749 matches
-
avea datoria să-și exercite influența în sprijinul Cehoslovaciei și nu împotriva ei, în condițiile în care opinia publică occidentală considera că statul cehoslovac reprezenta practic o garanție a independenței și integrității Poloniei. Dispariția acestuia nu putea avea decât consecințe funeste pentru statul polonez 26. Acțiunea Poloniei a stârnit nemulțumiri și la București. Existența Cehoslovaciei era vitală pentru România, deoarece materialul de război al armatei române era asigurat, în primul rând, de industria de apărare din această țară. Statul român se
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Nici un referendum popular n-a precedat izbucnirii războiului“. Or, remarcă el mai departe, „cei mai mulți oameni, mai ales cei a căror educație universitară i-a obișnuit cu interpretarea socio-economică a istoriei, găsesc dificil să accepte că un eveniment cu asemenea consecințe funeste a putut fi pregătit de o mână de conspiratori“. Într-adevăr, aceasta ar putea explica mai ales persistența mitului. Originea mitului, însă, se mai explică și prin alte elemente, pe lângă cele de ordin psihologic. Preluarea conducerii de către Partidul Comunist nu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
gândirea românească asupra istoriei „bate pasul pe loc ori de câte ori se confruntă cu violența modernității politice și economice, ale cărei beneficii naționale a căutat mereu să le încaseze fără însă a vrea, vreo dată, să-și asume exigențele îngrozitore și consecințele funeste ale acesteia“. Propunându-și să reziste „terorii istoriei“ prin „metode de camuflare“29, intelectualitatea românească sub comunism pare să-și fi compromis „spiritul apartenenței și al responsabilității în chiar mișcarea istoriei“30. Comunismul a reeditat un principiu dramatic din epoca
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
era ușor să-și convingă numeroșii discipoli din acea vreme că, dacă nu reușeau să obțină mântuirea, focul infernului îi va mistui pe veci. Insista apoi asupra necesității de a accepta pe loc acest mod de a scăpa de soarta funestă, pentru că, spunea el, cei care ar părăsi adunarea fără să-și schimbe atitudinea și ar muri accidental înainte de a fi acceptat mântuirea ar ajunge direct în iad. Sentimentul acesta de urgență intensifica starea de angoasă care cuprindea, încetul cu încetul
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
o oglindă trecutul eroilor, prefigurându-le, în același timp, și sfârșitul tragic. Tocmai în acest spirit demonstrează Gaston Bachelard atracția pe care apa o exercită asupra psihicului: Dacă de apă sunt atât de puternic legate toate interminabilele reverii ale destinului funest, ale morții, ale sinuciderii, nu trebuie să ne mirăm că apa este pentru atâtea suflete elementul melancolic prin excelență."93 (s. n.) Consacrarea elementului acvatic, pe lângă implicațiile asupra imaginarului operei, este și un argument în plus care pledează pentru deschiderea spre
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
J. G. Frazer, Creanga de aur, vol. al IV-lea, Editura Minerva, București, 1980, pp. 227-237 172 Cf. J. Derrida, Diseminarea, Editura Univers enciclopedic, București, 1997, pp. 391-393 autorul francez glosează pe marginea echivocului din retorica "darului", deopotrivă insidios și funest în mitul lui Theut, povestit de către Socrate, la finalul dialogului "Phaidros". Chiar termenul "Pharmakon" exemplifică ceea ce Derrida consideră diferență, adică nu un simplu cuplu de contrarii, ci mediul originar al diferențelor. 173 Cf. Mircea Eliade, Comentarii la Legenda Meșterului Manole
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Prin urmare, cum să crezi, când știi că totul e bântuit de iluzie și aparență? În alt loc, aceeași conștiință că se află în afară: „Ca să te poți consacra făptuirii, ca să exiști pur și simplu, ar trebui să nu ai funesta capacitate de a te situa în afara faptelor tale, de-a evada cu gândul în afara planetei și chiar a universului” (I, 75). A fi străin înseamnă, în acest caz, a renunța Ă din teamă, din lașitate, din neputință Ă și, eventual
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care și-a extirpat pasiunea și vitalitatea, speră, totuși, într-o vindecare, într-o întoarcere la orgoliul său nelimitat. „Ființele nu mai sunt pasiunea mea. Dar dacă această pasiune e doar ațipită? Sper că-i așa. Dar cine știe? / Alunecare funestă către înțelepciune...” (I, 85). Și, deși-și dorește înțelepciunea anonimatului, simte cum în el zvâcnesc încă patimile eului. Iar fericirea ieșirii din lume și din istorie nu-l satisface: Cel care-a cucerit Indiferența tânjește în taină după beneficiile la
