KorAP: Find »[drukola/base=gârneț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...11 >

268 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293

în jurul tău toate limbile pământului, inclusiv rusă (bad surprise!), mai des decât altele. Metropolă a Uniunii Europene, capitala Belgiei și-a socializat amprenta-i specifică, preschimbând-o, ultrarapid, într-o marfă cu mii de fețe, servită în multiple ambalaje. VASILE GÂRNEȚ: Am fost avertizați, încă de la Lille, că la Bruxelles vor fi mulți hooligans, veniți să susțină echipa Angliei la Euro 2000. Previziunile se confirmă. Centrul orașului este inundat de fanii englezi și scandinavi, masați mai ales la terasele barurilor, unde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
de cetele de suporteri din Grand-Place. Micuțul își face treaba în continuare, imperturbabil, spre deliciul grupurilor de gură-cască. Judeci profilul unei comunități și după fetișurile sale. Manneken-Pis va rămâne obiectul unei adorații constante atât cât va exista specia umană. VASILE GÂRNEȚ: Bruxelles-ul mi se pare foarte murdar. Senzație de slin, de impuritate care se insinuează. Nu știu cât din această impresie se datorează faptului că orașul e invadat de microbiști. Lume tuciurie, mulți arabi. Sunt cartiere întregi locuite de emigranți. Anderlecht, de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
război, tunurile de apă ale forțelor de ordine lovind în plin, polițiști călare, arestări la grămadă și bastoane de cauciuc generos distribuite - o adevărată mană cerească pentru televiziuni. „Capitala Europei” ne-a cam umplut de deziluzii. 18 iunie, duminică VASILE GÂRNEȚ: Micul dejun la restaurantul hotelului nostru, care are un nume frumos - Argus. La bucătărie sunt niște chinezi care încearcă să ne spună în engleză ce au de mâncare, dar pronunția lor ne lasă în ceață. Îi rog să vorbească mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-mi schimb modul în care privesc lucrurile. Să nu mă mai cramponez de efemeride, ci să consider mișcarea drept adevăratul sens al prezenței mele în lume. Și dacă mă gândesc bine, este o certitudine tonifiantă... 18 iunie, duminică Dortmund VASILE GÂRNEȚ: Trenul în care vom călători de acum încolo pe traseul Literatur Express-ului este unul mai vechi, recondiționat, „ca pentru Europa Centrală”, cum glumim între noi cu oarecare tristețe, pentru că înțelegem că nu vom mai avea confortul și viteza TGV

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-ul franțuzesc, lasă de dorit. Seamănă destul de mult cu cele românești. S-ar putea să fie și mai rău, înaintând tot mai mult în inima haosului răsăritean, prinși în această lugubră și în bună parte inconștientă „întoarcere la origini”. VASILE GÂRNEȚ: Mare îmbulzeală în vagonul-restaurant și trebuie să aștepți mai mult timp până îți vine rândul. Cei care au intrat printre primii nu se grăbesc să cedeze locul altora, își savurează cafeaua și țigara în conversații mondene, neglijând privirile flămânde ale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
a Trenului (the attendants - cum li se spune în engleză) -, turcoaica, așadar, mânca, șezând în primul rând de scaune, în fața primarului de Dortmund, care ni se adresa de bun-sosit, și nu se sinchisea nici unul din ei de ce făcea celălalt. VASILE GÂRNEȚ: Nelly Möller, din stafful german, a adunat într-un buchet mare trandafirii galbeni cu care am fost întâmpinați la gară. Discursul primarului Adolfe Micksha e scurt și la obiect. Dortmundul este al șaptelea oraș ca mărime din Germania Federală și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
cârlionțat, cercel în ureche, mișcări abile, siguranță neostentativă. Alură latino. Am văzut, de altfel, mulți nemți intens bronzați, mai ales femei, dezinvolte și deloc urâte, în pofida prejudecății care bântuie pe la noi despre nurii fiicelor lui Siegfried. Luni, 19 iunie VASILE GÂRNEȚ: Mesaje de la Ana Druță, colega noastră de la Contrafort, care ne scrie ce se mai întâmplă la Chișinău. Au fost doar câteva telefoane nesemnificative la redacție, nimic urgent...Căldura mare, se vede, a mai potolit apele și în mediul cultural basarabean

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
femeie musulmană în peisajul unui oraș german. Mi s-a părut, recunosc, o arătare de pe altă planetă, o intrusă în mijlocul Europei creștine, căreia îi aducea, cu siguranță, un mesaj despre viitor. Conținutul acestuia nu e prea greu de ghicit. VASILE GÂRNEȚ: Înspre seară ne trezim la hotel cu un echipaj de poliție. Cuplul spaniol - Alberto Porlan Villaescusa și soția sa, frumoasa și delicata Gloria Mengual, poliglotă, asistentă pentru grupul spaniol și portughez - a fost prădat. Li s-au furat banii - aproape

