770 matches
-
de persoană, cât și pentru cel comun. Acesta din urmă este articulat cu unul din articol hotărât sau nehotărât dacă este feminin sau masculin singular, putând fi nearticulat dacă este masculin plural: Doar în graiul din Țărnareca sunt forme de genitiv cu articol hotărât enclitic și cu articol posesiv antepus: "ạu̯ țarlui fitšor" „fiul împăratului”, "tai̯fa a featil’ei̯" „ceata fetei”. Dativul are ca marcă prepoziția "la", în general substantivul fiind nearticulat: "la bărbat, la feată, la
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
Pronumele interogative-relative meglenoromâne sunt "cari" „care” și "țe/ți" „ce”. Ca interogativ, primul are și sensul „cine”, iar al doilea, ca relativ, se poate folosi și referitor la persoane. Exemple: "Cari" are formă de genitiv-dativ analitic ("la cari"), iar la genitiv și formă sintetică ("curui̯"). Exemple: Adjective și/sau pronume nehotărâte meglenoromâne sunt: În meglenoromână verbul poate fi la diatezele activă și reflexivă. La diateza reflexivă, pronumele reflexiv de persoana a III-a ("si") fiind omonim cu varianta "si" a
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
t" „poruncit”, "ișǫ́t" „ieșit”, "ạncălzǫ́t" „încălzit”, "prăjǫ́t" „prăjit”. Și sintaxa meglenoromânei prezintă influențe ale limbii macedonene. Sub influența macedonenei, în grupul nominal, topica este în general determinant sau/și atribut adjectival ori substantival în genitiv + substantiv determinat: meu̯ stăpǫ́n" „stăpânul meu”, țísta drac(u)" „acest drac / dracul acesta”, "ună noau̯ă casă" „o casă nouă”, "lu ạmpiratu il’ă" „fata împăratului”. Adjectivul demonstrativ este urmat cel mai frecvent de substantiv cu
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
din Iliada lui Agamemnon în cazul în care este descrisă ca având un motiv dragon albastru pe centură sabia și o emblemă de balaur cu trei capete pe farfurie piept. [7] Cu toate acestea, cuvântul grecesc utilizat (δράκων drákōn, drákontos genitiv δράκοντος) ar putea însemna, de asemenea, "sarpe". drákōn δράκων este o formă de participiul aorist activ al grecești δέρκομαι dérkomai = "văd", derkeîn = "pentru a vedea", și inițial ar putea însemna "cel care vede", sau "cea care se aprinde sau lucește
Dragon () [Corola-website/Science/303891_a_305220]
-
semnificând că materia simbolică este cumva pre-formată, marcată de utilizările sale anterioare. Memoria se Întrupează În corp și se perpetuează prin gesturi cotidiene și prin acțiuni rituale. În lingvistică, este numită sincretică fuzionarea a două funcții de-a lungul timpului: genitivul grec a moștenit funcțiile ablativului. Psihologia numește „sincretism inițial” faza de indistincție a eului de mediul Înconjurător sau teama confuză de obiecte, care precedă la copilul mic percepția clară și distinctă. Antropologia vede În societățile primitive o nediferențiere a politicului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Rusia, au votat pentru ("Cotidianul", 6.II.2006). Cu excepția lui de, toate prepozițiile partitive pot introduce atât un complement, cât și un adjunct. Prepoziția de, în limba actuală, introduce numai un complement partitiv, reprezentat de un nume cu formă de genitiv sau de un posesiv 1: un prieten de-ai Mariei unul de-ai noștri. Din corpusul consultat 2 se constată că mai frecvent se întâlnesc prepozițiile formate de la de - din, dintre, marcând atât un complement, cât și un adjunct. Frecvența
[Corola-publishinghouse/Science/85020_a_85806]
-
