403 matches
-
față de Tudor Arghezi sau colaborarea permanentă cu B. Fundoianu. Concomitent s-au făcut eforturi de sincronizare cu mișcările avangardiste europene. În comparație cu romantismul și simbolismul, perioade cu defazări mai spectaculoase, a. românească se racordează mai bine la tendințele momentului, excepție făcând futurismul și dadaismul, receptate cu oarecare întârziere. În a. de la noi pot fi identificate mai multe „vârste” poetice, chiar dacă suprapunerile, interferențele și discontinuitățile nu ocolesc acest traseu: constructivismul, integralismul și suprarealismul. Prima și cea mai importantă tribună a constructivismului este „Contimporanul
AVANGARDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
futuriste, dar și al unor texte izvorâte din voința de sincronizare: Hidrofil, Strofă I, Strofă II. Primii noștri avangardiști se arată deschiși la sugestii constructiviste venite din dadaism (negarea convențiilor poetice, anularea subiectivității creatorului etc.), dar mai cu seamă din futurism (energetismul, scriitura „de aparat Morse”, proprie unui „secol-viteză”, disprețul pentru metafizică ori pentru arta ca mimesis). Ilarie Voronca, St. Roll, Ion Vinea practică o poezie sincopată, din care lirismul este izgonit cu o brutalitate voioasă, cuvintele ajungând „în libertate” prin
AVANGARDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
adună florile ucise urmează stația primul deceniu cu peronul pe partea dreaptă condorii se prăbușesc peste catedrala cu orologii înghețate bătrânul profesor scrie cu o cretă roz pe tablă ecole de paris die brücke tinerimea artistică fovismul cubismul aschan school futurismul raionismul școala de balet rusă muralismul atenție se închid ușile de piatră clovnii își prezintă ultimul spectacol iar studenții blazați aplaudă din lojă urmează stația deceniul al doilea cu peronul pe partea dreaptă magistrul este uitat în vagonul de bagaje
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ceea ce numesc eu aici "deontologie" exprimă ceea ce i se opune perfect. Refuzul unui raport de juisare, negarea așteptării unei societăți ce va veni, imposibilitatea de a gândi "adevărata" viață ca fiind ceea ce trebuie să se întâmple mâine. Pe scurt, oboseala futurismului ce a marcat întreaga tradiție occidentală. Prin urmare, reîntoarcere la sensibil, la prezenteism, la ceea ce e imanent. Fericirea momentului prezent, asta este instinctul animal. Nu servește la nimic să ne revoltăm contra a ceea ce este ineluctabil. Desigur, o putem regreta
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
paradoxale. Cuprins Capitolul I. De la estetism la preavangardism Capitolul II. Momentul „revoluționar” al simbolismului românesc. Estetismul independenților și insurgența marginalilor. Insularizarea polemică Capitolul III. Publicistica literară a tînărului Ion Vinea: un promotor critic al postsimbolismului Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea Futurismului italian în România antebelică Capitolul V. Aventura românească a Dadaismului Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a „anilor nebuni” Appendix: Ion Vinea, arta abstractă și legitimarea ei „folclorică” Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei Capitolul VIII. Între extremele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anonim pînă în 1922, cînd Tudor Arghezi îi publică trei proze în paginile Cugetului românesc. „Preavangardismul” nostru de dinaintea Primului Război Mondial se reduce la firave pusee de frondă postsimbolistă, vag antiacademistă și la cîteva timide manifestări de simpatie declarativă față de cubism și futurism (simple consemnări publicistice, vag popularizatoare). Nimic comparabil - ca forță, virulență și articulare - cu formismul polonez sau cu activismul maghiar din aceeași perioadă (spre exemplu). Și totuși: anumite cercuri și grupuscule literare și artistice, racordate superficial la pulsul sensibilității novatoare occidentale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
