. Și, de cele mai multe ori, sunt percepute În mod difuz. Scriitorul de jurnale, acceptând tirania timpului, o acceptă și pe aceea a fragmentarismului. El comprimă și reduce, mințind prin omisiune (și prin promisiune, prin jurământul implicit de a spune totul), când Își propune să reduplicheze și să divagheze. Așadar, nici o regulă, nici o limită 11, decât cele neluate În considerare: timpul, presiunea morală, gradul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a supraviețuirii, dusă până dincolo de imaginabil. A doua piedică o formează indeterminarea scopului 28. Autorul de jurnale are Întotdeauna de ales Între mai multe variante. Fiecare din ele plauzibilă, nici una suficientă cunoașterii. Aproximări pornind din același punct, aspirând doar la fragmentarismul viziunii. Cel care ține un jurnal optează Între a fi istoricul propriului său trecut, transcriindu-și ramificațiile experienței de viață, a afla diagnosticul, trăsăturile unui caracter sau a extrage, din adâncurile inconștientului, exemplele expresivității ființei. Discursul analizant este o construcție
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
notează nu numai ziua, dar și ora Începerii scrierii jurnalului. Însă foarte rar, aproape niciodată, și pe aceea a Încheierii: importantă e plecarea, nu destinația. Jurnalul intim nu (con)duce nicăieri. El readuce un timp, un gest, un eveniment. În fragmentarismul, În repetitivitatea sa Încerci să descoperi un autor și dai peste un om. Data Înscrisă În susul paginii atrage atenția că te afli, totodată, În fața unui timp: timpul vieții unui om, al unei ființe. Adică elementele de care facem de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unui viitor incert, dar presimțit. A unui viitor pentru care, În fond, scrie. Legând trecutul de viitor, jurnalul intim tinde să fie, asemenea autobiografiei, o sinteză, sacrificând instantaneitatea ambiției de a instaura o permanență. Un modus vivendi care să Împace fragmentarismul și discontinuitatea cu vocația Întregului și a necontenitului. A concluziei extrase din premise fragile, completând prin imaginație figura retorică a elipsei. Extensiuni temporale Nefiind, În cele din urmă, decât o formă deschisă, o potențialitate, jurnalul intim Încorporează și calitățile unui
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se substituie un martor adevărat: un document, o tradiție, o persoană. Abuzul cronologic nu implică, totuși, permanentizarea unei metode constrângătoare. De obicei, acest tip al definirii temporale acționează pe spații Înguste: introduce sau segmentează un discurs. Fragmentează vocația Însăși a fragmentarismului, subminând-o cu mărturia că discontinuitatea promite Întotdeauna o permanență. După impactul decisiv, după experiența a ceea ce nu poate fi mărturisit cu certitudine, jurnalul intim se stabilizează În una din celelalte două forme. Adevărul este Însă că, de cele mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de iluzie a vieții 67, memoria dobândește unitatea dintre sine și lume, deschizând drum apariției textului, permițând transcrierea tensiunii invizibile, a nevăzutului ce organizează subteranele discursului confesiv. Supusă presiunii timpului, memoria se modifică prin mărturisire. Intrând În patul procustian al fragmentarismului, ea unifică nivelele temporale ale jurnalului. Presiunea ei, mai slabă sau mai puternică, modulează amplitudinea iluziei. După anihilarea completă a senzației de incertitudine, dată de fragmentarismul „demonstrației” implicate de orice act literar, jurnalului Îi rămâne intactă, neintrată În mecanismele devoratoare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
confesiv. Supusă presiunii timpului, memoria se modifică prin mărturisire. Intrând În patul procustian al fragmentarismului, ea unifică nivelele temporale ale jurnalului. Presiunea ei, mai slabă sau mai puternică, modulează amplitudinea iluziei. După anihilarea completă a senzației de incertitudine, dată de fragmentarismul „demonstrației” implicate de orice act literar, jurnalului Îi rămâne intactă, neintrată În mecanismele devoratoare ale rutinei, Încă o misiune: de a-și atinge, prin consecvență, cota maximă a fidelității față de propria-i existență și de propriile-i condiții de funcționare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]