actuală, mai frecvent se întâlnesc construcțiile cu nominal la singular, de tipul un prieten de-al meu, fapt observabil și în corpusul consultat, unde am întâlnit 41 de construcții de acest tip și o singură construcție cu de urmat de genitiv/posesiv plural. Dintre exemplele de tipul un prieten de-al meu, indicăm din corpus următoarele: un semen de-al nostru (C. T. Popescu, Copiii fiarei) latin de-al nostru (R. Țuculescu, Ce dracu se întâmplă cu trenul ăsta?) un consătean de-
[Corola-publishinghouse/Science/85020_a_85806]
-
mei, ai noștri, ale Mariei, este delimitat, în construcțiile de tipul un elev de-al meu, întregul (al meu) nu este definit, structura indicând faptul că referentul său nu este singurul aflat într-o anumită relație cu referentul desemnat de genitiv/posesiv 10. Faptul că de nu împiedică realizarea acordului între N1 și N2 la singular ar putea sugera că de nu este prepoziție. Acesta a fost motivul pentru care propuneam în Nedelcu (2005) ipoteza analizei lui de-a ca un
[Corola-publishinghouse/Science/85020_a_85806]
-
nu este prepoziție. Acesta a fost motivul pentru care propuneam în Nedelcu (2005) ipoteza analizei lui de-a ca un compus lexical, o variantă a lui al, care exprimă nonunicitatea. Faptul că de este marcă a unui anumit tip de genitiv/posesiv este susținut de contextele din care acesta nu poate lipsi, precum: cineva de-al nostru: Să se înscrie la concurs și cineva de-al nostru! altul de-al nostru: A apărut pe lista câștigătorilor altul de-al nostru oricare
[Corola-publishinghouse/Science/85020_a_85806]
-
că numele din cele două părți ale primei construcții sunt diferite 11. Acest lucru se corelează cu faptul că, spre deosebire de construcția partitivă standard, unde cele două grupuri nominale exprimând partea și întregul denotă indivizi, în construcția cu de urmat de genitiv/posesiv singular, primul grup nominal, al părții, are denotație de tip individ, în timp ce al doilea grup, al întregului, are denotație de tip proprietate. Se poate spune, în concluzie, că interpretarea construcției un prieten de-al meu se apropie și totodată
[Corola-publishinghouse/Science/85020_a_85806]
-
ro); „se arată pe sine sieși” (geocities.com). Surpriza este de a descoperi în texte nu numai persistența formei sieși, ci și extinderea sa improprie, în construcții aberante. Mai multe exemple ilustrează folosirea dativului sieși după o prepoziție care cere genitivul (sau echivalentul său - posesivul): asupra. În locul unei construcții precum asupra sa (resimțită probabil ca marcînd insuficient valoarea reflexivă), ori a sintagmelor (mai greoaie?) asupra lui însuși / asupra ei înseși, apare incredibila secvență „asupra sieși”: „numai cine se concentrează asupra sieși
„Asupra sieși” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13386_a_14711]
-
Rodica Zafiu Cum se știe, în afara situațiilor gramaticalizate - cînd precedă infinitivul verbului (a cînta, a citi), sau cînd formează echivalentul cazului genitiv pentru anumite cuvinte cu restricții de flexiune ("casele a trei frați", "sensul a tot ce există") - , prepoziția a are în româna modernă un uz destul de limitat. În foarte buna descriere pe care o oferă, în primele sale pagini, dicționarul academic
"A..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17146_a_18471]
-
se pot cunoaște multe lucruri din aceste inscripții despre oamenii care le-au produs și despre Perioada miceniană în ajunul așa-zisei Epoci grecești întunecate. Spre deosebire de varietățile mai târzii de greacă, miceniana avea probabil ceva mai multe cazuri gramaticale, nominativul, genitivul, acuzativul, dativul, instrumentalul, locativul și vocativul. Instrumentalul și locativul, însă, au ieșit, treptat, din uz. este conservată în scrierea Linear B, compusă din aproximativ 200 de semne și logograme silabice. Deoarece Linear B e derivat din Linear A, sistemul de