critică. Defazajul artelor plastice față de experiențele occidentale (zutiste, fauviste, expresioniste, primitiviste, raioniste sau cubiste) este cel puțin la fel de mare ca în literatură. Actul oficial de naștere a primei avangarde autohtone se înregistrează abia în 1924, la 15 ani după explozia futurismului italian, la opt ani după Dada și la șase ani de la debutul constructivismului german, olandez și rus, odată cu „Manifestul activist către tinerime“ al revistei Contimporanul (dublat de efortul revistei-satelit Punct), în momentul în care, la Paris, André Breton și comilitonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mișcării, conținînd interviuri realizate de Marcel Iancu, în Franța, cu vechii săi prieteni, dar adeziunea e mai mult principială, pe linia deschiderii revistei față de toate „curentele noi”. Preocupată de a integra manifestările spiritului avangardist, Integral va prefera dinamismul „viril” al futurismului spiritului „romantic-feminin” al suprarealismului, considerat... vetust; dat afară pe ușă, acesta intră însă pe fereastră, marinettiștii Mihail Cosma (viitorul Claude Sernet) și Stephan Roll deplasîndu-se, alături de Voronca, spre imagismul suprarealist în momentul în care vor simți nevoia delimitării față de fascismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
modul „pedagogic”, emanciparea unei culturi resimțite drept minoră și provincială. Ecourile dadaisto-futuriste din numărul unic al revistei 75 HP, cu experimentalismul său „pictopoetic” insurgent, au un caracter aprés coup, căci, la acea dată, dadaismul era deja mort și îngropat, iar futurismul se afla (în Italia) în plin proces de oficializare. Abia Integral tinde să realizeze o „integrare” specifică a tendințelor avangardiste deja existente, încercînd să transforme eclectismul în sinteză superioară. „Suprarealismul” revistei unu e, la rîndul său, un imagism ludic, exterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la denominații care trimit la sălbăticia și barbaria regeneratoare (fauvismul, primitivismul). În literatură, akmeismul rus trimite la un „punct de maxim” al spiritului (cf. gr. akme), iar adamismul - la ideea începutului absolut. Denumirile unor curente postsimboliste europene: paroxism, dinamism, expresionism, futurism, înregistrează deja, către 1910, un alt puls al epocii, o extravertire eruptivă. Decadența se considera un „capăt de drum”, un crepuscul estet și pervers, o disoluție rafinată, senzual-morbidă, orgolioasă și sterilă a Europei aristocratice devitalizate, „efeminate”. Angoasa civilizației industriale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
moderni: pe urmele naturaliștilor, vitaliștii antiintelectualiști exaltă esența biologică a naturii umane, eliberarea „plebee” a instinctelor, puritatea impurității; pe linia cultivării unei naturi artistice de-naturate, suficiente sieși, cubiștii și abstracționiștii sînt în schimb seduși de geometria autonomă a formelor pure. Futurismul italian se naște din stilul flamboaiant al lui D’Annunzio, din filozofia lui Nietzsche și Bergson, prin filtrul fauvismului pictural. Din estetism, avangardele preiau și recondiționează cosmopolitismul exotic (radicalizat în formula „artei internaționale”), anarhia spirituală și atitudinea à rebours, cultul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
loc chiar în interiorul „simbolismului”, ca refuz al academizării acestuia prin intermediul lui Ovid Densusianu și al Vieții noi, dar și ca reacție la propaganda poetică naționalistă din perioada celui de-al doilea război balcanic (1912-1913), pe fondul primelor ecouri românești ale futurismului și cubismului. În jurul lui 1910, estetismul decadent se radicalizează și se purifică - separîndu-se și insularizîndu-se polemic. Estetismul academizant al Vieții noi începe să fie concurat de un simbolism al independenților. Epuizarea curentului simbolist, căderea sa în stereotipie și manieră urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tehnicii”. „Retorismul energic, viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse lui