780 matches
-
băutură că, imediat ce beai din laptele ei, te lua cu amețeală. Nu mă refer la mine, firește. De regulă, eu eram eșuat undeva pe lîngă vreun perete, blestemîndu-mi zilele, În timp ce restul fraților mei sorbeau și-și plimbau cu nesaț prin gîtlej chestia aia cu gust minunat pe care ea o adusese acasă, chestie care ar fi luat foc la cea mai mică scînteie. Și totuși, băutura avea același efect asupra fraților și surorilor mele ca și asupra mamei, și aceștia ațipeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cînd le-am răspuns că Îmi place să fiu singur uneori! Faptul avea pentru ei o semnificație, era un indicativ că doream să rămîn singur toată viața. MÎinile Începură să-i tremure din nou. Domnul Rennit tuși - i se uscase gîtlejul. — PÎnă și faptul că nevastă-mea ținea cîțiva papagali... — Ești Însurat? — Pe soția mea am omorît-o... Lui Rowe Îi venea greu să reconstituie evenimentele În succesiunea lor reală. Ce rost aveau Întrebările astea inutile. De altfel, nu voia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și agăță receptorul. Încă trei numere! În ciuda evidenței, era convins că unul dintre ele... Fața Îi era leoarcă de nădușeală; și-o șterse, dar broboanele de sudoare apărură din nou. Rowe se simț, brusc, copleșit de o neliniște ciudată: uscăciunea gîtlejului și bătăile repezi ale inimii Îl avertizau că o dată cu glasul pe care-l va auzi ar putea afla un adevăr Îngrozitor. PÎnă acum fuseseră cinci morți... Răsuflă ușurat cînd auzi: — Aici Societatea de Gaz și Electricitate. Mai putea Încă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se lipesc cu ventuze de obrajii mei, se desprind cu tot cu piele, mă arde, urlu, mă zbat, pe urmă presară cineva piper pe răni... - Din sarmale-ai venit, în sarmale te-ntorci, fie numele sarmalei lăudat! Îmi înfig o pâlnie în gâtlej și încep să mă îndoape ca pe gâște, scutur din cap, dar frunzele mă țin strâns, să înghit tot. Nu mai am scăpare, prin vene îmi curge deja borș și tocătură, mă tot afund în asfaltul de orez, nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
care duhnea a sulf și amoniac, făcînd aerul, care acolo era de obicei limpede și transparent, de nerespirat. O oră mai tîrziu Începură să cadă din cer păsări care nici măcar nu strigau, ca și cum liniștea din jur le-ar fi strîns gîtlejul În clește, iar puii aflați pe pămînt Își deschideau neîncetat ciocurile ca să caute aer, cu ochii dilatați de spaimă, spre a-și Întoarce curînd gîturile și a rămîne țepeni, cu capul dat pe spate, Într-o grimasă tragică. Focile răsuflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
la caraghiosul de Bîlbîie. A luat cana pe jumătate plină și cu o mînă l-a prins de falcă, cu cealaltă i-a vîrît printre dinți marginea îndoită a cănii turnîndu-i cu o mișcare scurtă vinul de-a dreptul în gîtlej. Lui Bîlbîie i-au dat lacrimile, ochii i s-au înroșit, nu mai putea spune nimic, poate se înecase și nici de tușit nu putea, palma grea, degetele noduroase ale adjutantului îl țineau bine. A înghițit tot și după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
numai în Vladia, dar cum nu mai fusese de mulți ani acolo putea spune "cum nu i se mai întîmplase de multă vreme", și un fel de căldură în piept, o căldură care urca încet și îl ținea strîns de gîtlej. Ca și cum i-ar fi tăiat respirația. Și cum să nu i se taie respirația cînd invitația la Cantacuzino, loc în care nu fusese niciodată, prinții știau să se deteste cordial, invitația era prilejuită de recepția dată în onoarea unuia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lui! Aproape că s-a înecat. În colțul buzelor i-a rămas un firișor de aluat care atîrna caraghios, fluturînd o dată cu respirația greoaie a lui Bîlbîie. S-a ridicat cu un gest stîngaci, gata să răstoarne masa, a mugit din gîtlej un "mmm" și l-a prins de umeri pe Popianu. "Bătrîne, bătrîne, ce naiba faci aici, cum ai dat de mine?!" Adjutantul s-a lăsat pupat, Bîlbîie mirosea bine, a lavandă ori a altă chestie pe care ți-o risipesc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se agite, să-și descarce mușchii, nimic altceva. Ăștia au mușchi și pe creier, prințe!" Și rîse de unul singur, hîrîit, un rîs care te poate speria dacă nu te-ai afla în fața lui, văzînd așa cum se chinuie, simțindu-și