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de tip comercial. Din altă perspectivă, un apetit agonic, cu timbru funerar îl însoțește pe scriitor chiar de la început. Groapa dezvăluia în esență crepusculul unei lumi: mahalaua și timpul copilăriei. În etapa livrescă, prozatorul configurează o umanitate bântuită de presimțiri funeste, supusă devitalizării. Astfel, Săptămâna nebunilor, o altă reușită romanescă, dezvoltând, într-un luxuriant decorativism de epocă, tema reîntoarcerii, face din protagonist un iremediabil condamnat, captivul unei iluzii. Marile romane ale lui B. țin de metaistorie, alegând „cuvinte posedate de stări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
ușor aburite rememorări. Cozeuri de scăpărătoare vervă, firi dificile, făcându-și din nonconformismul criant un panaș, inși care stârnesc râsul, bieți nefericiți, purtându-și la vedere crucea, chipuri atinse de umbrele ftiziei în floare, cătând parcă dincolo de clipă, spre sorocul funest ce se apropie. Glume, farse (crude, uneori), dueluri ale vorbelor de spirit, dar și jalnice răsuciri de destin ori întâmplări rău prevestitoare. Anecdoticul, în suvenirurile noctambulului de altădată, e învelit într-un pitoresc legănat între surâs și nostalgie. SCRIERI: Opale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
Chatterton a plecat de la Bristol spre Londra în aprilie 1770, se pare că deja se hotărîse: avea să se sinucidă în duminica de Paște, pe 15 aprilie 1770, așa cum a explicat limpede într-unul dintre cele mai ciudate și mai funeste texte lăsate de el (totuși, tonul se poate să fi fost unul ironic sau batjocoritor sau jucăuș). "Testamentul" lui Chatterton merită să fie citat aici pe larg (în traducerea noastră): Toate acestea scrise între orele 11 și 2, sîmbăta, în
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
se confrunta cu finalitatea ei umană. Cultura nu poate fi decât umanistă, iar umanismul nu e de conceput fără literatură. CE E MONUMENTAL? Nu puțini cred că civilizația înseamnă anti-natură, dar asta e o grosolană eroare, plină de cele mai funeste consecințe. Civilizația nu este și nu poate fi altceva decât anti-barbarie; foarte des barbaria se manifestă și ca anti-natură. Barbaria e pustiitoare: în egală măsură e tăietoare de pomi și dărâmătoare de monumente. Dispariția cailor, pângărirea apelor, împuținarea florilor sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ai comunității cu competență discutabilă? Este de așteptat ca democrația, prin accentul normativ pe egalitatea șanselor de participare la dezbatere și pe proceduri, să afecteze în mod negativ eficiența colectivităților? Care sunt șansele unei conduceri democratice de a evita destinul funest al birocratizării și al monopolului oligarhic prescris de Michels în „legea de fier a oligarhiei”? Acestea sunt chestiuni legate inextricabil de problema participării, pe care le semnalăm fără a le dezvolta. Teoretizând participarea Problematica generală a participării se poate încadra
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
dimineață, ne mânjește ecranul televizorului, clanța de la ușă, periuța de dinți 1. Echivalată cu „marea mascaradă” sau cu „bâlciul fără sfârșit”2, cu o „farsă tragică”3, numită „țara carnavalului fără carnaval”4, România comunistă le-a dat cetățenilor săi funestul prilej de a trăi - În termeni reluați obsesiv de Ion D. Sârbu În corespondența sa privată, precum și În Jurnalul unui jurnalist fără jurnal - o tragicomedie, adică „tragedia ridicolă a poporului meu”5. Îndurând privațiuni copleșitoare (pe care documentele oficiale continuau
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dependenți de el. Despovărați la maximum, ei sunt parte efectivă a adevărului inteligibil. Ei sunt persecutați cu adevărat odată cu preluarea puterii de către Constantin și cu convertirea Imperiului său, simultană cu cea a neînsemnatei sale persoane. Dar încă înainte de aceste date funeste, gnosticii aveau deja reputația unor magicieni, a unor taumaturgi care nu profesează aceleași credințe ca și preoții cultului păgân. Oficialilor cultului sacru, ierarhiilor puterii religioase nu le plac acești bărbați și aceste femei care propovăduiesc pe terenul lor și ademenesc
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
toată lumea de acord și acționează precum cel care pleda cauza neghiobilor din povestea știută. Isus dispunea de puterile unui magician, este un fapt admis. Vindecările miraculoase o atestă. Ei bine, în ziua aceea care ar fi putut să-i fie funestă, el a făcut o scamatorie și a luat chipul lui Simon, apoi i-a dat omului din Cirene propria lui înfățișare. Astfel, atunci când un om a fost răstignit, doar aparența lui Isus a fost trimisă la moarte, nu și în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
maternă într-un timp renascentist și, în plus, pe tărâm gascon... Montagne are ca limbă maternă o limbă... paternă și fantasmată! în locul unor cuvinte calde, vii, el moștenește niște cuvinte reci ca niște cadavre. Cum să te adaptezi acestui destin funest? Montaigne vorbește franceza pentru a se detașa de latină. Dar el nu încetează a trăi ca un roman, având în minte faptele și gesturile acestui popor care-l fascinează. Castelul lui Montaigne constituie oare o Romă miniaturală edificată prin voința
