245 matches
-
vagabond în care avuse senzația că se vede pe sine într-un viitor nu prea îndepărtat. Pentru confirmare, se uită la picioarele acestuia. Purta încă vechile cizme de pâslă. Însă Virginski observă că acum avea și o pereche bună de galoși peste ele. Bărbatul zăbovi puțin pe trotuar, chiar în fața lui Virginski, aruncând priviri iscoditoare în susul și în josul Străzii Morskaia. Se părea că nu îi trecea prin minte să se uite și în magazinul nemțesc. Era prea puțin probabil, doar, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
reformează. Wakefield Întinde mînă să ia ceea ce pare un boț de stofă; se rostogolește de pe raft și se revarsă ca o cascadă, ajungînd o băltoacă umedă pe podea. CÎnd Wakefield calcă În ea, se Înfășoară În jurul pantofului lui ca un galoș. O coloană sonoră liniștită le oferă vizitatorilor profesiunea de credință a arhitecților: „Forma și funcția sînt prelungiri ale conținutului. Conținutul este inteligență. Mintea noastră conține toate formele posibile.“ Schimbă-te, transformă-te, țară a mea. — E Înspăimîntător. Mariana ține În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o caznă, ci un favor. Costumul de apicultor? A ajuns în savană! Ochelarii din baga? Plaja Whiteheave, din Queensland! Și merindele? Oo! într-un salon Stil Ludovic al XV-lea, numai bucătarii mișunau și turuiau vorbe „delicioase”. O doamnă în galoși, cu șapcă cu cozoroc mic, se clătina în dreapta și-n stânga. Ptiu! totul aici e anapoda, ce mai! Acea doamnă l-a învelit într-un pled și i-a ordonat să se culce. Dar nici amiază nu-i! s-a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
baldachin. GUVERNATORUL: Ne sugi sângele, asta e. Tu nu vezi că toate ușile și toate ferestrele sunt bătute în cuie? Tu nu vezi că toți stau înfundați până la genunchi în aluatul ăsta negru din care-mi fac eu urmele la galoș? Nu vezi cum s-au topit acoperișurile și s-au scurs în canal? N-ai trecut pe străzi, n-ai fost în parcul municipal? N-ai văzut că n-a mai rămas decât un singur arbore, negru, pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
așa se ține obrazul subțire. Ea știe ce căuta. Ani de zile a bătut orașul în lung și-n lat, o băbuță măruntă într-o rochie ponosită de catifea, cu guler de dantelă. Așadar iat-o acum, cu picioarele în galoși, tocmai aici, pe scaunul din spatele șoferului în autobuzul roșu care zdrăngăne din toate încheieturile pe drumul său înghețat la marginea orașului, în această dimineață de iarnă. Privește și ea pe fereastră cum privesc toți soarele roșu și rece. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
știu ce au de făcut. Iată că a coborât, fără să alunece. Face câțiva pași mărunți pe gheață, bodogănind. Ce spune? Ce spune? Dar șoptește atât de încet și nedeslușit încât nu se poate înțelege. Mai face un pas și galoșii crănțăne trecând prin pojghița subțire de gheață ce acoperă câmpul de zăpadă. Și picioarele i se afundă în zăpadă, se afundă și parcă n-are fund, stratul de zăpadă. Și? Și? Și gata. Părinte, cred că bărbatu-meu a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
oameni; coridorul era sufocat cu mame care se grăbeau să-și lase copiii și să fugă la serviciu înainte de termenul limită: ora nouă. Nu numai că atmosfera era frenetică, aproape isteric, dar toată lumea trebuia să-și tragă peste încălțăminte niște galoși din plastic de un albastru electric înainte de a intra în camerele copiilor. Hugo a înțeles din anunțul uriaș lipit pe ușa de la intrarea în camera bebelușilor că ideea era ca progeniturile să fie protejate prin păstrarea curățeniei mediului înconjurător. Mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ușa de la intrarea în camera bebelușilor că ideea era ca progeniturile să fie protejate prin păstrarea curățeniei mediului înconjurător. Mult mai importantul potențial pericol pentru copii, acela care putea interveni în cazul în care părinții cădeau încercând să-și tragă galoșii cu copilul în brațe, nu părea să îngrijoreze personalul creșei. Hugo i-a făcut cu mâna Barbarei când aceasta a trecut în goană pe lângă el îndreptându-se spre ieșire. —Pot să-ți dau un sfat? a gâfâit ea oprindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
