2,337 matches
-
poezie ca fiind prin definiție orfică. Poezia este orfică atunci când inițiază, purifică și transfigurează spiritual catharsis. Într-o lume disontologică și disaxiologică, precum cea actuală, binele, adevărul. frumosul trebuie să fie eroice. Acest lucru îl poate realiza numai înalta "poezie gânditoare", cea care "dă în floare pe înălțimile sofiei", cum proclama profetic Pindar și cum recunoaște Martin Heidegger după mai bine de două milenii. Într-un poem recent, Armonia poetică, poetul de înaltă viziune, Leonida Maniu, surprinde în mod măiestrit fenomenologia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de ea." Universul poetului este o pagină albă, fecioară, care "suferă" o săgetare iluminatoare, un dicteu care este totodată revelarea unei armonii (floarea) și a unei arderi spirituale (foc). Vorbind despre fenomenologia inspirației, Nietzsche afirmă în Ecce homo despre poetul gânditor și gânditorul-poet, că aceștia nu sunt altceva decât "încarnarea, portavoce, mediumul unor puteri superioare." Inspirația "este o revelație în sensul că dintr-odată "ceva" ni se relevă cu o precizie indicibilă, o inefabilă delicatețe, "ceva" care ne zguduie, ne bulversează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
naturii, originalitate în a imagina forme inedite de reprezentare estetică a lucrurilor, și activitatea minții în a sui obiectul contemplării la un sens superior. Pentru a produce artă veritabilă, imaginația trebuie să fie filtrată prin intelect, să fie o artă gânditoare. Altfel, scrie Immanuel Kant, zburdălnicia pură a imaginației duce la absurdități. Pentru arta frumoasă s-ar cere deci putere de imaginație, intelect, spirit și gust" (Critica puterii de judecare, trad. Tr. Brăileanu, 1940, p.188-212). La rândul său, Charles Baudelaire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o induce sentimentul inefabilului. Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării aparține intelectului. Certitudinea armoniei îmbinată cu certitudinea eliberării: acesta este motivul pentru care în crearea operei de artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a intelectului. Arta gânditoare este cea care constituie o plimbare filozofică prin semnificațiile existenței. Poetul imaginează și suprapune o altă lume "pe-astă lume de noroi", scrie Eminescu, "Înger palid cu priviri curate, ...Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea." (Epigonii). Geniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cea mai înaltă a conștiinței umane, care constituie un miracol demiurgic: deși omul este un produs al acestei lumi, conștiința omului o judecă axiologic, o găsește minusvalorică și încearcă să o înlocuiască cu alta superioară. Dintru început, a revenit poeziei gânditoare, această demiurgie, în care sensibilitatea și reflecția se îmbină indisolubil, astfel că emoția inimii este totodată și emoție a minții. Mai apoi, din poezia gânditoare arhaică Ghilgameș, RigVeda, Iliada, Miorița avea să se desprindă filozofia ca meditație teoretică, "obiectivă", asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
găsește minusvalorică și încearcă să o înlocuiască cu alta superioară. Dintru început, a revenit poeziei gânditoare, această demiurgie, în care sensibilitatea și reflecția se îmbină indisolubil, astfel că emoția inimii este totodată și emoție a minții. Mai apoi, din poezia gânditoare arhaică Ghilgameș, RigVeda, Iliada, Miorița avea să se desprindă filozofia ca meditație teoretică, "obiectivă", asupra vieții, a omului, a lumii. * Dintre toate disciplinele filozofice, singurele în care omul poate fi în acord cu adevărul, adică poate afirma idei conforme cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
denkender Dichter precum Pindar, Shakespeare, Hölderlin, Eminescu, Tagore și de "gânditorul-poet", dichtender Denker. așa cum au fost presocraticii, Empedocle și Parmenide în primul rând, apoi Platon și Nietzsche, care au vorbit înaripat despre înțelesurile și neînțelesurile vieții umane și universale. Înariparea gânditoare a poemului și înariparea poetică a ideilor fac ca filozofii și poeții amintiți să fie cei mai citiți, cei mai îndrăgiți, tocmai pentru că înariparea poetică spre eliberarea spirituală este cea mai organică aspirație apriorică a spiritului omenesc. Receptarea de excepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
rari, zbor de pasăre măiastră, așa cum are loc în lirica lui Hölderlin sau Eminescu zboruri care efectuează epoche-ul, punerea în paranteză a nesemnificativului, a comunului, a zilnicului. * Gândirea poetică vorbește despre metafizică în vibrații și iradieri cu ajutorul intelectului "eroic". Poezia gânditoare nu vorbește despre metafizică, ea creează spații, universuri metafizice care sunt deschideri totodată sensice și melodice înaripate. Gânditorul rostește Ființa, poetul întemeiază Ființa, așa cum recunoștea Heidegger: "esența poematică a gândirii salvează domnia adevărului Ființei". O scoate din vremuire și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