Limba miceniană () [Corola-website/Science/307310_a_308639]
-
trei, aceasta seamănă cel mai mult cu standardul sârbocroatei. Potrivit lingvistului Dževad Jahić sunt particularități bosniace următoarele: În fonetism ar fi tipic bosniace următoarele trăsături: În prozodie se observă următoarele fenomene: (D, F) În domeniul declinării se remarcă folosirea cazului genitiv cu prepoziția s în locul instrumentalului: Există unele forme și folosiri specifice de pronume, de exemplu: În domeniul verbului: (D, L) Adverbe specifice: Există unele specificități lexicale comune vorbitorilor bosniaci. Cea mai importantă este cantitatea mai mare de împrumuturi din limba
Limba bosniacă () [Corola-website/Science/305722_a_307051]
-
etapă "v" îl înlocuise pe "w" pentru sunetul [v]; inflexiunea verbală pentru persoană și număr a fost abandonată; pluralul la nominativ era "-oj" în loc de "-es" (precum și adjectivalul "-o" și adverbialul "-e"); iar cazurile substantivale au fost reduse la două (deși genitivul "-es" există încă și astăzi în corelativele posesive). Sufixul din cazul acuzativ a fost "-l", dar în multe cazuri el a fost folosit doar la pronume: În afară de forma de ortografiere de influență slavă ("ć", "dź", "ħ", "ś", "ź" pentru "ĉ
Proto-esperanto () [Corola-website/Science/336048_a_337377]
-
mașinii și a sanctificat zelul doamnei de onoare printr-un nou zâmbet. Ați văzut la nuntă pe cineva din familia lui? a întrebat cu un glas moale, punând o urmă de accent - nu mai mult decât era perfect manierat - pe genitivul pronumelui. Răspunsul doamnei de onoare a răsunat cu o încărcătură toxică: — Nu. Sunt cu toții pe Coasta de Vest, undeva pe acolo. Aș vrea să-i fi văzut! Din nou chicotitul soțului: — Și ce-ai fi făcut dacă-i vedeai, puicuțo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
lui Duncan că se simțise minunat, dar trebuia să plece acasă pentru că se trezea devreme a doua zi dimineață. El se oferi s-o ducă acasă cu mașina, dar speriată că ar putea să Încerce s-o seducă Învățând-o genitivul sau ablativul, insistă să-și caute un taxi. În timp ce așteptau afară taxiul, Ruby simți că Duncan Își făcea curaj să-i spună ceva. Inima i se făcu cât un purice. Din clipă În clipă, avea să-i propună să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
compuse; 4.scrierea lui ă; 5. scrierea lui î.; 6. întrebuințarea accentului grav; 7. întrebuințarea linioarei; 8. întrebuințarea apostrofului; 9. completarea la scrierea lui î; 10. completarea la întrebuințarea apostroful; 11. completare la întrebuințarea linioarei; 12. dublarea consoanelor; 13. scrierea genitivului sg. fem. art. și a pluralului; 14. imperfectul indicativ al conjugării a IV-a în -i; 15. întrebuințarea formelor relativului care”. (Papadopol,1925: 86-88). Observăm în legătură cu cele consemnate că numărul orelor alocate predării ortografiei scade de la 8în prima clasă gimnazială
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
428-430 p. [28] I.H., Dezbaterea profesională și consfătuirea cu tema “ Rolul educativ al studierii limbilor și literaturilor” (Băile Herculane, 16-17 iunie 1975). în: LL, nr. 2, 1975, p. 427-428. [29] ILIE, OLGA, însușirea acordului pronumelor și adjectivelor interogativ-relative în cazul genitiv, LL. 1, 1975, 147-151. [30] ILIESCU, CONSTANȚA; NICHITA, SILVIA; PETRESCU, VICTORIA; POPESCU, STELA, Gramatică și compunere. Manual pentru clasa a IV-a. București, EDP, 1975, 87 p. [31] ILIESCU, MARIA, Pentru o sistematizare a predării pronumelui personal neaccentuat românesc (la