serviciul e un adevărat coșmar, a zis Sue când au ajuns la intrarea în camera copiilor. —Mie-mi spui, a fost de acord Hugo așezându-l la subțioară pe Theo, care continua să se zbată, și trăgându-și peste pantofi galoșii albaștri regulamentari. Dacă ai un copil, angajatorii nu sunt deloc înțelegători, s-a lamentat Sue în vreme ce îl preda pe Hamish. Tot timpul mă întreb dacă merită. Oricum, din salariu, abia dacă reușesc să acopăr toate taxele. —E dificil, a încuviințat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
curețe pantofii sau ce? Când a coborât și el privirea a observat că fiecare dintre pantofii marca Church, mărimea patruzeci și patru, era parțial acoperit cu o glugă din plastic de un albastru electric. Hugo era în continuare încălțat cu galoșii de la creșă. — Mulțumesc că mi-ai spus, a mârâit el către Shauna când a trecut prin fața biroului ei, după ce ieșise în goană din biroul lui Neil. Shauna a aruncat o privire spre picioarele lui. A, a fost o greșeală? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ziarele din ziua precedentă în poală. Și, Hugo știa, urmau și alte provocări. Văzându-l pe Neil uitându-se la el prin lateralele din sticlă ale biroului, și-a amintit ce spusese Sue despre angajatorii lipsiți de înțelegere. Incidentul cu galoșii fusese dezastruos. Hugo avea mult de recuperat. În climatul actual, numai o vânzare spectaculoasă, precum cea a casei-vagon, îl mai putea aduce pe linia de plutire. Hugo a răscolit prin mormanul cu dosare în lucru. Ceea ce era o treabă deprimantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
n-ar fi de acord cu aspectele mai puțin inocente ale meseriei lui. Bărbatul a gemut. Ăsta era cel mai nepotrivit moment ca să-și facă scrupule. Mai ales având în vedere situația lui curentă de la Dunn și Dustard. Incidentul cu galoșii nu fusese uitat, așa că, pentru binele lui Theo, dar și pentru al său propriu, în dupăamiaza asta Hugo trebuia să-i convingă pe cumpărători să bată palma. S-a îndreptat înspre zid cu ciocanul în mână. Dar, dintr-odată, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
special. A zis c-au auzit că ești foarte bun, a adăugat Neil ridicând o sprânceană. —Așa cum și sunt, a replicat imediat Hugo. Nu-ți aduci aminte de casa-vagon? — Eu îmi aduc aminte de câinele ăla. De nenorociții ăia de galoși. Și de hambarul care trebuia vândut fără nici o problemă. Shauna, care trăgea cu urechea ca de obicei, a început să rânjească. Hugo i-a ignorat și și-a concentrat atenția asupra notelor care se refereau la evaluarea casei. A fluierat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de ele, ca purceii de copac, să-și întindă pe măduva spinării cîte-un halat din maldărul de halate dintr-un container, ce scăpau nedușate. După curățenia generală, li se distribuia, tuturor ălora ce izbuteau încă a-și exersa masticația, cîte-un galoș de mămăligă și 200 de grame de apă, în care, mai curând, erau fierte niște cârpe, dar care purta numele ceai. Până la ora 18,30, când Mandravela suna pregătirea pentru stingere și-i strângea înapoi, ca pe niște găini în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ușii era unul dintre aceștia. Purta o căciulă groasă care îi venea până peste urechi și se oprea în sprâncenele stufoase. Paltonul, rămas larg încă din vremurile tinereții, îl purta cu gulerul ridicat, acoperindu-i ce mai rămăsese din urechi. Galoșii, care nu se desprinseseră de pământ decât pentru a păși peste pragul de la intrare, se târșâiau pe mochetă, dând mersului greoi o viclenie de pândar. Iar dacă prin ochelarii groși, legați cu sfoară de melcii urechilor, se vedea dinăuntru spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nasul pulsându-i ca o inimă. — Da’ de ce nu-ți iei mai bine ceva de mâncare ? Sau să-i pui la bancă... Am tot ce-mi trebuie, spuse bătrânul, dând o valoare ușor exagerată sforii cu care erau legați ochelarii, galoșilor lătăreți și paltonului cu coatele subțiate. Îi făcu semn să se apropie, ca pentru a-i împărtăși un mare secret : Băncile or să dea faliment, au băgat de-alea, cum le spune, calculatoare și or să iasă din priză, o să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rânjetul de pe figură, că era cât se poate de satisfăcut. Clopoțelul vesti, la fel de voios, ieșirea bătrânului. El nu făcea deosebire între cine intra și cine ieșea, cu atât mai puțin între norocoși, păgubiți și cei care, ca bătrânul, își târșâiau galoșii, nefiind nici de unii, nici de alții. Nemaifiind nicio primejdie, Jenică desfăcu mapa în care înfipsese, unul lângă altul, ca pe niște guvizi uscați, lozurile. Cum două raze betege, care abia se strecuraseră prin fereastra gălbejită, îi ajunseseră până pe frunte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de parcă nu ar fi de ajuns, are coatele subțiate, gulerul tocit și un aer de căpătuială, trăsnind a naftalină, își agață pe nas niște ochelari groși, ca două sifoane, tremură de parcă ar dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când răscolește prin farfuria cu lozuri ori prin castronul cu numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i se adună smocuri și se încrețește, ochii nu-i mai fug