1978). În viziunea distinsei scriitoare indiene, "Eminescu nu a fost un filozof și a fost mai mult decât poet; el a fost un kavi, (poet înțelept)". Filozofia pură vorbește idee cu idee. Poezia vorbește imagine cu imagine, dar la poetul gânditor imaginile nasc nu numai reprezentări, ci și idei totul "axat pe intuiția spiritualului", cum afirmă Hegel. Filozofia este faptă a rațiunii, poezia este faptă a intuiției metafizice. Ea operează marile deschideri către adevăruri ultime poetice. Este "instinctul metafizic" despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este lumină dintâi, creatoare a unei noi lumi: a încerca să-i privești această lumină de o cu totul altă natură, un foc, fulgerul divin te-ai aneantiza. Filozofia un joc de cuvinte mari; poezia descriptivă o oglindă contemplativă; poezia gânditoare o creatoare de deschideri infinite ale spiritului, ale inimii deschideri active, vibrante, în mers continuu. Poezia reflexivă posedă suflu și suflet. În timp ce filozofia bâjbâie prin ceață adevărul, marea poezie creează un adevăr nou, propriul său adevăr, adevăr al conștiinței transmundane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și mereu reluate în istoria filozofiei, poetul este demiurg el creează adevăruri eterne, care nu au fost niciodată și nu ar fi existat dacă nu era un anumit poet. Filozofia pură, teoretică, este explorare gnoseologică, sau instituie normative practice. Poezia gânditoare este demiurgică: întemeietoare de suflete și de noi lumi pentru cei cu vocația zborului, scrie Eminescu în postuma Aducând cântări mulțime: Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi inimi cu arìpe./ Ah, lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de noi lumi pentru cei cu vocația zborului, scrie Eminescu în postuma Aducând cântări mulțime: Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi inimi cu arìpe./ Ah, lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe. Astfel, poezia gânditoare ne transpune fulgerător într-o lume a celei mai înalte eliberări spirituale. Fenomenologia receptării poeziei Cititorul luminat receptează o poezie cu ajutorul intuiției metafizice prin două apriorisme: un apriorism înnăscut constituit de necesitatea armoniei pentru ființa umană și, aparent paradoxal, năzuința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în aceeași perioadă "Din Dumnezeu iese opera mea". Tâmplarul Zimmer, care, pe malul Neckarului, l-a găzduit, ultimii 37 de ani de viață, părăsit complet de familie și prieteni, afirma: "nu este nebun; știe prea multe". În afară de Sonete, poezie profund gânditoare este teatrul lui Shakespeare. Monologuri precum cel al lui Hamlet ("To be , or not to be, that is the question"...), al lui Macbeth ("Mâine, și-apoi mâine, și iar mâine/ Cu pași înceți se-alungă de la o zi la alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și Blaga, poezia Hölderlin este lipsită de metafore, în schimb, este cea mai pură. La noi, cel care și-a trăit viața la cea mai înaltă tensiune poetică și intuiție ideatică a fost Eminescu. A fost prin excelență Denkender-Dichter, poet gânditor, lirica lui suind supremele trepte ale gândirii. În acest sens, a creat viziuni filozofice noi, de uimitoare altitudine. Cea mai importantă este concepția despre geniu, ca fiind un străin într-o lume străină, o entitate din afara Creației, așa încât, după ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
asemenea despre libertatea metafizică, despre prezentul poetic etern, sau despre frumusețe ca fiind nu o armonie statică, încremenită "secțiunea de aur" a vechilor greci ci o armonie în mișcare, așa cum are loc în dans. Este de la sine înțeles că "poezie gânditoare" nu însemnează filozofare versificată, ci acea poezie iluminată activă care impulsionează inima, sufletul, spiritul la trăirea transfigurată a vieții. Este viața ideală. Cititorul ales, cel cu vocația trăirii poetice, află acest impuls transfigurator la poeți-gânditori și gânditori-poeți precum filozofii presocratici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înțeles trebuie "să dea în floare pe înălțimile înțelepciunii". Și acest extraordinar adevăr ce se impune poetului: "O, de-ar găsi luntrea gândurilor un avânt mai puternic decât harul vorbelor"; deci gândurile trebuie să fie superioare cuvintelor, marea poezie fiind gânditoare, metafizică. Pentru vechii eleni, dat fiind că zeii erau considerați nedrepți, părtinitori, iar moira capricioasă prin artă omul instituie o lume a sa dominată de rațiune și măsură, de "proporțiile divine"; au adoptat o viață gândită și petrecută în înțelepciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mea." În ce privește raportul dintre poezie și filozofie, Dante afirma: "poezia este demnitatea