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
literatura română”, 5, nr. 2, aprilie iunie, 1979, p. 17-18. [161] Sesiunea “Probleme de vocabular și sintaxă în predarea și cultivarea limbii române”. 25-27 noiembrie 1977. în: AA, 27, 1979, Anul III (1977), p. 49-50. [162] SIDA, ILEANA, Predarea cazului genitiv din limba română la cursurile intensive pentru străini, PredLRSS, [1], 87-96. [163] SIMEANU, ELENA, Nu numai manualele în discuție..., în “Tribuna școlii”, 9, nr. 200, 16b iunie, 1979, p. 5. (despre limba română). [164] SIMION, MAGDALENA, Cerințe metodice în predarea
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
31 aug., 2. [7] BĂLAI, EMIL, Primenirea manualelor. Necesara acuratețe a definițiilor, în: DN, 1, nr. 2, 1990, p. 3. [8] BĂLAN-MIHAILOVICI, AURELIA, Receptarea terminologiei științifice; științele naturii în școală, RPed, 39, nr. 5, 1990, 4-7. [9] BEJAN D., Articolul genitiv „al”, „a”, „ai”, „ale”, în “Limbă și literatură română”, București, an XIX, nr. 3, iulie-sept, 1990, p. 7-10. [10] BIDU-VRĂNCEANU, ANGELA, Didactica lexicului (pe marginea a două manuale de clasa a V-a), LR, 39, nr. 3, 1990, 181-186 [Al.
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
realul, ci să se prezinte un univers de impresii. Romanul naturalist a folosit, într-un mod extrem de interesant, combinația dintre determinantul un și substantivul deverbalizat (un freamăt al penelor albe, o scânteiere a fildeșului, un tropăit al turmei...) în care genitivul apare ca subiect (penele freamătă, fildeșul scânteiază...). De exemplu: "Era oare cu putință [...] ca tot orizontul acestui oraș populat și activ să fie orizontul cetății blestemate, zărită într-o străfulgerare sângerie în noaptea sosirii ei?"240 "Un soare urca într-
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o întrețin cu un verb (a fremăta → freamăt); 2) faptul că se combină cu aceleași grupuri nominale ca verbul și le conferă aceleași roluri: dacă nu ar fi *Disperarea scânteiază, nu ar exista nici *Scânteierea disperării... Când verbul este intranzitiv, genitivul este obligatoriu interpretat ca subiect ("genitiv subiectiv", ca în exemplele date); când verbul este tranzitiv, genitivul poate fi interpretat și ca un complement de obiect ("genitiv obiectiv": revendicarea concediilor plătite); 3) nevoia de a fi interpretate ca o frază. Este
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fremăta → freamăt); 2) faptul că se combină cu aceleași grupuri nominale ca verbul și le conferă aceleași roluri: dacă nu ar fi *Disperarea scânteiază, nu ar exista nici *Scânteierea disperării... Când verbul este intranzitiv, genitivul este obligatoriu interpretat ca subiect ("genitiv subiectiv", ca în exemplele date); când verbul este tranzitiv, genitivul poate fi interpretat și ca un complement de obiect ("genitiv obiectiv": revendicarea concediilor plătite); 3) nevoia de a fi interpretate ca o frază. Este același lucru cu sensul lor "procesiv
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nominale ca verbul și le conferă aceleași roluri: dacă nu ar fi *Disperarea scânteiază, nu ar exista nici *Scânteierea disperării... Când verbul este intranzitiv, genitivul este obligatoriu interpretat ca subiect ("genitiv subiectiv", ca în exemplele date); când verbul este tranzitiv, genitivul poate fi interpretat și ca un complement de obiect ("genitiv obiectiv": revendicarea concediilor plătite); 3) nevoia de a fi interpretate ca o frază. Este același lucru cu sensul lor "procesiv", dinamic: revendicarea concediilor nu provine din verb decât dacă trimite
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]