gîtlejul prins într-o gheară din ce în ce mai strînsă, mai țeapănă. Pangratty a continuat ca și cum ar fi fost doar o întrerupere pentru recăpătarea ritmului respirației. "Erau îndeajuns de multe motive ca să accepte, așa încît încă în acea seară am participat împreună cu Bîlbîie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îndărăt și s-a prăbușit moale pe lada pe care stătea. Mort. Mort cum sînt toți morții. Locotenentul Georgescu mi-a smuls revolverul și cred că l-am auzit înjurînd, dar cine ar putea înțelege ceva din scîrțîitul sinistru al gîtlejului său și Radul Popianu a îndrăznit să-l atingă pe Leonard Bîlbîie. Nu mai era nimic de făcut, avea obrazul înțepenit, ochii sticloși, i-a tras pleoapele și n-a mai zis decît "s-a dus". Asta a fost, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
parte se adună pe jos într-o băltuță. Fata asta, acum o franțuzoaică. O fată care s-a înecat. O victimă a ei înseși. Stau toți acolo, respirând în dosul mâinii sau batistei. Clipesc și le dau lacrimile de la miros. Gâtlejurile le alunecă în jos și le saltă înapoi în timp ce înghit și înghit, încercând să forțeze papara și șunca și cafeaua și terciul de cereale cu lapte și iaurtul de piersici și brioșele englezești și brânza dulce să le rămână în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Iartă-mă. Iartă-mă. Iartă-mă... Îi spune: O să fie bine. Și vâră o lamă adânc în vaginul moale de silicon. În gaura făcută de bărbat cu cuțitul. Dându-i capul pe spate, Cora introduce o altă lamă adânc în gâtlejul de silicon. A treia lamă sfârșește înăuntrul anusului zdrențuit, destupat, al fetei. Când sosește și băiețelul, când îl găsește aruncat cu fața în jos pe brațul scaunului ei, Cora îl duce la baie, împreună cu ultimele două lame. Plătește cu aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
după multă vreme încălțase pantofi cu toc. Dar nu putea sta locului o clipă, mergea prin apartament, căuta din ochi ceva și nu știa ce. Intră în baie, se privi în oglindă, lăsă capul pe spate și urlă prelung, din gâtlej. Observă că pe tavan înflorea o pată negricioasă de igrasie. Vecinii de sus aveau instalația sanitară defectă, mereu le spunea, dar ei nu luau nici o măsură. Aveau dese inundații era imposibil ca umezeala să nu pătrundă în zidărie cu timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că va pierde examenul dacă nu intră într-un program de lucru mult mai sever. În scurt timp grija lui deveni sâcâitoare, între ei nu mai existau conversații, ci un șir de reproșuri în lanț, rostite sacadat, cu scrijelări ale gâtlejului, cu ochii tulburi, cu tentă vineție în obraji. Carmina îi asculta tirada cu pumnii strânși, cu ochii pierduți printre faldurile perdelei. Bine, bine, hai, lasă-mă, răspundea ea în silă. Nu faci decât să-mi distragi atenția. După plecarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să mă manipuleze după voința lui, gândi Carmina, și, culmea are dreptul s-o facă. N-o să rămână nimic frumos pentru mine decât ficțiunea. Se întâlneau acum în bucătărie și dimineața. Nu-și vorbeau, mama ofta, tatăl scotea zgomote din gâtlej, încerca să-și degajeze faringele de flora depusă peste noapte. Carmina pleca prima cu pachețelul în plasă. Avea mult de mers. După ce ieșea din oraș intra în lanul de porumb, nemișcat din care, ici-acolo se înălța fum negricios ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și el din suflet acest lucru. Imaginea femeii plângând de necaz lângă cort i se părea insuportabilă. După ceasul deșteptător Slava care ticăia pe masă, se apropia de cinci. Din stomac sau de undeva din preajmă, greața urcase acum În gâtlej. Nu mai avea de ales. Se ridică și se Îndreptă spre baie. O soluție simplă, dar de o eficacitate nedezmințită Încă. Își clăti apoi Îndelung gura cu Dextril, se spălă bine pe față, deschise larg fereastra de aerisire și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că pierd legătura! Lasă că Îți faci tu alta, Îl liniști pe omul grăbit careva din cei ce presau pereții de o neobișnuită elasticitate ai vagonului, perfect mulați pe trupurile lor nădușite de transpirație. Din pricina Înghesuielii, râsul le rămase În gâtlej, de acolo căzu În coșul pieptului și de acolo Înapoi În stomac. Unora le ținea chiar de foame. De ce n-ai plecat de ieri? Cum, guriță, de ieri? Ca să fac câțiva kilometri acolo? Când ai de trecut și niște munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ani În șir drept tandrețe, În timp ce ea nu era decât resemnare. În imobilitatea sa concentrată, Coriolan părea conectat la o sursă necunoscută de energie cu care i se Încărcau ochii stăpâniți de o spaimă difuză. Își simțea palmele umede și gâtlejul uscat. Era ca un copac noduros cu crengile tăiate pe o alee cu tei Înfloriți. Înțelegea că ceea ce vedea era chiar golul. Un gol pe care o mână nevăzută Îl colora după plac. Forma astfel obținută se chema destin. