139 matches
-
culturi naționale în spirit gândirist pornea de la premisele formulate de M. Kogălniceanu, fundamentate de junimiști și reluate apoi de Iorga, dar se detașa de acestea prin așezarea ortodoxiei la intersecția dintre prezent și trecut 18. Literatura sămănătoristă era valorizată de gândiriști, dar, în opinia lor, accentul trebuia deplasat de la descrierile de cadru românesc la impunerea omului cu profundă conștiință religioasă. Gândirismul tradiționalist a virat la finalul anilor '30 spre extremismul de dreapta, chiar dacă apropierea de fascism anula misiunea înscrierii în universalitate
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
au ei, cei recenzați, și scăderile lor, dar acelea sunt scăderi ale propriei autonomii, ale perfectei lor originalitățiă (Ă). Critica să arate poeților că nu se poate scrie despre planificare Într-o formă cu certe rădăcini - triste rădăcini - În lirica «gândiristă». Noile realități trebuiesc cântate cu instrumente noi. Pentru aceasta, Însă, trebuie ca În primul rând, criticii să aibă o privire și o cultură foarte cuprinzătoare (există și asemenea critici, Însă - repetăm - prea puțini), datorită căreia reziduurile nedorite să poată fi
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
tristețea materiei” a lui Tudor Arghezi („fără mesagiu, respins de idee”), sincronismul lovinescian „ca o verzuie pastă”, cu a sa „durată curentă” ce se cere concurată printr-o poezie ridicată la totala depersonalizare, poemele în stil „pastiș sau pestriț” ale gândiriștilor, de la care B. se întoarce „cu un dezgust ilimitat”, noile curente poetice, avangardiste, în care, sub o „obraznică insurecție”, se ascund de fapt procedee zoliste, și deci o „iremediabilă ratare”; în fine, ca o apoteoză (sau, poate, ca o apocalipsă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
pe marginea actualității culturale, dar și nuvele (una sub numele Adina Stolnicu), fragmente din romanul Oameni la pândă și dintr-o piesă de teatru. Mai relevantă pentru deschiderea manifestată de U.l. este contribuția colaboratorilor. Între aceștia primul loc revine „gândiriștilor” Nichifor Crainic (care publică, până în 1939, eseurile Închinare lui Eminescu, Grigorescu, interpret ideal al frumosului românesc, Fr. Jammes și poezia catolică, Genialitate și sfințenie, Arta în artist), Ovidiu Papadima (Poezia sentimentelor mari, Folclor și clasicism, Între povestire și roman, O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
ne rămâne de făcut nouă, cari venim după dânsul, este să repetăm critica lui în cuvinte cât de grele, pentru a fi simțită de toți [...]" (Motru, 1984: 739). Pe de altă parte, ea e revitalizată, dezvoltată și îmbogățită de școala gândiristă, ale cărei baze sunt puse de Crainic, pe o linie teoretică mai apropiată de ceea ce am numit esențialism în capitolul anterior. Practic școala gândiristă încearcă să aducă în lumină caracterul autentic al culturii române, punând în discuție ca elemente centrale
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
toți [...]" (Motru, 1984: 739). Pe de altă parte, ea e revitalizată, dezvoltată și îmbogățită de școala gândiristă, ale cărei baze sunt puse de Crainic, pe o linie teoretică mai apropiată de ceea ce am numit esențialism în capitolul anterior. Practic școala gândiristă încearcă să aducă în lumină caracterul autentic al culturii române, punând în discuție ca elemente centrale tradiționalismul (istoria și folclorul) și ortodoxismul. Această tendință nu s-a regăsit însă doar în interiorul gândirismului; în întreaga periodă de efervescență a preocupărilor pentru
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
poemul, emblematic, Copilașii din cer, este o mare distanță: raiul lui P. nu e decât un loc al plângerii; simbolurile consacrate ale interiorității paradisiace (casa, grădina) devin spații goale, infernale. Dacă tonalitatea, repertoriul tematic și stilistic rămân adesea tributare modelului gândirist, poemele au suficientă forță și autenticitate pentru a sparge acest tipar, izvorând dintr-o emoție modernist-expresionistă. Există și poezii de atmosferă, descriptiv-intimiste, care mizează pe sugestie și care își deconspiră cheia alegorică spre final; nu lipsesc nici ironia, conștiința livrescă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