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
periplul nostru. De acest dezastru nu te poate salva decât jurnalul personal, acest „fir al Ariadnei” pe care tu, cronicarul impenitent, trebuie să-l împletești fără odihnă, ca să nu te servească la masă, pe post de terci, Minotaurul uitării. VASILE GÂRNEȚ: La Hanovra ajungem pe la 16.30. Suntem cazați în hoteluri diferite. Din nou avem noroc (perspicacitatea lui Lascha Bakradse!), nimerim la Kaiserhof, pe Ernst-August-Platz, în centrul orașului. Numele meu este trecut greșit în registre (ce m-ar tachina Andrei Bodiu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
pozez cu Richard Wagner pe fundalul unui afiș cu trenul, însă scenografia ce ne cuprinde e mult mai amplă: o cupolă mare deasupra noastră, scări din marmură albă, încăperi și lustre de toate mărimile, răspândind o lumină egală, liniștitoare. VASILE GÂRNEȚ: Meciul România-Anglia, pe care îl privim, după cină, la hotel, este decisiv pentru calificare și oarecum lămuritor pentru potențialul echipei, cu Hagi suspendat pentru cumul de cartonașe. Un meci de infarct. Conduc ai noștri, apoi sunt ei conduși cu 2

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
echipaje ale poliției. După reacția publicului de la restaurantul pe lângă care curge efervescenta procesiune, constat că nemții nu privesc cu ochi buni aceste manifestații de entuziasm. Probabil, din cauza unui sentiment de inutilitate ce îi învăluie subit. Miercuri, 21 iunie 2000 VASILE GÂRNEȚ: Restaurantul hotelului Kaiserhof este mic. Se gătește în chiar sala unde se servește micul dejun. O bucătăreasă grasă frige șuncă și prăjește ouă. Parcă s-ar găti pe sine însăși... Tot ea mărunțește, cu o îndemânare incredibilă, niște căpșuni mari