Caragiale, este o marcă temperamentală, un indice de mentalitate și o punte de legătură între un anume „muntenism” activ și plebeu (propriu inclusiv lui Arghezi) și fervoarea polemică a futurismului. La fel - teatralitatea cabotină (futuriștii erau mari admiratori ai teatrului de varietăți), aerul de Charlot (figură mitică a primei avangarde istorice), prozaismul căutat, jovialitatea iconoclastă și spiritul „goliardic”, villonesc. Poemele publicate în anii ’20 în Contimporanul lui Vinea („Dragoste falită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de papagal (revistă al cărei format este, el însuși, „avangardist”), chiar dacă Arghezi se va ține la distanță de militantismul dogmatic al radicalilor care îl „curtează”. În aceeași perioadă, Guillaume Apollinaire, „critic de direcție” al noilor orientări plastice franceze (purism, orfism, futurism și, îndeosebi, cubism), pleda, la rîndul său, pentru „critica poeților”: „Critica poeților nu exista pe vremea cînd Gauguin a dus o viață de mizerie în Tahiti și cînd Van Gogh, ignorat, picta pînzele sale înflăcărate. Astăzi, poeții nu i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ridică la rîndul ei spre o credință omenească și universală”), Vinea își exprimă optimismul „viitorist”: „sîntem în preajma unei credințe noi. S-o salutăm”. Probabil singurul articol mai serios de popularizare a modernismului rus în România antebelică este „Literatura rusă. Poeții. Futurism. Acmeism. Adamism. Curente noi“ al aceluiași Vinea (apărut nesemnat în pagina literară a revistei Facla, anul IV, nr. 40, 13 noiembrie 1913). Textul începe cu o profesiune de credință postsimbolistă: deși simbolismul - afirmă autorul - „e o adevărată fază, o etapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
neceară spiritului omenesc, și nu, cum cred unii, o simplă mișcare de tranziție, după ani de luptă, cînd aducea garanții serioase viitorului, tinerimea, sub diverse pretexte, îi întoarce spatele”. Cît despre noul curent viitorist... adolescentul nu face economie de platitudini: „Futurismul corespunde unei epoce interesante a artei moderne”, creditîndu-l cu aceste cuvinte ale lui Goethe: „lăsați mustul să fermenteze, va da vin”. „Exagerările” futurismului rus sînt puse pe seama „imitației” occidentale: „futurismul rus e pornit spre exagerări pentru că încă n-a depășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sub diverse pretexte, îi întoarce spatele”. Cît despre noul curent viitorist... adolescentul nu face economie de platitudini: „Futurismul corespunde unei epoce interesante a artei moderne”, creditîndu-l cu aceste cuvinte ale lui Goethe: „lăsați mustul să fermenteze, va da vin”. „Exagerările” futurismului rus sînt puse pe seama „imitației” occidentale: „futurismul rus e pornit spre exagerări pentru că încă n-a depășit perioada imitațiunilor. E o copie a teoriilor preconizate în Occident. Totuși, el e caracterizat printr-o frapantă lipsă de omogenitate. Nici o teorie n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre noul curent viitorist... adolescentul nu face economie de platitudini: „Futurismul corespunde unei epoce interesante a artei moderne”, creditîndu-l cu aceste cuvinte ale lui Goethe: „lăsați mustul să fermenteze, va da vin”. „Exagerările” futurismului rus sînt puse pe seama „imitației” occidentale: „futurismul rus e pornit spre exagerări pentru că încă n-a depășit perioada imitațiunilor. E o copie a teoriilor preconizate în Occident. Totuși, el e caracterizat printr-o frapantă lipsă de omogenitate. Nici o teorie n-a prevalat împotriva diversității de spirit. