268 matches
-
etanșă, bine izolată, având datele sale proprii, cu vremea, însorită sau ploioasă, cu gesturile, vorbele, întâlnirile conservate miraculos, așa cum ți s-au imprimat pe retina creierului-șapirograf. Și de fiecare dată, retrăirea acelei secvențe se dovedește la fel de intensă și autentică.) VASILE GÂRNEȚ: Intrăm în Gara Malbork (Marienburg, cum îi spun nostalgic germanii) pe la orele 22.30. Primii localnici cu care dăm ochii sunt niște soldați, ne ajută să cărăm bagajele. Soldații vorbesc engleza („țară intrată în NATO, ce vrei!”, remarcă cu ironie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
curat estivale, însă atât de fertile și benefice pentru întregirea atmosferei noastre din tren. Pentru că la Malbork vom vizita un castel medieval - o excursie pe care o aștept cu nerăbdare, ca să-mi astâmpăr patima pentru gotic. 23 iunie, vineri VASILE GÂRNEȚ: Ne trezim la 9 dimineața. Micul dejun la restaurantul hotelului - foarte gustos. Schimbăm bani peste drum (de fapt, e o mică piațetă în reconstrucție), în sediul unei bănci. 1 dolar = 4,32 zloți. Pornim pe jos, sub umbrele, spre castel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cel mult o aventură de weekend, pastișată după filmele horror, de duzină. Marienburgul de altădată a devenit azi un simplu orășel turistic, iar urmașii cruciaților s-au topit în mulțimea de puhoaie umane pe care le-a vânturat istoria. VASILE GÂRNEȚ: Luăm prânzul sub o gheretă acoperită, inundată de muzică disco, pe malul Nogatului. Mâncare consistentă, ca pentru niște turiști care nu se grăbesc: friptură, cartofi, legume în porții mari. Vodca poloneză nu e grozavă, dar ne încălzește pe ploaia aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de culturi de la Malbork: polonezi, ruteni, evrei. De nemți „uită” să-și amintească. E „politic corect”. Prudența sa îmi pare exagerată. Mie însă îmi este ușor să vorbesc. El, ca organizator, nu-și permite nici o clipă de relaxare ideologică. VASILE GÂRNEȚ: Chermeză oferită de primăria orașului, într-un loc sub umbrar (deși ploaia a încetat), cu mese lungi, spre care ajungem mergând de-a lungul zidurilor castelului. Mâncarea e cam frustă, țărănească: salam, carne prăjită, varză murată pe post de garnitură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
drum, pe lângă zidul roșiatic al castelului, ne trec pe alături, venind din oraș, cete de tineri polonezi setoși de distracție. La spartul târgului, în plin reflux vesperal, li se permite și lor să ciugulească firimiturile unei chermeze „cu străini”. VASILE GÂRNEȚ: Dimineața, la micul dejun, constat că prețurile la bufetul hotelului au mai crescut comparativ cu ziua de ieri, dar nu mai zic nimic. Mă gândesc că e o bună tactică: nu ceri bacșiș, ci mărești prețurile de la o zi la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
faptul că am intrat într-o zonă geografică pe care o văd semănând mult cu ceea ce am lăsat acasă. (Nu bănuiam atunci, stând în acel compartiment de tren, că la Kaliningrad e mult, mult mai rău decât la Chișinău.) VASILE GÂRNEȚ: Predăm bagajele studenților și le vom recupera - în baza unor tichete - tocmai la hotelul Baltika, situat în afara orașului, unde vom fi cazați toți scriitorii. „Ne cazează la un singur hotel, pentru a ne supraveghea mai ușor”, spune cu o ironie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nici o biserică în stare funcțională. Îl întreb și pe Adrian Popescu, mult mai versat și mai sensibil decât mine în chestiuni de credință, și îmi întărește impresia. Atmosferă cazonă, înecată în praf și ateism vlăguit. Un Tiraspol mai mare. VASILE GÂRNEȚ: Organizatorii ruși ne oferă trei mese gratis pe zi. Nu plec în oraș, la un concert de bun-sosit care se va desfășura într-o catedrală în reconstrucție, unde se află și mormântul lui Kant. Rămân la hotel să mă uit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fragmente din înfățișarea originară. După dispariția Uniunii Sovietice și a mitului cu invincibilitatea paradisului comunist, locuitorii din regiune încep să regrete obscur vidul pe care nu l-au putut umple plantând mesteceni aduși din inima Rusiei. 