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
inversă: o comunitate agrestă, patriarhală, care habar nu are că în preajma ei, la doar câțiva metri sub pământ, călătoresc oamenii viitorului. Dacă, printr-o întâmplare, ar avea această revelație, ar mai putea trăi la fel? Ar suporta șocul cunoașterii?... VASILE GÂRNEȚ: Expo 2000 se întinde pe un teritoriu imens. Am câteva hărți și prospecte și încerc să mă descurc în labirintul de „străzi”, „străduțe”, „cartiere”, „pavilioane”, „piețe”, „sectoare” hașurate în trei culori: zona de vest - roșu; zona centrală - verde; zona de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
piramidal cu patru niveluri. Mi s-a părut un tort alb, presărat pe margini cu zimți de ciocolată. Un tort din care nu și-ar putea tăia o felie decât un vrăjitor din O mie și una de nopți. VASILE GÂRNEȚ: Pavilionul României e situat pe strada 17 Est. Ceea ce văd nu-mi place - o construcție de metal acoperită cu verdeață - și nici interiorul nu mă încântă. Ideea de a construi un ansamblu ecologic e bună, dar realizarea lasă de dorit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
vizitatorilor pliante și CD-uri promoționale. Azi - coincidență! - e ziua Poloniei la Expo 2000, e prezent și președintele Kwaśniewski, un fost comunist care a deprins rapid manierele unui lider occidental: zâmbește în stânga și dreapta, glumește cu turiștii, împarte autografe. VASILE GÂRNEȚ: O secvență confuză, amuzant-reconfortantă până la urmă, în care am fost implicați, fără voie, la pavilionul Spaniei. Nimerim la o recepție. Suntem invitați cu amabilitate sa intrăm, fiind considerați ca făcând parte dintr-o delegație regională spaniolă, care tocmai e sărbătorită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
două capete ale „corsoului“ aerian se formează cozi în continuu. Cum avem bilete tur-retur, urcăm din mers în altă „pastilă” galbenă, de data aceasta, împreună cu un grup de școlărițe exuberante, și traversăm în direcție inversă mirobolanta sinteză a umanității. VASILE GÂRNEȚ: Sincer vorbind, am evitat pavilionul Republicii Moldova, pentru a nu mă indispune de ceea ce puteam să văd/să trăiesc acolo. Mă mulțumesc cu comentariile lui Andrei Bodiu și ale lui Richard Wagner, care au vizitat oferta „republicii”. Lor le-a plăcut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
imaginez sentimentele simple ale acestui om: era el prin ceva mai remarcabil decât oricare dintre noi, trăitorii de azi, sau nu e decât aura pe care i-au atribuit-o urmașii, scoțându-l din rândul muritorilor banali și inexpresivi? VASILE GÂRNEȚ: Abia la hotel am simțit cât de mult m-au stors peregrinările prin labirintul de la Expo și plimbarea prin Hanovra. Orașul este mai spațios decât Dortmundul, iar rețeaua de magazine - impresionantă. După-amiază sunt programate câteva întâlniri în oraș, lecturi ale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
singuri bagajele: începe aventura Estului care implică și controalele la frontieră, cu tot deranjul imaginabil. Trebuie să cunoști libertatea circulației din Occident ca să realizezi cât de stupidă și inutilă poate fi tevatura traversării hotarelor în țările fostului lagăr comunist. VASILE GÂRNEȚ: Oprim la Berlin, într-o stație, cinci minute, pentru ajustări tehnice, așa că nu putem coborî pe peron. Apoi, trenul se pune în mișcare și contemplăm de la fereastra vagonului zona centrală a orașului, pe care o traversăm. Am stat o lună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
de pe ambele părți ale drumului. Apoi, o schimbare bruscă de peisaj, lumea s-a schimonosit, ca într-o oglindă convexă: câmp deschis, halte de cărămidă în delăsare, linii de cale ferată crescute cu buruieni... 22 iunie, sâmbătă, Malbork, Polonia VASILE GÂRNEȚ: În drum spre Malbork, stau într-un compartiment de tren cu Annie Saumont și Jacques Jouet, doi dintre cei trei scriitori francezi prezenți în Trenul Literaturii, și cu prozatorul albanez Fatos Kongoli, editat cu regularitate în Franța. Fatos își afișează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
etanșă, bine izolată, având datele sale proprii, cu vremea, însorită sau ploioasă, cu gesturile, vorbele, întâlnirile conservate miraculos, așa cum ți s-au imprimat pe retina creierului-șapirograf. Și de fiecare dată, retrăirea acelei secvențe se dovedește la fel de intensă și autentică.) VASILE GÂRNEȚ: Intrăm în Gara Malbork (Marienburg, cum îi spun nostalgic germanii) pe la orele 22.30. Primii localnici cu care dăm ochii sunt niște soldați, ne ajută să cărăm bagajele. Soldații vorbesc engleza („țară intrată în NATO, ce vrei!”, remarcă cu ironie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
curat estivale, însă atât de fertile și benefice pentru întregirea atmosferei noastre din tren. Pentru că la Malbork vom vizita un castel medieval - o excursie pe care o aștept cu nerăbdare, ca să-mi astâmpăr patima pentru gotic. 23 iunie, vineri VASILE GÂRNEȚ: Ne trezim la 9 dimineața. Micul dejun la restaurantul hotelului - foarte gustos. Schimbăm bani peste drum (de fapt, e o mică piațetă în reconstrucție), în sediul unei bănci. 1 dolar = 4,32 zloți. Pornim pe jos, sub umbrele, spre castel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
cel mult o aventură de weekend, pastișată după filmele horror, de duzină. Marienburgul de altădată a devenit azi un simplu orășel turistic, iar urmașii cruciaților s-au topit în mulțimea de puhoaie umane pe care le-a vânturat istoria. VASILE GÂRNEȚ: Luăm prânzul sub o gheretă acoperită, inundată de muzică disco, pe malul Nogatului. Mâncare consistentă, ca pentru niște turiști care nu se grăbesc: friptură, cartofi, legume în porții mari. Vodca poloneză nu e grozavă, dar ne încălzește pe ploaia aceasta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
de culturi de la Malbork: polonezi, ruteni, evrei. De nemți „uită” să-și amintească. E „politic corect”. Prudența sa îmi pare exagerată. Mie însă îmi este ușor să vorbesc. El, ca organizator, nu-și permite nici o clipă de relaxare ideologică. VASILE GÂRNEȚ: Chermeză oferită de primăria orașului, într-un loc sub umbrar (deși ploaia a încetat), cu mese lungi, spre care ajungem mergând de-a lungul zidurilor castelului. Mâncarea e cam frustă, țărănească: salam, carne prăjită, varză murată pe post de garnitură

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
drum, pe lângă zidul roșiatic al castelului, ne trec pe alături, venind din oraș, cete de tineri polonezi setoși de distracție. La spartul târgului, în plin reflux vesperal, li se permite și lor să ciugulească firimiturile unei chermeze „cu străini”. VASILE GÂRNEȚ: Dimineața, la micul dejun, constat că prețurile la bufetul hotelului au mai crescut comparativ cu ziua de ieri, dar nu mai zic nimic. Mă gândesc că e o bună tactică: nu ceri bacșiș, ci mărești prețurile de la o zi la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
faptul că am intrat într-o zonă geografică pe care o văd semănând mult cu ceea ce am lăsat acasă. (Nu bănuiam atunci, stând în acel compartiment de tren, că la Kaliningrad e mult, mult mai rău decât la Chișinău.) VASILE GÂRNEȚ: Predăm bagajele studenților și le vom recupera - în baza unor tichete - tocmai la hotelul Baltika, situat în afara orașului, unde vom fi cazați toți scriitorii. „Ne cazează la un singur hotel, pentru a ne supraveghea mai ușor”, spune cu o ironie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
nici o biserică în stare funcțională. Îl întreb și pe Adrian Popescu, mult mai versat și mai sensibil decât mine în chestiuni de credință, și îmi întărește impresia. Atmosferă cazonă, înecată în praf și ateism vlăguit. Un Tiraspol mai mare. VASILE GÂRNEȚ: Organizatorii ruși ne oferă trei mese gratis pe zi. Nu plec în oraș, la un concert de bun-sosit care se va desfășura într-o catedrală în reconstrucție, unde se află și mormântul lui Kant. Rămân la hotel să mă uit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]