filozofiei". Or acest lucru îl știau și îl efectuaseră de demult presocraticii, în frunte cu Empedocle și Parmenide, culminând apoi la Platon și la moderni, Nietzsche. Iar "poezie gânditoare" în sensul dat de Heidegger, au creat înainte de toate Pindar, Shakespeare, Hölderlin, Eminescu, Tagore. "Intelectul pur nu a produs niciodată ceva inteligent, nici rațiunea ceva rezonabil"; este nevoie de frumsețea spiritului și a inimii de poezie, afirma Hölderlin. Metaforele Lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Un râs admirativ, traducând destul de fidel pe „Aveți perfectă dreptate! Ce bine le potriviți dumneavoastră pe toate!” Mai târziu va mai umbla la expresii, funcție de noua... funcție, mai înaltă, cu alte responsabilități. Așa că va spune subalternilor, privindu-i în ochi gânditor și îngăduitor: „Să știi că și tu ai dreptate...”. Cum s-ar zice, aspectul democratic („toți avem dreptate”, chiar dacă nu toți avem aceleași drepturi...) trebuie păzit cu strășnicie, deși acest și tu pare a spune că mai ales eu am
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
local, Făclia moldavă. Cercetând atent, cu foarfeca în mână (decupează tot ce-l interesează și pune la dosar), îi cade într-o zi sub ochi un titlu scris cu literă mare: OFERTE DE SERVICIU. „Hm! Ar fi o idee...” - mormăi gânditor. Nu mai avea propuneri de reeditare și soția îi făcuse chiar azi o aluzie discretă: venise vremea aprovizionării de toamnă („Nu punem și noi murături?”). Iar el nu mai încasase nimic de la Fondul literar. Și cam de multișor! Luă din
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Domnișoara Pandele, secretara domnului director, îi lipi un plasure pe cot și-l îmbărbătă cât se pricepu. Era însă prea târziu să-i mai poată intra cineva în voie domnului Avram. Stătu în fața mormanelor de hârtii toată ziua și bătu gânditor cu creionul în lemnul biroului până se făcu ora să se întoarcă acasă. Petele, între timp, se înfrățiseră și formau o hartă imensă, de nu se mai știa unde începe și unde se sfârșește. În noaptea ce urmă, nu mai
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
din Primul Război Mondial, de pe Frontul de Vest, fiind artizanul celebrei victorii de la Marna, din 7-9 septembrie 1914, bătălie în care francezii i-au învins pe germani, oprindu-le înaintarea spre Paris. 15 Charles-Louis de Secondat, baron de Montesquieu (1689-1755). Gânditor, filozof politic și scriitor francez al Iluminismului. Autor al romanului epistolar exotic Scrisori persane (1721), dar și al lucrărilor de istorie și filozofie politică Considerații asupra cauzelor măririi și decăderii romanilor (1734) și Despre spiritul legilor (1748). 16 Wilhelm al
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
bun. Filosoful prinde bărbia solemnei sale soții și-i spune: Să vedem, Mira, nu fi rea. Tu ești rău, Fulgencio. Răi suntem noi doi, Mira. Cum vrei, dar eu cred că suntem foarte buni... Din întâmplare ai dreptate, adaugă filosoful gânditor și apoi: Ei drăcie! Dar ce frumuseți îmi rezervi trecând peste ale tale... Șst! șst! Fulgencio, că pereții aud... și văd... * "Cazi, cazi și te vei întoarce să cazi de o sută de ori...", îi spune vocea interioară lui Carrascal
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
îl surprinde cu altul, acesta: Chundala, ce bună ești; chundala, ce rea ești, a mâncat plantă, a băut apă, și pentru asta are burta umflată. Când Carrascal, de tot alarmat, povestește asta lui don Fulgencio, încruntă maestrul fruntea, înclinând capul gânditor, contrariat pentru că Avito, aplecându-se peste masă, îi mișcă lucrurile care îi umplu biroul. Le pune în ordine filosoful, pentru că fiecare obiect, călimara, creioanele, ceasul, chibriturile, tocurile au locul lor și exclamă: Forțe pentru a se ieși din scenariu, pentru
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
papá, Apolodoro. Și Apolodor se retrage pentru a lucra la o povestire lungă sau un mic roman, sentimental și poetic, pe care-l ține-n mâini, pentru că l-a apucat, în ciuda tatălui său, o mare mâncărime să fie literat, nici gânditor, nici filosof, nici sociolog, ci poet, chiar și prozator și povestește neliniștile primei dragoste, dar îi lipsește forma, căci vrea să fie drăgăstoasă și dulce auzului și își dă silința în remarci psihologice, și așa analizează propriile sentimente și ajunge
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Eul universal, poetul într? În lumea superioar? a esen?elor ale c?rei por?i Îi sunt deschise de aceast? contemplă?ie „singura cale pentru a transcende timpul tranzitoriu ?i pentru a se identifică cu Eternul". Luna, ea Ins??i gânditoare că fruntea unui poet („Câte frun?i pline de gânduri, gânditoare le prive?ți!"), devine simbol al aspiră? iei umane c?tre lumea cunoa?terii: „Aceast? Înv???tur? este atat de Înalt? Încât nu ne face s? ne par? r
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]