25 iunie, duminică VASILE GÂRNEȚ: Mai multă lume e amărâtă, întristată de ceea ce vede la Kaliningrad. Richard Wagner nu-și poate reveni după șocul pe care l-a trăit în ajun, la „concertul” festiv de la catedrala în reparație, acolo unde se află și mormântul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Îi mulțumesc. „Ar fi bine să ținem legătura”. „Da, da, firește”, încuviințez eu, din politețe, sperând totuși să-și mai tempereze efuziunea. Bine că am întors „foaia” vremurilor în Moldova. De ce să-l descurajez?... Dar am întors-o, oare? VASILE GÂRNEȚ: Am program liber. Pot să mă plimb prin oraș, unde nu prea am ce să văd, sau să mă întorc la hotel și să citesc. La ora trei, vom pleca la Svetlogorsk cu trenul, unde se desfășoară un festival folcloric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Sankt-Petersburg”, iar Valentina Soloviova - doamna exaltată, pe care concetățenii săi din Kaliningrad au întâmpinat-o cu entuziasm la sosirea trenului - publică o povestire pentru copii, Varejki („Mănușile”). Ce șansă, să-ți cunoști mai bine colegii, acum și din scris! VASILE GÂRNEȚ: În trenul de clasa a treia, cu banchete din lemn, care ne duce spre Svetlogorsk, mergem cu mai multe colective de artiști, care cântă ceastușki și dansează. Nae Prelipceanu îmi spune că nu mai poate suporta vocile acestea sparte, „disperate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
niște țigani, „plantați” într-un decor adecvat -corturi, căruță, muzică, foc aprins. Păhăruțele de țuică fiartă, cu care-și îmbie mușteriii, au pictate pe ele aceeași figură a președintelui rus, semănând cu un iepure blond, insuflând voie bună supușilor. VASILE GÂRNEȚ: La 21.00 ne regăsim, toți scriitorii din tren, la întâlnirea cu guvernatorul regiunii, care ține un discurs dezlânat, face glume, gafează și lasă impresia că e destul de turmentat de băutură. Bosul regiunii e un fost director al portului din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cu fericirea la Kaliningrad, nu și-a putut stăpâni replica: „Poate că e așa cum spuneți, dar vă lipsește ceva esențial: libertatea”. „Libertatea?... Care libertate?”, s-a mirat cucoana, înfruntând privirea consternată a colegului nostru. „Ce să facem cu ea?” VASILE GÂRNEȚ: Plecăm cu un sentiment de ușurare din Kaliningrad. Chiar și acei care se arătau cumva excedați de „ospitalitatea” rușilor - tarafuri, vodcă, matrioște etc. - conchid acum că a fost ca o „escală în timp”. Studenții ne ajută la bagaje, peronul gării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe necarosabil” o grămadă de expresii până mai ieri uzuale. Epoca postmodernă produce o „metaforizare” accelerată a limbajului, transformând termeni și locuțiuni consacrate în bibelouri cu valoare muzeistică: „la celălalt capăt al firului”... Ce „fir”, domnule, la telefoanele mobile?!) VASILE GÂRNEȚ: Prima stație pe teritoriul Lituaniei se cheamă Kybartay (am o obsesie: să rețin numele primei halte de pe teritoriul țării în care intrăm, ca pe un fel de jalon pe care îl ornez, ulterior, cu tot felul de „corali” simbolici. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai multe, nu-și pierdu totuși aplombul (funcția o obligă!) și îi explică, pe un ton prefăcut-indiferent (așa am intuit), că avem o „viză colectivă” și, deci, să nu-și mai bată capul cu amănunte, să nu caute complicații. VASILE GÂRNEȚ: În gara din Vilnius, ni se propune spre audiție și vizionare un Jazz performance: Sonatină pentru Patru poeți, Oboi, Contrabas și Percuție. Cei patru poeți sunt: Sigitas Geda - lituanian, Kerry Keys Shawn - american, Yang Lian, chinez, și Timur Kibirov - rus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sentiment îl poți citi pe „chipul orașului”, în înfățișarea cartierului central, unde se află primăria - o clădire albă cu coloane, încununând o alee largă, flancată cu clădiri medievale, pitorești, proaspăt restaurate, ca pentru o nouă epocă din istoria națională. VASILE GÂRNEȚ: Primarul Praksas - un personaj de vreo 40 de ani, subțire, zvelt, fost aviator sportiv, cu multe distincții în campionatele URSS. Foarte sigur în noua postură, dar și ușor emoționat. Thomas Wohlfahrt îi oferă cunoscuta bucată de plastic, inscripționată „Literatur Express
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
preda engleză la primul SRL din Chișinău specializat în „promovarea”, contra plată, a limbilor moderne, deschis la începutul deceniului trecut și botezat Oferta (o denumire ea însăși neobișnuită, un termen „capitalist”, anunțând noile vremuri „desfundate”). Umblam la cursuri împreună cu VASILE GÂRNEȚ și cu Valentina Buzilă, colega noastră de la Editura Hyperion, de unde îmi câștigam pâinea. Noi trei eram singurii români din grupă, restul - evrei ruși din Chișinău. Se pregăteau să emigreze - Gorbaciov tocmai slăbise șuruburile, iar imperiul scârțâia din toate încheieturile precum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dar fără ajutorul magnetofonului și al vocii calme, mereu egală cu sine însăși, a lui Costică Mămăligă... De atunci, întâlnirea mea cu limba engleză poartă efigia de neuitat a acestui personaj insolit, rămas într-un trecut plin de promisiuni... VASILE GÂRNEȚ: Descoperim orașul vechi. (În toate orașele unde am fost până acum există câte un oldtown, locuri unde se grăbesc să ajungă toți turiștii. Doar Chișinăul