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-tău, Dumnezeu să-l odihnească. Toată lumea la mare, să se zbânțuie ! Aia nu e odihnă, te- ntorci mai obosit decât ai plecat. — Azi chiar că am muncit, șopti Jenică, tot cu ochii în jos, acolo unde nu-l slăbeau vedenia galoșilor târșâiți ai bătrânului și degetele grăsune ale femeii, strângând cutele fustei. Am muncit, reluă Jenică, dar n-a fost degeaba. Ar trebui să-ți dea ăștia o primă, îi netezi maică-sa câteva șuvițe de pe creștetul care începea să chelească
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căpăta un înțeles straniu. — E și ea femeie, cugetă Maca. Dacă-i e milă e bine. Te mai lasă în pace. Da’ frumoasă căciulă mai ai ! De când ai început să te încalți pe cap ? Trage-ți într-o zi și galoșul peste urechi, să arăți ca un episcop... — Azi-noapte n-a venit deloc, continuă bătrânul, cu ochii mari și uscați, ca de pește. Numa’ dimineață, când îmi luam medicamentele... — Lasă, unchiule. Trebuie să trăiască și ele. Bătrânul nu păru dispus la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vede că o minte le organizase în aparentă dezordine. Afară de asta, Hagienuș poseda un număr nu mic de fragmente de basoreliefuri și inscripții de aspect mic-asiatic, un sarcofag redus, de epocă creștină, al vreunui copil (în care erau aruncați papuci, galoși), medalioane mari și mici de bronz puse pe masă, unele, ca greutăți peste hârtii. După ce îmbie pe Ioanide să stea, Hagienuș continuă captația morală ca și când ar fi fost convins că arhitectul avea o opinie rea despre el și că întîmplarea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a lui Hegel (1967?), în care Noica m-a prins și pe mine, după ce mă cunoscuse în treacăt, la Wald acasă (în vestibul), unde eu venisem pentru o clipă să iau o carte, iar Noica tocmai își punea cu sfioșenie galoșii, pregătindu-se să plece. S-a bucurat pesemne că vedea "un tânăr adevărat" (nu depășisem 25 de ani, vârsta până la care considera el că antrenamentul cultural poate da roade optime) și peste câteva zile îmi trimitea vorbă prin Sorin, invitîndu-ne
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fantastică demonstrație, care îl prinsese teribil, a faptului că filozofia poate începe de oriunde. Tocmai se pregătea să plece de acasă pentru o asemenea lecție, când soția sa, simțindu-se rău, l-a rugat să nu o lase singură. Punîndu-și galoșii, i-a răspuns: "De la cultura mare și până la lecțiile de engleză pentru ospătari, îndatoririle mele sânt aceleași." Și a plecat. Mie mi-a mărturisit că mă iubea mai mult decât pe fiul său, care trăia în "desăvîrșirea fără săvîrșire" (se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Mizeria și absurdul copleșesc aceste personaje; de pildă, într-o povestire de G. Brăescu pe un locotenent rămas în ariergardă ca să distrugă un pod. El nu primește telefonic ordinul de distrugere pentru motivul că generalul, fiind ramolit, nu își găsește galoșii. Când constată că îi are de fapt în picioare, ordinul este dat. Totuși Gheorghidiu, Bologa, Radu Comșa se disting în lupte. Inteligența lor, care îi ajută să aprecieze lucid războiul îi ajută să fie mai abili decât alții. Asta nu
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
un debut furtunos romantic de inspirație pur livrescă, Filimon reneagă modelul inițial și parodiază sângeros tipul romantic făcându-l ridicol: Mitică Râmătorian din Nenorocirile unui slujnicar, amantul poetic al slujnicelor de mahala, îmbrăcat într-o manta de carbonaro și cu galoși de gumilastic în picioare. Parodia modei romantice a călătoriilor prin ținuturi pitorești, cu peisaje sălbatice, pe malurile râpoase ale unor cascade înfricoșătoare, pe care o implică și cartea lui Bayard ca punct de plecare pentru observațiile sale, se regăsește la
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]