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mi s-au arcuit în spate într-o amplă mișcare smucită, o singură gură de aer umplându-mi plămânii până la refuz. Litri întregi de oxigen uscat și praf de pe podea mi-au pătruns în piept, șuierător, și mi-au scuturat gâtlejul într-un acces violent de tuse. M-am sufocat și am scuipat printre gâfîieli, icnete și horcăieli de tuse tuse tuse. Din nas mi s-au desprins fuioare de mucilagii. Vederea mi s-a topit prelingându-mi-se într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
e cuprinsă de dorul-dor. Știe că i s-a hotărît jertfa, dar nu dă înapoi. Lui Dumnezeu i se face milă de viețuca ei și-i trimite, din sihle întunecate, un lup, s-o întoarcă din cale. Ca lup? Numai gîtlej și colți. "Nu, Mărie. Nu te teme, se aude vocea zugravului, lupul e sfios ca un miel". Dumnezeu mai face o încercare, s-o ocrotească: dezlănțuie din sita de sus o ploaie grozavă. Umflă apele, le revarsă din matcă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Mai ales cînd trageșitrage din ghemul vorbelor. Cînd încearcă să le dezlege și firele se încîlcesc și mai rău. Lasă pictura să-ți exprime sentimentele, Russ. O face mai bine decît cuvintele. Hai să tăcem. Cum să tac? Am în gîtlej sute de cuvinte care mă sufocă și tu vrei să tac? Am adormit greu în patul străin, tresărind la micile zgomote necunoscute ale casei. I-am auzit pașii lui Russ trecînd spre șemineu, să întrețină focul. Tano, picotind și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
picioarele lui. El era deja intrat adânc în spațiul ferestrei. Și fereastra crescuse cât lumea de mare, nu mai putea percepe nimic dincolo de marginile ei. Simțea doar acea spumă cristalină cum urca până la glezne, apoi până la genunchi, mai apoi până la gâtlej... Căci aerul nu mai avea gustul lui limpede și transparent, ci mirosea puternic a smirnă și avea consistența și fiorul rece și straniu al zăpezii. "El-ul" Prezența Lui o simt tot mai acut cu trecerea anilor, poate la fel de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
uscatul zemuiește ca mustul, e sângele subțire, albicios, al iederii de care mă agăț, de ce mă lovești, nu tu mă lovești, Mamă, mă lovește vântul și iedera, frunzele uscate pe gura mea inundată de sânge, înecată de strigăte, oprite în gâtlej, pe trahee, în plămânii care cer aer, deschid gura și înghit aer, așa cum peștii înghit aerul-apă, branhiile mele sunt pline de sânge, scuip pe frunzele uscate, sângele care rămâne lucios pe paleta gălbuie a frunzelor de castan, vreau să dansez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Șapte viori albastre, sălbatic de frumos înfățișând prin sunete sfârșirea tinereții, timpanul aprobând rar granița dintre vârste, iar la unison, două piane cu coadă la care cânta când dirijorul tânăr, când același dirijor, bătrân, păsările abia prididind să strângă în gâtlejurile lor divinele acorduri pe care urmau să le ofere puilor odată cu gândacii și musculițele. Seara, când trenurile vor fi trecut și orchestra se va fi destrămat, singurul rămas la unul dintre piane, dirijorul tânăr pe scaunul celuilalt, scheletul lui, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la ceara din urechi, milițianule, la mătreața din păr, la transpirație, se distrează Gulie, pe căldura asta nu mai scapi de ele, cea mai bună dovadă că ești un dulce, zice Dendé, un adevărat om de zahăr. Curistul își scarpină gîtlejul, cu voi nu mai am ce să discut, și începe să tușească de nervi, se înroșește, sînteți niște idioți, pramatiilor, le strigă izbind cu talpa în pămînt, iscînd un norișor de praf exact în clipa în care un cîine murdar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]