i s-a publicat în 1943. După război, pentru orientarea sa de dreapta, nu mai poate să apară în presă până în 1956, când revine în „Scrisul bănățean”. Versuri din ultimii ani intră în volumul postum Cântecele mele (1980). Raliat tradiționalismului gândirist, B. a văzut în autohtonism un criteriu al valorii literare, recomandând „evadarea în autohton”, în acele straturi arhaice ce s-au întruchipat și se relevă prin miturile populare. Prizonier al dihotomiilor simpliste, reducea, însă, complexitatea sufletului colectiv la „structura” lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285915_a_287244]
-
și expansioniste. Părăsește în 1942, demonstrativ, asociația Astra, fiindcă în statutele ei se introduseseră discriminări etnice. Pe măsură ce sistemul său filosofic își dezvăluie, mai ales prin cheia lui de boltă, Diferențialele divine (1940), caracterul, relațiile autorului cu Nichifor Crainic și ortodoxismul gândirist intră în criză. Spiritul liber al poetului față de dogmele creștinismului răsăritean îi atrag atacuri violente chiar în revista la întemeierea și afirmarea căreia avusese o contribuție esențială. Comparat cu Iulian Apostatul, e acuzat că „are pe dracu în el” și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
și puțin semnificativă până către sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Volumul de poezii Cântece de rob (1930) ori piesele de teatru Metamorfoze și Anno Domini... (ambele din 1927), Molima (1932) nu impun o voce distinctă, deși maniera tradiționalistă (gândiristă chiar, în poeme) este concurată, în creația dramatică, de o profundă influență strindbergiană și ibseniană sau expresionistă, ce îi dau o notă particulară în epocă. Realizarea majoră a lui S. - la nivelul celor mai bune cărți ale literaturii române - este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
Poezia pentru mine este o stare orfică a vieții și o stare sacerdotală a cuvântului”. O protoistorie fabuloasă, așezată sub semnul unor zeități antice, purtătoare de puritate și de har, îi populează încă de la debut lirica, aflată în prelungirea lirismului gândirist. Ortodoxie păgână e cartea unui poet trecut prin școala lui Blaga, Barbu și Arghezi. Un prim strat al poemelor este furnizat de o arhaitate frapantă, creștină și latină totodată, înveșmântată în armonii clasice, de o seducătoare solemnitate: „Străbunii mei dintâi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
existenței în proximitatea morții, vitalismul orgiastic, refuzul esteticii de pe o poziție etic-creștină, în fine, exercițiul autoflagelator. De aici decurge o bună parte din specificul paginilor lirice și epice ale lui S. Versurile experimentează diferite formule, autorul lor evoluând de la tematica gândiristă către o lirică mistică și de la stihul în mod deliberat neîngrijit, în afara canoanelor, la proza lirică. Reușitele certe, fragmentare, se găsesc, totuși, nu atât în direcția grotescului, a prozaicului, ci a diafanului și inefabilului. Epica, dominantă după 1938 și mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
fiind învățătoare la Ipotești (Suceava) și Cozmin (Cernăuți). Împreună cu Lazăr Munteanu, noul ei soț, și cu alți intelectuali din zonă întemeiază un cenaclu literar, desființat odată cu invazia sovietică. În 1934 editează la Plaiul Cosminului, în colaborare cu Neculai Pavel, revistă gândiristă „Plai”. M. a debutat cu versuri, probabil în 1928, la „Revista tinerimii” (Dorohoi). Va colabora la „Voința școalei”, „Orion”, „Junimea literară”, „Convorbiri literare”, „Însemnări”, „Înnoiri”, „Glasul Bucovinei” ș.a. Versurile, adunate în volumele Învolburări (1933), Luminișuri (1936) și Diamante albe și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288283_a_289612]
-
în 1911. În virtutea relației cu Bogdan-Pitești colaborează la ziarul acestuia, Seara, în 1913-1914, alături de Dimitrie Karnabatt și la Noua revistă română, pentru ca după război, printr-o reconversie radicală, o repliere surprinzătoare, dacă este comparată cu debutul, să treacă în tabăra gândiriștilor, contribuind la apariția revistei Gândirea în 1921. G. Călinescu considera poezia sa "triumful stilisticei și al manierei"540, pornind tocmai de la această vocație abandonată a unei "picturi caligrafice", ilustrată de critic prin mișcarea nouă în pictură cu Iosif Iser, Theodorescu-Sion
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]