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un număr infinit de școli mai mici, de cele mai multe ori ostile unele altora”. După toate probabilitățile, autorul a preluat informațiile la mîna a doua, din presa franceză. Nu întîlnim nici o referință la Maiakovski sau Burliuk, în schimb sînt anexate abuziv futurismului școli poetice simboliste (acmeismul, pus în relație cu „mișcarea franceză numită paroxism”) sau postsimboliste (adamismul, care dezvoltă „o concepție anarhică a poeziei”): „Pe cîtă vreme acmeismul caută să-și realizeze idealul, asumîndu-și pe cît se poate mai multă cultură, adamismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adamismul o îndepărtează în folosul nudității de suflet și exprimare. Afară de aceste divergențe, acmeismul și adamismul se înțeleg pentru a renega de comun acord estetismul lui Valeri Briusov și misticismul d-lui Ivanov (...) poeți în fond fideli tradițiunei”. Spre deosebire de acestea, „futurismul propriu-zis” și-ar fi găsit interpretul în Igor Severianin, al cărui volum Cupa efervescentă dezvăluie însă - surpriză - un... „suflet profund rusesc”, prin „farmecul și intimitatea unor peisaje”. Preferințele lui Vinea merg către „doi poeți cu totul inclasabili”: Anna Ahmatova și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Caragiale sau a poeziei lui Ion Barbu și a discipolilor săi de Vinea, dar și de Tzara sau de suprarealiști, apare astfel mai puțin contrariantă: în fond, cu toții pot fi plasați sub semnul manierismului fantast. Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea futurismului italian în România antebelică Pînă în 1916, avangardele artistice europene își fac simțite ecourile în mediile literare românești mai ales prin intermediul futurismului italian și prin filtrul presei franceze. Ecourile - numeroase - rămîn însă cu precădere informale, neputîndu-se vorbi deocamdată despre experimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai puțin contrariantă: în fond, cu toții pot fi plasați sub semnul manierismului fantast. Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea futurismului italian în România antebelică Pînă în 1916, avangardele artistice europene își fac simțite ecourile în mediile literare românești mai ales prin intermediul futurismului italian și prin filtrul presei franceze. Ecourile - numeroase - rămîn însă cu precădere informale, neputîndu-se vorbi deocamdată despre experimente artistice autentic futuriste în literatura română. Ele își vor face simțită prezența abia în 1924, după 15 ani de la explozia curentului în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ed. Meridiane, 1968, p. 221), care citează o afirmație din 1923 a lui Maiakovski, relevantă în ceea ce privește poziția de stînga, „revoluționară, antimilitaristă, antiimperialistă”, a grupului rus, opusă ideologic celei a lui Marinetti & Co: „În ce privește ideile, nu avem nimic de împărțit cu futurismul italian”. Afinitățile rămîn strict formale: „Comun este modul de elaborare al materiei prime”, fapt valabil atît în ceea ce privește artiști precum Fernand Leger sau Ezra Pound (cu al său „Manifest al vorticismului“), cît și în cazul emulilor români din anii ’20. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Leger sau Ezra Pound (cu al său „Manifest al vorticismului“), cît și în cazul emulilor români din anii ’20. O evaluare comparativă a influențelor futuriste în Europa centrală și de sud-est scoate la iveală similitudini și diferențe sugestive. De pildă, futurismul va avea audiență intelectuală mai ales în state naționale tinere, intrate relativ tîrziu pe orbita industrializării, marcate de frustrări identitare și de voința deprovincializării, Anglia, Franța, Germania și țările nordice fiind aproape imune. Complexul periferiei, un anume bovarism al modernizării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Germania și țările nordice fiind aproape imune. Complexul periferiei, un anume bovarism al modernizării și al tehnicii privite ca vehicul de emancipare socială intră, de asemenea, în această ecuație. În unele țări (Polonia, Cehia, Serbia) se manifestă cu precădere influența futurismului rus, în detrimentul celui italian; în altele (Ungaria, Croația, Slovenia) - cea a activismului expresionist german; importanța sferelor culturale de influență continentală rămîne, în această privință, determinantă. În România, țară latină în care impactul culturii italiene se situează - pînă după al Doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]