meu arată ca un oraș fără memorie, pentru că mai toate cartierele și clădirile vechi au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aici e și biblioteca, un adevărat tezaur - peste 5 milioane de volume și câteva sute de mii de manuscrise datând din sec. XIII-XVI, precum și o bogată colecție de tablouri vechi. Țara aceasta chiar are un patrimoniu de oferit Europei... VASILE GÂRNEȚ: Câteva readinguri în oraș ale scriitorilor din Trenul Literaturii. Noi, românii, nu suntem implicați la Vilnius. În clădirea Minorităților Naționale citește și dialoghează cu publicul, în general, angajați ai Ambasadei și Consulatului ucrainean, Yurij Andruchovych, un ucrainean care e mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vechi blazon medieval, cu un călăreț în armură, pe fundal roșu. Spre apusul ocupației sovietice, cavalerul lituanian și-a curățat platoșa, și-a primenit bidiviul și și-a reluat locul în stema din care fusese izgonit acum cinci decenii. VASILE GÂRNEȚ: În căutarea acelorași rădăcini istorice ale națiunii-gazdă, vizităm faimosul Castel medieval Trakai, construit în sec. al XVI-lea, situat la 25 km de Vilnius, într-un peisaj pitoresc, înconjurat de lacuri și păduri. Renovat de curând, foarte stilizat, castelul mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
prin exterior, vrând să-i evaluez dimensiunile. Un loc liniștit, izolat, cel puțin așa pare la acea oră vesperală. Să te izolezi aici ca să scrii un roman... Cu singura condiție: să intre banchetele în carantină. 28 iunie, miercuri Riga VASILE GÂRNEȚ: În trenul spre Riga. Plouă neîntrerupt, o vreme închisă, ce nu dă semne să se limpezească. Acum suntem într-o stație de triaj, așteptând trenul care ne vine în întâmpinare. Pe geam se văd vagoane de marfă. Alături de mine, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
noastre capătă alura unui eveniment de proporții, care captează atenția oficialităților, a presei, a opiniei publice. Prezența unei caravane internaționale de scriitori le dă localnicilor reconfortanta senzație că sunt mai puțin excentrici, mai importanți decât s-au văzut vreodată... VASILE GÂRNEȚ: La hotelul Maritim, proaspăt renovat, găsim condiții excelente. E mult mai bine decât la Vilnius. De la hotel, poți să ajungi în oldtown traversând un pod lung peste râul Daugava. Vreau să merg pe jos, să traversez podul, dar plouă neîntrerupt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
că nu prea avem nevoie de explicațiile ei. Impresiile directe sunt mult mai puternice. Dar nu vrem să o descurajăm și-i adresăm, sporadic, tot felul de întrebări, pentru a-i pune în valoare cunoștințele de istorie și actualitate. VASILE GÂRNEȚ: Primăria Rigăi e situată într-o clădire renovată, foarte frumoasă. Dar prea „nouă”, parcă, și în interior, și în exterior. Ar fi trebuit păstrat mai mult din patina vremii. Cum au făcut nemții, de pildă, cu palatele din Dresda, restaurate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
independenței, ca mulți alții, a intrat în lumea afacerilor. Avea o firmă prosperă la Riga. A murit acum un an, într-un stupid accident de mașină, lăsând în urmă soția și trei copii. Destine de basarabeni... 29 iunie, joi VASILE GÂRNEȚ: Și astăzi plouă - sună aproape ca un refren la Riga. Până la 14.00, când vreau să mă duc la întâlnirea românilor cu publicul la Biblioteca Națională, întâlnire moderată de Leons Briedis, ne plimbăm prin oraș. Trecem pe lângă sediul televiziunii asaltate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
când îmi transcriu însemnările de la bibliotecă). Demnitatea rentează într-o măsură incomparabil mai mare decât renunțarea la propria identitate, umană și națională, decât promiscuitatea adaptării, a supraviețuirii cu orice preț - o conduită, din nefericire, larg răspândită în țara mea. VASILE GÂRNEȚ: Priviți de la o parte, ai noștri fac o figură onorabilă. Leons Briedis, care îi prezintă pe rând, la un moment dat renunță să ne mai traducă ceea ce spune, nu înțelegem nimic, dar, după entuziasmul și pofta sa de vorbă, bănuim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ieri niște articole, pare să confirme aceste realități: publică anunțuri pentru „ne-cetățeni”, care adună semnături în favoarea nu știu căror drepturi lezate. În Moldova așa ceva este de neimaginat. La noi, discriminată este majoritatea autohtonă, dar ea nu adună semnături. VASILE GÂRNEȚ: Călătoria cu Liepaja, un vapor foarte cochet, se înscrie într-un program multidisciplinar al gazdelor, intitulat Post-scriptum. Muzică, dans, bere. Discuții cu Leons și Maria Briedis, cu Gheorghe Tofan, președintele Asociației moldo-letone din Riga. Sesizez o concurență între Maria Briedis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]