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și a Evei, asupra păcatului originar, transmiterea lui din generație în generație, susține genealogia negativității cu începere de la acest moment fatal: a trudi în suferință, a suferi pentru a muri, a naște în chinuri, iată tot atâtea blesteme consecutive dorinței funeste a primei femei. Nimic din toate acestea la Montaigne: niciun cuvânt despre această mitologie generatoare de catastrofe milenare. în cele trei mii de pagini ale Eseurilor nu există nici o singură mențiune, clară și răspicată, subînțeleasă sau insidioasă care să susțină
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
i se poate întâmpla omului mai rău, spune el. Să vrei durerea, ca și cum cea pe care o suportă deja, n-ar fi de-ajuns! Să plătești aici pe pământ cu atâta suferință o plăcere improbabilă în paradis e o eroare funestă. Cum să nu înțelegem că se referă la creștinism? 33. Jubilare la canibali. Ura față de durere merge mână în mână cu aspirația către plăcere cu îndemnul de a face tot ce trebuie pentru a o crea, a o suscita, a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
autopedepsirea, caznele ori bucuria în suferință - la care nu țin câtuși de puțin. Sunt sănătoși, deci ascultă învățăturile naturii: să eviți durerea, să fugi de ea... Ei consimt la înclinațiile naturale și nu găsesc niciun haz negării plăcerii - ce paradox funest! Montaigne nu crede deloc în dreptul natural dar constată că dacă două fapte pot să-l facă să aibă vreo îndoială asupra acestui subiect, acestea sunt instinctul conservării îel ne îndeamnă să evităm ceea ce ne poate dăuna în vreun fel) și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o influență dăunătoare prin imaginile ilogice, triviale din poezia sa. Condiții speciale (viața, boala, moartea), interese de grup (ale Junimii) ar fi dus la decretarea ca geniu a unui „biet comediant”, „nice geniu, nice barem poet”, simplu propagator al ideilor funeste ale lui Schopenhauer. Critica lui G. păcătuiește prin lipsa totală de înțelegere, printr-o rea-voință vecină cu ura violentă, printr-un subiectivism care merge până la negarea oarbă a evidențelor. SCRIERI: Elemente de istorie bisericească universală și particulară a românilor, Blaj
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287336_a_288665]
-
aleși. Mandatul imperativ regla atitudinea acestora. Cel care nu vroia să consimtă impozitele, refuza să le și plătească. În același secol au reapărut Adunările provinciale. Conflictele dintre acestea se vor manifesta în special în ceea ce privește consimțirea impozitelor. Statul va suferi consecințele funeste ale noului sistem: mai întâi eșecul regelui Cristian al IV-lea (1588-1648) contra Imperiului (1626), apoi invazia suedeză, catastrofa din 1658 și fondarea monarhiei ereditare, absolute, pe ruinele vechiului regim al stărilor. Lui Cristian al IV-lea i-a urmat
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
lui. Împreună ei au dat naștere Fatalității și i-au Încătușat pe zeii cerești, pe Îngeri și pe demoni, cu măsuri, momente și timpuri, astfel Încît să fie cu toții Înlănțuiți de aceea #Fatalitatea## care ocîrmuiește toate lucrurile: țel dăunător și funest!”74. „Într-adevăr, din această Fatalitate au venit toate nedreptățile, ticăloșiile și blestemele, legăturile urii și neștiinței, precum și poruncile tiranice și păcatele apăsătoare și spaimele cele mari. Și astfel, Întreaga creație a fost orbită, ca să nu-l mai poată cunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
puternicul accent asupra bunătății lumii, gîndirea platonică pare să fie absolvită de anticosmism. Și totuși, lucrurile sînt, Într-o anumită măsură, ambivalente. Căderea sufletului individual În trup, de care rămîne prins ca o scoică de cochilia ei110, este un eveniment funest, vag motivat prin „o anumită Întîmplare”111 sau „o anumită legătură” avută cu nedreptatea. În platonism trupul este rău, după cum se afirmă În numeroase locuri, fără nici o urmă de ambiguitate 112. Această atitudine caracterizează Întreaga tradiție platoniciană, fie că e
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lui. Se mai afla, În mijlocul acestui ținut, o rasă de Ceață și Fum, cu Arhontele și conducătorul ei cel Înfricoșător, Înconjurat de arhonți fără număr cărora el Însuși le era izvor și Început. Acestea erau cele cinci firi ale pămîntului funest (terrae pestiferae)... ...Tatăl Luminii preafericite cunoștea primejdia unei mari și pustietoare Întinări care stătea să țîșnească din Întuneric asupra sfinților săi eoni (saecula), dacă nu i-ar fi pus Împotrivă o divinitate Însemnată și ilustră, mare În putere, care să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]